Din cauza lucrărilor realizate, dar și tehnologiei incorect aplicate, densitatea solului se mărește, astfel acesta devenind compact. În aceste cazuri, particulele sunt forțate să se apropie între ele.
Compactarea este produsă de mai mulți factori, iar rezultatul acesteia se manifestă prin:
- compactarea stratului arabil;
- compactarea stratului subarabil;
- formarea crustei.
Formarea crustei
Formarea crustei are loc atunci când solul nu este protejat de către reziduurile de la suprafaţă sau de frunzișul plantelor.
În acest caz, în timpul ploilor, picăturile de ploaie dispersează agregatele, împingându-le într-un strat subţire dar foarte dens de la suprafaţa solului. Sigilarea suprafeţei solului reduce infiltraţia apei în sol, formându-se crusta la uscare.
Crusta ce se formează după semănat, poate amâna răsărirea plantelor sau chiar împiedica răsărirea uniformă.
Solurile cu suprafaţa acoperită de crustă sunt predispuse la formarea unor scurgeri mai abundente și dezvoltarea eroziunii. În cazul agriculturii conservative, fermierii pot reduce formarea crustei prin păstrarea reziduurilor la suprafaţa solului.
Compactarea stratului arabil
Este un fenomen foarte des întâlnit, ce apare la lucrarea intensivă a solului. Compactarea stratului arabil este rezultatul degradării structurii solului.
Principalele motive ape fenomenului sunt:
- eroziunea solului;
- scăderea conţinutului de materie organică din sol;
- presiunea cauzată de masa mașinilor agricole.
Compactarea stratului subarabil
Fenomenul de compactare a stratului subarabil este cunoscut de obicei sub denumirea de „talpa plugului”. Cu toate acestea, fenomenul este provocat nu doar de arătură.
Stratul subarabil mai ușor se compactează, deoarece este mai umed, mai tasat, cu un conţinut mai mare de particule fine de sol, cu un conţinut mai mic de materie organică și mai puţin structurat decât stratul arabil.
Citește și despre Solurile saline – cum are loc procesul de salinizare.
Cea mai inovativă metodă de decompactare a stratului arabil este utilizarea amestecurilor de culturi de acoperire (siderate) în componenta cărora sunt incluse plante cu rădăcina puternic pivotantă, în special specii de ridichi.
Metoda cea mai des utilizată în scopul decompactării solului este afânarea adâncă. Aceasta nu implică amestecarea, răsturnarea sau inversarea straturilor de sol.
Este o măsură agroameliorativă și are ca scop ameliorarea stării fizice a solului și, în primul rând, a porozităţii lui. Solul trebuie să fie suficient de uscat, încât în procesul de afânare să se rupă în mai multe planuri, formând fisuri și crăpături neregulate.
Pentru a vă convinge că solul este gata pentru realizarea afânării, îl puteţi verifica printr-un simplu test numit „bila”: luând o mâna de sol din partea inferioară a stratului arabil, încercaţi să faceţi o bilă. Dacă se modelează uşor şi se lipeşte împreună, solul este prea ud. Dacă se fărâmiţează uşor, este suficient de uscat pentru a fi lucrat.
Important! Nu se admite efectuarea afânării adânci pe solurile umede. În loc de decompactarea stratului arabil veți realiza compactarea stratului subarabil. Ulterior, decompactarea ultimului va fi greu de realizat.
Află aici Cum apreciem caracteristicile solului fără dispozitive – 6 metode.
Metode durabile de reducere a compactării
Printre metodele durabile ce permit evitarea compactării solului se numără:
- producerea unei cantităţi maxime de masă vegetală pentru a acoperi suprafaţa solului;
- încorporarea îngrășămintelor organice;
- utilizarea culturilor de acoperire pentru îngrășăminte verzi și a rotaţiilor raţionale, astfel încât rădăcinile, activitatea biologică a solului, inclusiv râmele, insectele etc. să afâneze solul;
- traficul agrar controlat trebuie aplicat în acest sistem pentru a micșora compactarea de mai departe a solului.
Sporirea cantităţii de biomasă produsă se bazează pe alegerea culturilor în asolament, care produc cantităţi mari de biomasă cum este porumbul, grâul și alte culturi, în loc de a cultiva culturi cu cantităţi mici, ca soia, lintea și alte culturi.
Resturi vegetale rămase din cultura anterioară
Pentru agricultura conservativă: Dintre plantele cultivate, trebuie alese soiurile și hibrizii care formează o biomasă mare în locul celor care formează masă
mică, precum soiurile pitice de grâu de toamnă, sau folosirea inhibitorilor pentru stoparea creșterii și formării masei vegetale abundente.
Dacă condiţiile climatice permit, fermierii ar trebui să înceapă cu producerea a 6 t/ha de biomasă și apoi s-o aducă până la 10 tone de biomasă la hectar.
Toate acestea sunt posibile cu includerea culturilor de acoperire în asolament.
Citește despre PH-ul solului și cum acesta poate fi reglat.
Recomandările preluate din manualul Agricultura Conservativă, Chișinău 2020, UCIP IFAD.
Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.
