Un nou record la exportul strugurilor moldovenești: au ajuns în 33 de țări, iar valoarea a crescut cu 33%

0

În anul 2023, exportul de struguri de masă a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2022. Producătorii au reușit să majoreze cantitatea de struguri exportată cu aproximativ 11% și valoarea cu circa 33%.

Potrivit datelor prezentate de Serviciul vamal al Republicii Moldova, în anul 2023 au fost exportate 84,55 mii tone în valoare totală de 75,67 mil $ SUA (preț mediu per kg de 0,9 $ SUA).

În anul 2023, s-a extins considerabil geografia exporturilor, efectuându-se livrări în 33 de țări, comparativ cu 23 de țări în anul 2022.

În rândul destinațiilor noi se află Suedia, Slovenia, Slovacia, Serbia, Italia, Lituania, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Kârgâzstan, Albania ș.a.

Conform deciziei Parlamentului European, exportatorii moldoveni de struguri pot accesa piața UE fără restricții tarifare sau cantitative.

Această oportunitate presupune însă o responsabilitate crescută, fiind esențial ca producătorii să se angajeze într-o planificare și coordonare eficientă pentru a asigura că strugurii lor îndeplinesc cerințele stricte de calitate și siguranță impuse de piața europeană.

Gărgărița tulpinilor de rapiță – combatere

0

Gărgărița tulpinilor de rapiță sau Ceutorhynchus napi este un dăunător prezent în Moldova și România în toate zonele de cultivare a rapiței.

Gărgărița tulpinilor de rapiță este o specie oligofagă, preferând culturile de rapiță, conopidă, varză, la care, mai ales în ultimii ani cu o climă favorabilă dezvoltării, produce pagube importante.

Factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile).

Temperatura este cea mai importantă. Ceutorhynchus pallidactylus migrează când temperatura solului trece de 6 grade C și începe să zboare la 12 grade C. C. napi își începe zborul la 9 – 10 grade C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011), menționează Otilia Cotuna. Detalii aici.

Gărgărița tulpinilor de rapiță – modul de atac

Adulții hibernanți rod perforații marginale în limbul foliar și vârful tulpinilor. Larvele rod galerii descendente ori ascendente în măduva tulpinilor, determinând deformarea și răsucirea longitudinală a acestora.

Plantele atacate ramifică puternic, stagnează în crestere și nu formează silicve sau acestea sunt seci, cu semințe de slabă calitate.

gargarita tulpinilor de rapita combatere

Primăvara, când temperatura depășește 9 grade C, după o perioada de zbor, hrănire și copulație de 25-30 zile, femelele depun ouăle în măduva tulpinii plantelor gazdă.

O femela depune 15-60 ouă. Primele larve apar în aprilie, iar dezvoltarea completă a acestora are loc în 30-40 zile, după care părăsesc tulpinile și migreaza în sol la 4-6 cm adâncime.

În sol larvele se transformă în pupe și dupa circa 30 de zile in insecte adulte, dar rămân in diapauză pana la sfârșitul toamnei când, părăsind coconii nimfali, urcă la suprafață, la baza plantelor și hibernează.

Gărgărița tulpinilor de rapiță – combatere

Pentru stabilirea momentului optim de aplicare a tratamentelor este foarte importantă monitorizarea dăunătorului, deoarece prezența acestuia depinde direct de condițiile din câmp.

Unul dintre cele mai noi și performante produse recent apărute pe piață pentru combaterea gărgăriței tulpinilor de rapiță este Sivanto® Energy 85 EC – insecticid ce acţionează prin contact şi ingestie asupra insectelor în stadiul de larve, cât şi ca adulţi.

Sivanto® Energy a fost recent lansat pe piața din Republica Moldova. Vezi mai multe despre Inovații Bayer 2024: Primul hibrid de floarea soarelui – Ellenis CLP, fungicide și insecticide cu noi substanțe active.

Produsul are o activitate sistemică şi de lungă durată în plante, fiind eficace în combaterea unei game largi de insecte, în special insecte cu aparatul bucal pentru înţepat şi supt.

Sivanto® Energy 85 EC conţine o combinație de două substanțe active: deltametrin, un piretroid de sinteză și nouă substanţă activă flupiradifuron, aparţinând clasei chimice butenolide.

Efectul asupra insectelor se manifestă prin perturbarea ireversibilă a funcţiilor vitale ale centrilor lor nervoşi, efect ce conduce la încetarea hrănirii (după 1-2 ore) şi în final la moartea lor.

Pentru combaterea gărgăriței tulpinilor de rapiţă Sivanto® Energy 85 EC poate fi aplicat în fenofazele BBCH 30-39 0,75 l/ha, BBCH 71-79 în doză de 0,5 l/ha (eficient și în combaterea țânțarului silicvelor).

Tratamentele se fac la depășirea pragului economic de dăunare.

Pentru mai multe detalii despre momentul optim de aplicare și produs, apelați la reprezentanții Bayer în Moldova, accesând acest link sau la numerele de telefon: Reprezentant Regiunea Sud, 069720006 – Radu, Reprezentant Regiunea Centru-Nord 068688476Eugen sau 060762999.

Fertilitatea embrionară – factor important pentru prognozarea şi planificarea recoltei viţei de vie

0

Cunoaşterea mecanismului depunerii embrionare, de diferenţiere a inflorescenţelor şi a influenţei diferitor factori asupra acestor procese, permite prognozarea şi controlul fructificării – una din cele mai importante verigi de asigurare a cantităţii şi calităţii înalte a producţiei de struguri de masă şi a celor pentru vin.

Mugurii viţei de vie reprezintă lăstarii embrionari pe care se formează organele vegetative şi generative în stare începătoare de dezvoltare.

Fiind puncte de creştere ale viţei de vie, ei asigură creşterea lăstarilor, ramificarea lor şi mărirea suprafeţei de contact a plantei cu mediul aerian.

V-ar putea plăcea și articolul Tăierea în uscat la vița de vie – scopul şi problemele soluţionate. Forme de conducere ale butucului în imagini.

Mai jos este prezentată diferenţierea mugurilor pentru sezonul 2023*, în funcție de: 

  • soiul cultivat; 
  • condiţiile de cultivare, unde s-au cercetat 3 factori:
  1. structura de cultivare: spalier vertical şi Gable (în formă de Y);
  2. regimul de apă: cu irigare şi fără irigare;
  3. cu incizia inelară şi fără incizia inelară;
  • condiţiile climaterice, în funcție de sezon (2021, 2022, 2023);

Fertilitatea embrionară în funcție de soi, condiţii climaterice şi de cultivare, SRL „Terra-Vitis”, 2023:

Fertilitatea embrionară pe lungimea coardei. SRL „Terra-Vitis”, 2023:

Procesul de formare a fiecărui mugure trece prin câteva perioade, suferind schimbări esenţiale, în rezultatul cărora mugurele devine fertil sau rămâne infertil.

V-ar putea plăcea și articolul despre Influenţa lemnului multianual asupra dezvoltării butucului viţei de vie.

În procesul diferenţierii, în muguri se formează una sau câteva inflorescenţe cu diferite grade de dezvoltare, durata şi intensitatea procesului de diferenţiere sunt determinate de un şir de factori, principalii fiind pregătirea biologică, condiţiile externe, soiul cu însuşirile sale şi nutriţia.

Gradul de diferenţiere şi de fertilitate a mugurilor pe lungimea coardei este neuniform. În zona medie a coardei (al 5 – 10-lea internod) mugurii sunt mai fertili şi inflorescenţele mai bine diferenţiate, comparativ cu zona inferioară a coardei.

Cercetările efectuate în condiţiile Bulgariei de către Stoev C. şi Nicov M. au demonstrat că depunerea inflorescenţelor mai bine dezvoltate în zona medie a coardei este condiţionată genetic, calitate dobândită pe parcursul evoluţiei viţei de vie.

Putem concluziona că toţi factorii menţionaţi mai sus au influenţat asupra diferenţierii embrionare a  mugurilor pentru sezonul 2023, iar în funcție de rezultatele obţinute ajustăm sarcina butucului (exprimată în ochi/butuc) pentru sezonul concret.

Tendinţa generală de depunerea a recoltei este specifică soiului, unele sunt mai fertile (Feteasca Regală, Aligote, Rkaţiteli, etc), altele mai puţin fertile (Dunav), în funcție de condiţiile climaterice şi de tehnologia de cultivare.

Legitatea generală de majorare a fertilităţii ochilor de la baza coardei spre vârful ei se păstrează (ex. Rkaţiteli, Moldova).

În general, diferenţierea mugurilor în combinaţie cu condiţiile climaterice prielnice pentru iernare (deocamdată) ne permit să afirmăm că avem o premisă pentru o recoltă bună.

*Rezultatele diferenţierii nu sunt date generale, ci individuale, specifice fiecărei plantaţii viticole.

Agricultura ecologică în UE: creștere de 5,1% a suprafețelor

0

Agricultura ecologică în UE: Cu o creștere de 5,1 %, suprafața ecologică a Uniunii Europene a continuat să crească constant în 2022, ajungând la 16,9 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 10,4 procent din totalul terenurilor agricole.

Vânzările cu amănuntul, totuși, au experimentat o scădere modestă. Cele mai recente date despre agricultura ecologică în Europa, publicate în anuarul Lumea Agriculturii Ecologice, au fost prezentate la BIOFACH, cel mai important târg mondial pentru alimente ecologice, de către FIBL.

Agrobiznes este partener de promovare al evenimentului.

Suprafața terenurilor agricole ecologice în UE

În 2022, 18,5 milioane de hectare de teren agricol din Europa au fost ecologice (16,9 milioane de hectare în Uniunea Europeană (UE)). Franța a continuat să fie lider ca numărul unu în ceea ce privește terenurile agricole ecologice, cu 2,9 milioane de hectare.

După Franța, țara din UE cu cea mai mare suprafață ecologică e Spania (2,7 milioane hectare), urmată de Italia (2,3 milioane hectare) și Germania (1,9 milioane hectare).

Top 3 țări UE cu cea mai mare suprafață ecologică:

Agricultura ecologică – terenurile agricole eco au crescut cu mai mult de 0,8 milioane de hectare în UE

Terenurile agricole ecologice au înregistrat o creștere de peste 0,8 milioane de hectare, reprezentând o creștere de 5,1 procent în UE și de 1,0 procent în Europa. Comparativ cu 2021, Grecia și Italia au raportat cele mai mari creșteri, cu 0,4 milioane hectare și, respectiv, 0,2 milioane hectare.

Liechtenstein a condus cu cea mai mare proporție de teren agricol organic din lume.

În 2022, terenurile agricole ecologice din Europa au constituit 3,7 procent din totalul terenurilor agricole, în timp ce în Uniunea Europeană au reprezentat 10,4 procent.

La nivel global, raportat la suprafața totală agricolă, Liechtenstein a avut cea mai mare parte a suprafeței agricole ecologice, cu 43,0%, urmată de Austria, țara din UE cu cea mai mare parte organică de 27,5%.

Primele 5 țări cu o pondere a agriculturii ecologice de peste 10% din totalul terenurilor agricole, 2022:

Cincisprezece țări europene au raportat că cel puțin 10 procente din terenurile lor agricole erau ecologice.

Numărul producătorilor ecologici din UE au crescut cu aproape 10%

Au fost peste 480 000 de producători ecologici în Europa și peste 419 000 în UE, reprezentând o creștere de 7,5 și, respectiv, 9,5%. Italia a avut cel mai mare număr de producători certificați – 82.593.

În Europa, au fost 91 775 de procesatori, în timp ce UE a avut 85 956. În plus, au fost numărați 7 609 importatori ecologici în Europa, cu 6 450 în Uniunea Europeană.

Italia a avut cel mai mare număr de procesatori certificați ecologic, aproape 24.000, în timp ce Germania a condus după numărul de importatori, cu peste 1.900.

Top 3 țări cu cei mai mulți producători certificați ecologic:

Vânzările cu amănuntul au atins valoarea de 53,1 miliarde de euro în Europa

Vânzările cu amănuntul de produse ecologice în Europa au ajuns la o valoare totală de 53,1 miliarde de euro în 2022 (45,1 miliarde de euro în cadrul Uniunii Europene).

Germania s-a distins ca fiind cea mai mare piață, cu vânzări de 15,3 miliarde de euro. La nivel global, UE a ocupat poziția de a doua cea mai mare piață unică pentru produsele ecologice, fiind depășită doar de Statele Unite, care au raportat vânzări de 58,6 miliarde de euro.

În 2022, piața europeană a experimentat o scădere de 2,2 procente (UE: -2,8 procente). Deși mai multe țări au înregistrat scăderi ale vânzărilor, s-a observat o creștere notabilă în țări precum Estonia (+6,0 procente) și Olanda (+4,4 procente).

Consumatorii europeni au cheltuit 64 de euro pe persoană pentru alimente ecologice în 2022.

În 2022, consumatorii din Europa au cheltuit în medie 64 de euro pe alimente ecologice pe persoană (102 euro în UE). Cheltuielile consumatorilor pentru alimente ecologice pe cap de locuitor s-au dublat în deceniul 2013-2022.

În 2022, consumatorii din Elveția și Danemarca au cheltuit cel mai mult pe alimente ecologice, cu 437, respectiv 365 de euro pe cap de locuitor.

Danemarca a avut cea mai mare cotă de piață organică din lume

La nivel global, țările europene au reprezentat cea mai mare parte din vânzările de alimente ecologice ca procentaj din piețele lor alimentare respective.

Danemarca a continuat să aibă cea mai mare cotă la nivel mondial, cu 12,0 procente în 2022, urmată de Austria cu o cotă de 11,5 procente și Elveția cu 11,2 procente.

Inovații Bayer 2024: Primul hibrid de floarea soarelui – Ellenis CLP, fungicide și insecticide cu noi substanțe active

0

Compania Bayer, recunoscută pentru inovațiile sale în domeniul agricol, continuă să își consolideze portofoliul de produse pentru Republica Moldova, venind cu soluții eficiente pentru controlul bolilor și dăunătorilor, dar și cu o premieră pentru floarea soarelui – lansarea a doi hibrizi.

În cadrul unui eveniment de prezentare a noutăților pentru anul 2024, echipa Bayer din Moldova și România au prezentat la sute de fermieri noutățile cu care vin în anticiparea și soluționarea problemelor din fermă.

„Prin aceste lansări, Bayer vizează să ofere soluții integrate pentru culturile de porumb, rapiță și, mai nou, hibrizi de floarea soarelui, combinând genetica de performanță cu soluțiile avansate de protecție a plantelor.

Angajamentul Bayer față de cercetare și dezvoltare, alături de colaborarea strânsă cu fermierii, subliniază dedicarea specialiștilor noștri pentru a îmbunătăți sustenabilitatea și productivitatea în agricultură”, a menționat în debutul evenimentului Igor Copacinschi, directorul Departamentului Bayer CropScience Republica Moldova.

igor copacinschi

Totodată, în debutul evenimentului, Mihai Gheorghe, Director vânzări Bayer în România și Moldova a venit cu o prezentare privind perspectivele și provocările anului 2024 și strategia Bayer pentru viitor.

mihai gheorghe bayer

Premieră Bayer – primii hibrizi de floarea soarelui

Într-o mișcare strategică, Bayer își extinde portofoliul de semințe prin lansarea hibrizilor de floarea-soarelui, Ellenis CLP – adaptat tehnologiei Clearfield Plus și un hibrid ce urmează a fi lansat în 2025, adaptat la erbicidele sufonilureice, tribenuron-metil.

Mai multe detalii despre lansarea Bayer în cultura de floarea soarelui și noul insecticid pentru cultura de rapiță a oferit în cadrul evenimentului Despina Leveanu, Grower Marketing Manager Industrial Crops România și Moldova.

despina leveanu

Ellenis CLP este un hibrid semitimpuriu, cu un potențial de producție ridicat, tolerant la Orobanche și principalele boli. Pe de altă parte, următorul hibrid ce urmează a fi lansat în 2025 este adaptat erbicidelor sufonilureice, răspunzând astfel așteptărilor fermierilor și acoperind principalele cerințe din piața de semințe de floarea-soarelui”, a specificat Despina Leveanu.

Inovații în culturile de cereale păioase

În contextul suprafețelor importante cultivate cu grâu și orz în țară (372,2 mii ha de grâu și 59,6 mii ha de orz de toamnă și primăvară, potrivit BNS), necesității managementului rezistenței bolilor și interzicerii mai multor substanțe active, Bayer vine cu două soluții fungicide performante.

„Aducem pe piață două fungicide revoluționare, Cayunis® și Nativo Forte®, destinate combaterii bolilor la cereale, oferind o gestionare eficientă a rezistenței bolilor la fungicide. Aceste produse sunt esențiale pentru asigurarea unui control eficient al bolilor spicului și tulpinii, de la semănat până la recoltare, aducând un avans semnificativ în protecția culturilor de cereale”, menționează Gabor Raviczki, Head of Customer Marketing România, Bulgaria și Moldova.

În cadrul evenimentului, detalii despre inovațiile Bayer pentru cerealele păioase a oferit Doru Cimpoca, Grower Marketing Manager Cereals România și Moldova.

doru cimpoca bayer

Cayunis® 325 EC – fungicid sistemic pentru combaterea bolilor cum ar fi făinarea, septorioza, rugini, arsura frunzelor și altele la culturile de grâu și orz de toamnă şi primăvară, grâu durum, secară şi triticale, cu acţiune curativă şi preventivă.

Nativo Forte® 280 EC – fungicid sistemic pentru combaterea bolilor la culturile de grâu și orz de toamnă şi primăvară, grâu durum, secară şi triticale și a fuzariozei la grâu.

Un nou insecticid pentru controlul dăunătorilor la rapiță

Pe lângă inovațiile în domeniul fungicidelor, Bayer introduce pe piață Sivanto® Energy, un insecticid de ultimă generație pentru cultura de rapiță.

Cu două substanțe active, deltametrin și flupiradifuron, Sivanto Energy® promite, pe de-o parte, o protecție de lungă durată împotriva dăunătorilor, combinat cu un efect imediat de șoc asupra insectelor.

Conform unui sondaj al fermierilor realizat în cadrul evenimentului, Gărgărița tulpinilor de rapiţă este principala provocare la cultura de rapiță pentru o bună parte din fermierii prezenți, astfel lansarea insecticidului a fost cât se poate de așteptată de aceștia.

Flupiradifuron, noua substanță activă inclusă în insecticidul Sivanto Energy®, aparţinând clasei chimice butenolide, asigură un control de lungă durată a culturii împotriva dăunătorului.

Totodată, în cadrul evenimentului, mai multe detalii despre managementul rezistenței bolilor a oferit fermierilor Tobias Diehl, Crop Portofolio solution manager Cereals CE & EE.

Daniel Stanciu, Grower Marketing Manager Corn România și Moldova a relatat mai multe despre soluțiile integrate Bayer și abordările complexe propuse fermierilor pentru cultura porumbului.

Feedback-ul fermierilor

Utilizarea soluțiilor Bayer de către fermieri pe parcursul anilor subliniază eficacitatea și calitatea produselor, fermierii prezenți la eveniment menționând în special hibrizii de porumb Dekalb și fungicidele și erbicidele care au demonstrat performanțe remarcabile în condiții de teren variate.

Vladimir Candu, Candis Agro Grup SRL:

vladimir candu

Anul trecut am testat pentru prima dată hibrizii Dekalb. Ne-a impresionat foarte mult hibridul DKC 3972. În condițiile dificile ale anului 2023, am obținut și 5,5 tone/ha, comparativ cu alți hibrizi de la care am recoltat 1,5-2 tone/ha, în aceleași condiții de tehnologie.

Pe toată suprafața de 100 de hectare de grâu am aplicat fungicidul Falcon Pro®, iar la cultura de rapiță am utilizat fungicidul Tilmor ®, de rezultatele cărora la fel suntem mulțumiți. În plus, tot în toamna 2023, am dedicat 50% din suprafețele cultivate cu rapiță hibrizilor Dekalb. În 2024 vom aplica erbicidul Sekator® Progress, iar din hibrizii de porumb – DKC 3972 va fi cultivat pe o bună parte din suprafețe. Pentru noi orice noutate este foarte atractivă, astfel, dacă vor mai fi disponbile semințe, vom testa neapărat și noii hibrizi și produse.

Jelu Parpalac, GȚ Parpalac Jelu Constantin:

jelu parpalac

De la înființarea întreprinderii, în anul 2010, colaborăm cu compania Bayer. Am început cu hibrizii de porumb, urmând testarea și includerea în schemele de protecție a produselor, cultivarea hibrizilor de rapiță.

În topul preferințelor hibrizilor de porumb sunt DKC 4351 și DKC 4943. Anul acesta vom cultiva și DKC 5092. Suntem mulțumiți de calitatea produselor și hibrizilor, iar noile produse lansate sunt soluții foarte bune pentru problemele cu care ne confruntăm la moment.

Sergiu Slivciuc, Bobul de Aur SRL:

sergiu slivciuc

Prelucrăm 1800 de hectare de teren, iar cu Bayer dezvoltăm un parteneriat de la fondarea companiei – anul 2014. Falcon Pro®, Sekator® Progress și Tilmor ® sunt cele mai preferate produse. Am utilizat și alte erbicide la grâul de toamnă, însă cred că Sekator® Progress ne-a demonstrat o performanță superioară. În plus, cred că erbicidul Maister Power la porumb nu are concurență. Pentru noul hibrid de floarea soarelui am precomandat semințe pentru suprafața de 30 de hectare. Vom opta și în continuare pentru produsele Bayer, deoarece și-au demonstrat performanța.

Pentru mai multe detalii despre produsele menționate, apelați la echipa Bayer în Republica Moldova.

bayer moldova

Creșterea răsadului de castraveți – sfaturi utile

0

Castraveții sunt unele dintre cele mai populare legume ce, de regulă, fie este semănat direct în câmp, fie se plantează răsadul. În acest articol discutăm despre aspecte ce țin de producerea răsadului de castraveți.

De obicei, castraveții prin răsad sunt crescuți în palete celulare sau claiete. Volumul mare al celulei și densitatea mică asigurată de claiete ne permit producerea unui răsad calitativ de castraveți la un preț convenabil pentru sere, solarii, tuneluri acoperite cu peliculă destinate culturii timpurii.

Amestecuri utilizate pentru producerea răsadului de castraveți

De obicei, pentru castraveți se utilizează amestecul:

  • mraniță — 40%;
  • pământ de țelină — 40%;
  • nisip — 20%.

La producerea răsadului de castraveți mai pot fi utilizate: fibrele de cocos; perlitul (10-40% din amestec); vermiculitul (0,6 mm, 10-30% din amestec), turba (0-5 mm în amestec cu alte componente sau ca monocomponent la producerea răsadului).

Important! Turba sau substratul cu valori ale pH-ului sub 5 nu este recomandată pentru semănat. Amestecul cu reacție acidă poate provoca pierirea a 100% de plante, chiar și în faza de germinare a semințelor. Din acest motiv, este recomandată utilizarea turbei condiționate.

Astfel, înainte de utilizarea turbei naturale pentru producerea răsadului, aceasta trebuie supusă unui tratament: se fărâmițează, se cerne, se ameliorează cu îngrășăminte minerale și se optimizează nivelul de pH.

Cea mai bună turbă pentru producera răsadului de castraveți se consideră turba blondă. Turba utilizată pentru semănat este recomandat să conțină și aditivi de umectare.

Ulterior, pentru asigurarea unei nutriții echilibrate pot fi realizate fertilizări cu îngrășăminte de origine organică (spre exemplu cele disponibile în comerț) sau se adaugă la acest amestec îngrășăminte minerale recomandate pentru răsaduri.

După plantarea semințelor, se monitorizează parametri ca: temperatura, lumina, nutriția, umiditatea (calitatea apei utilizate).

Pentru răsărirea și creșterea uniformă a răsadului de castraveți este necesar ca temperatura în substratul nutritiv să fie la nivelul de 27°C. La această temperatură, plantele răsar peste 2–3 zile.

Important! Pentru producerea răsadului pentru ciclul iarnă–primăvară este necesar de folosit iluminarea artificială.

Durata de iluminare pentru producerea răsadului de castraveți:

Lămpile pentru iluminarea artificială a răsadurilor de castraveți până la rărirea răsadului se vor instala în două rânduri la distanța de 1 m una de alta, la înălțimea de 0,9 m. Iar după rărirea răsadului — în patru rânduri cu distanța între lămpi în lățime 1,6 m, în lungime 2m , iar în înălțime 1,3 m.

În perioada răsăririi plantelor, nivelul optim de iluminare este de 8000-9000 lx, ulterior reducând-o la 5000-6000 lx.

Important! La o intensitate a luminii sub 2000 lx răsadul se dezvoltă defectuos, cu un sistem radicular slab dezvoltat, iar durata de creștere a răsadului se extinde cu 4-6 zile.

Monitorizarea temperaturii la creșterea răsadului de castraveți

În primele 4-5 zile după răsărirea plantelor temperatura aerului se reduce la 16-17 grade Celsius, apoi, în zilele însorite se menține la 21-23 grade Celsius.

Temperatura optimă a substratului se consideră cea de 20-22 grade, iar umiditatea substratului 70-80%. Totodată, este recomandat ca umiditatea aerului să se mențină în limitele 70-75%.

La irigarea plantelor se recomandă utilizarea apei de calitate, ce are coeficientul de absorbire potențială a sodiului (SAR) mai mic de doi, concentrația de ioni de sodiu de până la 40 mg/l, concentrația de săruri să nu depășească 0,75 mS/cm, pH-ul între nivelurile 5,6–6,2.

Detalii despre Irigarea castraveților. Sfaturi pentru o recoltă bună.

Fertilizarea răsadului de castraveți

Prima fertilizare la castraveți se face la apariția primelor frunze adevărate și este repetată de 1–2 ori pe săptămână până la plantare.

Important! Este recomandată fertilizarea frecventă cu doze mici. Cu cât mai frecventă este, cu atât mai mică este norma de aplicare. Pentru fertilizarea răsadului pot fi utilizate îngrășăminte complexe special concepute.

La fertilizarea răsadului se folosesc îngrășăminte ușor solubile în apă, care se administrează, porționat, odată cu udările.

Soluția de fertilizare trebuie să aibă o concentrație mică de îngrășăminte, astfel încât plantele să le absoarbă ușor. Această concentrație se măsoară cu aparatele de măsurare a conductibilității electrice (EC):

  • Valoarea EC de 0,75 mS/cm indică o concentrație mică de săruri (îngrășăminte) în soluție și poate fi folosită fără nici un pericol.
  • Valoarea EC de 1,0–2,0 mS/cm indică concentrații de săruri, care sunt permise în soluția de fertilizare, nu provoacă arsuri pe frunze.
  • Valoarea EC de 2,25 mS/cm riscul de arsuri crește considerabil.

În primele faze se administrează doze mai mici, în perioada de creștere cantitatea de fertilizant va crește, iar la călire doza se micșorează din nou. Răsadul ce urmează a fi plantat în sere nu se călește.

Se recomandă îngrășămintele care conțin azot în formă nitrică (NO3). Nu se folosesc îngrășăminte cu concentrație mare de uree.

Îngrășămintele ce conțin calciu (CaNO3) nu se dizolvă în soluții de îngrășăminte de fosfor (P2O5) și sulfați. O astfel de combinație duce la formarea precipitatului de calciu fosfat și sulfați de calciu.

Îngrășămintele de calciu se dizolvă și se administrează separat.

V-ar putea plăcea și articolul Cultivarea castraveților – sfaturi la semănat și întreținere.

Se consideră un răsad calitativ de castraveți cel care îndeplinește următorii parametri

  • plante sănătoase și viguroase, de culoare verde;
  • să aibă un număr de frunze corespunzător (4–5 frunze);
  • tulpină groasă (4-7 mm), distanța dintre noduri mică (3-5 cm);
  • fără plante alungite, firave, îngălbenite.

La respectarea condițiilor de creștere a răsadului de castraveți menționate mai sus, răsadul atinge acești parametri la o vârstă de plantare de 28-35 de zile.

Răsadul din palete se poate planta în câmp, atunci când plantele au dezvoltată prima frunză adevărată.

V-ar putea plăcea și articolul despre De ce se ofilesc frunzele la castraveți – 3 motive principale.

VIDEO. Aplicarea îngrășământului KAS-32 la grâu și orz – recomandări

0

KAS-32 este unicul îngrășământ cu azot care conține trei forme de azot: amidică, amoniacală și nitrică. Aplicând KAS-32 pentru fertilizarea pe vegetație, plantele primesc concomitent nutriție radiculară și foliară.

La determinarea dozelor de aplicare a îngrășământului KAS-32 pe diferite culturi, de obicei, se respectă aceleași reguli valabile și pentru alte îngrășăminte cu azot, cu unele excepții:

KAS-32 necesită o monitorizare mai riguroasă a momentului și dozelor de aplicare. La calcularea dozei de îngrășâmânt, se iau în calcul mai mulți factori, cum ar fi prezența umidității, cultura premergătoare, analiza solului și altele.

În cazul fertilizării grâului și orzului cu îngrâșâmântul KAS-32, puteți opta pentru următoarele variante:

  • Fertilizarea fracționată;
  • Aplicarea unică a dozei complete;
  • Aplicarea de toamnă sau iarnă;
  • Tratament pentru asigurarea calității cerealelor.

Despre particularităților acestor metode, avantajele și dezavantajele acestora, aflați detalii în videoul realizat de către Eurochem.

La același subiect, vă recomandăm și videourile:

Dacă aveți întrebări suplimentare, vă rugăm să contactați reprezentanții companiei:

  • Pentru probleme agronomice și tehnice: Lilian Istrati +373-78-360-360.

Parlamentul a adoptat noul Cod funciar. Ce prevede acesta

0

Dreptul de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă sau din fondul forestier nu va putea fi dobândit sau deținut de cetățenii străini, persoane fizice sau juridice.

Această prevedere se regăsește în Proiectul noului Cod funciar, aprobat astăzi de deputați, în lectura a doua.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și urmărește crearea unui cadru normativ de reglementare a relațiilor funciare, adaptat la noile realități.

Conform documentului, în cazul în care cetățenii străini dobândesc terenurile cu destinație agricolă sau din fondul forestier prin succesiune, hotărâre de judecată sau ipotecă, aceștia vor fi obligați să le înstrăineze în termen de un an de zile de la dată dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.

Noul cod prevede o nouă clasificare a terenurilor cu destinație agricolă, precum și conține reglementări ce țin de schimbarea modului de folosință a acestora.

Astfel, proprietarii terenurilor cu destinație agricolă vor putea construi pe aceste terenuri depozite, frigidere destinate păstrării produselor agricole, ateliere de reparație și de păstrare a agregatelor agricole, ferme zootehnice, obiecte ale infrastructurii și procesării primare a producției obținute, pensiuni agroturistice etc., fără schimbarea destinației terenurilor.

Aceste lucru va putea fi realizat în baza documentației de proiect aprobată, precum și a autorizației de construcție, eliberate de autoritatea administrației publice locale.

Codul mai prevede interzicerea schimbării destinației terenurilor agricole de calitate superioară și a terenurilor din fondul forestier, rezervațiilor istorico-culturale și naturale, monumentelor istorice și siturilor arheologice, precum și desfășurarea în aceste zone a oricăror activități care contravin destinației acestora.

Proiectul reglementează și modalitățile de consolidare a terenurilor agricole, precum și acțiunile întreprinse în cazul în care proprietarii nu au perfectat actele de moștenire asupra acestor terenuri și nu le întrețin, acestea fiind lăsate în paragină.

Astfel, dacă terenurile agricole nu sunt cultivate și nu sunt întreținute într-o stare fitosanitară corespunzătoare mai mult de doi ani consecutivi, autoritatea publică locală va putea administra terenul dat, dispunând arendarea lui, în baza unor condiții bine reglementate.

Totodată, în noul Cod funciar se regăsesc o serie de prevederi preluate din Legea privind reglementarea de stat a regimului proprietății funciare, cadastrul funciar de stat și monitoringul funciar, din Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, precum și din alte acte normative din domeniu, care vor fi abrogate la dată intrării în vigoare a noului Cod, adică la expirarea a 12 luni de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Limagrain Moldova a prezentat noutățile din portofoliul porumb și floarea soarelui

0

Limagrain Moldova a organizat pe data 13 februarie, 2024, un seminar informativ dedicat echipelor de vânzări ale distribuitorilor, cu scopul fortificării cunoștințelor tehnice la cultura de porumb și floarea soarelui, dar și prezentării noutăților din portofoliu.

În cadrul evenimentului experții internaționali Limagrain au împărtășit informații despre noua genetică a hibrizilor și despre toleranța sau rezistența lor la principalele amenințări. 

Nicolai Schițco, administrator Limagrain Moldova, menționează că vastul portofoliul de semințe Limagrain este în continuă reînnoire și completare, astfel noutățile trebuie prezentate atât partenerilor din distribuție, dar și, ulterior, nemijlocit fermierilor.

„La eveniment am avut invitați experți Limagrain din străinătate și colegi din România, aceștia au prezentat celor peste 100 de persoane din distribuție noutățile din portofoliu și punctele forte ale produselor noastre, ceea ce va facilita ulterior promovarea lor în rândul fermierilor. Investim constant în pregătire pentru ca fermierii să primească sfaturi utile, adaptate nevoilor specifice, în fiecare etapă tehnologică.”

Hibrizii de floarea soarelui au fost prezentați de Mariana Gheorghe, Product Manager, cultura de floarea soarelui și rapiță pentru România și Republica Moldova.

Experta a explicat că portofoliul Limagrain este extrem de vast și variat în ceea ce privește cultura de floarea soarelui, fiind prezenți în toate segmentele tehnologice: CONVENTIONAL, EXPRESS, CLEARFIELD și CLEARFIELD PLUS, cu hibrizi bine adaptați condițiilor climaterice din Republica Moldova.

„Menționăm aici o toleranță la secetă foarte ridicată, rezistență genetică la mană, principala noastră preocupare din ultimii ani, rezistență genetică la lupoaie, respectiv conceptul SUNEO. Acesta vine pe piață cu hibrizi foarte rezistenți la rasele noi și virulente de Orobanche, prin dublă protecție, una genetică din interior și alta conferită de erbicidele care se aplică în postemergență, ce pot combate pe lângă buruieni și acest parazit care provoacă pagube foarte mari în cultura de floarea soarelui.
Rezistența genetică a hibrizilor noștri în interiorul plantei acționează în perioada de preatașare, prin secreția unei concentrații mai mici de exudat radicular, practic semințele de lupoaie primesc un stimul mult mai mic și nu răsar într-o cantitate mare. Al doilea nivel de protecție se referă la genele care în perioada de după atașare, influențează lignificarea și suberizarea pereților rădăcinii, fapt ce împiedică atașarea haustorilor de lupoaie”, a specificat Mariana Gheorghe.

Bogdan Guță, Product Manager, cultura de porumb pentru România și Republica Moldova, a abordat subiecte referitoare la noutățile din portofoliul Limagrain pentru porumb, rezultate în urma testărilor de 3-5 ani.

„Anul acesta avem o noutate, introducem doi hibrizi dintr-o nouă genetică, mult mai adaptată condițiilor climaterice actuale, vorbim despre DANUBIUS: LG 31.350 și LG 31.380.  Aceștia sunt hibrizi semi-timpurii, care se evidențiază prin competitivitate și trei caracteristici bine echilibrate și anume: potențial de producție, toleranță la secetă și stabilitate multianuală. Astfel, venim cu adaptări la nevoile fermierilor și la condițiile climaterice, care vor aduce un pachet de beneficii companiilor agricole ce aleg noua genetică Limagrain DANUBIUS.”

Partenerii din distribuție au menționat rolul important al colaborării cu compania Limagrain pentru asigurarea fermierilor cu semințe de calitate în momentul potrivit.

Vitalie Țiganu, director general, Vadalex-Agro: 

„Colaborăm cu compania Limagrain de trei ani. Este un partener respectat datorită produselor ce le prezintă pe piața Republicii Moldova. Fermierii noștri deja au o experiență pozitivă cu hibrizii Limagrain, de exemplu la grâu au devenit favoriți ANAPURNA și AVENUE, la floarea soarelui cei din categoriile EXPRESS și CLEARFIELD PLUS. De asemenea, încercăm să introducem hibrizii noi de porumb pe care îi au în portofoliu. Ne dorim în continuare o colaborare cât mai reușită, ca în final fermierii noștri să obțină recolte cât mai bune.”

Cebrucean Constantin, Traiding Grup, Tiraspol, conducător al secției de vânzări semințe și produse de uz fitosanitar:

„Este al cincilea an al parteneriatului nostru cu Limagrain. Am început cu cultura de rapiță, iar de doi ani am adăugat porumbul și floarea soarelui. Tema abordată astăzi este una foarte importantă, hibrizii Limagrain nu cedează cu nimic altor mărci. Fermierii care i-au încercat, se opresc la ei datorită raportului dintre calitate, preț și productivitate. În viziunea noastră Limagrain are perspective mari ca să se extindă pe piață și să-și sporească durabil vânzările.”

Marin Magu, reprezentant pentru regiunea nord al C.Î. Agrostoc:

„De peste cinci ani conlucrăm cu Limagrain pe segmentul de semințe de grâu, rapiță, floarea soarelui și porumb. Spre exemplu la rapiță semințele Limagrain au reușit să devină lideri, datorită rezistenței la viruși și recoltei înalte. La segmentul de grâu colaborăm și pe partea de multiplicare, iar ulterior comercializare: soiurile AVENUE și ANAPURNA fiind în top, cu un randament foarte bun de înfrățire în primăvară comparativ cu competitorii. Referitor la porumb și floarea soarelui putem spune că semințele sunt de calitate și uniforme, cu rezultate peste așteptări în condiții favorabile și mai puțin favorabile.”

Savelii Boșneac, șef departament vânzări, Wetrade:

„Avem tot spectrul de culturi din portofoliul Limagrain începând cu rapiță, cereale păioase, porumb și cu terminând floarea soarelui. În prezent ducem tratative pentru a introduce mazărea galbenă și verde, deoarece avem solicitări de la clienții noștri din zona de sud, unde nu poate fi crescută soia. Ne bucură faptul că Limagrain investește mult în cercetare și acest lucru se face remarcat în câmpurile fermierilor. Soiurile și hibrizii lor sunt foarte buni și permit obținerea unor rezultate atât în condiții climaterice bune, cât și medii, pe care le avem noi în fiecare an în țară. Spre exemplu în gospodăriile unde anul trecut s-au semănat doar câțiva saci, anul acesta se dorește deja extinderea suprafețelor cu hibrizii Limagrain. Ne bucură și atitudinea echipei, care este una foarte receptivă și deschisă.”

Vedeți mai multe despre performanța hibrizilor de floarea-soarelui Limagrain în acest video.