‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 12 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaProducerea compostului pentru comercializare. Vezi investițiile necesare

Producerea compostului pentru comercializare. Vezi investițiile necesare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Tot mai mulți fermieri din țară sunt în căutarea alternativelor ce le-ar permite înlocuirea îngrășămintelor de sinteză chimică. Potrivit cercetărilor, chiar dacă îngrășămintele chimice sunt o soluție ce asigură majorarea recoltelor la sezon, impactul acestora asupra solului și calității acestuia nici pe departe nu este unul pozitiv.

O alternativă pentru fermieri ar fi utilizarea îngrășămintelor organice, printre care se numără și compostul. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că unii din producătorii autohtoni importă îngrășăminte organice din țări cum ar fi Italia sau Germania, producerea îngrășămintelor organice la nivel local în scopul comercializării ar fi oportună.

În acest articol sunt prezentate câteva aspecte importante ale procesului de compostare – având drept unul din componentele de bază ale compostului lucerna, dar și investițiile necesare pentru lansarea unei astfel de activități.

‹ adv ›

Informații despre investițiile necesare pentru producerea lucernei găsiți pe acest link.

Compostarea aerobă profesională, comercială, se bazează pe următoarele principii:

  • Colectarea a cât mai multor materiale organice disponibile de la o distanță cât mai mică de locul în care va fi utilizat compostul: (distanța costă bani, iar transportul este factorul principal de cost).
  • Compostarea aduce valoare tuturor materialelor care nu sunt consumate, oferite ca și furaj animalelor sau arse.
  • Posibile produse care pot fi utilizate pentru compostare în Moldova: tot felul de paie, gunoi de grajd, reziduuri de procesare industrială (fructe, legume, resturi după procesarea vinului sau a producției de zahăr), lemn, crenguțe, deșeuri de grădină, deșeuri alimentare, fân, iarbă, lucernă (atât proaspătă, cât și uscată).
  • Combinarea produselor cu un raport C/N (carbon/azot) diferit cu scopul de a atinge un raport C/N total de aproximativ 30: La acest nivel, compostul este stabil și poate fi depozitat fără a-și pierde calitatea (De exemplu: gunoiul de grajd are un raport C/N de 10 și paiele de 80).
  • Temperatura din compost trebuie să atingă minimum 60°C timp de o săptămână pentru a ucide toate semințele de buruieni și a elimina reziduurile de posibile pesticide.
  • Procesul de compostare trebuie controlat prin monitorizarea temperaturii cu un termometru și verificarea activității de descompunere cu un CO2-metru.

Află aici despre Compostarea – sfaturi pentru un îngrășământ ecologic.

‹ adv ›

Utilaje necesare:

Doar dacă este mecanizată la maximum, compostarea este o opțiune reală eficientă din punct de vedere a costurilor pentru furnizarea de nutrienți în agricultură și horticultură. Lucrările manuale trebuie să fie mecanizate și să fie evitat transportul materialului pentru compostare la distanțe mai mari de 20 km.

Ca să nu se folosească insuficient utilajele specializate (cum ar fi utilajul de întoarcere a compostului sau distribuitorul de compost din livadă), este necesar să se formeze un sistem de servicii în care acestea se utilizează la diferite ferme situate în raioanele învecinate.

‹ adv ›

Este nevoie de următoarele utilaje, iar ultimele trei ar putea aparține unui furnizor de servicii care lucrează cu o serie de ferme:

  • Utilaj pentru depozitarea materialului în rânduri (de exemplu, tractor cu încărcător frontal sau remorcă de însilozare);
  • Atunci când utilizați lemn, de exemplu crenguțe, plante de porumb fără coș sau alt material lung, este necesar un tocător de tăiat materialul pentru compostare în bucăți de maximum 12 mm;
  • Utilajul de întoarcere a compostului pentru a amesteca și întoarce compostul în fiecare rând, zilnic în primele 7 zile, iar după o dată pe săptămână;
Utilajul de întoarcere a compostului (Compost Systems, Austria); Foto: Christoph Arndt
  • Tractor pentru tracțiunea utilajului de întoarcere a compostului cu minimum 80 cp și care poate merge cu viteze mici;
  • Distribuitor pentru administrarea compostului final; pentru împrăștierea compostului sub pomi și nu între pomi, distribuitorul trebuie să aibă o dispoziție specială.
Distribuitor de compost pentru livadă (Agristaal, Africa de Sud); Foto: Agristaal

Calculare costuri:

Calculul de mai jos este inspirat de un experiment pilot de compostare realizat în noiembrie 2019 de către producătorul de nuci ecologice Fernuci din Ciuciulea, raionul Glodeni din Moldova. A fost coordonat de dl. Henk de Lange, consultant al proiectului BEI Livada Moldovei.

În cadrul studiului, compostul a fost produs cu aproximativ 70% balegă veche de oaie (0,5% N în SU), care a fost disponibilă gratuit în Ciuciulea, 10% fân de lucernă proprie (2,5% N în SU) și 20% reziduuri agro-industriale (0,3% N în SU) din raioanele apropiate, oferite la un preț simbolic, dar au implicat costuri de transport.

Costuri fixe: În calculele costurilor de investiții, costurile anuale ale utilajelor pentru producerea și administrarea compostului sunt constituite din:

  • Costuri de amortizare anuale (un procentaj din valoarea de înlocuire, prin care valoarea de înlocuire este diferența dintre prețul de achiziție și valoarea rămasă);
  • Costurile anuale ale dobânzii (bazate pe rata dobânzii anuale de 3,5% pentru prețul de achiziție – care este rata normală a împrumuturilor din cadrul Proiectului Livada Moldovei finanțate de BEI – și prezentate ca o medie anuală de 50%, suma de bază scade de la 100% la 0% pe parcursul perioadei de rambursare);
  • Costuri anuale de mentenanță.

Costuri anuale pentru utilajele și echipamentele de compost

Se presupune că, în medie, o tonă de produse brute va rezulta 560 kg de compost final. Costurile anuale ale utilajelor de compostare per tonă de compost depind de cantitatea de compost pregătită. În cadrul proiectului pilot realizat de Fernuci la Ciuciulea, utilajele de compostare menționate mai sus au produs aproximativ 700 t de compost în decurs de o lună, din circa 1250 t materii prime (500 m brazde cu o suprafață pe secțiune de 2 m²).

Clik aici pentru a afla despre Îngrășămintele cu azot: de ce sunt necesare și cum le folosim corect.

Pe parcursul întregului an, fermierii care investesc în mașini de compostare ar face minimum 5 000 t de compost pe an, în timp ce întreprinderile producătoare de compost ar putea produce până la 10 000 t pe an cu același utilaj. Capacitatea de întoarcere a compostului, de exemplu, este uriașă: teoretic ar putea întoarce 1 000 de tone într-o oră.

Prin urmare, costurile anuale ale utilajelor ar fi:

  • 9,42 euro/t pentru 1 000 t pe an;
  • 1,88 euro/t pentru 5 000 t pe an;
  • 0,94 euro/t pentru 10 000 t pe an.

Costuri variabile: este realist să presupunem că materialul compostat poate fi achiziționat în principal gratuit și că trebuie luate în considerare doar costurile de transport. Distanțele medii de transport nu trebuie să depășească 20 km (40 km dus-întors).

Costurile de transport sunt de 1,20 euro/km x 40 km = 48 euro pentru 25 tone de material, echivalent cu aproximativ 2 euro/tonă. Cu toate acestea, pentru lucerna cultivată de către producător, trebuie utilizat prețul de vânzare posibil, deoarece poate fi vândută și la 97 euro/tonă de la fermă, fără balotare (costuri de oportunitate).

Costuri operaționale pentru producerea compostului din 1250 t de material proaspăt

Valoarea compostului:

Costurile de producție ale compostului (21,30 euro/tonă) trebuie să fie comparate cu beneficiile generate de administrarea compostului. Compostul poate juca un rol semnificativ în agricultura ecologică certificată, deoarece alte surse permise de azot, fosfor și potasiu vin de obicei la un cost ridicat și implică în mod normal taxe de import și TVA la import.

Deoarece fermierii convenționali au acces mai ieftin la substanțele nutritive ale plantelor, valoarea compostului este calculată separat pentru producerea convențională și ecologică certificată.

Valoarea compostului la producerea ecologică și convențională per t de compost

*Cea mai mare parte a substanței organice din compost este transformat în dioxid de carbon și apă în sol în primul an. Materialul organic rămas se numește substanța organică efectivă.

Tabelul arată clar că compostul are o valoare mai mare la producerea ecologică, în special din cauza prețului ridicat al unor astfel de fertilizanți minerali de potasiu precum Patentkali, care sunt permiși în agricultura ecologică.

Deoarece nivelul azotului din compost nu este foarte ridicat, există modalități mai ieftine de a adăuga azot în ciclul de nutrienți, de exemplu prin utilizarea lucernei ca îngrășământ verde, precum și aplicarea lucernei peletizată direct pe cultură. În mod alternativ, partea de lucernă în amestecul de compostare (10% în exemplul de mai sus) ar putea fi crescută până la 50%.

Valoarea netă (valoare minus costuri) la 3 niveluri de cantitate de compost produsă pe an și folosită fie în agricultură ecologică sau convențională este prezentată mai jos:

Valoarea compostului la producerea ecologică și convențională per t de compost

Ca cifră generală, se poate presupune că compostul produs la o scară mai mare are o valoare de aproximativ 30 euro/t în agricultura convențională și 60 euro/t în agricultură ecologică.

Află și despre Cum folosim gunoiul de găină pentru fertilizarea solului.

Compostarea a adăugat valoare lucernei: Cele 125 de tone de fân de lucernă ar putea fi vândute pentru aproximativ 12 000 euro. Cu toate acestea, au contribuit la producerea a 700 t de compost cu o valoare de 33 000 euro pentru producătorul ecologic.

Sursă material: Evaluări de fezabilitate a investițiilor în lucernă pentru fermele fără creșterea animalelor din Moldova, Autori: Henk de Lange, Christoph Arndt, Chișinău 2020.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›