FOTO: gradinaeverde.ro

Este știut faptul că plantele extrag din sol cantități mari de elemente nutritive. De asemenea, cu cât aprovizionarea cu apă și lumină este mai bună, cu atât absorbția se va realiza mai repede, deci va fi nevoie de mai multe substanțe în sol. În funcție de epoca de aplicare, există mai multe tipuri de fertilizare:

  • Fertilizarea de bază – este fertilizarea ce se execută înainte de începerea culturii și se face de obicei toamna.
  • Fertilizarea locală sau de start – se face odata cu semănatul sau plantatul.
  • Fertilizarea suplimentară sau fazială- este fertilizarea ce se face în cursul perioadei de vegetație. Includem aici fertirigările și fertilizările foliare.

Pentru o fertilizare corectă trebuie să se cunoască rolul elementelor nutritive în viața plantelor și cum influențează ele calitatea recoltei.

Rolul microelementelor în nutriția plantelor

Calciul (Ca)

Este unul dintre principalele elemente care dau formă și consistență materiei vii. El este necesar în mod deosebit pentru țesuturile în creștere. Calciul asigură fructelor cu pulpă fermitate și elasticitate și, prin aceasta, rezistență la transport și la păstrare.

Carența duce la pieirea mugurilor terminali, înmuierea, brunificarea și prăbușirea țesuturilor tinere din vârful plantei sau lăstarilor sau a celor de sub floare ori inflorescență. Pătarea și prăbușirea amară („bitter pit”) a fructelor cărnoase, în special a merelor și a perelor.

Excesul perturbă nutriția cu alte elemente, determinând carențe induse de B, Fe, Mn, Zn, K, Mg cu simptome caracteristice.

Magneziul (Mg)

Este esențial în procesul de fotosinteză. Mg facilitează absorbția substanțelor nutritive prin membrane, transportul și depunerea substanțelor de rezervă. În concentrații ridicate, Mg stimulează germinarea polenului.

Carența se manifestă pe frunzele de la baza plantei sau lăstarilor și înaintează spre cele din vârf. Pe frunze apar cloroze marginale sau pete internervuriene cu aspect mozaicat, urmate sau nu de necrozarea țesutului în zona de decolorare. În general, nervurile principale și o fâșie de-a lungul lor rămân verzi mult timp de la apariția clorozei. La cerealele păioase apare o cloroza „tigrată”, marmorată.

Excesul determină carențe secundare de K, Ca, Mn, cu simptome caracteristice.

Borul (B)

Cerințele dicotiledonatelor față de B sunt mai mari decât cele ale monocotiledonatelor. Necesarul de B al plantelor este ridicat în special în timpul înfloritului. Borul stimulează germinarea polenului, influențează pozitiv numărul de flori pe plantă, numărul de flori legate, reduce căderea florilor, reduce căderea fructelor în creștere, crește numărul de fructe pe plantă, numărul de boabe pe știulete și în spic, numărul de semințe în calatidiu, reducând numărul de semințe seci – în special la mijlocul calatidiului de floarea-soarelui și de boabe nelegate sau necrescute la vârful știuletelui de porumb.

Carența determină formarea de rădăcini rare, mugurii terminali se decolorează, se brunifică și pier. Partea superioară a tulpinii ramifică lateral datorită pieirii mugurilor apicali, iar internodiile sunt scurte, ceea ce duce la aspectul de tufiș. Înflorirea este inhibată. La speciile de pomi sămânțoase, tegumentul fructelor se îngroașă, se suberifică și crapă, dând fructelor aspect de „bătut de grindină” și au pete atât la suprafață cât și în pulpă. Apare prăbușirea amară. La vița de vie are loc meierea și mărgeluirea boabelor.

Cupru (Cu)

Cuprul ajută la formarea unui număr mare de flori pe plantă, fiind implicat și în colorarea lor, și a unui număr ridicat de grăunciori de polen. Cu asigură o bună capacitate germinativă a semințelor, el determină și o bună rezistență a plantelor la temperaturi scăzute.

Carența duce la întârzierea înfloririi, flori puține care se deschid greu sau deloc. Sterilitatea florilor, în special a celor din vârful spicului, inflorescenței, lăstarilor. Flori sau inflorescențe diforme, întârzierea maturării boabelor sau fructelor formate. Capacitatea germinativă a semințelor este redusă. Plantele anuale pot pieri în faza de plantulă. La pomii fructiferi scoarța este adesea rugoasă, cu umflături crăpate, cu erupții și exudații gomoase.

Excesul se manifestă de cele mai multe ori prin cloroza asemănătoare celei induse de carența de Fe. Spre deosebire de Fe, simptomele apar pe frunzele mature de la bază, iar la dicotiledonate, cloroza apare pe o singură parte a frunzei.

Fier (Fe)

Fierul este deosebit de important în procesul de fotosinteză.

Carența duce la îngălbenirea frunzelor mai tinere, astfel, acestea capătă o culoare verde gălbuie, apoi zonele dintre nervuri devin galben-limonii sau alb-gălbui. Doar nervurile principale și mai rar cele secundare rămân verzi. Acestea au aspect de ofilit. Uneori frunzele tinere devin complet albicioase. Pomii și butucii de viță de vie sunt slab dezvoltați și debilitați. Fructificarea este foarte slabă. Stugurii sunt mici cu conținut scăzut de zaharuri.

Excesul apare în gerenal pe solurile acide și afectează negativ creșterea rădăcinilor și a lăstarilor și absorbția unor elemente cum este P.

Mangan (Mn)

Joacă un rol important în fotosinteză. Determină o mai bună rezistență a plantelor la ger, la secetă și la un conținut ridicat de săruri solubile în sol. Joacă un rol important în înflorirea plantelor.

Carența. Simptomele apar sub formă de cloroze internervuriene asemănătoare cu cele ale deficienței de Mg, cu deosebirea că se manifestă mai întâi pe frunzele tinere, din vârf și pe cele de curând ajunse la maturitate și se extind spre baza plantei sau lăstarilor.

Excesul. În țesuturile superficiale ale tulpinii și pețiolului frunzelor, apar pete și puncte brun-închise. La pomii fructiferi coaja devine rugoasă, cu protuberanțe crăpate pe trunchi și pe ramurile tinere. Apar excreții gomoase prin porii și crăpăturile scoarței. Pe frunze simptomele apar, la început, pe cele mai bătrâne, de la baza plantei și se răspândesc spre cele tinere, din vârf.

Zinc (Zn)

Joacă un rol important în fotosinteză. Mărește rezistența plantelor la ger și secetă.

Carența poate provoca sterilitatea polenului, legarea deficitară, incompletă și formarea unui număr redus de semințe sau de fructe, care, de obicei, sunt mici.

Excesul. Simptomele sunt asemănătoare carenței de Fe, uneori și celei de Mn, dar apar atât pe frunzele tinere cât și pe cele bătrâne.

Pentru sfaturi nutriționale personalizate luați legătura cu un specialist ICL Specialty Fertilizers.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here