An de an, mai mulți fermieri ajung în situația de a nu-și mai recupera banii pentru marfa livrată sau pentru serviciile prestate unor companii.
Una dintre formele frecvente este cumpărarea producției agricole de către cumpărători ce se dovedesc a fi companii false, inexistente sau de fațadă.
După ce fermierul livrează marfa cereale, floarea-soarelui etc. – cumpărătorul nu plătește și dispare. Asemenea cazuri sunt raportate de poliție.
De ce „prețul prea bun” este de obicei semnul unei escrocherii
Una dintre cele mai răspândite capcane în care cad fermierii este oferta unui preț semnificativ mai mare decât media pieței pentru grâu, porumb, floarea-soarelui sau alte produse agricole.
În realitate, acest tip de ofertă nu este o oportunitate, ci primul semn de alarmă.
Cei care promit prețuri cu 10–20% peste nivelul pieței urmăresc un lucru: să atragă rapid un volum cât mai mare de marfă, fără intenția de a plăti ulterior. Mecanismul este simplu:
- fermierul livrează întreaga cantitate către cumpărătorul „generos”;
- cumpărătorul amână plata invocând proceduri interne, verificări, audituri;
- după câteva săptămâni, dispare sau intră în insolvență;
- fermierul rămâne fără marfă, fără bani și fără posibilitatea de a o recupera.
Aceste practici sunt tipice pentru firme:
- nou-înființate,
- cu capital social redus,
- companii vechi cu rulaje foarte mici,
- fără istoric în achitarea contractelor,
- cu administratori care schimbă des companiile.
În majoritatea cazurilor, prețul prea mare este momeala, iar finalul este același: marfa pleacă, banii nu vin.
În discuțiile cu un jurist din sector, acestea ne-a menționat, ținând cont de conjuctura actuală a pieței și lipsa credibilității, fermierii nu ar trebui să ofere producția agricolă din depozit fără o achitare prealabilă pentru companiile pe care le cunosc mai puțin.
În continuare, relatăm modul în care pot fi fermierii trași pe sfoară în baza exemplului oferit de jurist:
1. Crearea unui lanț corporativ greu de urmărit
Compania care intră în insolvență nu este niciodată singură. În spatele ei există un fondator, iar în spatele fondatorului – un alt fondator. Întregul lanț este controlat de aceleași persoane, iar transferurile între firmele grupului se fac rapid, deseori în perioade scurte.
În cazurile analizate, majoritatea datoriilor unui debitor apar în câteva săptămâni înainte de declararea insolvenței, iar sumele provin aproape integral de la companii afiliate.
2. Introducerea unei datorii „legitime”, dar fără conținut economic
Pentru a crea presiunea aparentă asupra firmei declarate insolvabile, se introduce o creanță majoră, prezentată drept provenită din importuri, cesiuni internaționale sau tranzacții comerciale.
Aceste datorii pot fi scriptice, există doar pe hârtie, dar sunt suficiente pentru a umple masa credală și a justifica insolvența.
3. Declararea falimentului, cu control deplin asupra procedurii
Debitorul își selectează administratorul insolvabilității. Asta permite grupului care controlează întreaga structură să decidă ce datorii se acceptă, ce tranzacții se validează și cui îi revine prioritatea.
În tabelul creditorilor, datoriile interne – cele inventate între companiile grupului – ocupă primele locuri. Creditorii reali, care au livrat marfă sau servicii, sunt înscriși la urmă, cu șanse minime de recuperare.
În unele cazuri, pierderea totală pentru furnizori și transportatori ajunge la zeci de milioane de lei. Compania declarată în insolvență rămâne cu conturile goale, dar grupul care o controlează își protejează activele prin celelalte firme.
Cum pot fermierii și furnizorii să se protejeze
1. Verificarea structurii companiei înainte de colaborare
Înainte de a livra marfa sau de a presta servicii:
- verifică firma în registrul companiilor afiliate;
- verifică administratorii și fondatorii;
- verifică istoricul proceselor de insolvabilitate.
Companiile care își schimbă frecvent administratorii, denumirea sau structura acționariatului prezintă un risc crescut.
2. Contracte ferme și garanții
În lipsa garanțiilor, fermierul rămâne descoperit. Sunt utile:
- avansurile garantate;
- gajul pe stocuri;
- biletul la ordin;
- contractele de factoring cu plata la vedere.
3. Monitorizarea continuă a termenelor de plată
Dacă partenerul începe să întârzie plățile, chiar și cu câteva zile, este momentul intervenției: somații, notificări oficiale, consultanță juridică.
Fereastra între acumularea datoriilor și declararea insolvenței este scurtă: uneori, doar două-trei săptămâni.
4. Presiune colectivă și sesizări imediate
Fermierii care raportează singuri sunt vulnerabili. Cei care raportează împreună pot determina:
- declanșarea verificărilor fiscale,
- analizarea operațiunilor intra-grup,
- suspendarea procedurilor suspecte.
Sesizarea simultană a Fiscului, a poliției economice și a instanțelor crește exponențial șansele de a opri schema.
Ce ar trebui să facă instituțiile pentru a opri aceste practici
Schema descrisă funcționează pentru că exploatează separarea juridică dintre companiile din același grup.
În alte jurisdicții, precum cea britanică, asemenea situații sunt rezolvate prin aplicarea principiului „piercing the corporate veil” — ignorarea separării dintre firme atunci când sunt folosite pentru a acoperi fraude. Aplicarea acestui principiu ar permite:
- identificarea beneficiarilor reali ai schemelor,
- eliminarea creanțelor fictive din masa credală,
- tragerea la răspundere a grupurilor care organizează insolvențe simulate.
Fără astfel de mecanisme, insolvența rămâne un instrument care poate fi folosit, legal, împotriva celor care respectă legea.