Pe lângă importanța economică pe care o aduce irigarea, la realizarea acesteia nu ar trebui să uităm rolul unei întrețineri corecte a solurilor irigate.

Detalii despre apa pretabilă pentru irigare găsiți pe acest link, iar în acest articol relatăm recomandările doctorului în științe agricole – Gheorghe Jigău privind întreținerea solurilor irigate.

Acestea au fost prezentate unui grup de formatori în cadrul programului de instruire a formatorilor „Irigarea la scară mică și practici de agricultură adaptivă la schimbările de climă”, organizat de Asociația Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) cu suportul UCIP IFAD.

Măsurile de management sustenabil al solurilor în regim irigabil includ acţiuni: tehnice, tehnologice, agroameliorative şi organizaționale.

Atunci când vorbim de măsurile tehnice ce pot fi întreprinse, trebuie să ținem cont de:

• reducerea intensității „ploii artificiale”; 
• reducerea diametrului picăturilor de apă; 
• reducerea înălțimii de cădere a picăturilor de apă și, respectiv, a „forței vii” și  „agresivității” acestora în relațiile cu suprafața solului; 
• asigurarea unui unghi de 90⁰ de cădere a picăturilor de apă; 
• reducerea dimensiunilor și gradului de tasare a bandelor/urmelor lăsate de roțile agregatelor pentru irigare; 
• afânarea spațiilor bătătorite și reducerea la minimum a scurgerilor superficiale în  cadrul acestora; 
• utilizarea de tehnologii noi de irigare, inclusiv implementarea sistemelor de irigare cu  presiune mică.

Printre măsurile tehnologice este recomandat să realizăm:

• modificarea intensității „ploii artificiale” pe parcursul udării; 
• practicarea udărilor discontinue (cu întrerupere); 
• reducerea normelor de udare și sporirea frecvenței udărilor; 
• alternarea udărilor cu diferite norme (mare, moderată, mică/ușoară) pentru a asigura menținerea unor nivele optimale de umiditate a solurilor pe întreaga grosime a profilului solului; 
• efectuarea udărilor în fazele timpurii de dezvoltare a plantelor de cultură cu norme de  apă sub cantitățile care provoacă scurgerile superficiale; 
• ajustarea intensității tehnologiilor practicate pe terenurile irigate la nivelul real al fertilității solurilor.
• practicarea unor regimuri de irigare diferențiată în funcție de faza de dezvoltare a plantelor de cultură.

În condiții de secetă de primăvară, pentru culturile de toamnă (grâu, orz, rapiță) irigarea se va efectua cu cantități de apă necesare pentru a menține nivelul de umiditate în stratul 0-30  cm la nivelul 0,7-0,8 CC. 

Pentru culturile de primăvară normele de irigare vor fi calculate la menținerea  umidității în stratul 0-15 cm la nivelul 0,7 CC. În cazul culturilor de primăvară este necesar ca spațiul dintre rânduri să fie acoperit cu resturi vegetale (mulci organic) nu mai puțin de 35- 40%, în funcție de expoziția reliefului și unghiul de înclinare.

Degradarea fizică a solurilor, vânturile puternice și uscate frecvența cărora a sporit semnificativ sunt principalii factori care cauzează pierderi semnificative de apă din sol și aridizarea stratului agrogen al solurilor. 

Motiv din care, este recomandată realizarea unor măsuri agroameliorative:

Sporirea capacității de înmagazinare a apei în sol (arătură adâncă în cazul solurilor cu alcătuire granulometrică fină odată la 3-4 ani, iar și în cazul solurilor cu strat subarabil hardpanizat. În plus, trebuie realizate lucrări de pregătire a stratului germinativ, afânări adânci fără întoarcerea brazdei cu păstrarea resturilor vegetale la suprafața solului etc.).

Conservarea resurselor de apă în sol prin formarea stratului de mulci organo-mineral cu grosimea 6-12 cm în cadrul unor tehnologii agricole resursoconservative.

În acest context, soluționarea acestor două obiective presupune optimizarea însușirilor fizice ale solurilor, care în mod direct depind de procedeele de lucrare a solurilor.

Cercetările au arătat în cadrul sistemului No-till se asigură cele mai mari rezerve de apă utilă în straturile 0-30, 0-50, 0-100 și 0-150 cm, aici înregistrându-se și cele mai mici consumuri la evaporarea fizică.

În același timp, cercetările au mai arătat că pe parcursul  perioadei de vegetație în soluri deja în luna iunie se restabilește stratul subarabil (moștenit de la sistemul agricol practicat anterior).

Ca urmare, sistemul radicular al plantelor se concentrează doar în stratul arabil, rezervele de apă sunt accelerat consumate la evapotranspirație.

Ca urmare, pe parcursul vegetației conținutul de apă este în exclusivitate dependent de regimul pluviometric. Aportul de apă în stratul arabil prin ascensiune capilară din straturile subiacente este limitat de efectul de barieră mecanică exercitat de stratul subarabil.

În același timp, sistemul fără afânare adâncă, fără întoarcerea brazdei cu păstrarea resturilor organice la suprafața solului (mulci organic) se caracterizează cu un grad maximal de stabilitate a regimului umidității în stratul arabil pe parcursul perioadei de vegetație.

Aceasta implică concluzia că practicarea sistemului No-till implică, în mod obligatoriu, o perioadă de 5-7 ani de restabilire a unui grad unui stabil de uniformitate a stratului agrogen (Jigău, 2018).

Este recomandată nivelarea din toamnă a suprafeței solului și condiționarea acesteia înainte de semănatul culturilor de primăvară.  

Fertilitatea organică prin includerea ogorului sideral în asolament, cultivarea culturilor succesive și culturilor intercalate, încorporarea sistematică a resturilor vegetale în sol.

În scopul reducerii riscului solonețizării secundare și sporirii „imunității sodice”, se recomandă încorporarea odată la 2-3/3-4 ani, în funcție de starea solului, a 3-4 t/ha de carbocalc (deșeuri de la fabricile de zahăr). 

Efecte bune asigură deșeurile din industria de prelucrare a fructelor, legumelor și strugurilor. 

Sporirea gradului de acoperire a suprafeței solului prin cultivarea culturilor intermediare, asigurarea acoperirii permanente a solurilor cu mulci organic.

Fisurarea solurilor greu permeabile pentru apă.

Normele de irigare pot fi calculate doar pentru terenurile cu  înclinarea <1°. În cazul terenurilor cu înclinarea >1^° se recomandă utilizarea coeficienților de reducere a normelor de udare.

Coeficientul de reducere a normei de irigare în funcție de înclinarea terenului

Legile ecologice privind irigarea: 

• prima și cea mai importantă lege ecologică a irigării presupune adaptarea tuturor elementelor tehnologice la condițiile de landșaft; 
• legea a doua – udarea se efectuează până la conturarea primelor semne de reducere a capacității de înmagazinare a apei în sol – punctul de demarare a scurgerilor superficiale. Este necesar ca scurgerile superficiale să nu depășească ½ (2,0-2,5 t/ha) din viteza procesului pedogenetic (4,68 t/ha), în condiții când densitatea aparentă  alcătuiește 1,0-1,3 g/cm³; 
• legea a treia – asigurarea în stratul arabil și cel imediat subiacent a dinamicii densității aparente în intervalul 1,08-1,25 g/cm³. La valori <1,08 g/cm³ persistă riscul demarării  procesului de formare a scurgerilor superficiale a stratului 0-5-8 cm cu grad de  coeziune extrem de mic. La valori >1,25 g/cm³ se atestă începuturi de scurgere a apei  pe suprafața solului.

Programul de Instruire (de Formare a Formatorilor) a fost organizat în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP) conceput pentru a sprijini investițiile în infrastructura rurală productivă (GRANT IFAD) și consolidarea fermierilor mici (până la 10 hectare) și a afacerilor din zona rurală prin promovarea implementării tehnologiilor climatice inteligente.

Factorul care limitează obținerea recoltelor înalte în condițiile țării este apa. Secetele atmosferice sunt inevitabile climei temperare continentale şi frecvența lor este cu atât mai mare cu cât clima este e mai continentală. Secetele sezoniere de vară provoacă pagube colosale producției plantelor agricole. 

În acest context, Asociația Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) cu suportul UCIP IFAD a organizat un program de instruire a formatorilor „Irigarea la scară mică și practici de agricultură adaptivă la schimbările de climă”.

Unul dintre experții formatori a fost Nicolae Sîrcu – Expert licențiat în irigații, împreună cu Anatolie Fală, lider de echipă în cadrul proiectului, au relatat mai multe despre rolul calității apei pentru irigare, recomandările și informațiile cărora sunt expuse în acest articol.

„Ca sursă de apă pentru irigare se poate folosi apa dulce din râuri, lacuri şi bazine de acumulare. Apă subterană, conform  legislației în vigoare, este interzisă pentru irigare şi se utilizează numai în scopuri potabile. În Moldova, principale resursele de apă de suprafață sunt râurile Nistru şi Prut, care au o scurgere anuală  respectiv de 10,7 km³ şi 2,9 km³. În prezent, următoarele râuri sunt îndiguite şi se regulează prin baraje: Nistru prin barajul Novodnestrovsk (Ucraina) cu volumul de 3 miliarde m³ de apă, barajul Dubăsari – 277,4 m³ care este puternic înnămolit) pe Prut – Costeşti-Stînca (cu volumul de  735m³). Râurile principali mici – Răut; Ichel; Bîc; Botna; Cogîlnic; Ialpug, Cahul; Ciuhur sunt  surse de irigare locale, pe care au fost construite circa 3590 de lacuri de acumulare cu volumul total circa 1,8 km³”, a menționat Nicolae Sîrcu.

Compoziția chimică a apelor este diversă după gradul de mineralizare şi după compoziția anionilor şi cationilor principali (cloruri, sulfați, hidrocarbonați calciu, magneziu şi sodiu).

„Este foarte important de a efectua monitorizarea calității apelor de irigare şi însușirilor solurilor irigate”.

Cerința primordială privind calitatea apei utilizate la irigare este:

• conținutul de săruri să nu depășească 1 g/l
• concentrația nu mai mare a ionilor de: sodiu (Na) < 50%; magneziu (Mg) <  50%
• raportul dintre cationii de Na şi Ca mai mic de 1
• (HCO₃^– + CO₃⁺²) – (Ca⁺² + Mg⁺²) <1,25)
• apa să fie bine aerisită, nu prea rece şi să nu conțină reziduuri de substanțe poluante, semințe de  buruieni – să corespundă cerințelor de calitate microbiologice. 

Temperatura apei de irigație nu trebuie să fie sub 15°C. Valoarea optimă se consideră în jur de 25°C. Experiența arată că cel mai optim e de a aplica udările dimineața şi seara. În cazul plantelor tinere, se recomandă întreruperea irigării în timpul căldurilor prea mari (între orele 12- 15). 

„Utilizatorii de apă pentru irigare vor efectua evaluarea calității apei în fiecare an (testarea chimică şi microbiologică). Probele prelevate vor fi analizate în cadrul laboratoarelor autorizate  şi certificate, verificându-se: contaminarea cu pesticide, fertilizanți, săruri, metale grele,  excremente ale animalelor, pH.

Numai în cazul când rezultatele încercărilor sursei de apă va  corespunde tuturor cerințelor admise, apa pentru de irigare se va utiliza în circuit. Calitatea apei se va monitoriza permanent, iar rezultatele încercărilor (microbiologice şi chimice) pentru  fiecare an vor fi înregistrate şi documentate”.

Evaluarea calității apelor pentru irigație

Exemplul unei probe de apă la irigare cu prezentarea indiciilor de calitate chimică 

În special, periculoasă pentru udări se consideră apa cu conținut ridicat de săruri de natriu (sodiu). Udările frecvente cu apă cu conținut majorat de sodiu cauzează o salinizare puternică a solurilor. 

Pentru estimarea utilității apelor superficiale şi subterane în scopul irigării se  folosește metoda SAR (raportul de adsorbție al sodiului): 

SAR = Na : √ (Ca + Mg) / 2; în care: Na, Ca, Mg –respectiv conținutul sodiului, calciului şi  magneziului adsorbați. Pentru majoritatea cernoziomurilor este acceptabilă utilizarea  apei cu mineralizare totală nu mai mare de 1 g/l şi SAR sub 6. 

În conformitate cu prevederile HG nr. 890 din 12.11.2013 și HG nr. 1143 din 21.11.2018, pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cerințele de calitate a mediului pentru apele de  suprafață, clasificarea apelor, inclusiv pentru irigare, se face în baza rezultatelor monitorizării calității apei, delimitându-se cinci clase de calitate: 

1) clasa I (foarte bună) sau C1 – apele de suprafață în care nu există alterări (sau există alterări minore) ale valorilor fizico-chimice şi biologice de calitate. Concentrațiile poluanților sintetici nu influențează funcționarea ecosistemelor acvatice şi nu aduc prejudicii sănătății umane. Apele din această clasă sunt destinate pentru toate tipurile de folosință; 

2) clasa a II-a (bună) sau C2 – apele de suprafață care au fost afectate ușor de activitatea antropică, dar care pot totuși asigura toate folosințele în mod adecvat. Funcționarea ecosistemelor acvatice nu este afectată. Metodele de tratare simplă sunt suficiente pentru pregătirea apei potabile; 

3) clasa a III-a (poluată moderat) sau C3 – apele de suprafață ale căror valori fizico chimice şi biologice de calitate deviază moderat de la fondul natural al calității apei, din cauza activităților umane.

Se înregistrează semne moderate de dereglare a funcționării ecosistemului, iar condițiile necesare pentru familia salmonidelor nu mai pot fi asigurate. Tratarea simplă nu este suficientă pentru folosința apei în scopuri potabile, fiind aplicate metode de tratare normale; 

4) clasa a IV-a (poluată) sau C4 – apele de suprafață care prezintă dovezi de devieri majore ale valorilor fizico-chimice şi biologice de calitate de la fondul natural al calității apei, din cauza activităților umane.

Condițiile pentru familia ciprinidelor nu mai pot fi asigurate. Apele nu corespund cerințelor pentru apa potabilă fără aplicarea metodelor de tratare avansată; 

5) clasa a V-a (foarte poluată) sau C5 – apele de suprafață care prezintă dovezi de devieri majore ale valorilor fizico-chimice şi biologice de la fondul natural al calității apei, din cauza activităților umane. Componentele biologice, în special piscicole, sunt deteriorate şi apa nu poate fi utilizată în scopuri potabile. 

Evaluarea calității apei pentru irigare, după influența ei asupra sistemelor de irigare se evaluează prin indicatorii prezentați în următoarele tabele:

Indicii de calitate a apei pentru irigare după gradul de influență asupra sistemului de irigare prin picurare:

Conținutul admisibil al substanțelor minerale în suspensie și de origine organică în apa pentru irigare:

Temperatura apei pentru irigare în perioada de vegetație trebuie să fie în limitele 10–30°C.  Normativul național „Regulamentului cu privire la cerințele de calitate a mediului pentru apele de suprafață” (HG nr. 890 din 12.11.2013) stabilește prin Anexa 1 – indicatorii de analiză  a apei pentru irigarea culturilor agricole la regimul de O2, nutrienţi, salinitate, metale și alți  indicatori chimici, cu valorile maxim admise. 

Indicatorii de analiză a apei pentru irigarea culturilor agricole:

În conformitate cu normativul național Regulamentului cu privire la cerințele de calitate a mediului pentru apele de suprafață” (HG nr. 890 din 12.11.2013), agricultorul trebuie să  dețină informația pentru ameliorarea problemelor de calitate a apei în caz de necesitate și să respecte parametri minimi admiși microbiologici, virusologici și helmintologici stabiliți pentru apele de suprafață, dar care sunt aplicabile și apelor pentru irigare.

Parametrii de bază privind calitatea apei pentru irigare

Programul de Instruire (de Formare a Formatorilor ) a fost organizat în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP) conceput pentru a sprijini investițiile în infrastructura rurală productivă (GRANT IFAD) și consolidarea fermierilor mici (până la 10 hectare) și a afacerilor din zona rurală prin promovarea implementării tehnologiilor climatice inteligente.