‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 8 decembrie, 2024
3.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleNicolae Minciună, crama Domeniile Pană: Vom valorifica la maxim oportunitățile proiectelor din acest an,...

Nicolae Minciună, crama Domeniile Pană: Vom valorifica la maxim oportunitățile proiectelor din acest an, pentru a ne dezvolta

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Se spune că, vinurile poartă cu sine amprenta celui care le-a produs, iar fiecare vinificator păzește cu discreție secretul care face ca vinul să fie deosebit, unic, aromat. 

Probabil, așa se întâmplă și în cazul lui Nicolae Minciună, care, deși este încă la început de cale, reușește să cucerească nu doar consumatorii de la noi din țară, dar și de peste hotare, acolo unde vinurile de la crama Domeniile Pană își fac loc tot mai îndrăzneț. 

Dragostea față de vinificație i-a fost transmisă de locurile unde s-a născut și a copilărit, pentru că satul Slobozia Mare, din raionul Cahul, a fost renumit prin viile sale, ce au fost plantate încă începând cu secolul XIX.

‹ adv ›

Tânărul povestește că, de mic copil participa, alături de părinți și bunici, la culesul strugurilor, apoi la prelucrarea acestora. Astfel că, ajuns la maturitate, a urmat studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, specializându-se în tehnologia vinului și a produselor obținute prin fermentare. 

A fost plecat peste hotare, dar reîntors acasă, în anul 2019, a decis că va pune pe roate propria afacere și va produce propriile vinuri. Decizia lui a coincis cu perioada în care se ofereau granturi micilor antreprenori prin intermediul GAL-urilor, pentru inițierea afacerilor.

„În acel moment, fiecare sătean dispunea de o cotă parte de viță-de-vie, distribuită din viile comune, ce au fost înființate anterior”, spune Nicolae Minciună. 

Familia tânărului a avut și ea circa un ha de viță-de-vie cu un soi alb și unul roșu, dar aceasta era deja degradată. O parte din suprafețe erau distruse, iar în anul 2021, producătorul a plantat două parcele de vie, una cu soiuri albe, iar alta cu soiuri roșii. 

‹ adv ›

După care, în primăvara anului 2022, a mai preluat o suprafață cu vie veche din zonă, de la unul dintre furnizorii de struguri de la care procura anterior pentru a produce vin. 

„În timp, am mai achiziționat anumite suprafețe din zonă, le-am comasat și am creat un teren consolidat. Totodată, am aprovizionat cu curent electric și deja focusul nostru este să dezvoltăm această zonă. La moment, avem circa 2,4 ha de viță-de-vie, dar consolidat e un teren de 6 ha”.

Frumusețea locului este deosebită, mai ales că plantația este mărginită de o pădure, care umbrește butucii ce cresc și coc cei mai deosebiți struguri, pentru un vin cu gust de „Acasă”. 

„Zona unde este amplasată crama este una din cele mai vechi zone populate din Slobozia Mare, dealul Sărăienilor, pe acest deal erau vii încă începând cu secolul XIX. Circa ⅓ din viile localității erau situate anume pe acest deal. Din păcate, foarte multe dintre acestea sunt în paragină. Cel mai probabil, se va reveni la culturi multianuale, deoarece solul nu permite să cultivi cereale, fiind unul mai sărac”, a mai adăugat vinificatorul.

Nicolae spune că, în ceea ce ține de muncitori este problematic, la fel ca și în alte regiuni ale țării.

„La începutul activității, apelam la zilieri pentru prașă, tăieri, tunsul ierbii, deoarece suprafața pe care o prelucrez este în anul trei de certificare ecologică. În anul 2022, am decis să o punem în circuit ecologic.
Acum, mă gândesc că ne-am grăbit, pentru că avem buruieni multianuale, care ne cam dau bătăi de cap, dar încercăm să facem față și tundem iarba. Din anul curent, vom începe și scarificarea, în plus, vom încorpora în sol iarba și resturile vegetale, de două ori pe an. Alte lucrări nu vom facem, lăsăm să se dezvolte microflora”.

‹ adv ›

La moment, sunt implicați toți membrii familiei. Planifică însă, să procure mai multe utilaje, pentru a exclude la maxim necesitatea brațelor de muncă. 

„Ceea ce poți realiza cu o prășitoare într-o zi, cu zilierii facem în 8 zile. Respectiv, un om poate efectua o anumită lucrare, de unul singur, într-o singură zi și nu vom mai depinde de forța de muncă, care nu mai este disponibilă. Astfel că, intervine necesitatea de a tehnologiza agricultura la maxim cu un tractor și utilajele necesare pentru toate lucrările”. 

Este încă la început de cale și nu produce o gamă variată de vinuri. În anul 2020, au produs primele 3000 de sticle, iar în 2021 – 2022 au fost comercializate. 

„Recomandăm desigur ca vinurile procurate de la noi să fie puse la păstrare, deoarece vinurile din această zonă sunt mai dure, în special vinurile roșii. Dar pentru că am avut investiții atât în cramă, cât și în plantarea viei, a apărut necesitatea de a comercializa vinurile, pentru a dispune de un capital. În viitorul apropiat, vom modifica puțin politica de comercializare”. 

Soiurile pe care le prelucrează sunt cele clasice – Cabernet Sauvignon, Merlot, dar cultivă și un soi roșu de selecție nouă, creat în Republica Moldova, Codrinschii.  

„Chiar dacă acest soi nu a fost apreciat, are un potențial înalt pentru vinurile roze, care sunt la mare căutare, și roșii mature. Vinurile obținute sunt foarte interesante, crocante. La fel este utilizat și pentru producerea vinurilor roșii, cupaje. Din soiurile albe cultivăm soiul Sauvignon Blanc. Totodată, colaborăm și cu producătorii care prelucrează plantații de Traminer, Feteasca albă. Ne orientăm ca plantațiile să fie cu o vechime mai mare de 20 de ani, din aceste vii poți face vinuri de o calitate mai bună”. 

De obicei, vinurile de la Domeniile Pană se comercializează prin intermediul diferitor târguri, iarmaroace, unde Nicolae încearcă să popularizeze produsul său. 

„Cum am mai menționat, nu avem volume mari, unele vinuri le avem doar în 200 de sticle. Punem la dispoziția consumatorilor și un vin licoros, ce se culege când are zaharitate foarte înaltă, se procesează în tehnică „appassimento”, doar că macerarea este una mai îndelungată, iar vinul este cu zahăr rezidual. Ne străduim să respectăm principiul minim invaziv, în special la vinurile roșii nu folosim decât drojdia nativă (sălbatică), pentru a da mai multă expresivitate vinului, apartenență la zonă”. 

Prin participarea la târguri, producătorul își propune să spună oamenilor despre vinul pe care îl produce, despre conceptul său.

„Atunci când vinul se regăsește pe rafturile din magazine, consumatorul nu are posibilitatea să fie ghidat, să afle istoria acestuia. Ne dorim, de fapt ca lumea să înțeleagă ce le propunem”. 

Totodată, la moment pregătesc o partidă de vin, ce urmează să ajungă în Germania, și o altă comandă pentru România. 

„Intenționăm să ne extindem pe piața externă, deși este importantă și piața locală. Ne orientăm spre piața din România, Ucraina – care este o piață cu potențial. În contextul războiului, desigur că anumite lucruri se schimbă. De curând, am avut o vizită și în Polonia, care la fel este o piață foarte interesantă și nu este la maxim valorificată de către vinificatorii moldoveni.

Chiar dacă suntem prezenți acolo cu 1-1,5% din piață, dar putem să furnizăm cel puțin 5%, să creăm o stabilitate mult mai mare. Polonia este o țară apropiată, care poate să-și permită să cumpere vinurile noastre, există cultură, istorie. Polonezii își schimbă acum preferințele și scad consumul de vodcă. Deci, este o piață care are potențial de a absorbi vinul moldovenesc”.  

Pentru a crește și a se dezvolta, Nicolae Minciună, a participat la diverse programe de granturi. Astfel, primul suport l-a avut din partea GAL. 

„În anul 2021, am beneficiat de un grant din partea USAID/Proiectul de Competitivitate, bani pe care i-am folosit pentru procurarea utilajului. În plus, am avut parte și de suport tehnic pentru producerea etichetelor, promovare. După care am obținut un grant în cadrul Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie” finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF Moldova, pentru amenajare turistică, unde a fost creată o sală pentru degustare, cazare, teren de joacă pentru copii, un foișor.

Începând cu anul curent, vom valorifica la maxim acest proiect. Totodată, suntem parte a Clusterului vinificație Cahul, care a fost inițiat cu suportul programului EU4Moldova cu un grant pentru dezvoltarea inițiativei, ce va face sectorul în regiune și nu numai, mai competitiv. În cadrul acestui proiect vom beneficia de utilaj pentru îmbuteliere, astfel cramele vor avea oportunitatea să îmbutelieze nu doar cu dop, dar și cu screwcap, pentru că devine tot mai popular, în special la vinurile tinere”. 

Vinificatorul susține că, toate aceste programe ajută micii producători să dezvolte la un alt nivel vinificația în regiune. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›