Situația din agricultură, discutată de Forța Fermierilor la Parlament

0

Asociația „Forța Fermierilor” a avut luni prima întrevedere cu Comisia Parlamentară, creată pentru a face o analiză și să găsească soluții pentru depășirea crizei în agricultură.

Principalele subiecte discutate au ținut de consecințele provocate de temperaturile aride și efectele asupra culturilor la nivel național, transmite știri.md.

„Acest fenomen a acutizat situația din întregul sector agricol, având efect indirect și asupra companiilor din sectoarele conexe: furnizorii de inputuri, tehnică agricolă și instituții de finanțare.

De asemenea s-a discutat situația falimentară a agricultorilor din mai multe raioane, unele dintre care, cum ar fi cei de la sud, fiind afectate de secetă severă al treilea an consecutiv.

Sute de agricultori din aceste zone sunt vizați de creditori în vederea inițierii procedurii de insolvență”, notează Asociația.

Asociația mai subliniază că, dacă nu se intervine rapid cu măsuri de sprijin din partea Guvernului, mii de fermieri ar putea falimenta, ceea ce ar putea duce la:

  • sărăcirea și mai aprofundată a locuitorilor zonelor rurale;
  • dispariția unicelor locuri de muncă din zona rurală asigurate de activități agricole;
  • sporirea migrației peste hotare în căutarea unor noi surse de venit;
  • pierderea unei mase mari din pătura socială medie de antreprenor agricol.
  • punerea în pericol a parcursului european și a Referendumului de Aderare la Uniunea Europeană;
  • păturile sociale afectate de dezastrul din agricultură vor manifesta cel mai probabil pasivitate electorală;
  • lipsa de acțiuni concrete de ajutor și tergiversarea lor în această situație din partea guvernului și implicit al Uniunii Europene vor facilita și mai mult această pasivitate, fapt care va fi speculat de propaganda antieuropeană.

Asociația reamintește că agricultura este un sector prioritar pentru Republica Moldova:

1. Producția agricolă anuală a Moldovei este de 35-40 miliarde de lei, cea ce generează în jur de patru miliarde lei venituri în Bugetul Public Național;

2. Exporturile produselor agricole și a produselor alimentare, constituie 40-45% din totalul exporturilor moldovenești și se ridică anual la 1,0-1,2 miliarde de dolari;

3. Agricultura și industria agro-alimentară au împreună o cifră de afaceri de circa 100 miliarde de lei anual, și constituie 1/3 din economia Moldovei și este de 2-3 ori mai mare decât orice altă ramură din țară;

4. Agricultura trebuie să rămână o cotă importantă în portofoliul creditelor bancare.

„Agricultorii sunt printre cei mai buni platnici ai sistemului bancar. Volumul de credite contractate de agricultori se ridică la 4 miliarde de lei.

După criza din 2014, doar agricultorii și-au menținut și majorat portofoliul de credite, ei contribuind la revigorarea sistemul financiar-bancar.

Măsurile pentru salvarea sectorului agricol trebuie luate foarte urgent, iar prima din ele pentru a stopa dezastrul este declararea stării de urgență în agricultură și moratoriul la calcularea de penalități și dobânzi de întârziere la plăți, după care să fie stabilizată situația sectorului prin intervenții financiare pe termen scurt și termen lung.

Asociația Forța Fermierilor speră că Comisia Parlamentară Specială creată să vină cât mai rapid cu măsuri legislative pentru depășirea crizei din agricultură, tergiversarea procesului va avea efecte ireversibile pentru țară”, se mai arată în comunicat.

Guvernul a alocat fonduri suplimentare pentru lucrările de îngrijire și pregătire a solului pentru plantările de toamnă

0

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat că Guvernul a alocat fonduri suplimentare pentru lucrările de îngrijire și pregătire a solului și plantările de toamnă.

Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii Ministrului cu silvicultorii de la Întreprinderea pentru Silvicultură „SILVA-CENTRU” din Ungheni.

Această decizie face parte din angajamentul continuu al Ministerului Mediului de a sprijini gestionarea eficientă a resurselor forestiere și de a contribui la extinderea suprafețelor împădurite din țară.

„Este foarte important să continuăm să plantăm copaci, dar în același timp trebuie să ne asigurăm că plantările precedente sunt îngrijite corespunzător, iar acest lucru necesită resurse financiare.

Creșterea suprafețelor împădurite este o prioritate a Guvernului. Investind în silvicultură ne asigurăm că vom avea păduri suficiente, care ne vor asigura un mediu mai confortabil și mai sănătos”, a declarat ministrul în cadrul discuțiilor. 

Ministrul Lazarencu a vorbit cu silvicultorii și despre importanța înregistrării pădurilor care sunt în prezent clasificate la cadastru ca terenuri degradate sau agricole și a prezentat inițiativa Ministerului Mediului de a înregistra ca fond silvic terenurile private unde pădurea se extinde natural.

De asemenea, ministrul a încurajat colaborarea între silvicultori și primării pentru identificarea și alocarea terenurilor pentru împădurire, subliniind importanța acestui demers în contextul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care prevede extinderea suprafețelor împădurite cu 145 mii ha în următorii zece ani.

Ungheni este al cincilea raion ca suprafață împădurită din țară, având deja peste 200 de hectare de teren împădurite în cadrul Programului. 

O scădere drastică a exportului de porumb, de 30%, în șase luni

0

În prima jumătate a anului 2024, exportul de porumb a fost considerabil mai mic decât în perioadele similare din anii anteriori, notează bani.md.

Conform datelor statistice, exportul de porumb a totalizat 264 mii tone în primele 6 luni ale anului 2024, ceea ce reprezintă 70% din exportul pentru aceeași perioadă în 2023, când s-au exportat peste 378 mii tone.

În fiecare lună a anului 2024, volumul exportului a fost mai mic decât în lunile similare din anii anteriori.

„Această tendință se explică prin faptul că producătorii prognozează o recoltă scăzută pentru a doua grupă în 2024 din cauza vremii extrem de secetoase. În plus, la sfârșitul anului 2023, exportul a fost mare, iar stocurile producătorilor și ale traderilor s-au redus semnificativ, constată Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

Dinamica creșterii prețurilor începând din februarie până în iunie 2024 indică un deficit de porumb.

De exemplu, în 2023, în această perioadă, prețurile la porumb scădeau, nu creșteau. Din 2021 până în 2023, în a doua jumătate a anului, prețurile la porumb fie se stabilizau, fie scădeau.

În 2024, se poate presupune că trendul de creștere a prețurilor la porumb va continua, așa cum a început deja în primul semestru, demonstrând un salt brusc din aprilie până în iunie.

Pe parcursul anului agricol, sezonul actual este aproape egal cu cel precedent, deoarece până acum s-a realizat recolta adunată în 2023.

„În rândul companiilor de top exportatoare au avut loc câteva schimbări: pe primul loc se află compania Orom-Imexpo cu un volum de export de peste 59,5 mii tone, pe locul al doilea compania Global Farming cu un volum de 45,4 mii tone, iar pe locul al treilea compania Rusagro-Prim cu un volum de 29 mii tone”, susține Rija.

Destinația prioritară pentru export în prima jumătate a anului 2024 a fost România, deoarece această țară este în prezent cel mai bun hub de transport pentru exportul de cereale din Moldova către țările Europei.

Ponderea exportului de porumb către România reprezintă 36,5% din totalul exporturilor, ceea ce în termeni absoluți este echivalent cu 96,5 mii tone.


Cu o rețea logistică bine dezvoltată, procese bine puse la punct și relații stabile cu cumpărătorii din țările Europei, România este principalul cumpărător de cereale din Moldova. Urmează Turcia, cu un volum de 39 mii tone, și aproximativ același volum este exportat în Elveția – 37,3 mii tone.

„Este important de menționat că în Moldova există un volum destul de mare de procesatori de porumb – producători de etanol. Conform datelor furnizate, în perioada 2021 – iunie 2024 s-au exportat 138,5 milioane litri de alcool și 73,3 mii tone de DDGS. Pentru producerea acestui volum de alcool, este necesar, potrivit experților, să se consume aproximativ 374,3 mii tone de porumb”, a mai spus Rija.

Acest volum de porumb, care ar fi putut fi exportat sub formă de cereale, a fost realizat pe piața externă sub formă de produse cu valoare adăugată – etanol și DDGS.

Aceste fabrici de producție, conform analizei, au adus țării un venit suplimentar de 44,7 milioane de euro.

În ceea ce privește companiile importatoare de făină de porumb, liderii sunt SRL „VINTAGE DISTRIBUTION” cu un volum de 226 tone și o cotă de piață de 38%, „ALMIDEC GRUP” SRL cu un volum de 204 tone și o cotă de piață de 34%, iar pe locul al treilea se află compania „FORWARD INTERNATIONAL” SRL cu un volum de 105 tone și o cotă de 18%.

Program de sprijin financiar pentru promovarea strugurilor de masă și altor fructe

1

Asociația Exportatorilor de Struguri de Masă din Moldova (APESM) anunță un program de sprijin pentru promovarea strugurilor și a altor fructe, pe piețele internaționale.

Programul este realizat cu suportul Proiectului Competivitate și Reziliență Rurală (PCRR)și are drept scop de a ajuta exportatorii de struguri, dar și alte fructe să organizeze promoții în magazine și alte puncte de vânzare pe piețele internaționale.

Scopul programului:

  • Creșterea vizibilității și a gradului de recunoaștere a strugurilor de masa și alte fructe, în rândul consumatorilor.
  • Promovarea soiului Moldova, în vederea stimulării vânzărilor B2C.

Cine poate participa:

  • Exportatorii de struguri de masă, dar și de alte fructe din Moldova.
  • Companiile care vin cu o idee inovativă și eficientă de promovare a fructelor proaspete către consumator.
  • Companiile care doresc să-și consolideze poziția pe piețele internaționale, unde sunt deja prezenți.

Ce se oferă:

  • Acoperirea cheltuielilor de până la 50% din costul total al activității de promovare, care poate include servicii, mostre de produs, ambalaj, etc, și care nu depășesc suma de 5000 de euro per companie.
  • Asistență consultativă și de orientare din partea echipei de marketing PCRR.

Perioada de depunere a dosarului: 24 iulie -05 septembrie 2024.

Cum puteți participa:

  • Descărcați și completați formularul de aplicare disponibil la linkul următor.
  • Transmiteți formularul completat și materialele ilustrative a campaniei pe care doriți să o implementați la adresa de e-mail specificată în formular.

Evaluarea se va face în baza următoarelor criterii: 

  • Fezabilitatea campaniei de promovare și analiza materialelor ilustrative prezentate.
  • „primul venit, primul servit” în limita bugetului disponibil de 15 mii de euro.

Acest program este o oportunitate excelentă pentru exportatorii de struguri de masă din Moldova de a-și promova produsele către un public mai larg și de a-și consolida poziția pe piețele internaționale. 

No-till – cum alegem și pregătim câmpul pentru tranziție

1

De mii de ani, sistemele tradiționale de agricultură au implicat modificarea solului pentru pregătirea patului germinativ. Echipamente precum plugurile și discurile întorceau primii 15-30 cm de sol, amestecându-l pentru a crea un sol afânat, uniform și aerat.

Totuși, acest proces distruge structura naturală a solului. Stratul superficial devine predispus la eroziune și compactare, iar oxigenul introdus accelerează descompunerea materiei organice.

În timp, solul devine dependent de inputuri fizice și chimice pentru a rămâne productiv.

Trecerea către No-till – de ce nu e un proces simplu

Decizia de a trece la agricultura conservativă nu este niciodată ușoară. Fermierii se pot confrunta cu costuri inițiale ridicate pentru echipamente și cu perspective de scădere a producțiilor și a profiturilor în timpul procesului inițial de tranziție.

Cei care sunt interesați să adopte agricultura fără arătură o fac având în vedere pe termen lung sănătatea solului și reziliența activității lor.

Pentru o tranziție ușoară, trebuie luate în calcul câteva aspecte-cheie:

Pregătirea pentru agricultura conservativă începe cu un an înainte. Corectați dezechilibrele de nutrienți și problemele legate de hardpan, drenaj, înainte de a începe No-till.

În cazul solurilor cu un strat compactat (talpa plugului) sau alte straturi restrictive, specialiștii recomandă să se ia în considerare o lucrare (subsolaj) înainte de a trece la agricultura fără arat.

Eșantionarea și analiza inițială a solului sunt esențiale pentru succesul pe termen lung.

Realizați analiza solului înainte de a trece către No-till. Piatra de var (ca amendament pentru reglarea pH-ului) și fosforul sunt destul de imobile în profilul solului. În acest mod, veți putea administra amendamentele sau îngrășămintele necesare mai ușor.

amendamente sol

Tranziția necesită timp. Terenurile pot avea nevoie de până la 5-7 ani pentru a arăta semne de îmbunătățire a structurii solului și a activității biologice. Solurile se vor îmbunătăți mult mai repede atunci când culturile de acoperire sunt integrate în rotație, iar asolamentul respectat.

Culturile de acoperire sunt importante pentru implementarea de succes, pe termen lung. Culturile de acoperire pot afâna solul și pot ajuta la uscarea solurilor umede în primăvară. Ele contribuie, de asemenea, cu materie organică care încurajează activitatea microbiană și ciclul nutrienților.

culturi de acoperire

Pe termen lung, nu veți regreta. Primii ani de No-till pot fi dificili. Însă, pe termen lung, solul gestionat fără arătură va fi mai sănătos, mai rezistent și va necesita mai puține inputuri.

În plus, No-till oferă mai multă siguranță în fața secetei. Fermierul Ion Moroi ce implementează No-till de trei ani, menționează următoarele:

ion moroi fermier

„No-till ne oferă circa 1,5-2 săptămâni răgaz în caz de secetă, timp în care culturile pot fi salvate, dacă se înregistrează precipitații. Împreună cu respectarea asolamentului și, să nu uităm că în No-till e foarte importantă gestionarea corectă a resturilor vegetală, No-till ne arată clar că este o metodă eficientă de a face față mai bine secetelor tot mai frecvente”.

Distribuiți resturile ultimelor culturi. Benzi largi de reziduuri grele vor duce la condiții mai răcoroase și mai umede ale solului, cauzând germinare inegală a culturii.

Distribuția uniformă și dimensionarea reziduurilor duce la o distribuție mai uniformă a nutrienților (din reziduuri), a temperaturii solului și a umidității.

Potrivit USDA SARE, o bandă grea de reziduuri chiar în spatele combinei poate cauza o scădere a recoltei de anul viitor cu 20% până la 30%.

Nivelarea și uniformizarea câmpurilor

Câmpurile inegale, cu creste, brazde sau doar cu neregularități generale ar trebui să fie nivelate înainte de a trece la No-till.

În acest sens, agricultorul Gheorghe Panfil care practică No-till de ani buni ne-a explicat următoarele:

gheorghe panfil

„Uniformitatea sau nivelarea câmpului este foarte importantă. Acest aspect nu trebuie neglijat în tranziția către No-till. Realizăm nivelarea și pregătirea corectă a câmpurilor noi arendate. În plus, extinderea numărului de culturi în asolament este esențială”.

No-till fără culturi de acoperire și asolament nu este un sistem complet

Despre culturile de acoperire, majoritatea fermierilor cu care am discutat au menționat că, pentru a obține toate beneficiile No-till, este esențial să se includă culturi de acoperire și să se respecte asolamentul.

Rădăcinile vii ale culturilor de acoperire hrănesc organismele din sol care fac nutrienții disponibili și creează structura solului. Rădăcinile lor fibroase puternice creează pori adânci în profilul solului prin care se infiltrează apa de ploaie.

Aceste culturi captează carbonul din atmosferă și nutrienții din sol pe parcursul toamnei, iernii și primăverii, sporind potențialul productiv al solului.

Agricultura conservativă fără culturi de acoperire este tot un sol mort.

Detalii despre alegerea culturilor în asolament găsiți în articolul Zece recomandări pentru un asolament productiv și un sol sănătos.

Selectarea câmpului – pentru riscuri minime

Un alt sfat util obținut de la fermieri și confirmat de experți în agricultura conservativă este de a face tranziția începând cu un câmp, astfel încât adaptarea să fie treptată, învățând din schimbările ce au loc.

„Fermierii nu ar trebui să treacă toate terenurile la agricultura conservativă dintr-o dată, existând anumite riscuri, iar sistemul necesitând ani buni de analiză. Începeți cu terenurile care au un drenaj bun, o structură bună a solului, un strat de reziduuri mai mare și uniform distribuit și niveluri adecvate de nutrienți în sol. Aceste soluri vor răspunde cel mai favorabil la agricultura conservativă, reducând potențialul de scădere a producției în primii ani”.

Nu începeți cu câmpuri care au avut lucernă sau fân semănate. Unele dintre cele mai nepotrivite terenuri pentru început sunt cele care provin din culturi perene, cum ar fi fânul sau lucerna.

lucerna

Dacă trebuie să tranziționați un teren de la culturi perene la agricultura conservativă, distrugeți cultura în toamnă. Nu recoltați prima tăiere de fân înainte de a semăna.

Alegeți terenuri cu un pH adecvat. Ajustarea pH-ului necesită timp. De exemplu, creșterea pH-ului unui sol acid cu amendamente poate dura mulți ani și necesită mai multe aplicări de var.

Varul se deplasează foarte lent, având nevoie de ani de zile pentru a pătrunde câțiva centimetri în sol; astfel, este dificil să creșteți pH-ul unui sol acid fără arătură.

Alegeți terenuri cu drenaj bun: Fermele cu soluri prost drenate ar trebui să soluționeze problema înainte de a opta pentru agricultura conservativă.

Îmbunătățirea drenajului solului oferă un bun randament al investiției, indiferent de sistemul de întreținere a solului, dar este deosebit de importantă în agricultura consrervativă, deoarece solurile nu sunt lucrate pentru a crea o suprafață uscată.

Acest articol face parte din campania de promovare a managementului durabil al terenurilor, realizată în parteneriat cu Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).

Proiectul MAC-P, finanțat de Banca Mondială și Fondul Global de Mediu, este dedicat creșterii competitivității agriculturii moldovenești și promovării practicilor agricole sustenabile. În cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor, producătorii agricoli care au investit în echipamente și utilaje agricole ce asigură conservarea și îmbunătățirea solurilor (no-till și strip-till) pot beneficia de granturi în valoare de până la 10 000 dolari SUA.

Mai multe detalii despre Programul de granturi sunt disponibile pe site-ului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanțate de Banca Mondială – www.capmu.md.

Granturi de 11,3 mln lei pentru 42 de companii din partea Guvernului

0

Administratorii a 42 de companii au semnat contracte de finanțare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului pentru a beneficia de granturi din partea Guvernului Republicii Moldova.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile se ridică la 11,3 milioane de lei, iar valoarea totală a investițiilor în economie depășește 21,3 milioane de lei.

Agenții economici au accesat granturile în vederea dotării companiilor cu utilaje performante de optimizare a proceselor dar și pentru ecologizarea afacerilor prin achiziția de stații de epurare.

De asemenea, companiile vor investi banii în implementarea serviciilor și soluțiilor software pentru optimizarea proceselor de management și producție.

Cele 42 de companii câștigătoare desfășoară activități variate, de la fabricarea produselor alimentare și a jucăriilor, la servicii de cazare și alimentație publică, activități de arhitectură și contabilitate, până la cultivarea cerealelor și creșterea animalelor.

Granturile sunt obținute prin intermediul Programului Start pentru Tineri, Programului de susținere a antreprenoriatului feminin, Programului de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+2”, Programului de Transformare Digitală a IMM, Programului de creștere a competitivității la export și internaționalizarea IMM și Programului de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Dumitru Alaiba, viceprim-ministru și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, a vorbit despre angajamentul Guvernului de a susține economia națională printr-o serie de inițiative strategice.

De asemenea, ministrul a subliniat importanța sprijinirii tinerilor antreprenori, care sunt motorul inovării și al dezvoltării economice, și a evidențiat totodată importanța susținerii diasporei în lansarea și dezvoltarea afacerilor.

„Astăzi ajutăm încă 42 de companii să își mărească afacerea, să se extindă și să își îmbunătățească capacitățile pentru a produce mai mult și mai rapid.

Principalele noastre obiective sunt să eliminăm birocrația, să digitalizăm, să sprijinim antreprenorii, mai ales pe cei din întreprinderile mici și mijlocii, oferindu-le finanțare și noi piețe de desfacere.

Ne dorim să avem o economie în creștere și pentru asta avem nevoie ca afacerile voastre să crească și să se dezvolte. Avem un interes comun și suntem alături de voi în acest proces”, a declarat Dumitru Alaiba.

În debutul evenimentului, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Vadim Codreanu, a menționat despre importanța sprijinului acordat antreprenorilor și a subliniat rolul inovației și sustenabilității în dezvoltarea afacerilor.

„Accesarea acestor granturi este un pas important pentru dezvoltarea și modernizarea companiilor din diverse sectoare economice.

Prin sprijinul oferit, ne dorim să încurajăm inovația, să promovăm practici sustenabile și să îmbunătățim competitivitatea pe piața internă și internațională.

Antreprenorii trebuie să vadă aceste oportunități ca pe un imbold pentru a investi în tehnologie, ecologizare și eficientizare a proceselor, asigurând astfel creșterea sustenabilă a afacerilor lor”, a declarat Vadim Codreanu.

Menționăm că, de la începutul anului, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a înregistrat un total de 297 de companii care au primit granturi prin diferite programe de sprijin antreprenorial.

Valoarea totală a acestora este de 120 de milioane de lei, dintre care 106 milioane sunt din bugetul de stat.

Plățile instant MIA – curând disponibile pentru antreprenori

0

Sistemul de plăți MIA, apreciat mult de către utilizatori datorită plăților instante ce pot fi făcute, va fi în curând disponibil pentru mediul de afaceri, facilitând plățile de la consumator către afaceri.

În premieră, reprezentanți ai mediului de afaceri au testat efectuarea plăților instant prin intermediul MIA, soluție inovativă de acceptare a plăților pentru produse și servicii creată cu sprijinul programului USAID Reforme Instituționale și Structurale de companiile Paynet, QSystems și RunPay.

Plăți instant MIA pentru mediul de afaceri – achitare rapidă prin scanarea unui cod QR

Soluțiile dezvoltate sunt conectate la sistemul de plăți instant MIA al Băncii Naționale a Moldovei și le vor oferi afacerilor posibilitatea să utilizeze modalități avantajoase de a colecta plăți prin scanarea unui cod QR, a unui buton de plată accesibil online sau prin transmiterea unei solicitări de plată.

Aceste noi instrumente și metode de plăți instant vor fi disponibile tuturor deținătorilor de conturi de plăți la prestatorii de servicii de plată bancari și nebancari din Moldova.

Noile soluții financiare digitale vor contribui la simplificarea plăților în special pentru comerțul electronic, micii comercianți, producători și prestatori de servicii mici și mijlocii.

Plăți instant MIA – avantaje oferite antreprenorilor

plati instant mia

Plățile instant de la consumatori către afaceri oferă multiple beneficii antreprenorilor, cum ar fi comisioanele reduse pentru acceptarea plăților, dar și acces imediat la fonduri.

Totodată, introducerea de noi tehnologii, precum plăți prin cod QR, sau prin emiterea solicitărilor de plată, vor îmbunătăți eficiența, securitatea și comoditatea tranzacțiilor financiare, generând oportunități de creștere și inovare în cadrul sectorului financiar, facilitând incluziunea financiară și dezvoltarea economică.

Jeff Bryan, șeful misiunii USAID în Moldova, a declarat în cadrul evenimentului de prezentare a soluțiilor de plată de la consumator către afaceri, că aceste inițiative sunt importante pentru transformarea sistemului financiar din Moldova, dar și pentru susținerea afacerilor în dezvoltare și inovarea relațiilor cu consumatorii. 

Sistemul de plăți instant cu denumirea MIA, dezvoltat de Banca Națională a Moldovei, a fost lansat cu sprijinul USAID în luna martie curent. Acest sistem de plăți, la prima etapă, a oferit posibilitate doar persoanelor fizice să efectueze transferuri P2P în baza numărului de telefon mobil.

La doar patru luni de la lansare, peste 200 000 de persoane efectuează plăți prin sistemul de plăți instant MIA.

Export Missions România 2023 – vânzări de 1 milion de euro, 80% din produse agroalimentare

0

Pe 26 iulie, evenimentul „Export Missions România 2023” a adus împreună exportatori de succes, oficiali și reprezentanți ai Agenției de Investiții, pentru a celebra și analiza realizările Programului „Export Missions România”.

Lansat cu scopul de a sprijini exportatorii moldoveni în explorarea pieței din România, programul a reușit să genereze vânzări de 1 milion EUR în primele trei luni.

Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții din Moldova, a deschis evenimentul cu un mesaj de salut, subliniind importanța acestui program pentru economia națională și pentru dezvoltarea relațiilor comerciale internaționale.

Primul punct pe agenda evenimentului a fost prezentarea rezultatelor Programului „Export Missions România”. Acest program, lansat pentru a sprijini exportatorii din Republica Moldova în explorarea și accesarea pieții din țara vecină.

Succesul programului se datorează strategiei de identificare și organizare a întâlnirilor individuale între exportatori și potențiali parteneri de afaceri din România.

Beneficiarii programului au avut ocazia să împărtășească experiențele lor și să sublinieze impactul pozitiv al acestuia asupra afacerilor lor.

Prezentarea rezultatelor obținute

Aureliu Casian, Director executiv al Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale privind Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii (UIPAC), a prezentat rezultatele obținute în cadrul Programului „Export Missions România”.

Acesta a evidențiat modul în care programul a facilitat accesul exportatorilor pe piața din România, contribuind la încheierea a numeroase contracte de livrare.

Istorii de succes ale exportatorilor

Un alt punct important al evenimentului a fost panelul de discuții moderat de Andrei Crigan, Partener Gateway & Partners și Liderul echipei de implementare a Programului „Export Missions”.

„La doar trei luni de la întâlnirile de afaceri, companiile moldovenești participante au înregistrat creșteri semnificative în exporturi. Astfel, după 5 misiuni de export în România și 533 de întâlniri de afaceri în București, s-a reușit încheierea unor contracte importante, care deja au generat eporturi către România în valoare de 893.100 euro.”

De suport au beneficiat 57 de companii participante din 5 sectoare economice și anume: fructe, produse alimentare, industria viti-vinicolă, produse industriale și mobilă.

Cele mai importante exporturi realizate până la moment au fost cele de fructe proaspete și produse alimentare, cu o cotă de peste 80% din totalul sumei exporturilor, clasându-se astfel:

  • Agrodenidan, fructe proaspete – 340.000 euro;
  • Mistin Com, fructe proaspete – 300.000 euro;
  • Micu&Co (eBio), produse alimentare – 105.000 euro;
  • Dipp Fruct cu fructe proaspete – 74.000 euro;
  • Ecofarm-Prod cu fructe proaspete – 37.000 euro.

În cadrul acestui panel, exportatori și-au împărtășit experiențele și au discutat despre provocările și oportunitățile întâmpinate în procesul de încheiere a contractelor cu parteneri din România.

Alexei Micu, fondator și administator al companiei Micu&Co, cunoscută sub marca eBIO, a început în premieră exportul în România în urma acestui Program, anterior având drept piață de desfacere externă doar Italia.

„În cadrul programului am beneficiat de o bună pregătire și de o selecție de clienți. În urma a șapte întâlniri, am obținut un contract foarte rapid și practic într-o lună am făcut prima livrare.”

Lucia Mursa, Consilier (aspecte economice și comerciale) al Ambasadei Republicii Moldova în România, și reprezentanți ai companiilor beneficiare ale programului au subliniat importanța sprijinului primit și impactul pozitiv asupra afacerilor lor.

Inițiativele Agenției de Investiții pentru susținerea exportatorilor

Reprezentanții Agenției de Investiții au prezentat inițiativele recente destinate susținerii exportatorilor români.

Corneliu Spinei, Șeful direcției Promovarea exporturilor din cadrul Agenției de Investiții, a detaliat programele de training și mentorat, facilitarea accesului la piețe internaționale prin organizarea de misiuni economice și târguri internaționale, precum și oferirea de consultanță pentru dezvoltarea strategiilor de export.

„Ne propunem să continuăm susținerea exportatorilor, aproximativ 150 companii prin măsuri concrete care să contribuie la creșterea competitivității acestora pe plan internațional. Noile misiuni de export se desfășura în toamna acestui an, în Germania, în luna octombrie și România, în noiembrie 2024.”

Evenimentul „Export Missions România 2023” a demonstrat încă o dată importanța susținerii exportatorilor prin programe și inițiative dedicate.

Amintim că, Agenția de Investiții este instituția publică, fondată de Guvernul Republicii Moldova, aflată în subordinea cabinetului Primului Ministru, creată și mandatată să atragă investiții strategice în Republica Moldova, să acorde suport post-investițional investitorilor, să contribuie la creșterea exporturilor, să promoveze imaginea de țară și să dezvolte dimensiunea de diplomație economică.

TehAgroFest 2024 – expoziția devenită tradiție, adună companii de top la Tohatin

0

În perioada 8-10 august 2024, comuna Tohatin din municipiul Chișinău va găzdui cea de-a VI-a ediție a Expoziției de mașini agricole și tehnologii TehAgroFest 2024.

Evenimentul, organizat în câmp deschis, este dedicat fermierilor, experților, comercianților de echipamente, tehnologii, semințe, îngrășăminte și produse de protecție a plantelor, oferind o platformă ideală pentru prezentarea inovațiilor și soluțiilor moderne din sectorul agricol.

TehAgroFest 2024 – participare și demonstrații de la companii de top

TehAgroFest-2024 va reuni peste 30 de companii comerciale de top, care vor avea ocazia să-și demonstreze tehnica agricolă de ultimă generație.

Participanții vor putea să vadă în acțiune cele mai noi mașini agricole, echipamente performante, precum și să afle despre hibrizi și soiuri inovatoare ale culturilor de câmp.

Fiecare companie va avea standuri dedicate, unde vor prezenta detalii tehnice, beneficii și moduri de utilizare ale produselor expuse.

tehagrofest

Oferte de finanțare disponibile

Un aspect important al expoziției îl constituie ofertele de finanțare prezentate de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, bănci și organizații de microfinanțare.

Fermierii interesați vor avea posibilitatea să discute direct cu reprezentanții acestor instituții, să afle despre diferitele opțiuni de finanțare disponibile și să beneficieze de consultanță personalizată pentru proiectele lor agricole.

Promovarea tehnologiilor moderne și a produselor autohtone

Participanții vor avea oportunitatea să descopere cele mai noi tendințe și soluții, să participe la demonstrații live și să interacționeze direct cu experții din domeniu.

Link către locație.