‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 10 octombrie, 2024
18.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleSerghei Galagan, despre No-till: Scopul este ca, în 5-6 ani, să avem un sol...

Serghei Galagan, despre No-till: Scopul este ca, în 5-6 ani, să avem un sol capabil să facă față secetei

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Solul sănătos e cea mai bună soluție împotriva secetei. Această necesitate, combinată cu cea a reducerii costurilor, l-au făcut pe fermierul Serghei Galagan să opteze pentru agricultura conservativă.

Tranziția către agricultura conservativă a fost realizată pe etape. Inițial, a optat pentru sistemul Mini-till, reducând lucrările solului, apoi le-a exclus în totalitate, odată cu înțelegerea particularităților sistemului.

„Aveam două obiective: de a conserva umiditatea în sol, necesară mai ales ținând cont de faptul că în 3 ani din 4 se înregistrează secete, dar și să reducem costurile per hectar pentru a obține profit. Fără profit, cât de mult ți-ar plăcea agricultura, nu poți rezista”, ne-a relatat Serghei Galagan.

Serghei Galagan – tranziția către No-till a început-o cu …informarea

Sistemul funcționează doar atunci când îi sunt respectate principiile. Astfel, fermierul din start s-a axat pe nivelarea terenurilor, respectarea asolamentului și includerea culturilor de acoperire.

‹ adv ›

Schimbările pe care le aștepta la solurile aflate în perioada de tranziție s-au petrecut în momentul potrivit.

serghei galagan fermier

„În acest an, am avut recolte de până la trei tone de floarea-soarelui pe unele câmpuri, spre deosebire de până la o tonă obținută pe solurile arate în zonă. Evident, suntem abia la început de drum și urmează să implementăm încă multe din particularitățile sistemului, dar acesta este viitorul.

Scopul este ca în 5-6 ani să aducem solul la nivelul în care acesta să facă față provocărilor. Nu mai avem eroziunile pe care le aveam primăvara de la vânt sau de la ploi, urmează să mărim capacitatea de infiltrare a apei, reținerea acesteia, pentru ca solul să facă față secetei”.

Culturile de acoperire – încercarea ce merită a fi făcută, în ciuda secetei

În acest an, nu toate culturile semănate în calitate de culturi de acoperire au răsărit, câmpurile de la Orhei fiind afectate, ca și majoritatea din țară, de secetă. Cu toate acestea, Serghei Galagan spune că rolul acestora nu poate fi subestimat și trebuie cultivate.

culturi de acoperire

Pe de altă parte, este necesară oferirea unor forme de sprijin accesibile pentru a ajuta fermierii să le cultive. În condițiile actuale, achiziționarea semințelor pentru culturi de acoperire costă dublu față de subvenția pe care ar putea-o obține la cultivarea acestora.

„În acest an, am cultivat mazăre după grâu în calitate de cultură de acoperire. Pe alte câmpuri avem muștar. Sunt pierderi, pe multe câmpuri culturile de acoperire nu au răsărit, însă, oricum ne bucurăm de ceea ce a rămas. Am administrat și îngrășăminte organice, nu uităm de acestea și rolul lor pentru solurile sănătoase”.

‹ adv ›

Culturile din asolament, (rapița, orzul, grâul, mazărea, porumbul și floarea-soarelui), la care se adaugă amestecurile semănate ca îngrășăminte verzi/culturi de acoperire mențin o durată mai lungă de timp solul acoperit și asigură diversificarea rădăcinilor pentru a penetra și afâna diferite straturi de sol, dar și resturi necesare pentru microorganisme.

sol no till

De două ori a accesat granturi pentru achiziția tehnicii agricole, prin intermediul MAC-P

Chiar dacă tehnica agricolă pentru No-till este scumpă, fermierul spune că a făcut acest pas înțelegând importanța pentru anii următori.

Amintim că, puteți solicita granturi pentru tehnica în agricultura conservativă, sisteme de irigare și alte practici durabile până pe 4 octombrie. Detalii aici.

‹ adv ›

Prin intermediul MAC-P a beneficiat de două granturi a câte 10 mii de dolari în 2019 și 2024 pentru achiziționarea a unei semănători de prășitoare și una de cereale păioase.

„Am investit conștient în tehnică care costă mult și eram siguri că provocările urmează. Dar, știm că acesta este viitorul. Tehnologiile vechi distrug solul, eroziunea este sporită, umiditatea se pierde rapid. Deci, suntem maxim vulnerabili în condițiile actuale.

Granturile MAC-P sunt foarte utile, însă secetele și problemele legate de prețul producției nu ne permit să le valorificăm cum ne-am dori. Acum, orice investiție e riscantă.

În plus, dacă în 2019 semănătoarea pentru prășitoare a costat un milion de lei moldovenești, anul acesta pe cea de păioase am achitat mai mult decât dublu, 2,5 milioane. Astfel, ne este mai greu având același suport ca acum câțiva ani să facem investiția”.

mac-p tehnica si utilaje agricole

Ideea de a merge mai departe și de a asigura soluri sănătoase e mai presus ca toate provocările.

Ne dorim soluri pe care să le putem valorifica și peste 10-20 de ani. Ținând cont de schimbările climatice, cred că vom ajunge să nu mai recoltăm nimic de pe câmpurile arate”.

Serghei Galagan colaborează cu specialiștii MAC-P pentru a soluționa și alte probleme legate de fertilitatea și structura solului.

Gheorghe Jigău, specialist în pedologie, a specificat că în solurile analizate din cadrul întreprinderii fermierului se observă deja schimbări pozitive, acestea au început odată cu practicarea sistemului Mini-till și continuă.

gheorghe jigau

„Perioada de tranziție este foarte importantă pentru reușita sistemului No-till. Avem nevoie de o rotație a culturilor cu sistemul radicular la diferite adâncimi.

Ca să lucreze rapița, floarea-soarelui, porumbul în orizonturile inferioare, iar grâul, orzul în straturile superficiale. În unul din cinci ani, e foarte bine să avem mazărea inclusă. Culturile de acoperire, obligatoriu, trebuie incluse. În acest mod, vom avea condiții favorabile ca să lucreze stratul de 30-40 cm de sol, nu cel de 10-15 cm”.

Provocarea actuală – controlul buruienilor

Una dintre problemele actuale cu care se confruntă este controlul buruienilor.

„Cu părere de rău, observăm o eficiență redusă a erbicidelor. Fie a avut loc formarea unei rezistențe la unele specii de buruieni, fie temperaturile foarte înalte nu au permis ca acestea să funcționeze. Avem ambrozia care creează probleme, iar erbicidele pentru controlul acesteia mai sunt și foarte costisitoare”.

Citiți mai multe despre Controlul buruienilor în sistemul No-Till.

Despre MAC-P

Acest articol face parte din campania de promovare a managementului durabil al terenurilor, realizată în parteneriat cu Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).

Proiectul MAC-P, finanțat de Banca Mondială și Fondul Global de Mediu, este dedicat creșterii competitivității agriculturii moldovenești și promovării practicilor agricole sustenabile. În cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor, producătorii agricoli care au investit în echipamente și utilaje agricole ce asigură conservarea și îmbunătățirea solurilor (no-till și strip-till) pot beneficia de granturi în valoare de până la 10 000 dolari SUA.

Mai multe detalii despre Programul de granturi sunt disponibile pe site-ului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanțate de Banca Mondială – www.capmu.md.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›