‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
3.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleRecoltă mică de usturoi? 7 cauze și prevenirea lor

Recoltă mică de usturoi? 7 cauze și prevenirea lor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Usturoiul este o cultură ce nu necesită o îngrijire specială în timpul sezonului, oferind de obicei an de an roade satisfăcătoare.

Însă, recolta depinde nu doar de soi, ci și de tehnologia agricolă, precum și de condițiile meteorologice. Înghețurile de revenire, seceta de la începutul sezonului de vegetație și precipitațiile abundente în ajunul recoltării usturoiului pot cauza pagube culturii.

O recoltă mică de usturoi, este rezultatul mai multor factori simultan. Dacă recolta a fost prea mică sau afectată de unele probleme, ar fi bine să luați în calcul următoarele cauze posibile, pentru a evita problema în anii următori:

‹ adv ›

1. Locul nepotrivit ales pentru plantarea usturoiului

Pentru plantarea usturoiului, cele mai potrivite sunt zonele bine luminate, plane, unde apa nu stagnează după topirea zăpezii și a ploii.

Dacă e umbrit în exces, usturoiul nu va forma căpățâni. Usturoiul preferă solurile mijlocii-ușoare, bogate în masă organică, irigate. Adâncimea apelor freatice trebuie să fie de 3-4 metri.

Dacă plantați usturoi pe pământ nisipos, acesta va suferi de lipsă de umiditate, nutrienți și, ca urmare, va forma recolte mici. În solul argilos greu și dens, bulbii pot putrezi din cauza excesului de apă și a lipsei de aer. pH-ul solului potrivit pentru usturoi este 6,5-7,8.

‹ adv ›

Totodată, câmpul pe care veți cultiva usturoi nu trebuie cultivat cu alte culturi din genul Allium (de exemplu ceapă, arpagic, praz) cu 3-4 ani înainte de plantare, pentru a evita atacul nematozilor.

Usturoiul crește bine pe terenuri unde anterior au fost cultivați castraveți, dovlecei, mărar, varza timpurie, salate, mazăre verde, grâu sau orz.

2. Plantarea în afara termenului optim

Usturoiul de toamnă este plantat la mijlocul toamnei, iar usturoiul de primăvară este plantat primăvara, la începutul lunii martie, când solul se încălzește până la 6-8°C. Această cultură nu se teme de vremea rece și are un sezon lung de creștere.

‹ adv ›

Detalii despre Plantarea de primăvară a usturoiului – sfaturi utile.

Plantarea prea târzie a usturoiului de primăvară, la căldură, când solul este deja uscat, poate afecta negativ randamentul culturii.

Puteți începe plantarea usturoiului de toamnă cu 30-40 de zile înainte de apariția înghețurilor stabile. Bulbii trebuie să reușească să se înrădăcineze, dar să nu să se formeze frunze.

Dacă plantați usturoiul chiar înainte de înghețuri severe, acesta nu va avea timp să prindă rădăcini și poate fi distrus iarna. Usturoiul de toamnă e recomandat să fie plantat în luna octombrie.

3. Lipsa substanțelor nutritive

Usturoiul crește bine în parcele cu sol fertil ușor, mai ales dacă îngrășămintele organice au fost aplicate sub cultura premergătoare. În lipsa nutrienților, recoltele vor fi mici.

Dacă îngrășămintele organice nu au fost aplicate sub cultura premergătoare, atunci la 1 mp adăugați o găleată de compost sau 3-4 kg de mraniță, adăugați 1 pahar de cenușă sau îngrășământ universal complex, în baza dozelor recomandate pe ambalaj.

Pe suprafețe mari, îngrășămintele se administrează în funcție de analiza solului și recolta planificată. Orientativ, sunt recomandate 100 kg s.a. de fosfor, 50 kg s.a. potasiu/ha. Acestea se încorporează în sol concomitent cu lucrarea de bază a solului realizată la aproximativ 25 cm.

Parcela se pregătește cu 7-10 zile înainte de data estimată de plantare a cățeilor, astfel încât solul să se așeze.

După apariția lăstarilor, este necesar să se fertilizeze cu îngrășăminte cu azot – (1 lingură de îngrășământ la 10 litri de apă).

În timpul sezonului de vegetație, este indicat să mai hrăniți usturoiul de câteva ori. Atunci când acesta are de la 2-3 până la 8-9 frunze se pot face fertilizări foliare cu îngrășăminte ce conțin azot și microelemente, aceste îngrășăminte pot fi găsite în magazinele de profil, inclusiv opțiuni organice.

După 8/9 frunze, usturoiul mai poate fi fertilizat de 1-2 ori, cu îngrășăminte ce conțin azot, fosfor și potasiu în egală măsură. La formarea bulbului, usturoiul consumă mai mult potasiu, de aceea mai poate fi hrănit de 1-2 ori cu îngrășăminte ce-l conțin.

Chiar dacă numărul fertilizărilor pare destul de mare, regula generală de fertilizare a culturilor este simplă, mai bine acestea să fie hrănite în doze mici, regulat, decât să le administrăm de 1-2 ori cantități mari de îngrășăminte, care, de cele mai multe ori, sunt mai greu asimilate.

4. Material de plantat necalitativ

Pentru a crește usturoi din căței, selectați-i pe cei mai mari, fără răni și semne de boală, având grijă să nu deteriorați în procesul de pregătire învelișul protector și locul unde se află rudimentele rădăcinilor noi.

Totodată, puteți trata bulbii cu fungicid înainte de plantare pentru mai multă siguranță în calitatea recoltei.

De obicei, cele mai bune căpățâni de usturoi cresc din căței mari.

Deseori, în timp, usturoiul de toamnă devine mai mic și calitățile nu se păstrează. Pentru a vă păstra soiul preferat, trebuie să îl reînnoiți la fiecare 3-5 ani. Pentru a face acest lucru, utilizați bulbilile produse în vârful plantei, care sunt numite „seminte de usturoi”.

Acestea se seamănă uscate toamna sau primăvara și se obțin căpățâni cu un singur bulb. Aceștia sunt plantați în același mod ca și cățeii de usturoi, din care cresc căpățâni mari, frumoase și sănătoase în următorul an.

5. Înlăturarea târzie a tijelor florale

În iunie, pe usturoiul de toamnă apar săgeți (tije florale), pe care se coc ulterior semințele. Dacă nu intenționați să înmulțiți usturoiul prin semințe, atunci toate săgețile trebuie îndepărtate.

Îndepărtați tulpinile florale la usturoi când acestea au atins o lungime de 10-15 cm. În această fază, tijele nu au consumat prea multe substanțe nutritive și este puțin probabil să aibă timp să crească din nou.

Dacă nu le înlăturați, planta consumă o mulțime de substanțe nutritive pentru formarea semințelor, iar dacă nu eliminați deloc săgețile sau le îndepărtați prea târziu, atunci căpățânile vor crește mici.

Dacă lăsați săgeți pe câteva plante, acest lucru va ajuta la determinarea timpului de coacere a căpățânilor de usturoi. De îndată ce săgeata se îndreaptă și coaja inflorescenței se sparge, puteți începe strângerea recoltei la restul plantelor.

Tija la usturoi se înlătură la 1 cm de la baza prinderii acesteia. Cel mai bine să faceți acest lucru dimineața, pe vreme însorită, cu o foarfecă, astfel încât secțiunile să se usuce rapid și să nu avem răni pe suprafețe extinse.

Detalii despre Tulpinile florale (săgețile) la usturoi – când le înlăturăm.

6. Solul nu e mulcit după plantare

O altă cauză a unei recolte proaste ar putea fi lipsa mulciului. Importanța acestuia este bine cunoscută – reduce evaporarea apei, protejează solul și plantele de temperaturile înalte, devine ulterior un fertilizant important pentru sol.

În plus, mulcind suprafața, protejați usturoiul de devierile de temperatură. E bine să folosiți paie, fân sau alte materiale naturale pentru mulcire sau material de culoare deschisă, căci folia neagră supraîncălzește planta.

7. Boli și dăunători ce pot afecta recolta de usturoi

În ciuda faptului că usturoiul conține o cantitate mare de fitoncide, care de multe ori protejează alte culturi de probleme, este, la rândul său, vulnerabil în fața unor boli sau dăunători.

Usturoiul este preferat de dăunători cum ar fi tripsul tutunului, nematodul tulpinii, musca cepei, molia prazului și păianjenul bulbilor. Acești dăunători infectează usturoiul în diferite stadii de dezvoltare, dar mai des la sfârșitul sezonului de vegetație.

FOTO: invasive.org

Citește mai multe despre Musca cepei – daune, metode de prevenire și combatere.

Prin urmare, dacă observați mici urme de deteriorare pe frunze, pete, răsuciri de frunze sau alte semne ce ar indica prezența unui inamic, examinați cu atenție cultura pentru a determina exact cauza și realiza tratamente în timp util.

Mai multe detalii despre dăunătorii ce pot fi întâlniți în culturile de usturoi și ceapă găsiți pe acest link.

În perioada de vegetație, plantele de usturoi pot fi afectate de diferite boli, iar simptomele unora pot fi vizibile abia la recoltare sau chiar depozitare.

Aceste boli, de obicei, se dezvoltă odată cu nerespectarea densității planificate a culturii, asolamentului și la umiditatea ridicată.

Mana, fuzarioza, putregaiul cenușiu al coletului și bulbilor, putregaiul alb, alternarioza sau rugina sunt principalele boli ce pot fi întâlnite în culturile de usturoi și pot afecta recolta. Detalii despre menținerea sub control al acestora găsiți pe acest link.

Pentru menținerea sănătății culturii vă recomandăm utilizarea microorganismelor naturale, cum ar fi trichoderma sau bacilul de fân, care protejează culturile eficient și nu prezintă risc pentru mediu.

Tratamentele regulate ale plantelor și solului cu produse biologice vor ajuta nu numai să faceți față bolilor, ci și să îmbunătățiți nutriția plantelor, să le întăriți imunitatea și să obțineți o recoltă sănătoasă.

Este important și să recoltați usturoiul la timp și să-l uscați bine înainte de păstrare.

Calendaristic, de obicei, usturoiul se recoltează în a doua decadă a lunii iulie. Perioada optimă se caracterizează prin uscarea frunzelor și începutul polignirii acestora.

Nu se recomandă recoltarea după uscarea totală a frunzelor, acesta este un indicator al faptului că bulbii se dezgolesc și se desfac în căței.

Timp de câteva zile după recoltare, usturoiul trebuie lăsat să se usuce. După uscare, se înlătură frunzele lăsând o porțiune de tulpină de aproximativ 2 cm deasupra bulbului. Rădăcina de usturoi la păstrare se scurtează până la 1 cm.

V-ar putea plăcea și articolul despre De ce putrezește usturoiul la păstrare – cele mai frecvente boli.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›