joi, 21 noiembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
HomepageAgroEcoProducător eco din Polonia: Pentru merele eco avem asigurată piața de desfacere

Producător eco din Polonia: Pentru merele eco avem asigurată piața de desfacere

Recomandate

Cerința la produsele ecologice este în continuă creștere. Producătorii din întreaga lume se orientează spre cultivarea în sistem ecologic. Polonia fiind unul dintre cei mai mari producători de mere, nu este o excepție.

Despre experiența, succesele și eșecurile producerii merelor ecologice ne-a povestit producătorul Daniel Strach din Polonia, în cadrul vizitei de studiu organizată pentru membrii asociației Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct, în perioada 11 – 15 ianuarie 2022.

Producătorul are o experiență de producere a merelor de 27 de ani, iar acum 5 ani a trecut la sistemul de producere ecologică. Astfel, întreaga sa livadă de măr de soiurile Gala, Golden și Red Jonaprince ce se întinde pe suprafața de 30 ha, în prezent este certificată ecologic.

„În momentul când am văzut că unele piețe s-au închis pentru Polonia, iar prețul merelor convenționale este în scădere, am decis să schimbăm abordarea și ne-am orientat spre producerea ecologică.”, ne-a spus Daniel Strach.

Plin de entuziasm la început, producătorul a întâlnit și multe greutăți pe parcurs, pe care însă le-a depășit cu succes.

În prezent, toate merele lui sunt exportate în Franța la un preț de 0,7 euro pentru 1 kg, preț destul de bun comparativ cu cele convenționale.

„ Am trecut la sistemul ecologic împreună cu alți 10 producători, dar până în prezent am ajuns doar 2. Din motiv că cheltuielile de producere și de certificare sunt foarte mari. Iar la etapa inițială, din lipsa de experiență, 2 ani consecutiv am rămas fără recoltă. Atunci, mulți au cedat și au revenit la producerea convențională, nu și noi.”

Dacă la început era tentat de prețul înalt și piața de desfacere asigurată, acum nu ar reveni la agricultura tradițională și din cauza produselor de uz fitosanitar.

„ Am învățat să producem ecologic prin metoda încercărilor și greșelilor, iar acum când avem tehnologia bine pusă la punct și piața de desfacere asigurată, nu am mai planta și crește convențional. Produsele de uz fitosanitar admise în agricultura ecologică sunt din plin și apar tot mai multe. În timp ce un șir de preparate din agricultura convențională au fost și continuă să fie interzise.”, explică producătorul.

Pentru viitor acesta nu planifică să-și extindă afacerea și doar să o mențină viabilă. Chiar dacă aparent se crede că profitul din producerea ecologică este mai înalt, nu este așa.

Prețul mai înalt al produsului este justificat de cheltuielile de certificare și producere mult mai mari, cât și de recolta mai mică obținută comparativ cu cea dintr-o livadă tradițională.

Astfel, avantajul cel mare pentru producător este cererea sporită și piața de desfacere asigurată. Iar pentru mediul înconjurător, agricultura ecologică este de neprețuit.

Vizita a avut loc în cadrul „Platformei de cooperare a pomicultorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în creșterea competitivității fructelor lor pe piețele tradiționale și alternative” beneficiari a căreia sunt membrii Asociațiilor Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco