Vicedirectorul ONVV: Pentru a fi competitivi pe piețele externe trebuiesc revizuite subvenţiile pentru sectorul vitivinicol

0

„Pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă sectorul vitivinicol este necesar să fie întreprinse acţiuni ferme, în special din partea statului”, consideră vicedirectorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Vladimir Grosu.

Într-un interviu acordat INFOTAG el a spus că statul trebuie să creeze premise pentru fortificarea sectorului vitivinicol.

Grosu a explicat că, pentru a asigura creşterea durabilă a industriei locale de vinuri, este nevoie de a atrage fonduri pentru dezvoltarea viticulturii, de exemplu, prin acorduri interguvernamentale. El a subliniat că, pentru a fi competitivi pe pieţele externe din punct de vedere al costurilor, este necesară revizuirea mărimii subvenţiilor, precum și promovarea vinificaţiei la nivel internaţional prin intermediul ambasadelor RM în străinătate, a Camerei de Comerţ şi Industrie, prin diverse evenimente internaţionale.

„În condiţiile unui deficit bugetar, când Guvernul este nevoit să selecteze domeniile pentru care să aloce resurse financiare, este important ca vinificaţia să aibă prioritate, întrucât sectorul vitivinicol prezintă semne vădite de revigorare, au fost realizate investiţii importante în plantaţii de viţă-de-vie, echipament, infrastructură. De asemenea, vinificaţia este un bun generator de exporturi, ceea ce este benefic pentru balanţa comercială a ţării. În acest sector îşi au locul de muncă şi sursa de venit peste 200 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova”, a spus Vladimir Grosu.

Potrivit lui, de asemenea, este nevoie de o strategie de marketing sau o strategie concurenţială a sectorului pentru pieţele externe, astfel încât companiile să aibă un obiectiv clar.

„Fiecare companie trebuie să cunoască ce trebuie să facă pentru a ne mişca în aceeaşi direcţie și pentru a dezvolta sectorul vitivinicol. Având această strategie, cu siguranţă, vom avea succes pe pieţele externe, vom avea venituri şi încasări, care ar putea fi direcţionate către dezvoltare. Aceste lucruri ne-ar face mult mai competitivi. Este un proces lung şi dificil, dar rămân încrezător că este realizabil”, a spus Vladimir Grosu.

VIDEO. Bilanț MAIA: Recolta de grâu a depășit 1,2 mln tone. Cele mai bune rezultate – la Florești, Taraclia și Soroca

0

În contextul finalizării campaniei de seceriș Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate totalurile recoltării culturilor cerealiere, leguminoase de grupa I și a rapiței în anul curent.

„Conform datelor preliminare pe care le avem la ziua de azi, au fost plantate 371 mii de ha de grâu, iar volumul global recoltat constituie 1283 mii de tone. Este un rezultat foarte bun cu o medie pe țară de 3,1 tone la ha. Este unul din cele mai bune rezultate din ultimii ani. Din cantitatea recoltată, 55-60% va fi grâu alimentar, ce reprezintă 760-800 mii de tone. Necesitatea Republicii Moldova este de 350-400 mii de tone de grâu alimentar”, a declarat ministrul Eduard Grama.

În anul curent se înregistrează o creștere a recoltelor obținute la toate culturile cerealiere și leguminoase de grupa I, comparativ cu anul 2015 precum și cu media ultimilor cinci ani.

„Perioada de semănat a grâului, urmare a schimbărilor climatice, s-a deplasat cu o lună. Astfel, perioada optimă este mijlocul lunii octombrie începutul lunii noiembrie. Luna mai și iunie au fost foarte favorabile din punct de vedere a volumului precipitațiilor. Totuși, ploile au contribuit la dezvoltarea unor boli la producătorii care nu au respectat măsurile de protecție”, a declarat Mihail Suvac, șeful Direcție politici de producție, procesare  și reglementări de calitate a produselor vegetale.

Astfel, productivitatea medie la 1 ha obținută este în creștere cu 15% față de anul 2015 (2,7 t/ha), și este în creștere cu 19% comparativ cu media ultimilor cinci ani (2,6 t/ha).

Rezultate mai bune s-au înregistrat în raioanele: Florești – o recoltă medie la hectar de 4,89 t, Taraclia – 4,26 t/ha, Soroca – 4,20 t/ha, Leova – 4,21 t/ha. Rezultate mai joase comparativ cu media pe republică au obținut raioanele: Briceni – 2,70 t/ha, mun. Chișinău și Basarabeasca – 2,80 t/ha, Edineț – 3,0 t/ha.

În acest an recoltarea cerealelor a început la sfârşitul lunii iunie și s-a finalizat la sfârșitul lunii iulie. Condiţiile climatice în perioada de efectuare a lucrărilor de recoltare în fond au fost favorabile.

De menționat că o recoltă a grâului de peste 1200 tone a fost înregistrată în ultimii 30 de ani de 5 ori (anii: 1994, 1996, 1998, 2009, 2016).

Timac Agro East: Cum ne pregatim pentru campania de toamna la cereale

0

Atunci cand pregatim planul de fertilizare pentru cerealele de toamna trebuie sa tinem cont de mai multi factori, cum ar fi consumul specific al plantei de cultura, conditiile generale de clima, sol si stare de aprovizionare a terenului, dar si contextul actual specific pentru fiecare zona si fermier in parte.

Astfel Timac Agro vine cu o gama foarte diversificata de produse, propunand solutii personalizate pentru fiecare fermier in parte, in functie de nevoile sale. Mai jos va prezentam cateva exemple de astfel de situatii:

1. In cazul semanatului la umiditate corespunzatoare si in epoca optima de semanat

In aceasta situatie pentru lua o decizie corecta, in primul rand trebuie sa alegem o formula care sa fie adaptata consumului specific al plantei de cultura. Pentru conditiile generale din tara noastra, se prefera soiurile de cereale cu infratire in toamna, pentru care trebuie sa le asiguram pana la o treime din necesarul total de N, insa acesta trebuie sa fie sub forma amoniacala (o forma preferata de plantele tinere), fosfor pentru stimularea sistemului radicular, dar si alte macroelemente secundare si microelemente (S, Ca, Mg, B, Zn, Cu, Mn) care sunt esentiale in procesul de vernalizare, eficientizarea proceselor fiziologice, rezistenta la iernat, dar si repornirea in vegetatie primavara.

Timac Agro East  are o gama variata de solutii NPK, cu un raport optim N:P, un surplus de S, pentru sinergia cu N si sinteza de aminoacizi esentiali si un mix de microelemente, ales in functie de nevoile fiecarui fermier in parte care ajuta la procesul de vernalizare si creste rezistenta culturii peste iarna.

grau

2. In cazul semanatului la umiditate corespunzatoare, dar in afara epocii optime de semanat

Studiile efectuate de cercetatorii de la Administratia Nationala de Meteorologie din Romania  au aratat ca in ultimii ani perioada optima de semanat s-a decalat din cauza conditiilor climatice, astfel se estimeaza ca sezonul de vegetatie s-a scurtat cu 11 pana la 16 zile la graul de toamna. Acelasi efect poate aparea insa si la fermierii cu suprafete foarte mari de cereale de toamna, care desi incep semanatul in perioada optima, de cele mai multe ori il termina cu mult inafara epocii optime.

Astfel, scurtarea ciclului de vegetatie, dar si decalarea perioadei de vegetatie ridica o serie de probleme provocate de:

  • Intensitatea luminoasa scazuta (zile mai scurte, nebulozitate mai ridicata).
  • Stres provocat de diferentele de temperatura dintre zi si noapte, ceea ce conduce la o incetinire a metabolismului.
  • Accesibilitate scazuta a nutrientilor (in special a P – carenta indusa).

In aceasta situatie Timac Agro East ofera solutii atat prin formule NPK adaptate pentru eficientizarea proceselor fiziologice, cum ar fi stimularea dezvoltarii radiculare, intensificarea fotosintezei, concentrarea sucului celular, etc sau prin folosirea unei solutii starter (biostimulator microgranulat – Physiostart) care ofera un start mai rapid in vegetatie si o dezvoltare mai puternica a sistemului radicular.

grafic-timac2
click p-u a mări imaginea

3. In cazul semanatului in conditii de constrangeri puternice

Chiar si in cazul in care s-a semanat, cultura rasarita poate prezenta constrangeri ce pot fi provocate de:

  • Semanatul pe un teren ce nu a fost pregatit corespunzator (din cauza conditiilor climatice).
  • Cultura nu este dezvoltata corespunzator din cauza secetei.
  • Cultura este intarziata din cauza semanatului tarziu.

In astfel de situatii, Timac Agro  East recomanda aplicarea unui biostimulator lichid (Fertiactyl Starter) ce se aplica in primele faze de vegetatie, deoarece are absorbtie foliara, cat si radiculara, care va accelera metabolismul plantelor, va stimula dezvoltarea radiculara, ajutandu-le sa se recupereze in urma stresului suferit si sa se pregateasca corespunzator pentru iarna.

4. Blocajele elementelor in sol

Chiar si in cazul in care se alege o formula corecta din punct de vedere agronomic, in functie de pH-ul solului, daca acesta este acid sau bazic, elementele nutritive (in special fosforul) pot fi blocate si retrogradate.

grafic-timac
click p-u a mări imaginea

Din acest motiv, toti agronomii consultanti Timac Agro East sunt dotati cu pH-metre moderne, cu care masoara pH-ul solului la fiecare fermier in parte, pentru a le recomanda solutii NPK patentate, atat pentru solurile acide, cat si bazice, care protejeaza elementele nutritive impotriva blocarii si retrogradarii.

Autor: Dr. Marius Eftene
Product Manager TIMAC AGRO Romania

Contacte

Pentru informatii suplimentare contactati
reprezentantul Timac Agro East din zona de activitate sau la  adresa companiei:
str. V. Alecsandri 143, et 5, Chisinau
Tel: + 373 22 997 870
E-mail: [email protected]
www.ro.timacagro.com

www.agrobiznes.md – un nou record de vizitatori într-o singură zi. Iată cele mai citite subiecte

0

Aproape 4.700 de vizitatori unici a înregistrat ieri site-ul nostru, acesta fiind deja al doilea record absolut de audiență stabilit anul acesta.

Contorul Google Analytics arată că site-ul www.agrobiznes.md a înregistrat marți, 9 august, un număr de 4.671 de cititori unici și peste 6.000 de afișări de pagini. Precedentul record fusese stabilit pe 13 mai 2016, când am înregistrat 2.849 de vizitatori.

Top 3 cele mai citite materiale pe site au fost:

  1. FOTO. Cum birocrația și corupția din Moldova l-a blocat pe un fermier ce visa la un ranch în stil european
  2. FOTO. VIDEO. Universul Syngenta de la Platforma Mărăndeni a impresionat fermierii din întreaga țară
  3. FOTO. WeTrade a prezentat loturile de sfeclă de zahăr de la Glodeni. Se așteaptă o roadă de circa 50 t/ha

Potrivit contorului Metrica.md, portalul Agrobiznes este lider de audiență pe segmentul său, înregistrând lunar o audiență între 30 și 40 de mii de vizitatori unici.

Târgul AGRALIM prezent în toată regiunea de Nord – Est

0

Targul AGRALIM a cucerit fermierii din Regiunea de Nord – Est, care il descriu ca „evenimentul nostru, al fermierilor”. Evenimentul a primit votul definitiv al aprecierii din partea publicului sau – tot mai multi fermieri se indentifica cu acest targ pe care il descriu si il apreciaza ca fiind o manifestare constanta in viata lor la care se refera ca „eveniment al fermierilor”.

AGRALIM, targul de traditie din Regiunea de Nord – Est dedicat fermierilor, producatorilor, antreprenorilor, cercetarilor si specialistilor din domeniul agricol, se va desfasura in perioada 1-4 septembrie, in Ferma Ezareni-Statiunea didactica a USAMV Iasi.

Expozitia in camp, pe o suprafata de 10 hectare, spectacolele de tehnica agrara realizate in cele 6 zone de demonstratii live ale utilajelor agricole, sesiunile de drive test in poligon cu tractoare de pana la 100 CP, Forumul Agricol al regiunii de Nord-Est, intalnirile cu reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si cu marii fermieri sunt doar cateva dintre aspectele importante ale editiei din acest an.

Pentru detalii suplimentare va invitam sa accesati site-ul www.agri-events.ro

Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare beneficiază de instruire privind exploatarea și menținerea SCI

0

Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova) a lansat un program de instruire al angajaților Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare (AUAI), create în perioada Compact. Astfel, directorii și operatorii celor 10 AUAI vor beneficia de o serie de instruiri, care au ca și obiectiv creșterea capacităților angajaților asociației de a administra și exploata în complex sistemele centralizate de irigare (SCI).

Sistemele Centralizate de Irigare moderne, reconstruite în perioada Compact, reprezintă infrastructuri inginerești complexe, care includ staţii de pompare, canale de drenaj, conducte, bazine de acumulare şi hidranţi, terenuri limitrofe, destinate protecţiei infrastructurii de irigare, linii de transmisiune electrică, drumuri de acces, precum şi clădiri şi alt echipament necesar pentru a exploata și întreţine sistemul de irigare. Dat fiind faptul că, lucrările de construcție s-au încheiat, în cea mai mare parte, după finalizarea sezonului de irigare din anul 2015, AUAI au avut posibilitate limitată de a fi instruite privind modul de operare a sistemului în proces de exploatare. Avînd în vedere complexitatea echipamentelor, în cadrul a mai multor ateliere de lucru, circa 70 de angajați ai AUAI vor beneficia de instruiri teoretice și practice asupra utilizării corecte a sistemului, cît și asupra modului în care trebuie executate lucrările de întreținere a utilajului și infrastructurii sistemelor de irigare înaintea, în timpul și după finalizarea sezonului de irigare.

Instruirile au început în iulie curent și se vor încheia în februarie 2017. În program sunt incluse 4 module, fiecare avînd specificul său. Astfel, primul modul este orientat pe consultări asupra funcționalității și procedurilor de exploatare în sezonul de irigare a echipamentelor aflate în cadrul stațiilor de irigare și a traseelor aferente acestora. Alte 3 ateliere vor avea loc în octombrie și noiembrie anul curent, iar ultimul atelier este planificat pentru februarie 2017. În cadrul următoarelor ateliere, operatorii vor fi instruiți despre procedurile de pregătire a SCI pentru sezonul de iarnă și, respectiv, procedurile de menținere a acestora, iar la începutul anului viitor – despre pregătirea SCI pentru un nou sezon de irigare.

Pe lîngă programul de instruire, AUAI beneficiază de consultări din partea experților FDD Moldova, în privința managementului financiar și juridic al asociațiilor.

Programul de instruire vine să asigure sustenabilitatea AUAI și să garanteze durabilitatea investițiilor guvernului american în tranziția la agricultura performantă a R.M. Prin aceste ateliere de lucru FDD Moldova depune efortul său, pentru ca AUAI să funcționeze eficient și să mențină sisteme centralizate de irigare reabilitate în cadrul Programului Compact, oferindu-le suport în conformitate cu Planul de închidere al Programului Compact și Planul de lucru al FDD Moldova pentru perioada 2016 – 2017.

FOTO. Cum birocrația și corupția din Moldova l-a blocat pe un fermier ce visa la un ranch în stil european

1

După șase ani de muncă în Israel a deschis o afacere în Moldova. Visa la un ranch, un ranch în stil european. Doar că, birocrația și corupția din Moldova nu-l lasă să se dezvolte.

Așa se face că, de la an la an, dezamăgirea este tot mai mare, iar gândul să lase totul baltă și să emigreze într-o altă țară îl cuprinde tot mai des. Este istoria lui Tudor Sava, locuitor al raionului Ialoveni.

În anul 2006, Tudor Sava a mers în Israel la muncă, pentru a oferi soției și celor doi copii un trai decent. Și pentru că, întotdeauna a visat să-și aibă familia alături, la scurt timp l-a urmat și soția, lăsând acasă doi copii minori.

„Inițial am mers singur în Israel. Dorul de casă era foar mare. Eram conştient că nu putem rezista așa toată viața. Așa că am decis să vină și soția ca să reușim să strângem mai repede niște bani, cu scopul de a deschide o afacere în Moldova. Mă gândeam la un viitor pentru copii, un viitor alături de familie”, începe Tudor Sava.

Soții Sava au muncit cot la cot șase ani în Israel. În 2012, cu banii agonisiți au deschis o mini-fermă de creștere a bovinelor și a iepurilor.

„Dintotdeuna mi-am dorit să am mini-ferma mea. Planul l-am făcut ani de zile. În 2012, am cumpărat un teritoriu de un hectar și jumătate lângă satul Bardar. Voință aveam, de muncă nu am fugit niciodată… trebuia doar să treacă timpul ca afacerea să meargă”, adaugă Tudor Sava.

„Amplasarea fermii este foarte bună. Este lângă traseu, aproape de Chișinău. Noi intenționam să construit aici pe loc un mini-magazin de unde oamenii să cumpere carne proaspătă și produse lactate. Ne gândeam să ne orientăm spre produse ECO, fiindcă în zilele noastre nu prea găsești produse ecologice”, adaugă Elena Sava.

Tânărul antreprenor spune că, din start a aplicat la programul PARE 1+1 de unde a beneficiat de un suport financiar în valoare de 200 de mii de lei, dar și de instruirea necesară pentru inițierea unei afaceri.

„Totul a fost foarte simplu. Am aplicat la proiect, iar în decurs de trei luni am și primit banii. Din cei 200 de mii de lei am cumpărat un tractor și o remorcă. Pe lângă bani, am beneficiat și de cursuri. Timp de trei săptămâni am mers la cursuri unde am fost instruit amănunțit despre deschiderea afacerii”, continuă Tudor Sava.

În primul an, în mini-ferma familiei Sava au fost crescuți 400 de iepuri, 27 de viței și două vaci de rasă Moldovenească. Un an mai târziu, numărul vițeilor a ajuns la 35, la fel și numărul iepurilor a fost în creștere.

„Din start am construit un sarai de iarnă pentru viței. 20 de mii de euro m-a costat. Dar este făcut calitativ, conform standardelor europene. Am făcut fântână ca să nu depind de cineva. Trebuia doar să tragem canalizare și lumină”, adaugă Tudor Sava.

Soții Sava au creat și locuri de muncă.

„Aveam șase angajați. Totul era oficial. Achitam impozite, taxe. M-am gândit să fie totul legal ca să nu am probleme”, adaugă Elena Sava.

Afacerea parcă a început bine, doar că, în Moldova, provocările sunt mult prea mari pentru antreprenorii care nu sunt sprijiniți politic.

„În total, am investit 1 milion 800 de mii de lei. Credeți-mă că 70 la sută din acești bani i-am cheltuit doar pe documente. Peste tot trebuie să dai bani – bani mari. Nu mai zic de nopțile dormit pe la ușile Ministerelor responsabile. Nimeni nu se uită la tine, nimeni nu ridică un deget dacă știe că nu va scoate bani din tine. Și culmea este că, nimeni nu-ți zice direct cât trebuie. Toți te poartă pe drumuri până când tu să te dai bătut și le dai mită”, spune Tudor Sava.

Iar impedimentele sunt puse de cei care, de fapt, ar trebui să te ajute.

„De mai bine de un an umblu pe drumuri ca să mi se elibereze proiectul pentru canalizare. De la Ministerul Mediului mi-au întors înapoi proiectul meu, proiect care m-a costat 5000 de lei. Luni de zile nu mi s-a dat nicio explicație de ce nu este bun. Doar mi s-a dat refuz. Neoficial, angajați de la etajul trei al Ministerului mi-au spus că mă pot ajuta doar că mă va costa 2000 de euro. Culmea este că ei nu vor să-mi dea nicio factură, iar în caz de vreun control nu răspund cu nimic. Practic ei te obliga să le dai mită. Ei nu știu cât de greu se fac 2000 de euro. Eu nu am de gând să dau mită”, adaugă Tudor Sava.

Și sumele nu se opresc aici.

„Ca să trag lumină de la traseul care este foarte aproape, trebuie să achit 150 de mii de lei. Aceștia sunt bani mari pentru un tânăr antreprenor. Niște preţuri de ți se ridică părul măciucă”, adaugă Tudor Sava.

Așa că, antreprenorul a fost nevoie să lase afacerea în administrarea soției și să se întoarcă înapoi în Israel pentru a agonisi bani.

„Totul este foarte scump. Banii s-au terminat. M-am întors înapoi în Israel ca să nu dăm faliment. Deoarece a rămas doar soția, am fost nevoit să vând toți iepurii și toți vițeii. Am dat afară și toți angajații, deoarece nu mai avea rost să-i ţinem”, adaugă Tudor Sava.

Așa că, în prezent, în ferma familiei Sava găsim doar șapte vaci și opt viței. Animalele au rămas în grija soției pe care o ajută o rudă apropiată.

„Nu are rost să ținem mai mult. Kilogramul de carne de vită este 23 de lei. Foarte puțin… ținem aceste vaci ca să nu închidem totul. Produsele lactate le vând de acasă. Păcat…vacile sunt foarte bune, dau mult lapte. Dar altfel nu putem”, adaugă Elena Sava.

Tudor spune că îi vine gândul să renunţe la tot și să emigreze cu familia în Israel, acolo unde se simte mai puțin străin decât acasă.

„Aici muncesc în construcții. Este greu, lucrez când afară sunt 43 de grade. Este mult de lucru, dar și se plătește bine. Eu am venit aici cu scopul să mai adun bani ca să termin ferma, dar când văd toate impedimentele, tot mai des îmi vine gândul să renunț la tot. Fiindcă în ferma de acasă investițiile sunt foarte mari, dar când îmi voi scoate eu banii, având în vedere că kilogramul de lapte este 3 lei și 75 de bani? Mai așteptăm până în primăvară, să vedem dacă sunt schimbări”, adaugă Tudor Sava.

Așa se întâmplă când politicile pentru tinerii antreprenori arată bine doar pe hârtie sau la televizor. Realitatea este însă mult mai dură.

Sursa: unimedia.info
Autor: Silvia Zavadovschi

La Chișinău va fi inaugurat un centru de pregătire a specialiștilor în instalațiile de biogaz

0

Un Centru de Formare a Tehnicienilor pentru stații de Biogaz, unde vor fi pregătiți specialiști calificați pentru dezvoltarea și operarea fabricilor de Biogaz, urmează să fie inaugurat până la finele acestui an la Colegiul de Ecologie din Chișinău, în cadrul unui proiect-pilot de parteneriat cu o companie germană. Un Acord preliminar în acest sens a fost discutat luni, 8 august 2016, în cadrul unei ședințe de lucru dintre reprezentanții Ministerului Educației, Colegiului de Ecologie și compania germană Kuntschar&Schluter.

Viceministrul Educației, Cristina Boaghi, a salutat această inițiativă și a menționat că energia regenerabilă reprezintă o prioritate a economiei naționale și contribuie la asigurarea independenței energetice a țării.

„În continuare vom analiza perspectivele acestui proiect de parteneriat, precum și detaliile procesului de instruire, pentru a ne asigura că dezvoltăm un curs academic cu adevărat util și relevant, atât pentru elevi, cât și pentru economie”, a spus Cristina Boaghi.

Potrivit reprezentanților companiei Kuntschar&Schluter, în prezent în Republica Moldova funcționează patru uzine de producere a Biogazului, care este utilizat pentru obținerea energiei electrice și termice. Compania și-a propus extinderea rețelei uzinelor de Biogaz pe teritoriul Republicii Moldova, iar proiectul de parteneriat cu Colegiul de Ecologie vine să pregătească specialiști calificați în acest domeniu, cu perspective de angajare.

Directorul Colegiului de Ecologie, Alexandru Mariț, a menționat, în context, că instituția de învățământ cu sprijinul partenerilor din Germania va dezvolta un modul interdisciplinar „Dezvoltarea, operațiuni de instalare și mentenanță a uzinelor de biogaz”, va elabora un curriculum pentru acest profil profesional și va pregăti cadrele didactice. Patru profesori de la Colegiu urmează să plece întro vizită de studiu în Germania deja în toamna anului curent.

La rândul său, compania Kuntschar&Schluter, care reprezintă un consorțium de companii germane specializate în acest domeniu, va susține dotarea Centrului cu echipament și utilaje de profil, precum și schimbul de experiență și bune practici dintre specialiștii moldoveni și cei din Germania, în vederea managementului de lungă durată a Centrului de Formare a Tehnicienilor pentru stații de biogaz.

Proiectul de parteneriat se va desfășura timp de un an și jumătate, perioadă în care vor fi instruiți circa 60 de elevi.

Colegiul de Ecologie este unica instituție de învățămînt profesional tehnic din Republica Moldova care asigură formarea profesională a tehnicienilor din domeniul ecologiei. Anual instituția pregătește în jur de 200 de specialiști în domenii precum ecologia și protecția mediului ambiant; geodezie, topografie, cartografie; gospodăria și protecția apelor; meteorologie; servicii antiincendiare; silvicultură; turism și piscicultură.

Proiectul de parteneriat cu compania Kuntschar&Schluter va permite Colegiului de Ecologie să-și extindă oferta educațională în domeniul energiei regenerabile și Biogazului.

România continuă să fie principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova

0

România continuă să fie principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova, în pofida scăderii cu 3 la sută a livrărilor de produse moldovenești în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, informează Moldpres.

Exporturile din Republica Moldova în România s-au cifrat la 215 milioane de dolari SUA, o valoare mai mult decât dublă față de livrările realizate pe cea de-a doua piață ca mărime pentru mărfurile moldovenești, Federația Rusă și au depășit cu 27 milioane de dolari exporturile per total în țările CSI.

În primele șase luni ale anului 2016, România și-a reconfirmat poziția de lider în clasamentul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, schimburile comerciale între cele două țări ridicându-se la 456,2 milioane de dolari. Pe poziția a doua, cu 349 milioane de dolari SUA, se situează Federația Rusă.

Schimburile comerciale cu România au crescut în ultimii trei ani, ca valoare și pondere, pe fondul reducerii dramatice a comerțului cu Federația Rusă.

Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor exportate din România în Republica Moldova o au produsele minerale, urmate de mașini, aparate și echipamentele tehnice. Principalele categorii de mărfuri livrate din Republica Moldova sunt mașini, aparate şi echipamente tehnice, metale comune și articole metalice, precum și produse alimentare.