Avicultură

Gâştele sunt păsări de curte uşor de îngrijit, cresc repede şi au o sănătate robustă, fiind foarte rezistente la îmbolnăviri. Deşi mai puţin populare decât găinile, interesul manifestat pentru creşterea lor în gospodărie este în creştere, constituind o activitatea care se poate realiza cu succes la costuri reduse.

Adăpostul se poate construi cu destulă uşurinţă, iar materialul furajer este valorificat în totalitate. Cererea de carne şi ficat de gâscă este destul de mare, aşa încât există o oportunitate veritabilă de a contribui pentru a fi satisfăcută pe de-a-ntregul. Deşi conţinutul de grăsime al acestei cărni este aproape la fel de mare cu cel de proteine, acesta se poate reduce prin preparare.

Avantajele majore ale consumului de carne de gâscă sunt legate de faptul că este foarte bogată în fier, zinc, fosfor şi potasiu. În plus, mai puţin de 100 de grame de carne de gâscă asigură porţia zilnică necesară de vitamina B12. Este indicată şi recomandată în caz de anemie şi întărirea organismului ori situaţii de convalescenţă.

Dacă îţi doreşti să creşti gâşte în propria gospodărie, trebuie să ţii cont de câteva aspecte menite să respecte cerinţele acestor păsări. Găştele sunt păsările cele mai indicate pentru a trage foloase de pe urma luncilor ori păşunilor nefolosite. Dacă mai există şi un izlaz ori o mică apă curgătoare în vecinătatea voastră, este locul ideal pentru dezvoltarea armonioasă a acestor păsări. Poate cea mai recunoscută caracteristică a lor este modul extrem de gălăgios în care se pot manifesta, de aceea sunt considerate şi buni păzitori.

Vă spunem în cele ce urmează care sunt principalele condiţii şi cerinţe de creştere pentru a pune bazele succesului unui asemenea demers. Pe parcursul procesului de creştere, puii trebuie să se bucure de căldură. Asiguraţi-vă că tot spaţiul este încălzit în mod corespunzător, cu ajutorul unui radiator cu gaz ori cu o lampă cu raze inflaroşii. Pe timp călduros, dacă păsările au respiraţia sacadată şi ciocurile deschise, e necesar să le puneţi la adăpost, ferite de arşiţă.

Spaţiul în care sunt ţinute păsările trebuie să fie încăpător şi să le permită să se simtă în siguranţă, la adăpost de prădători. Libertatea de mişcare este importantă şi se stabileşte în funcţie de vârsta gâştelor. Pe un aşternut bun pot fi crescuţi în condiţii avantajoase 50 de boboci de o zi pe metru pătrat. În timpul creşterii, până la sfarşitul celei de-a treia săptămâni pot fi crescuţi cca. 15-10 pui/mp. Din cea de-a patra săptămână, până la taiere, cca. 4 gaste/mp. Pe podelele de sârmă împletită, densitatea poate fi mai mare cu o treime.

În ceea ce priveşte aerisirea, în adăpost trebuie să existe suficient oxigen. Dacă conţinutul de amoniac este prea mare, apar senzaţii de înţepături nazale şi ale ochilor – care se lipesc, vederea fiind împiedicată. Puteţi aerisi prin ferestre, ventilatoare, guri de aerisire ori burdufuri de folie găurită. Păsările trebuie să aibă apă tot timpul la dispoziţie. În funcţie de temperatura ambientală, nevoia zilnică de apă a unei gâşte în curs de îngrăşare însumează în prima săptămână de viaţă cca. 0.05 l pe zi şi se ridică la 0.1 l în următoarele saptămâni, până la cca. o jumatate de litru zilnic. Este suficient dacă pasărea poate atinge şi absorbi apa introducând ciocul 1 cm în adăpătoare.

E bine ca găştele mature să aibă posibilitatea de a se scălda din când în când, pentru a-şi îngriji penele şi a se răcori. Asiguraţi-vă, pe cât posibil că apa în care se bălăcesc nu este murdară. Acelaşi lucru se aplică şi apei din care acestea beau, care trebuie să fie proaspătă. Este recomandat să nu turnaţi apă peste cea existentă deja în recipient, deoarece se pot forma bacterii iar păsările se pot îmbolnăvi.

În ceea ce priveşte hrana, le poate fi administrat furaj granulat ori măcinat. Primul are avantajul că reduce risipa, iar păsările cresc mai repede. Cel de-al doilea necesită un vas cu apă în apropiere, pentru ca bobocii să-şi poată spăla ciocul. Furajul se alterează uşor, aşa că trebuie consumat destul de repede. De asemenea, apa din recipient trebuie schimbată frecvent, resturile de furaje pot fermenta şi cauza astfel îmbolnăvirea păsărilor.

Pentru formarea aşternutului pot fi utilizate paiele de cereale, rumeguşul uşor sau talaşul şi turba fibroasă. Acesta trebuie schimbat zilnic şi păstrat uscat. De asemenea, în furajarea gâştelor se poate folosi şi masa verde proaspătă şi pălită care se administrează de la două săptămâni în completarea raţiei şi nu înlocuind furajele de bază. Gâştele mai consumă şi iarbă, foi de salată ori varză, păpădie şi grăunţe.

Legat de iluminare, gâştelor le poate fi asigurată lumina şi în timpul nopţii. Le stimulează apetitul şi le potolește. Igiena este o condiţie necesară pentru a obţine rezultatele dorite în cazul creşterii păsărilor de curte, iar gâştele nu fac excepţie. Murdăria şi umezeala favorizează dezvoltatea virusilor, bacteriilor şi gândacilor de tot felul care ataca organismul păsărilor.

Sursa: agroland.ro

1. Incubaţia

Ouăle pentru incubat trebuie să aibă o fertilitate de minim 90% şi trebuie conservate în cele mai bune condiţii pe perioada dinainte de introducere la incubat.

Păstrarea ouălor trebuie să fie făcută într-o cameră răcoroasă, la o temperatură de 10 – 15 grade C, dar nu pentru mai mult 7 zile. Pe timpul păstrării ouăle trebuie să fie periodic întoarse cu 180°.

Ouăle mici sau prea mari, ouăle cu coaja rugoasă sau pigmentaţie albăstrie sau chiar deformate nu sunt ouă bune pentru clocit. Ouăle pentru clocit trebuie să fie curate, cu coaja întreagă, să aibă un aspect uniform, să nu fie nici prea mici şi nici prea mari, să aibă coaja netedă şi tare, să prezinte o pigmentaţie maronie bine distribuită pe suprafaţa cojii şi să aibă cel mult 5 sau 6 zile. Acestea trebuie colectate de la cuştile unde se află o grupă de 1 la 3, un mascul la trei femele, care să fie împreună de cel puţin 7 zile. În perioada în care nu se doreşte colectarea de ouă pentru încubat se recomadă modificarea grupei la 1 la 5.

Timpul de incubare al ouălor de prepeliţă este de 16 zile. Temperatura în incubatoare, măsurată deasupra oului cu un termometru, ar trebui să fie între 38 şi 38,5 grade Celsius. Trebuie avut în vedere că termometrul să nu atingă ouăle, se măsoară temperatura aerului din incubator, nu temperatura oului pus la clocit, deoarece între cele două există o diferenţă. Scăderile de temperatură din incubator în perioada clocitului, datorate căderilor de curent, termostat defect sau o încălzire defectuoasă, nu au efect negativ dacă temperatura aerului din încăpere variază între 27 şi 30 grade Celsius. O temperatură permanent ridicată, 40 grade Celsius, şi mai mult, duce la moartea tuturor embrionilor datorită coagulării albuşului. O subtemperatură permanentă de 35-36 grade Celsius prelungeşte termenul ieşirii din ou a puilor şi reduce rezultatul cu până la 20% faţă de numărul iniţial de ouă.

Umiditatea relativă a aerului în perioada preclocirii, adică în primele 14 până la 15 zile, trebuie să fie de 55-60%. Începând cu a 15-a zi, umiditatea relativă a aerului trebuie ridicată la 90-100%, astfel se uşurează ieşirea puilor din gaoace, deoarece se ridică umiditatea din interiorul oului. Aceasta se poate atinge foarte uşor cu ajutorul unei stropitoare de mână. O umiditate mult prea mică în perioada ieşirii din ou poate duce la lipirea puiului de pieliţa oului. Pentru a ridica umiditatea aerului este recomandat să stropim abundent atît ouăle cât şi pereţii incubatorului cu o zi inainte de ieşirea puilor, chiar dacă primii pui au spart coaja.

Întoarcerea de două ori pe zi a ouălor în perioada preclocirii este absolut necesară, pentru a împiedica lipirea embrionului de pieliţa oului şi pentru clocirea uniformă de jur împrejur a ouălor. Ouăle proaspăt puse la clocit nu trebuie întoarse, în primele 36 de ore de incubare, deoarece în această perioadă se formează reţeaua foarte fină de vase sanguine şi de asemenea inima embrionului. La fel trebuie procedat şi cu 36 de ore înainte de ieşirea puilor din gaoace, ouăle nu mai trebuie întoarse deoarece puiul deja format şi-a luat poziţia pentru ieşirea din ou şi nu vrea să fie deranjat.

În timpul primelor 8 ore de la ieşirea puilor din ou este de preferat să nu deschidem uşa incubatorului, prin aceasta nu se va obţine decât o schimbare a temperaturii iar intregul proces al ieşirii din ou ar fi dat peste cap. La 8-10 ore după ce au ieşit primii pui din găoace trebuie efectuat un control, precum şi adunarea puilor ieşiţi şi uscaţi şi aşezarea lor într-o cutie pregatită dinainte. Puii care sunt proaspăt ieşiţi şi nu sunt uscaţi trebuie băgaţi înapoi în incubator. Toate cojile goale trebuie scoase din incubator. Ouăle rămase trebuie verificate pentru a ajuta puii care au ciobit oul dar nu au reuşit să iasă, însă trebuie ajutaţi numai acei pui care au absorbit tot sângele şi au retras sacul vitelin. După alte 8-10 ore se face al doilea control.

2. Creşterea puilor de prepeliţă

O cuşcă pentru creşterea puilor de prepeliţă în primele 10-15 zile de viaţă (timp în care puii au nevoie de o sursă artificială de caldură), trebuie să aibă pereţii inchişi (placaj, pal, etc) iar podeaua şi tavanul pot fi din plasă de sârmă pentru a asigura ventilaţia necesară. Pereţii trebuie să fie închişi pentru a împiedica formarea curentului. Înaintea aducerii puilor în cuşcă, aceasta trebuie să aibă pusă în funcţiune sursa de căldură şi reglată astfel ca temperatura aerului la podea să fie de cel puţin 30-32 grade Celsius.

Dacă temperatura nu se poate măsura se poate observa comportamentul puilor, dacă stau unul în celălalt, temperatura este prea mică, dacă fug de instalaţia de încălzire, temperatura este prea mare. Podeaua cuştii sub instalaţia de încălzire ar trebui acoperită în primele zile cu hârtie de ziar. Sursa de apă, jgheabul, trebuie să fie de 15-20 mm adânc. Pentru a preveni înnecarea puilor, în primele 10-15 zile, este necesară umplerea jgheabului cu pietricele. În primele 3-4 zile se dizolvă în apa de băut un amestec de vitamine şi minerale pentru ca puii să fie asiguraţi cu vitaminele necesare vieţii.

Hrănirea ar trebui să aibă loc la fiecare 2-3 ore, prin împrăştierea unei cantităţi mici de hrană. După 2-3 zile de viaţă se recomandă aşezarea unei hrănitoare care să permită puilor să se hrănească de fiecare dată când le este foame. Hrănitoarea se poate confecţiona dintr-o bucată de placaj sau lemn de 20-25 mm înalţime şi acoperită cu plasa de sârmă cu ochiurile de 10-15 mm. Aceasta îi împiedică pe pui să răcăie prin hrană şi să o risipească. Hrana trebuie să fie de calitate, starter cu un conţinut de proteine brute de 24-27%. După 10-12 zile se poate trece la hrană cu un conţinut de proteine brute de 20-22%. La vârsta de 20-25 zile începe năpârlirea, schimbarea penelor, nu trebuie să vă faceţi griji deoarece nu este semn de boală, este un proces natural. Când puii de prepeliţă împlinesc 21-25 de zile este indicată mutarea lor în alte cuşti unde este posibilă hrănirea şi alimentarea cu apă prin jgheaburi exterioare.

3. Determinarea sexului puilor

Sortarea după sex a puilor se poate face după aproximativ 21 de zile şi numai după aspectul exterior. Masculul are pe burtă pene cu o clară nuanţă de maro iar puii de gen feminin au pe burtă pene gri cu pete negre. Avantajul separării puilor constă în faptul că la masculi se poate da o hrană cu proteine mai puţine 15-16%, care costă mai puţin. Separarea timpurie după aspectul exterior este permisă numai la anumiţi pui. Alţii se pot separa numai după maturizarea sexuală, la 38-40 zile, şi se face astfel: se ţine prepeliţa cu spatele în sus: puicuţa prezintă o cloacă normală, asemănătoare cu a altor păsări, la mascul se poate observa deasupra cloacăi o vezică seminală umflată de culoare roşiatică, iar o uşoară apasare cu degetul mare şi cel arătător pe vezică duce la ieşirea spermei care este cremoasă şi de culoare albă.

Femelele trebuie puse cel târziu în ziua a 35-a în cuştile pentru depus ouăle, pentru a avea timp să se obişnuiască înainte de a începe să ouă. Primele femele încep să ouă după 38-40 zile de viaţă, în a 50-a zi au o rată de ouat de 50% iar la vârsta de 60 de zile ating o rată de 75-80%. Masculii bine dezvolaţi se pot tăia de la vârsta de 45-50 zile.

4. Prepeliţele ouătoare

Pentru prepeliţele ouătoare este recomandat ca pe perioada creşterii să nu se formeze grupe prea mari. O cuşcă cu dimensiunile 120 cm lungime şi 50 cm lăţime poate fi ocupată de 60 de păsări. Cuşca pentru ouat se deosebeşte de cea pentru creştere prin faptul că podeaua este înclinată spre faţa cuştii, pentru a permite ouălor să se rostogolească în canalul de colectare. La construirea unei cuşti pentru ouat trebuie avut în vedere faptul că prepeliţa are o mare nevoie de apă şi că aceasta trebuie schimbată de cel puţin două ori pe zi. 60 de păsări au nevoie zilnic de aproape 3 litri de apă. Igiena este, ca şi în alte crescătorii de animale, o obligativitate ca şi curăţarea zilnică a tăvii cu excremente precum şi asigurarea unei bune aerisirii a spaţiului unde sunt ţinute cuştile.

5. Iluminarea

Pentru o bună producţie de ouă este necesară prelungirea zilei în mod artificial, pentru a ajunge la o durată totală a zilei de 18 ore. Câteva becuri de 15-20 W, bine plasate pentru a ilumina jgheaburile de apă şi mâncare, ajunge pentru 16-24 de cuşti aşezate pe mai multe nivele.

6. Hrănirea

Deoarece prepeliţa are nevoie de o hrană zilnică de aproximativ 20 de grame pentru a produce ouă, hrana trebuie să fie de calitate şi să conţină cel puţin 18% proteine.

Fiecare crescător poate să utilizeze ce amestec de hrană doreşte, important este ca hrana să conţină toate mineralele şi vitaminele importante.

Fiecare schimbare de hrană trebuie facută lent, în decurs de 3-4 zile, pentru a evita deranjamentele pe tractul intestinal. Ca metodă de hrănire este folosită hrănirea printr-un jgheab exterior deoarece această metodă uşurează munca, diminuează pierderea hranei şi înlătură posibilitatea amestecării hranei cu excremente. Deoarece capacitatea unui jgheab pentru hrană este prea mică pentru nevoia de hrană pentru o zi a prepeliţelor este necesară umplerea lui de mai multe ori pe zi. Acesta trebuie să fie umplut cu hrană cel mult două treimi pentru a evita risipa de hrană. Se poate observa că la o nouă dare a hranei, chiar dacă mai este mâncare în jgheab, multe prepeliţe sunt atrase spre o nouă hrănire.

7. Adăparea prepeliţelor

Asigurarea apei se poate face prin mai multe metode însă trebuie ţinut cont de faptul că prepeliţele au nevoie tot timpul de apă proaspată şi rece, să bea când vor. O modalitate simplă şi cel mai des întâlnită este adăparea prin jgheaburi puse pe margine sau pe peretele din spate al cuştii. Această metodă este rentabilă şi uşor de manevrat, cel puţin din punctul de vedere al umplerii cu apă proaspată. Este recomandat, în perioada de creştere a puilor şi o dată pe lună în creşterea celor mature, administrarea în apă a unui amestec de vitamine şi minerale (Polivit, 3,4 zile).

Sursa: ouaprepelita.com

După ce a intrat în posesia unui nou investitor, la fabrica de păsări din Floreni, Anenii Noi, a început un proces intens de modernizare şi reutilare în scopul sporirii competitivităţii. Procesul a început de la eficientizarea consumului de energie.

Cleopatra Dumitrescu din Republica Moldova are o fermă de struţi. A descoperit afacerea în 1996, când se afla în SUA, şi s-a hotărât imediat să facă şi în Moldova ceva asemănător, bazându-se într-o oarecare măsură şi pe experienţa obţinută în urma creşterii păsărilor.