marți, 24 decembrie, 2024
7.7 C
Chișinău
HomepageBlogUn nou record pentru Agrobiznes: 50 de mii de cititori unici și peste o...

Un nou record pentru Agrobiznes: 50 de mii de cititori unici și peste o sută de mii de afișări de pagină

Recomandate

Agrobiznes reușește pentru a doua lună consecutiv să-și bată recordul de audiență stabilit în acest an.

Așadar, conform contorului de măsurare a traficului Google Analytics, portalul Agrobiznes a fost accesat în luna aprilie de un număr total de 50.200 de vizitatori unici, cel mai bun rezultat din istoria site-ului.

A crescut și numărul afișărilor de pagină. Este pentru prima dată când reușim să trecem de cifra de 100 de mii (101.166 afișări). Precedentul record stabilit în luna martie număra 44.960 de vizitatori unici și 98.300 de afișări de pagină.

„Rezultatele pe care le înregistrăm a doua lună consecutiv ne fac să fim optimiști și totodată încrezători în ceea ce facem. Internetul se dezvoltă cu o viteză amețitoare. Ne bucură să vedem că această viteză cuprinde tot mai mult și mediul de business agricol. Interesul tot mai mare pentru agricultură îl putem vedea inclusiv odată cu creșterea numărului de cititori care ne urmăresc zi de zi. Le mulțumim tuturor celor care sunt și ne-au fost alături pe parcursul acestor ani”, a declarat Sergiu Jaman, fondatorul Agrobiznes.

Top 5 cele mai citite subiecte în luna aprilie au fost:

  1. Mură în gură – sau cum poți obține peste 180 de mii de lei profit dintr-un hectar de mur
  2. FOTO. 30 de apicultori din țară au primit stupi verticali prin intermediul Proiectului USAID/APM
  3. Proprietarul unei ferme de bovine din Soroca: „Dorim să facem export de carne bio pe piețele din țările arabe”
  4. FOTO. Primele căpșuni în gospodăria lui Gheorghe Istrati din Ișnovăț
  5. Cultivarea păpădiei poate deveni o afacere de perspectivă, cu o rentabilitatea anuală de 121%

Agrobiznes are în spate o activitate de peste 5 ani și este cel mai popular site de știri și informații agricole din Republica Moldova. În paginile site-ului sunt publicate zilnic, 24/7, sute de știri, interviuri, idei de afaceri, istorii de succes, sfaturi utile și informații de ultimă oră din sectorul agro-industrial din țară și peste hotare.

La moment, pagina noastră de facebook are peste 28.000 de urmăritori (fani), iar Newsletter-ul gratuit pe care-l distribuim săptămânal ajunge în căsuțele poștale a circa 4.500 de abonați. Agrobiznes Alert – serviciul nostru automatizat de distribuire a știrilor prin intermediul notificărilor push (clopoțelul roșu din colț stânga jos) – are circa 8.000 de abonați.

Agrobiznes
Agrobiznes
Portalul agricol #1 în Moldova

Citește și ›

Despre noi