Rubarba (Rheum rhabarbarum) sau reventul este o plantă cultivată pe larg de europeni pentru pețiolul dulce-acrișor, ușor crocant, de culoare rozalie. Acesta se utilizează pentru prepararea siropurilor, deserturilor și chiar murăturilor.
Tijele crude de rubarba sunt un adevărat deliciu consumate cu puțină miere sau sirop de arțar. În plus, acestea au numeroase beneficii pentru sănătate.
Fiind o plantă perenă perioada productivă este de 10-15 ani. În primul an planta se dezvoltă, iar din anul doi, toată luna mai se recoltează primii pețioli pentru consum.
În anii următori recoltarea se realizează de două ori pe an, primăvara și toamna. Astfel, anual se pot obține recolte de 20 tone la hectar.
În acest articol vom descrie principalele aspecte legate de cultivarea acestei plante:
- Soiuri de rubarba;
- Cerințele rubarbei față de factorii mediului;
- Înmulțirea și plantarea rubarbei;
- Îngrijirea și fertilizarea rubarbei;
- Recoltarea rubarbei.
Ar putea să te intereseze și Cum se cultivă mangoldul sau sfecla pentru frunze.
Soiuri de rubarba
Toate soiurile de rubarbă au frunze foarte mari și sunt susținute de pețiolurile (tije) cărnoase cu lungimea de 35-50 cm și culori de la verde până la roșu. Printre cele mai populare soiuri de rubarba se numără:
- „Victoria” – soi cu pețiolul verde, rezistent la boli.
- „Champagne” – soi nepretențios care crește ușor și produce pețioluri lungi și subțiri.
- „Victoria” – formează tije verde-roz care îmbină perfect gustul dulce cu cel ușor acidulat.
- „Raspberry Red” – are tije în nuanțe de roșu intens, culese la începutul sezonului de recoltare au un gust dulce.
- „Giant Groveless Crimson” – acest soi se remarcă printr-un număr mare de tije de culoare roșu aprins, care au un gust ușor acid.
- „Thomson’s Terrifically Tasty” – produce pețioluri de culoarea roz și este remarcabil printre celelalte soiuri de rubarba datorită duratei mai mare de recoltare, aceasta efectuându-se, practic, cu o lună mai mult.
- „Fulton’s Strawberry Surprise” – se remarcă datorită roșului intens al tijelor. Este considerată una dintre cele mai aromate varietăți de rubarbă.
Cerințele rubarbei față de factorii mediului
Primăvara devreme, frunzele tinere pot fi afectate de ger la temperaturi mai joase de -1o C.
Rubarba este o specie cu toleranță moderată la secetă, însă insuficiența de apă poate afecta calitatea pețiolului. Acesta capăta un gust amar, fiind lipsit de suculență, motiv pentru care se recomandă irigarea culturii.
Dar și excesul de umiditate în sol poate duce la apariția bolilor care afectează rizomii și rădăcina plantei.
Rubarba se dezvoltă cel mai bine pe soluri bine drenate, fertile, care sunt bogate în materie organică, cu un PH între 5,5 și 6,8.
Solurile grele pot fi îmbunătățite prin încorporarea materiei organice, cum ar fi gunoiul de grajd sau compostul.
Pe solurile nisipoase planta realizează producții mai mici și inferioare calitativ.
Rubarba prezintă pretenții moderate față de lumină, vegetând atât în locuri însorite, cât și în locuri cu semiumbră. Materia organică îmbunătățește drenajul și reduce șansele de putrezire a rădăcinilor.
Înmulțirea și plantarea rubarbei
Cultura de rubarba se înființează toamna în septembrie-octombrie, sau primăvara în martie, în sol desfundat prin arătură adâncă.
Pentru a păstra calitățile soiului, rubarba se înmulțește vegetativ, prin porțiuni de rizomi.
Pentru înmulțirea vegetativă, la începutul primăverii, înainte de începerea creșterii, se sapă adânc în jurul tufei de rubarbă și se scoate întreaga plantă din pământ. Cu ajutorul unui hârleț se împarte în secțiuni transversale, păstrând pe cât posibil mugurii de pe rizom neatinși.
Fiecare diviziune trebuie să conțină cel puțin unul sau doi muguri și o bucată de rădăcină de 10-15 cm. Acestea se plantează la o adâncime de 5-10 cm.
Distanța optimă de plantare este de 50-70 cm între plante și 1-1,20 m între rânduri.
Se poate înmulți și prin semințe, doar că în acest caz plantele obținute nu vor fi identice cu planta-mamă, fiind adesea de calitate inferioară.
Îngrijirea și fertilizarea rubarbei
După apariția rozetei de frunze, atunci când se conturează rândurile, se trece la distrugerea buruienilor dintre intervale folosind mijloace mecanice.
Banda rămasă nelucrată, pe care se găsesc plantele, se prăşeşte manual, această lucrare fiind însoţită de plivit.
Îndată ce plantele au crescut, lucrările de întreţinere nu mai constituie o problemă, mai ales că foliajul bogat al rubarbei umbreşte buruienile şi le reduce agresivitatea.
În anii următori, lucrările de întreţinere constau, de asemenea, în praşile mecanice şi manuale. Toamna târziu, sau primăvara devreme este nevoie să se grăpeze cultura pentru a strânge resturile de Frunze.
O lucrare importantă, care trebuie să se efectueze începând din anul al II-lea, este cea de îndepărtare a tijelor florale.
Într-o cultură destinată producerii de pețioluri, menţinerea florilor reprezintă o risipă de substanţe nutritive care, în loc să contribuie la creşterea recoltei, sunt direcționate la formarea florii și fructului.
Fertilizarea în toamna fiecărui an cu fosfor şi potasiu şi primăvara cu azot constituie, de asemenea, măsuri care contribuie la realizarea de plantaţii reuşite cu producţii sporite de pețioluri.
La înfiinţarea culturii se aplică 80-100 kg fosfor la hectar substanţă activă. În fiecare toamnă, începând cu anul I, se mai administrează câte 45-50 kg fosfor la hectar substanţă activă.
În primăvara anului I se dă azotul în doză de 60-70 kg/ha substanţă activă. În fiecare an, în cursul perioadei de vegetaţie, dozele de azot se reduc la 40-50 kg/ha substanţă activă.
Nevoile plantei pentru potasiu sunt moderate, dozele optime fiind de 40-50 kilograme la hectar substanţă activă. Ele se menţin la acelaşi nivel şi în cazul fertilizării în toamnele fiecărui an pe perioada de vegetaţie a culturii.
Gunoiul de grajd se folosește ca sursă de materie organică şi ca mijloc de îmbunătăţire a calităţii solurilor mai reci şi mai umede din zonele de cultură. Dozele potrivite sunt cuprinse între 25 şi 30 t/ha şi se aplică sub arătura de bază.
Recoltarea rubarbei
Pețiolurile se recoltează când ating înălțimea de 30-45 cm, prin răsucire și smulgere ușoară. Se începe întotdeauna de la periferia tufei, înaintând treptat spre centru.
Frunzele se taie și se aruncă (nu se consumă deoarece conține prea mult acid oxalic). Tijele proaspete de rubarbă se pot păstra ambalate în pungi de plastic, la frigider, de la 2 până la 4 săptămâni.
În cazul când plantele s-au dezvoltat foarte bine în primul an, recoltarea rubarbei începe cel mai devreme în primăvara anului doi. Acest lucru permite o bună dezvoltare rizomului și a rădăcinilor.
În timpul celui de-al treilea sezon, recoltarea se poate realiza primăvara și toamna, dar doar timp de patru săptămâni.
Începănd cu anul patru perioada de recoltare poate fi extinsă până la 8 săptămâni, dar nu mai târziu de mijlocul lunii iunie. Dacă se recoltează o perioadă mai lungă, plantele de rubarbă vor fi slăbite și mai puțin productive în anul următor.
La o recoltare nu se înlătură mai mult de 2⁄3 din pețioluri complet dezvoltate de la o plantă.
Comentarii