Fătarea la scroafe – boli frecvente, tratament și prevenire

0

După o sarcină de circa 115 zile, fătarea la scroafe are loc ușor și rapid, datorită conformației bazinului și poziționării fetușilor cu picioarele lângă corp. În mod normal, procesul de fătare la scroafe durează, în medie, 2-6 ore, cu un interval între fetuși de 5-40 min.

În contracții uterine slabe, fătarea poate dura până la 18 ore. După expulzarea tuturor fetușilor are loc eliminarea învelitorilor fetale, la cel mult trei ore, acesta fiind un semn că fătarea a luat sfârșit.

În caz de pătrundere a infecției în căile genitale, suprasolicitarea rezervelor organismului sau alimentație deficitară pe parcursul gestației, pot apărea problemele post-puerperale la scroafă.

Acestea duc la scăderea sau sistarea producției de lapte (agalaxie), hipoglicemia și mortalitatea purceilor, scăderea nivelului de producție pe fermă și necesitatea rebutării scroafelor cu probleme frecvente.

Citiți în acest articol despre:

  • Hipocalcemia scroafelor;
  • Disgalaxia după fătare;
  • Endometrita la scroafă;
  • Eclampsia scroafelor post-partum;
  • Fetofagia la scroafe;
  • Prevenirea bolilor după fătare la scroafe.

Hipocalcemia scroafelor

Pareza puerperală este o afecțiune metabolică acută, înregistrată la 2-4 zile după fătare. Are la bază scăderea nivelului de calciu ionizat din sânge, datorită discoordonanței dinte aportul și exportul acestuia. Necesarul zilnic de Ca la scroafele lactante este de 25-30 g. Un kg de combifuraj conține 1 g Ca.

Citește și despre Hipoglicemia sau de ce purceii nou-născuți slăbesc și mor.

Simptome: apatie, lipsa poftei de mâncare, scăderea sensibilității tactile, paralizia membrelor, scăderea temperaturii corporale până la 37,5-37°С.

Scroafa stă culcată pe partea laterală, se mișcă cu greu sau nu se scoală deloc. Glanda mamară este înroșită.  

Tratament: cel mai frecvent se administrează gluconat sau borogluconat de calciu, 10-15 g, injecții intramusculare. Mamelele se masează cu ulei camforat. Metabolismul se stimulează cu vitamine și minerale.

Disgalaxia după fătare la scroafe

Disgalaxia este o afecțiune întâlnită destul de des la scroafe după fătare, în primele 12-24 de ore. Are la bază endotoxemia, toxinele provenind de la bacteriile din tractul digestiv, unde concentrația crește în caz de constipații.

Intoxicația provoacă eliberarea hormonilor stresului, care inhibă secreția de lapte.

Vezi mai multe detalii despre Agalaxia sau febra de lactație după fătare la scroafe.

Simptome: ejecția laptelui scade sau dispare complet, purceii încearcă activ să sugă, după ce nu le reușește se retrag în colțurile boxelor, încercând să se încălzească, slăbesc și mor. Mameloanele scroafelor se umflă, devin calde și ferme la palpare, violacee.

Tratamentul: pe termen scurt se bazează pe antibacteriene (în urma efectuării antibiogramei), antiinflamatoare (Flunixin-meglumină, Ketoprofen), oxitocină pentru stimularea lactației.

Endometrita la scroafă

Inflamația mucoasei uterine este urmarea pătrunderii agentului patogen în căile genitale în timpul sau după fătare. 

Ca factori predispozanți intervin condițiile de întreținere, igienă, traumatisme, fătări dificile, mai ales în intervenții manuale. Infecția este determinată de numeroase tipuri de bacterii.

Simptome: boala poate evolua sub formă catarală, purulentă, sau fibrinoasă.

În funcție de gradul de afectare, apar secreții vaginale de diferită consistență sau culoare (seromucoase, purulente, fibrinice, roșii, galben-verzui, galben-brun), urât mirositoare. Apare inflamația locală, mărirea în volum a uterului.

Starea generală se agravează pe măsura avansării bolii: poate crește temperatura corporală, scade pofta de mâncare, producția de lapte, animalul devine pasiv.

Tratament: are la bază evacuarea conținutului uterin (cu Oxitocină, Prozerină, Ergotamină), spălături uterine cu antibiotice, terapia cu glucoză, săruri de calciu și vitamine pentru ameliorarea stării generale. Se urmărește o rație echilibrată și moțion zilnic câte 30-40 min.  

Află și despre Cele mai periculoase și frecvente boli infecțioase la porci.

Eclampsia scroafelor după fătare

Numită și tetania de lactație, se caracterizează prin crize convulsive, repetate la anumite intervale. Apare odată cu instalarea lactației și are la bază dezechilibrul vitamino-mineral, în special scăderea calciului din sânge.

Simptome: la câteva ore după fătare (rar, în timpul fătării) scroafa devine agitată, guiță convulsiv, apar contracții musculare generalizate, cade în decubit, cu capul pe spate, picioarele întinse. Începe salivația abundentă și masticația în gol. Simptomele apar în crize de 10-30 min, cu repetare la 2-3 ore.

Tratament: se asigură liniștea, așternut moale. Cu succes se administrează gluconatul sau borogluconatul de calciu, 10-15 g, injectat intramuscular. Pentru a calma scroafa se injectează tranchilizante.

Fetofagia la scroafe

Patologia reprezintă o dereglare psihică, întâlnită mai des la scroafele la prima fătare, care se manifestă prin ingerarea placentei, apoi a fetușilor. Se întâlnește când scroafele gestante sunt hrănite cu carne crudă.

Purcelușii lezează mameloanele în timpul suptului, scroafa se apără, mușcându-i, apoi se poate trezi apetitul pentru carne crudă și, în final, îi mănâncă.

Rol favorizant joacă deficitul de vitamine și minerale, de unele substanțe nutritive, factori nervoși.

Tratamentul: constă în supravegherea parturiției și a primului supt. Se asigură apă proaspătă la discreție. Se înlătură la timp resturile de învelitori fetale. Medicamentos, se aplică Combelen-ul (tranchilizant), intramuscular, 0,3-0,5 ml/10 kg m.c. Se urmărește alimentația echilibrată.

Vezi și Ascaridoza sau de ce purceii tușesc și pierd în greutate.

Prevenirea bolilor după fătare la scroafe

Pentru evitarea la maxim a problemelor post-partum se respectă un șir de norme în organizarea procesului fătărilor, mai ales la complexele mari:

  • Dotarea spațiilor separate pentru fătări și pentru scroafele lactante;
  • Maternitățile se asigură cu un refugiu lateral, dotat cu lămpi infraroșii, unde purceii se retrag și se încălzesc;
  • La fermele mici se amenajează câteva boxe pentru fătare, cu pereți înalți de 1,2 m, în cel mai cald loc al adăpostului;
  • La 10-15 zile înainte de fătare, scroafele se supun procedurilor sanitare, după care se transferă în boxele pentru fătare;
  • Alimentația se adaptează conform cerințelor organismului în gestație avansată: treptat se reduce aportul de furaje grosiere și suculente, se mărește cel de vitamine și minerale;
  • Cu cinci zile înainte de fătare, volumul furajelor se reduce până la 50%;
  • Concentratele se hrănesc în formă semilichidă (terci cald);
  • După fătare, mameloanele se spală bine cu apă caldă și soluții antiseptice;
  • Așternutul din boxă se schimbă;
  • Timp de două ore după alăptarea purceilor, scroafa se hrănește cu terci din tărâțe de grâu, făină de orz și semințe de in, care posedă efect laxativ;
  • Alimentația după fătare include: 1 kg concentrate în prima zi, 1,5 kg – în a doua, 2 kg – în a treia, cu adaos de 0,5 kg de rădăcinoase și 0,2 kg fân de trifoi;
  • La rația normală se revine din ziua a 8-a post-partum, astfel evitând diareea neonatală la purcei, care are drept cauză excesul de lapte la scroafă.

Bibliografie selectivă: M.Popovici, A.Budanțev, OBSTETRICĂ VETERINARĂ, GINECOLOGIE ȘI BIOTEHNOLOGII ÎN REPRODUCȚIA ANIMALELOR.

Sursa imagini foto: canva.com

Summitul Inovației Syngenta – Pregătirile pentru Campania 2024 încep cu tehnologii de vârf

0

Un eveniment de excepție marchează, în acest an, pregătirile pentru noul an agricol – Summitul Inovației Syngenta. Conceptul absolut inovativ a adus o abordare complexă asupra provocărilor din prezent și soluțiilor pe care le are, dar și cele noi la care lucrează Syngenta pentru viitor. 

Călăuza evenimentului – avatarul SynNovația, a adus fermierilor mai aproape o premieră mondială și mai multe noutăți atât la capitolul hibrizi, cât și protecția plantelor pentru culturile de floarea-soarelui și porumb.

Tehnologia A.I.R.™ – flexibilitate fără precedent pentru tehnologia culturii de floarea soarelui

Republica Moldova se numără printre primele țări în care devine disponibilă tehnologia A.I.R.™. Tehnologia a fost lansată oficial acum două luni în România, fiind disponibilă în principalele țări producătoare de floarea soarelui.

„Punem la dispoziția fermierilor din țară tehnologia A.I.R.™, o premieră nu doar locală, ci și mondială, menită să ofere o libertate fără precedent în alegerea și aplicarea erbicidelor la cultura de floarea soarelui. Atingerea acestui obiectiv este un rezultat excepțional pentru cercetătorii și echipa Syngenta”, menționează Oleg Cojocaru, Director Vânzări Syngenta în Republica Moldova.

Portofoliul Syngenta păstrează diferențierea Syngenta pe piață prin productivitate, toleranțe la boli și profitabilitate pe care fermierii mereu le-au apreciat. La acestea, se adaugă flexibilitatea tehnologiei A.I.R.™.

„Am lucrat extrem de mult la dezvoltarea acestei tehnologii, înțelegând că avem o oportunitate unică de a aduce pe piață ceva cu totul inedit care să ofere nu doar alternative fermierilor, ci o experiență cu totul nouă cu privire la controlul buruienilor.

Fermierii pot să aleagă cel mai potrivit hibrid pentru câmpul lor și, mai mult decât atât, obțin flexibilitate în alegerea celui mai potrivit erbicid, în funcție de infestarea câmpului. Redăm libertatea fermierului în a-și construi un program tehnologic adaptat fiecărui câmp în parte pentru a obține cele mai bune rezultate”, a menționat Daniela Răduică, manager marketing Semințe floarea-soarelui Syngenta România și Republica Moldova.

Mai multe detalii despre SY Futura AR – primul hibrid înregistrat pentru cultivare în tehnologia A.I.R.™ de la Syngenta disponibil în Moldova găsiți pe acest link.

Portofoliul Syngenta pentru cultura de floarea soarelui mai este completat cu hibrizi adaptați tehnologiilor deja cunoscute de fermieri: Express™ și Clearfield® Plus.

Pe segmentul High-Oleic, Syngenta vine cu o noutate extraordinară – hibridul Subeo HTS, adaptat pentru tehnologia Express™. În condiții de testări, acesta a oferit cele mai înalte producții, indiferent de zona de cultivare.

Inovații și Soluții pentru cultura porumbului: semănatul timpuriu și tehnologiile conservative, în centrul atenției

Summitul Syngenta a venit cu o abordare profesionistă nu doar pe partea de genetică performantă, ci și recomandări practice și analize realizate de-a lungul anilor de către echipa Syngenta.

„Am oferit soluții provocărilor pe care le au fermieri la cultura porumbului. De multe ori, agricultorii le au la nivelul fermei, iar printr-o simplă decizie, pot răspunde pozitiv provocărilor. De exemplu, o opțiune în condiții climatice actuale este semănatul timpuriu”, explică Gabriel Ghiță, Manager de produs Syngenta pentru cultura porumbului.

Semănatul timpuriu vine cu anumite avantaje. Dacă reușim să înființăm o cultură de porumb cu o săptămână mai devreme decât în mod normal, reușim să avem două săptămâni decalaj mai devreme la înflorit, adică trecem cu pierderi minime de perioada de secetă.

Un alt avantaj oferit de semănatul timpuriu este legat de faptul că perioada de dezvoltare a porumbului nu se mai suprapune cu perioada de dezvoltare a unuia dintre cei mai importanți dăunători ai porumbului – rățișoara porumbului.

„Porumbul fiind mai dezvoltat, nu mai este atacat de acesta. Prin semănatul timpuriu obținem o recoltă mai timpurie, iar ulterior, cel mai probabil, un preț mai bun de vânzare”.

Totodată, la semănatul timpuriu există și anumite riscuri care trebuie gestionate corect. Avem o perioadă mai întârziată de răsărire, o expunere mai îndelungată la anumiți agenți patogeni din sol.

Pentru a le diminua, alegeți soluții performante de protecție a plantelor și hibrizi adaptați.

În total, șase varietăți noi vor oferi și mai multă performanță fermierilor, inclusiv la acest capitol: SY Spectral, SY Pamplona și SY Helenor, se regăsesc în portofoliu pentru 2024, iar SY Fabio, SY Stacio și SY Artos – vor fi disponibili pentru campania din 2025.

Alegerea hibridului potrivit pentru diferite tehnologii

Atât pentru semănatul timpuriu, cât și pentru tehnologii ce permit conservarea apei în sol, ce devin tot mai populare, cum ar fi No-till și Mini-till, trebuie să oferim atenție sporită la alegerea hibridului. Respectiv, cele mai importante aspecte sunt:

  • vigoarea la răsărire – o răsărire neuniformă și o decalare între plante pe rând vine la pachet cu pierderi de recoltă semnificative, de până la 25-30%;
  • toleranța la temperaturi scăzute ale solului, impusă de semănatul timpuriu, cât și tehnologiile menționate.

„Ținând cont de cele două tendințe, cu siguranță putem recomanda hibrizi pretabili acestor tehnologii. SY Helenor și SY Pamplona vin să completeze gama hibrizilor extratimpurii și timpurii. SY Helenor este un hibrid pretabil mediilor de producții mijlocii spre ridicate, iar Pamplona oferă o stabilitate și plasticitate mult mai mare la o tehnologie mai simplă”.

Un alt hibrid recomandat pentru semănatul timpuriu și tehnologiile conservative este deja cunoscutul SY Chorintos.

Performanța Syngenta dovedită în Practică – experiența fermierilor

Ștefan Țurcanu, Peracos-Prim SRL:

„Avem o experiență vastă de utilizare a hibrizilor Syngenta, încă de la apariția companiei pe piața Moldovei. Astfel, am putut să fim martori ai evoluției de la bun început, începând cu hibrizii clasici și finalizând cu tehnologiile cele mai performante disponibile la moment pentru cultura de floarea soarelui. La noi în întreprindere, 80% din suprafețe sunt cultivate cu hibrizii de floarea soarelui Syngenta.

Tehnologia A.I.R.™. ne oferă avantajul de a alege erbicidul potrivit, o flexibilitate foarte necesară, pe care neapărat o vom valorifica în noul sezon. La porumb, circa 30-40% este genetică Syngenta, optăm pentru FAO semitimpuriu, dar ne place mult și hibridul semitardiv SY Minerva pe care l-am comandat”.

Vasile Grădinaru, SRL Ghevas.Com:

„De aproape șase ani atingem performanțe bune datorită colaborării cu Syngenta. Mai întâi, am testat hibrizii de floarea soarelui, SY Onestar CLP, Sureli HTS, Sumiko HTS, Subaro HTS. 75% din hibrizii cultivați sunt Syngenta. Pentru condițiile de la noi din întreprindere, cei mai pretabili și productivi s-au dovedit a fi Sureli HTS și SY Onestar. Utilizăm și erdicidele și fungicidele companiei. Ne-a plăcut mult eficiența Amistar® Gold, dar și eficiența erbicidelor, astfel că, an de an, monitorizăm de aproape noutățile Syngenta”.

La finalul evenimentului, echipa Syngenta a urat fermierilor un an reușit și echilibrat, menționând angajamentul de a fi alături mereu cu soluții inovative.

Moldova a semnat la Green Week 2024 două Memorandumuri de înțelegere cu Lituania și Letonia

0

La GreenWeek2024, Republica Moldova a semnat 2 Memorandumuri de înțelegere cu Lituania și Letonia.

Astfel, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii al Republicii Lituania au convenit să promoveze cooperarea în procesele de euro-integrare în agricultură, în zonele rurale, precum și în sectorul pescuitului și acvaculturii.

Acest parteneriat se va materializa prin schimbul de experiență, transferul de know-how și alte forme de asistență tehnică, având ca scop consolidarea capacităților administrative și instituționale ale Republicii Moldova.

Colaborarea va include schimbul de informații și experiență în privința mijloacelor, instrumentelor și metodelor de control și garantare a calității și siguranței produselor agricole.

De asemenea, se va pune accent pe experiența în domeniul fitosanitar și al controlului produselor de protecție a plantelor, precum și în domeniul sănătății și bunăstării animalelor, în cadrul administrării suportului Uniunii Europene și a celui național pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Totodată, se va oferi informație și consultanță referitoare la practicarea agriculturii ecologice, se va încuraja cooperarea între instituțiile de cercetare agricolă și cele de învățământ, iar relațiile comerciale agricole vor fi dezvoltate pentru promovarea exportului, participarea la expoziții comerciale, târguri și expoziții dedicate agriculturii și alimentației.

Tot astăzi, pentru consolidarea relațiilor de prietenie dintre Moldova și Letonia, s-a semnat un Memorandum de înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii al Republicii Letonia.

Acest memorandum prevede un schimb de informații privind politicile, procesele de luare a deciziilor, legislația, infrastructura și serviciile în domeniul de responsabilitate a participanților.

Cooperarea dintre cele două țări va include schimbul de experiență în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cu accent special pe siguranța alimentară, pescuit și acvacultură, sănătatea plantelor și a solului, probleme veterinare, dezvoltarea unei agriculturi durabile și prietenoase cu mediul, domeniul bioeconomiei, învățământul superior și elaborarea de programe de studii comune, precum și cercetarea agricolă și alimentară.

De asemenea, se propune consolidarea și dezvoltarea relațiilor comerciale din agricultură și producția alimentară între Republica Letonia și Republica Moldova, facilitarea standardizării și schimbului de expertiză între laboratoarele naționale de referință.

Ambele părți au convenit să coopereze prin organizarea de vizite de consultare a experților și de studiu, programe de instruire și alte forme de cooperare benefice pentru ambele părți.

Vicepremierul Vladimir Bolea a exprimat sincere mulțumiri oficialilor din cele două țări pentru dorința lor de a stabili legături durabile și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul său de aderare la Uniunea Europeană.

Mastita la vaci – cauze, simptome și tratament

0

Mamita sau mastita la vacile de lapte reprezintă inflamația țesuturilor glandei mamare (ugerului). Aceasta afectează unul sau câteva sferturi ale ugerului, cel mai frecvent în ultima fază de gestație, sau după fătare, inclusiv când imunitatea animalului este redusă.

Din punct de vedere economic, mastitele la vaci duc la pierderi semnificative din cauza scăderii producției de lapte, a calităților tehnologice ale acestuia, cheltuielilor pentru medicamente și servicii veterinare, precum și necesității de eliminare din consum a laptelui de la vacile bolnave și tratate cu antibiotice.

Incidența mamitelor vacilor de lapte în ferme este de până la 40%. Dintre care, unui caz de mastită clinică îi revine 4-5 cazuri de mastită subclinică (formă a bolii fără semne evidente).

În acest articol vom descrie forma clinică a bolii, cu simptome bine evidențiate. În continuare vom reveni cu un alt articol, despre mastita subclinică.

Vedeți aici detalii despre formele mastitei la vacile de lapte și tratamentul lor.

Citiți în acest articol:

  • Cauzele mamitei la vaci;
  • Simptomele mastitei clinice;
  • Mastita clinică severă sau colibacilară;
  • Diagnosticul mastitelor clinice;
  • Tratament pentru mamită la vaci;
  • Mamita la vaci – tratament.

Mamita la vaci – cauze

Etiologia inflamației ugerului include factori care favorizează apariția bolii, care predispun la boală și care determină boala propriu-zisă.

Factori ce favorizează mamita la vaci:

  • Alimentație neechilibrată, cu deficiențe semnificative de elemente nutritive, vitamine sau minerale (carențe nutritive);
  • Nerespectarea normelor de igienă în adăpost: exces de dejecții, neevacuarea la timp a acestora, lipsa așternutului sau așternutul murdar și umed etc.;
  • Factorii de microclimă din adăpost nesatisfăcători: temperatură, umiditate, ventilație neadecvată, acumulare de gaze nocive ș.a.;
  • Igiena deficitară a mulsului și a personalului (nerespectarea normelor de igienă a mâinilor, ugerului și mameloanelor până la și după muls);
  • Exploatare irațională a vacilor de lapte, în special, nerespectarea termenilor repausului mamar.

Vedeți de ce și cu cât poate întârzia fătarea la vaci.

Factorii predispozanți:

  • Producția mare de lapte;
  • Vârsta înaintată a vacii;
  • Predispoziție genetică.

Factori determinanți:

  • Diferite bacterii, germeni specifici și nespecifici, dintre care, cei mai frecvenți: Stafilococcus aureus, Streptococcus uberis, Streptococcus agalactiae, Streptococcus disgalactiae, Escherichia coli.

Mastita clinică la vaci – simptome

Din punctul de vedere al semnelor clinice, mastita poate evolua cu sau fără simptome. Forma clinică a mamitelor, spre deosebire de cea subclinică, prezintă semne bine definite. Schimbările se manifestă în lapte, la uger sau la nivel sistemic, adică cu afectarea stării generale a organismului.

Simptome generale (se mențin 8-10 zile, după care se ameliorează):

  • Febră (40-41oC);
  • Slăbire progresivă;
  • Sistarea producției de lapte;
  • Mers îngreunat sau poziție culcată îndelungată.

Simptome locale:

  • Mărirea în volum a cartierului mamar (de obicei, este afectat câte un sfert, pe rând. În mastita subclinică pot fi afectate mai multe sferturi, simultan);
  • Creșterea temperaturii locale;
  • Senzație de durere la palpare;
  • Înroșirea pielii ugerului;
  • Uneori apar noduli sau abcese.

Modificări ale laptelui:

  • Consistența devine apoasă, cu fulgi de cazeină;
  • Pot fi prezente flocoane de fibrină sau puroi;
  • În cazuri severe pot fi prezente urme de sânge sau țesuturi necrotizate.

Mastita clinică severă sau colibacilară

Enterobacteriile Gram-negative, Escherichia coli și, mai ales, Klebsiella sunt cauza primară a mastitelor cu formă foarte severă. Vacile cu acest tip de mastită prezintă o rată dublă de sacrificare sau moarte ca urmare a bolii, decât în celelalte forme.

Severitatea mamitei colibacilare este indusă de endotoxinele lipopolizaharidice, care prezintă o parte componentă a peretelui celular al bacteriilor Gram-negative. Așadar, organismul vacii este supus intoxicației și șocului endotoxemic.

Deseori, mastita colibacilară este însoțită de paraplegie (paralizia membrelor posterioare).

Citiți de ce ologesc vacile după fătare. Cauze și tratament.

Starea generală a animalului este gravă, apare diareea urât mirositoare, urmată de deshidratare, apoi se instalează constipația, vaca slăbește puternic și poate muri. Sferturile mamare se înroșesc, devin fierbinți, dureroase. Secreția mamară este roz sau gălbuie.

Diagnosticul mastitelor clinice la vaci

Mastitele cu simptome bine evidențiate se constată în urma examenului clinic. Se urmăresc simptomele menționate mai sus, cu ajutorul probelor semiologice:

  • inspecția glandei mamare,
  • palpația acesteia,
  • mulsoarea de probă într-un vas cu fund negru.

Pentru determinarea microflorei patogene se expediază la laborator probe de lapte, unde se efectuează antibiograma. În scop profilactic, analiza bacteriologică se efectuează obligatoriu odată la trei luni, cu prelevarea laptelui de la fiecare vacă din efectiv.

Titrurile celulelor somatice sunt puțin informative în caz de mastită clinică. Testul californian se recomandă doar în formele subclinice.

Vedeți cum îngrijim vacile după fătare pentru recuperare rapidă.

Tratament pentru mamită la vaci

Terapia mamitelor este bazată pe antibiotice, care se administrează strict de către medicul veterinar, în urma efectuării testului de sensibilitate (antibiograma).

În lipsa sau întârzierea rezultatului antibiogramei se începe tratamentul cu antibiotice cu spectru larg: cefalosporine (Ceftiofur), aminopeniciline (Amoxacilină), tetracicline. Ulterior, tratamentul se adaptează conform speciilor bacteriene depistate și sensibilității acestora la antibacteriene.

Antibioticele cu spectru larg pot fi înlocuite cu două preparate antibacteriene, unul contra bacteriilor gram-negative și unul contra celor gram-pozitive.

Preparatele antibacteriene se livrează în seringă specială, de unică folosință, pentru administrare intramamară (în orificiul mamelonar).

Dacă starea generală a vacii este gravă sau ugerul este puternic mărit în volum, antibioticele se administrează pe cale generală și se asociază cu preparate antiinflamatoare: Flunixin meglumina, Ketoprofenul, Dexametazona (interzisă la vacile gestante).

Important! Se va respecta cu strictețe perioada de așteptare pentru eliminarea antibioticelor din organism, evitându-se consumul laptelui de la vacile tratate. Se evită administrarea laptelui cu reziduuri de antibiotice la viței sau alte animale.

Aflați când și cum însămânțăm vacile după fătare. Sfaturi utile.

Tratamentul mamitei colibacilare

Forma severă a mastitei se tratează similar celor stafilococice sau streptococice, cu medicație antibacteriană și antiinflamatoare. Unul dintre cele mai eficiente preparate în mastita colibacilară se consideră eritromicina, deoarece aceasta se elimină masiv prin glanda mamară, unde e localizat focarul de infecție.

Adăugător, se urmărește combaterea intoxicației organismului. În acest scop, se administrează fluide intravenos:

  • Soluție hipersalină – NaCl 7% – până la 2 litri. Aceasta asigură evacuarea endotoxinelor. Obligatoriu se oferă apă de băut la discreție.
  • Soluție de glucoză și vitamine (în special grupul vitaminelor B).
  • Pentru combaterea paraplegiei se recomandă administrarea intravenoasă a sărurilor de calciu, preferabil Borogluconat de calciu 38%, 250-300 ml, diluat 1:1 cu ser fiziologic.

Bibliografie selectivă: M. Popovici, Terapia bolilor obstetricale şi ginecologice la animale.

În premieră, 9 producători autohtoni participă la expoziția GreenWeek 2024

0

Timp de câteva zile, MAIA, USAID, CCI, ADMA, Agenția de Investiții și Ambasada Republicii Moldova în Germania vor fi alături de producătorii autohtoni, la GreenWeek2024, pentru a-i ajuta să promoveze produsele locale pe piețele globale.

„Privesc în jur și sunt înconjurat de moldoveni cu caracter, curajoși, ambițioși, inovatori și demni. Aceste calități sunt fundamentale pentru prosperarea țării.

În produsele moldovenești se reflectă pasiunea și dăruirea acestor oameni. Ei sunt în primul rând eroii propriilor povești și reprezintă esența spiritului nostru național.

Republica Moldova are potențial și resurse incredibile, iar despre acest lucru trebuie să afle o lume întreagă. În următoarele zile vom fi tot aici ca să povestim tuturor despre gustul Moldovei”, menționează vicepremierul Vladimir Bolea, de la standul țării.

Produsele moldo au fost descoperite de o delegație de înalți demnitari germani, constituită din: ministrul Agriculturii Cem Özdemir, primarul Berlinului Kai Wegner, comisarul UE pentru Agricultură Janusz Wojciechowski, președintele Asociației fermierilor germani Joachim Rukwoed și directorul Asociației Federale a industriei germane agroalimentare.

Vicepremierul Vladimir Bolea a dăruit delegației un set de vinuri organice Wild, produse din strugurii de soi autohton Feteasca Neagră de pe podgoriile Cricova, unde însăși Cem Özdemir a ajutat la recoltarea roadei în luna octombrie 2023, când a avut loc Platforma de Parteneriat Agroalimentar.

„Pentru Republica Moldova, expoziția este o platformă strategică, prin prezența producătorilor autohtoni prezentăm potențialul țării noastre întregii comunității internaționale.

Aici vom folosi orice oportunitate ca să consolidăm relațiile economice și comerciale cu alte state, mai ales că, în ultimii ani, Republica Moldova înregistrează progrese semnificative în adoptarea și implementarea standardelor și regulamentelor UE în domeniul agricol.

Iar aceste progrese confirmă că Republica Moldova poate fi un partener serios și de încredere pe scena globală”, transmite Vladimir Bolea de pe platforma GreenWeek, acolo unde conduce o delegație din partea Republicii Moldova.

GreenWeek este un eveniment european cu o istorie de peste 100 de ani, în 2024, Moldova în premieră are o platformă expozițională de 100 m2, unde își prezintă produsele 9 producători locali.

ANSA anunță modificarea actelor normative în domeniul alimentar

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor reamintește despre publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 373/2023 pentru modificarea unor acte normative (privind facilitarea activității în domeniul alimentar), care va intra în vigoare din data de 22.02.2024.

La data de 12.01.2023, în comunicatul publicat pe pagina Agenției au fost menționate cele mai importante modificări legislative pentru operatori.

În următoarea perioadă vom încerca să facem claritate în fiecare dintre ele, pentru a ajuta operatorii să fie informați corect, din prima sursă.

Așadar, a fost simplificată procedura de obținere a actelor permisive: autorizare sanitară-veterinară de funcționare și înregistrare în domeniul siguranței alimentelor pentru un șir larg de activități:

  1. Din lista actelor necesare eliberării actului permisiv se exclude noțiunea de referat tehnic. Efectuarea controlului la față locului pentru evaluarea corespunderii sau necorespunderii activității cu cerințele sanitar-veterinare vor fi efectuate în baza listelor de verificare, aprobate prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
  2. Înregistrarea în domeniul siguranței alimentelor va fi efectuată în baza Legii 306/2018 cap. Vpentru un șir mult mai larg de activități decât cel actual.
  3. A fost simplificată procedura de obținere a actului permisiv  pentru unitățile de alimentație publică, secțiile culinare, unitățile de comerț și pentru produsele alimentare de origine animală/nonanimală, care nu vor mai fi supuse autorizării sanitare veterinare, ci înregistrării în domeniul siguranței alimentelor. Acestea nu vor mai fi obligate să dețină un contract cu un medic veterinar pentru obținerea actului permisiv, excepție de care nu beneficiau până la momentul actual.
  4. A fost stabilit termen de valabilitate pentru Certificatul de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor și Autorizația sanitară veterinară de funcționare. Astfel, acestea se vor elibera cu termen de valabilitate în cazul în care activitatea se va desfășura în spații ce se află în locațiune. Termenul este stabilit în conformitate cu perioada de valabilitate a contractului de locațiune a imobilului/terenului.

Documentul integral poate fi vizualizat accesând Registrul de Stat al actelor juridice accesând acest link.

Cum să-ți atingi scopurile în 2024? Înscrie-te pe Dreamclass.md și învață să-ți optimizezi afacerea

0

Antreprenorii și profesioniștii moldoveni au întâmpinat întotdeauna dificultăți în accesarea cunoștințelor și consultanței în afaceri, relevante pentru problemele locale. 

Însă 2024 poate fi diferit pentru tine. Dacă nu ai planuri pentru ianuarie, luna concediilor, alege un cadou potrivit pentru tine, investește în studii și dezvoltare continuă. 

Dreamups continuă să răspundă la provocările pe care le întâlnești prin crearea de conținut nou și practic pe platforma de învățare Dreamclass.

Dreamclass by Dreamups este o platformă digitală care oferă masterclass-uri în limba română, cu conținut de calitate sumarizat în 1-2 ore, create de experți de top din Moldova și România.

Platforma își propune să faciliteze accesul antreprenorilor și profesioniștilor la conținut de calitate local și la resurse informative clare, pentru o adaptare rapidă la tendințele globale.

În acest scop, Dreamclass a lansat noi masterclass-uri pe 4 subiecte esențiale:

1. „Strategii de optimizare a afacerii” cu Vlad Vedrașco, fondator Frudova

Cursul oferă strategii esențiale pentru dezvoltarea afacerii tale în era digitală, prin care vei învăța cum să:

  1. te distingi de concurenți;
  2. formezi parteneriate internaționale;
  3. îți extinzi afacerea la nivel global;
  4. optimizezi procesul și costurile de distribuție;
  5. găsești clienți internaționali pentru produsul tău.

Este perfect pentru tine dacă ești antreprenor, director, proprietar sau țintești la o carieră în managementul afacerilor.

Masterclass-ul îl găsești – aici.

2. „Leadership și comunicare pentru echipe și manageri” cu Cristian Ziliberberg, expert în leadership cu 12 ani experiență

În era inteligenței artificiale, este ușor să dobândești rapid abilități tehnice, iar masterclass-urile Dreamclass sunt o dovadă clară. Acest curs te învață cum să:

  1. Aplici gândirea strategică în definirea viziunii echipei.
  2. Comunici eficient cu fiecare angajat.
  3. Negociezi win-win pentru o colaborare eficientă.
  4. Conduci echipa productiv spre atingerea obiectivelor.
  5. Descoperi stilul tău unic de leadership.

Cursul este pentru tine dacă ești lider de echipă, manager de departament, aspiri la o poziție de director sau în domeniul leadership-ului, sau îți dorești să ai un avantaj competitiv și să colaborezi mai eficient cu cei din jur.

Masterclass-ul îl găsești – aici.

3. „Fundamentele Managementului de Produs” cu Adrian Pica, Chief Product Officer & Membru al Board-ului Potters Maps

Acest curs oferă o introducere clară în managementul de produs, inclusiv concepte teoretice esențiale și studii de caz practice, prin care vei înțelege:

  1. Rolul de product manager într-o companie/startup;
  2. Diferențele între Project Manager, Product Manager și Product Owner;
  3. Etapele lansării unui produs, de la idee la vânzarea pe piață;
  4. Fundamentele și instrumentele specifice rolului;
  5. Cum să îmbunătățești produsul tău actual.

Este ideal pentru începători în managementul de produs, project manageri care vor să se reprofileze sau profesioniști ce doresc să-și aprofundeze cunoștințele.

Masterclass-ul îl găsești – aici.

4. „Investiții în startup-uri tehnologice cu potențial de unicorn” cu Mihai Stipanov, General Partner și Fondator Mozaic & Dmitri Namașco, CEO Mozaic

Cursul va oferi o introducere accesibilă în investițiile în startup-urile din Moldova. În acest curs vei înțelege cum să:

  1. Identifici oportunitățile de susținere a ecosistemului antreprenorial local;
  2. Selectezi startup-urile și fondatorii potriviți pentru investiții financiare;
  3. Acționezi ca un Business Angel în Moldova;
  4. Contribui la creșterea exponențială a ecosistemului;
  5. Te conectezi cu investitorii și comunitățile acestora locale.

Este potrivit pentru cei interesați de investiții în startup-uri, fondatori de startup-uri și antreprenori care vor să înțeleagă perspectiva investitorilor, sau investitori care își doresc să-și actualizeze cunoștințele despre piață.

Formularul de pre-înregistrare la masterclass îl găsești – aici.

Pentru acces la conținut, utilizatorii trebuie să se înscrie pe platformă, creând un cont. După crearea profilului, pot selecta și înscrie în unul sau mai multe masterclass-uri de interes. 

În prezent, cele 4 masterclass-uri menționate sunt disponibile la jumătate de preț, iar accesul se poate obține prin achitare online prin card, cash sau Paynet.

Primii 10 absolvenți a fiecărui dintre cele 4 cursuri noi vor primi cadou 2 ore de mentorat live cu expertul, oportunitatea de a adresa întrebările proprii și aprofundare în subiectele studiate. Toți participanții vor obține un certificat de absolvire la finalul fiecărui masterclass.

Începe 2024 cu primele scopuri atinse, înscrie-te pe Dreamclass.md și alege cursul tău. 

Această inițiativă este implementată de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, cu suportul Proiectului OPTIM, susținut de Elveția și organizația Helvetas.

OMC: Livrările de grâu prin Canalul Suez s-au prăbuşit din cauza atacurilor din Marea Roşie

0

Livrările de grâu prin Canalul Suez au scăzut cu aproape 40% în prima jumătate a lunii ianuarie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 500.000 de tone, din cauza atacurilor lansate de rebelii Houthi asupra navelor din Marea Roşie, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Comerţului într-o postare pe platforma X, transmite Reuters.

Aceste date, care au la bază o platformă comună pusă la punct de Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), oferă o nouă dovadă a redirecţionării navelor pe alte rute din cauza atacurilor din Marea Roşie.

Ca răspuns la aceste atacuri, marile companii de transport maritim au decis să îşi redirecţioneze navele pe o rută mai lungă şi mai scumpă, care presupune ocolirea Capului Bunei Speranţe.

Însă această rută adaugă 10 până la 15 zile la durata unei călătorii între Asia şi Europa.

Potrivit OMC, în luna decembrie 2023, aproximativ 8% din livrările de grâu provenit din Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina, care în mod normal ar fi trecut prin Canalul Suez, au urmat rute alternative.

Însă, în prima jumătate a lunii ianuarie, acest procent a urcat la aproximativ 42%. Comparativ, înainte de atacurile din Marea Roşie, ponderea rutelor alternative a fost de doar 3%, în medie.

Cu toate acestea, datele arată că există foarte puţine livrări de grâu care să fie anulate complet.

„Numărul crescut de livrări pare să fi avut un impact limitat, până la această dată, asupra livrărilor totale”, a precizat OMC.

La începutul acestei săptămâni, mai multe surse din industria de shipping au declarat pentru Reuters că, deşi se aşteaptă ca unele nave încărcate cu grâu să urmeze o rută alternativă, majoritatea îşi vor asuma riscul de a continua să treacă prin Canalul Suez, care este cea mai scurtă rută de transport maritim între Europa şi Asia. 

Tiraspolul a fost notificat să renunțe la intenția de a obliga fermierii din raionul Dubăsari la pretinse plăți vamale cu caracter ilegal

0

În legătură cu informațiile circulate în spațiul public din regiunea transnistreană privind intenția de a impune proprietarii și persoanele ce lucrează terenuri cu destinație agricolă din raionul Dubăsari la așa-numite plăți vamale cu caracter ilegal, precizăm că subiectul a fost pus în discuție la recenta reuniune în format 1+1 de la Tiraspol, comunică moldpres.md cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Potrivit sursei citate, am avut convingerea că mesajul Chișinăului a fost auzit și înțeles.

Reprezentantul politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană de la Tiraspol a fost sesizat repetat, în scris, îndată după apariția acestei informații, cu solicitarea clarificării în termen restrâns a poziției pe acest subiect.

Chișinăul îndeamnă Tiraspolul să renunțe la orice acțiuni cu caracter restrictiv ce vor limita libera trecere către terenurile agricole din raionul Dubăsari, situate după traseul Tiraspol-Camenca, acțiune ce nu va conduce decât la creșterea tensiunilor dintre cele două maluri. 

Amintim faptul că în prezent 15 agenți economici din comunele Cocieri, Molovata Nouă, Coșnița și Doroțcaia din raionul Dubăsari au stocate în depozite de producții cerealiere, aflate după traseul Tiraspol-Camenca, circa 957 tone de porumb, 776 tone de floarea-soarelui, 766 tone de grâu și 50 tone de orz.

Pe lângă limitarea de către Tiraspol a perioadei de transportate a acestui material semincer mai poate apărea și problema impunerii acestuia la plăți vamale ilegale la trecerea prin infrastructura neautorizată a posturilor de control ale Tiraspolului.

Subiectul va fi discutat și în cadrul vizitei de lucru a vicepremierului pentru reintegrare în raionul Dubăsari, planificată pentru săptămâna viitoare.