FinComBank a participat la Săptămâna Agroindustrială de la Moldexpo în calitate de partener general al expoziției Farmer

0

Și în acest an, FinComBank a participat la Săptămâna Agroindustrială de la Moldexpo, care a întrunit expozițiile Farmer şi Moldagrotech, precum și Târgul „Toamna de Aur”.

Evenimentul a avut loc în perioada 19 – 22 octombrie și a reprezentat o platformă excelentă de a face cunoștință cu tendințele din domeniul agriculturii. Astfel, specialiștii băncii au venit cu posibilități de finanțare adaptate pentru fiece business și nu doar.

Cei care au ajuns la expoziție au putut afla despre serviciile bancare, ofertele sezoniere, proiectele speciale, opțiunile de finanțare din surse externe și ofertele de microcreditare.

Anul acesta este unul plin de incertitudini, așa că avem o abordare individuală față de fiecare antreprenor. Noi menținem și dezvoltăm rețeaua noastră de parteneriate, printre care: Livada Moldovei și Programul investițional «373», care este foarte actual la moment.

Bineînțeles, avem și produsele proprii, sume fără gaj și cu gaj care putem să le acordăm în termeni foarte rapizi, fiindcă agricultorii și clienții noștri pun accent pe viteza de reacționare a băncii. Comparativ cu anii trecuți, FinComBank a venit la eveniment cu mai multă experiență, noi metode de analiză și cu o abordare nouă față de client. De asemenea, pentru a oferi un suport antreprenorilor, am coborât recent dobânzile pentru persoanele care accesează credite în domeniul afacerilor”, a precizat Serghei Ceban, Șeful Secției Microcreditare, FinComBank.

Expozițiile Moldagrotech și Farmer oferă o platformă excelentă pentru agricultori și antreprenori pentru a afla mai multe despre soluțiile financiare disponibile pentru dezvoltarea lor și pentru a fi la curent cu ultimele tendințe din domeniul agricol.

Oricare antreprenor sau fermier a avut ocazia să descopere și să beneficieze de soluții financiare care pot susține dezvoltarea și extinderea afacerilor lor. Astfel, cei prezenți la standul FinComBank au fost pregătiți să ofere sfaturi și opțiuni de finanțare pentru toți cei interesați.

Mai mult decât atât, pe lângă ofertele pentru persoane juridice, reprezentanții FinComBank au oferit detalii referitoare la segmentul retail, iar specialiștii băncii au venit cu o consultație complexă a persoanelor fizice și familiilor acestora.

Astfel, participanții la expoziție au aflat mai multe detalii referitoare la promoția la transferuri cu premii valoroase, creditele de consum, Leasing Auto, Creditul Ipotecar, carduri bancare pentru întreaga familie, depozite și multe altele.

De asemenea, participanții au putut deschide direct la stand cardul care li se potrivește, inclusiv cardul Instant care se emite pe loc, în doar câteva minute, și cardul Visa Firsty pentru copii 7 – 17 ani.

Expoziția de anul acesta a numărat peste 100 de participanți cu echipamente și servicii din domeniul agrar, specialiști de talie internațională din mai multe țări, tehnică agricolă, material semincer, echipamente, utilaje, tehnologii și diverse produse agricole direct din gospodăriile fermierilor autohtoni.

Agromag.md – un an de activitate. Zeci de companii și mii de produse în portofoliu

0

În doar un an de activitate, platforma B2B Agromag.md a devenit un reper pentru fermierii din Moldova. Platforma a adunat peste 5000 de produse de la 80 de companii și peste 200 de branduri recunoscute la nivel local și internațional, iar numărul de vizitatori unici a depășit 25.000.

Misiunea Agromag este de a ajuta fermierii să găsească furnizori de încredere pentru produsele și serviciile de care au nevoie. Prin intermediul platformei, fermierii pot compara ofertele de la diferite companii și pot alege cele mai bune opțiuni pentru ei.

Platforma Agromag oferă o serie de beneficii pentru fermieri, inclusiv:

  • Acces la o gamă largă de produse: Platforma include o gamă largă de produse și servicii pentru agricultură, de la semințe și îngrășăminte până la tehnică, echipamente și servicii de consultanță.
  • Posibilitatea de a compara oferte: Platforma permite fermierilor să compare ofertele de la diferite companii, ceea ce îi poate ajuta să găsească cele mai bune prețuri și condiții.
  • Posibilitatea de a colabora cu furnizori de încredere: Platforma oferă fermierilor posibilitatea de a colabora cu furnizori de încredere. Toți vendorii care-și plasează produsele pe Agromag sunt verificați, pentru a oferi un plus de încredere fermierilor la alegerea companiei cu care să colaboreze.

În viitor, Agromag are potențialul de a deveni o platformă de referință pentru fermierii din Moldova și din regiune.

Platforma are deja o bază solidă de utilizatori, iar interesul pentru sectorul agricol este în creștere. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că Agromag contribuie la creșterea competitivității fermierilor moldoveni și la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii din Moldova.

Companiile care își doresc vizibilitate pe platformă ne pot scrie pe adresa [email protected].

Antreprenorii autohtoni ne vor reprezenta țara la INDAGRA FOOD 2023, România

0

În perioada 25-29 octombrie 2023, în incinta Centrului expozițional ROMEXPO, Pavilionul B2 (București, România), 18 companii ne vor reprezenta țara la cea mai așteptată expoziție din domeniul alimentar- INDAGRA FOOD 2023.

Standul țării noastre în cadrul expoziției date este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Agenția de Investiții din Republica Moldova, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ambasada Republicii Moldova în România.

La evenimentul din acest an, 5 companii autohtone vor beneficia de asistența financiară a Suediei și Marii Britanii oferite în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).

CCI a RM invită bucureștenii să se delecteze cu produse de calitate (miere, produse de panificație, fructe uscate, sucuri, înghețată, etc) oferite cu drag de către 18 antreprenori moldoveni.

Notă: Expoziția prezintă noutățile industriei alimentare, adresându-se companiilor de profil din România și din străinătate, cum ar fi: distribuitorilori și importatorilori de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, producătorilor domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui.

Peste 400 de firme din România și străinătate, reprezentative pentru sectorul agricol și alimentar, vor fi prezente la ROMEXPO, pe o suprafață de 29.000 mp.

SMART CREDIT preia denumirea de PRIMA FINANȚARE devenind brand internațional

0

O.C.N. SMART CREDIT S.R.L preia denumirea de O.C.N. PRIMA FINANȚARE S.R.L. de la compania-fiică, cu același nume: PRIMA FINANȚARE IFN S.A. și același domeniu de activitate, care se află cu sediul în Iași, România, devenind, astfel un brand internațional cu valori, misiuni și strategii identice.

Trecerea denumirii din SMART CREDIT în PRIMA FINANȚARE este o evoluție naturală, este o tendință a companiei de a trece la un nivel superior, pentru a răspunde cerințelor clienților săi, echipei, asociaților, societății prin susținerea economică și socială a populației, susținerea statului prin achitare de contribuțiil și taxe, precum și susținerea politicii de integrare în UE.

SMART CREDIT își consolidează tot mai mult poziția de partener sigur și de încredere în Republica Moldova, atât în sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii cât și în raport cu nevoile financiare ale persoanelor fizice.

De 14 ani stabilim obiective clare și le realizăm cu succes alături de o echipă profesionistă, orientată spre cererea clienților săi. Sprijinim înființarea și dezvoltarea afacerilor, în vederea creării de locuri de muncă, contribuind la consolidarea comunităților dezavantajate din punct de vedere economic.

La baza activității noastre se află afacerile clienților. Actionăm în fiecare zi pentru dezvoltarea unui portofoliul calitativ, pentru îmbunătățirea serviciilor și produselor, pentru a avea impact social și pentru a aduce un plus de valoare afacerilor pe care le finanțăm. 

Pe parcursul activității, compania SMART CREDIT a implementat o strategie durabilă și promițătoare, fapt care a dus la parteneriate de talie internațională.

Astfel, compania a obținut finanțare de la KIVA MICROFUNDS (SUA), CoopEst Netherland, Oiko Credit, Fundation Grameen Credit Agricole (Franța) ș.a.

Tot ea este nominalizată cu premii în cadrul concursului Notorium Trademark AWARDS 2016-2023, obținând locuri de frunte.

În cei 14 ani de activitate SMART CREDIT a deschis 12 sucursale în 11 raioane ale țării, unde cei 59 angajați, contribuie la succesul instituției, implementând, zilnic, valorile și misiunea acesteia.

În decursul a 14 ani de activitate SMART CREDIT a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale, cu credite în sumă de 714 mln. lei.

În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Pe tot parcursul activității noastre ne-am condus de MISIUNEA de a oferi cea mai bună experiență în vederea obținerii de finanțare și consultanță pentru micii antreprenori și persoanele social-financiar dezavantajate.

Iar VIZIUNEA instituției este de a fi PRIMA alegere pentru FINANȚAREA start-up-urilor și antreprenorilor. Acum suntem PRIMA FINANȚARE, iar numele spune totul: suntem primii, suntem cei mai aproape de clienții noștri pentru a le oferi soluții financiare optime și de calitate! 

Puteți să aplicați Credit On-line, accesând acest link. Ne puteți vizita în sucursalele noastre sau pe Facebook.

Iar dacă vrei mai multe detalii acum SUNĂ la 022 20 20 20.

Vă așteptăm cu drag! 

Agrotek Arena a fost inaugurată. Primul centru de excelență în domeniul tehnologiilor și inovațiilor în agricultură

0

Agrotek Arena, un centru de excelență care revoluționează industria agricolă, s-a deschis azi pentru toți cei interesați de inovațiile în domeniul agriculturii.

Scopul de bază al arenei este promovarea, practicarea și învățarea noilor tehnologii digitale pentru a eficientiza modul în care agricultura este practicată, reducând impactul asupra mediului și creând o agricultură competitivă, sustenabilă și regenerativă. 

Agrotek Arena se află pe teritoriul Universității Tehnice a Moldovei, la Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, pe un teren deschis unde au fost instalate cele mai noi tehnologii utilizate în agricultură.

Arena va deschide noi oportunități de cooperare și dezvoltare pentru studenți, profesori, agricultori și companii de tehnologii digitale, promovând astfel transferul de cunoștințe între mediul academic și industrie.

„Agrotek Arena este un prim pas către transformarea învățământului superior agricol într-un învățământ modern și de calitate. O prioritate foarte importantă pentru orice învățământ superior este integrarea cu industria, iar aici se vor întâlni mediul academic și companiile din domeniu”, a declarat gazda evenimentului, Viorel Bostan, rectorul UTM. 

„Mă bucur foarte mult că există aceste proiecte, că există perspectivă pentru dezvoltarea agriculturii din Republica Moldova, iar Ministerul Educației și Cercetării va continua să susțină învățământul superior și să investească în dotarea universităților cu echipamente și tehnologii. În acest sens, până în anul 2025 urmează să fie valorificate circa 800 mil. lei”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Agrotek Arena este o inițiativă inovatoare dezvoltată de Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

„Statele Unite sunt dedicate viziunii noastre comune pentru un viitor prosper, democratic și sigur pentru Republica Moldova. Abilitarea fermierilor și a ecosistemului agricol din Moldova pentru modernizarea cu cele mai noi instrumente și tehnici, extinderea pe noi piețe și sporirea rezilienței la schimbările climatice este crucială pentru acest efort”, a menționat Kent D. Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova.  

La Agrotek Arena, 13 companii au instalat sisteme de irigare, de suport și de monitorizare pentru diferite culturi agricole, care cresc deja pe acest teren. De asemenea, aici funcționează o stație meteo, ce include diverse tipuri de senzori pentru monitorizarea solului, climei, umidității și bolilor la culturi.

Nu lipsesc nici dronele agricole, utilizate pentru pulverizare, monitorizarea terenurilor agricole, identificarea problemelor și optimizarea proceselor de producție.

Iar în laboratorul Agrotek Arena sunt instalate sisteme integrate de gestiune a activităților agricole și a datelor, generând analize și recomandări pentru fermieri.

„Agrotek Arena este o inițiativă inovatoare care vine să promoveze tehnologiile și inovațiile digitale în agricultură pentru a face o altfel de agricultură, astfel încât să fim competitivi, sustenabili și regenerativi. Aici va fi un centru unde vom avea oportunități de schimb de experiență între agricultori, studenți, profesori și industrie”, a declarat Adrian Digolean, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. 

Adresându-se studenților, directorul Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, Maxim Popov a spus:

„Voi sunteți tineri și, cu siguranță, vă doriți să fiți bogați, fie că vorbim în termeni financiari sau spirituali. Iată că ceea ce se întâmplă aici constituie acest cadru pentru a deveni bogați. Luați maximum de pe băncile facultății, studiați, încercați să intrați în esența lucrurilor și profitați de toate ocaziile care vi se pun la dispoziție în cadrul universității”.

Agrotek Arena reprezintă o investiție estimată la 3 mil. de lei, ce include valoarea echipamentelor oferite de companiile furnizoare de tehnologii și contribuția generoasă a Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, care susține dezvoltarea infrastructurii arenei și dotarea laboratorului pentru lecții practice oferite studenților și fermierilor.  

Conceptul Oficiului Horticol a fost prezentat asociațiilor din sector de către PCRRM

0

Conceptul Oficiului Horticol, dezvoltat cu sprijinul USAID Moldova la solicitarea Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a fost prezentat asociațiilor din sector de către Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

În cadrul discuțiilor, s-au abordat subiecte precum necesitatea creării Oficiului Horticol în Republica Moldova, modelul recomandat pentru țară, viabilitatea economică și operațională a modelului, aspecte legale și pașii necesari pentru înființarea instituției.

Asociațiile prezente la discuții au salutat această inițiativă a Ministerului și au arătat interesul de a prezenta Conceptul Oficiului Horticol membrilor lor, evidențiind oportunitățile și beneficiile pe care le va aduce acesta sectorului horticol în întregime.

Studiu: În Republica Moldova sunt cel puțin 11 zone cu potențial de energie eoliană nevalorificat

0

În Republica Moldova sunt cel puțin 11 zone cu potențial de energie eoliană nevalorificat, ce ar permite creșterea ponderii energiei verzi produse în țară până la 30% către 2030, arată datele preliminare ale unui studiu realizat de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova al USAID și care a fost prezentat Ministerului Energiei, notează mold-street.com.

„Aceste rezultate urmează să fie valorificate în vederea organizării, până la sfârșitul anului, a primelor licitații de către Guvern în cazul parcurilor eoliene mari”, susţine Ministerul Energiei.

11 zone cu potențial mare de a dezvolta ferme eoliene

Potrivit autorilor cercetării, au fost studiate 34 de arii cu potențial de energie a vânturilor, fiind excluse traseele tradiționale ale păsărilor migratoare de-a lungul Nistrului și Prutului, zonele împădurite, pentru a nu dăuna mediului, la fel au fost excluse și zonele rezidențiale. În plus, s-a ținut cont de radarele și aeroporturile internaționale existente.

Studiul a luat în calcul infrastructura existentă, distanța până la cea mai apropiată stație electrică, capacitatea liniilor, cele mai apropiate drumuri de acces.

„După o primă triere, au rezultat 11 zone cu potențial mare de a dezvolta ferme eoliene. În cazul a trei zone, Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova va extinde cercetările, cu vizite la fața locului, pentru a face măsurători și a studia relieful. Alte componente analizate vor fi capacitățile fizice ale rețelelor și calculele financiare”, precizează Ministerul Energiei.

Scopul acestui studiu a fost de a obține în final prețuri optime la energie electrică și instalații mai eficiente, pe întindere a zeci de hectare.

Autorii studiului au ținut cont și de țintele de decarbonizare asumate de Republica Moldova, concluzionând că este real ca până în 2030 să fie construite parcuri eoliene cu putere instalată de circa 600 MW.

Aceasta este de circa trei ori mai mult decât puterea instalată la Termoelectrica şi de 4-5 ori mai mare decât puterea reală la cel mai mare producător de energie din Republica Moldova, fără regiunea transnistreană.

Potrivit Ministerului Energiei, experții USAID vor oferi suport și Moldelectrica pentru a găsi soluții pe componentele tehnice și a valorifica mai bine acest potențial.

În cadrul ședinței, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că paralel se pregătește un mecanism prin care potențialii investitori care obțin rezervarea capacităților și avizele de racordare să finalizeze proiectele începute, dar să nu țină capacitatea blocată ani de zile, ca ulterior să comercializeze aceste acte pe o piață secundară.

„Vrem să creăm oportunități de investiții egale pentru toată lumea, iar cei care creează bariere artificiale să plătească”, a fost mesajul ministrului. 

Extinderea sectorului regenerabilelor mai departe este dificilă

De notat că în ultimul an se atestă un veritabil boom al fotovoltaicelor, înregistrându-se o creştere explozivă, graţie investiţiilor private.

Pe de altă parte extinderea sectorului regenerabilelor mai departe este dificilă, fără o serie de reforme şi modificări de politici, susţinea anterior Carolina Novac, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

Funcționara explica aceasta prin faptul că energia obţinută de la soare și vânt este intermitentă, adică instalaţiile eoliene şi solare pot să genereze sau să nu genereze energie, dar consumul rămâne constant.

„Deficitul de energie trebuie acoperit cu energie de echilibare, care e mult mai scumpă, iar noi piață de echilibrare nu avem încă. Surplusul este din nou o problemă pentru sistem”, afirma secretara de stat.

Dependenţă periculoasă de Moldgres

Până atunci, însă, rețeaua națională nu poate absorbi atât de multă energie regenerabilă, în anumite perioade. Or, consumatorii casnici (circa 43% din consumul total de energie) generează vârfuri de cerere dimineață și seara, iar noaptea consumul de curent electric scade atât de mult, încât e la limita de jos a capacității de generare a Centralei Moldgres din Transnistria, controlată de gigantul rus Inter RAO EES.

Moldgres asigură în prezent peste 80% din necesarul de curent electric al Republicii Moldova, dar dependenţa totală de ea este periculoasă, în condiţiile în care Gazprom poate sista totalmente livrările de gaze.

Totodată, Republica Moldova nu poate importa cantităţi mari din România, până nu va fi construită linia electrică Vulcăneşti-Chişinău.

Rasa de găini Lakenvelder – frumesețe rară și productivă

0

Găinile Lakenvelder sunt o raritate în ziua de azi. Rasa a fost creată la hotarul Germaniei cu Olanda, a fost populară cândva în rândul crescătorilor.

Lakenvelder a fost dezvoltată drept rasă de carne-ouă, dar popularitatea sa a crescut datorită aspectului fizic deosebit.

Odată cu apariția raselor industriale de găini, care depășeau cu mult nivelul de productivitate, cererea de găini Lakenvelder în rândul producătorilor mari a scăzut drastic. 

În ziua de azi, doar câteva ferme mari mai sunt interesate de creșterea rasei pentru păstrarea caracterelor genetice.

În ceea ce privește crescătorii individuali, este un cerc vicios, unde rasa este greu de dobândit, motiv pentru care se întâlnește foarte rar, de aceea nu se prea găsește în vânzare.

Aflați în acest articol detalii despre:

  • Istoria rasei Lakenvelder;
  • Descrierea rasei Lakenvelder;
  • Productivitatea găinilor Lakenvelder;
  • Condiții de întreținere a găinilor Lakenvelder;
  • Alimentația găinilor Lakenvelder;
  • Avantajele rasei Lakenvelder;
  • Dezavantajele găinilor Lakenvelder.

Istoria rasei Lakenvelder

Găinile Lakenvelder își au originea în sudul Olandei, la hotar cu Germania.

Deși sunt careva neclarități în istoria rasei, se consideră că primele mențiuni despre găinile Lakenvelder vin din anul 1727. În anul 1835, rasa pentru prima dată apare în industria avicolă.

Către 1860 Lakenvelder este recunoscută în Germania. După care, în 1902 apar pentru prima dată în Anglia. Cât ține de Statele Unite, deși pasărea a fost introdusă în țară în anul 1900, aceasta a fost recunoscută oficial și introdusă în standardele American Poultry Association abia în 1939.

De-a lungul timpului, a fost efectuată o selecție și o perfecționare continuă a rasei pentru a îmbunătăți caracterele productive.

În secolul XX, rasa a suferit o perioadă de declin din cauza schimbării preferințelor consumatorilor, dar și pentru că au început a apărea rase industriale performante. 

Cu toate acestea, au fost depuse eforturi de conservare și rasa a fost păstrată, deși a scăzut semnificativ numărul de crescători ai acesteia.

Astăzi, rasa Lakenvelder este apreciată în cercuri restrânse de crescători pentru aspectul deosebit, producția decentă de ouă și carnea dietetică. Se consideră rasă decorativă și se regăsește în multe părți ale lumii, inclusiv în Europa și Statele Unite.

Descrierea rasei Lakenvelder

  • Caracteristica distinctivă este penajul deosebit, unde capul și gâtul sunt de culoare neagră pură, la fel și coada. Spatele la cocoși cuprinde pene negre pe fundal alb, în timp ce găinile au spatele alb curat.
  • Gâtul este lung și subțire. Corpul este alungit, poziționat orizontal, cu spatele lung și drept.
  • Aripile sunt lungi, ușor lăsate în jos. Pieptul este proemintent.
  • Coada este stufoasă, poziționată sub un unghi de 60o. Penele sunt lungi și curbate.
  • Picioarele sunt de dimensiuni medii, fără penaj de acoperire, de culoare gri-închisă.
  • Capul este mic, cu creasta mare, erectă. Atât creasta, cât și bărbițele la cocoși trebuie să fie mari, de culoare roșie aprinsă. Dimensiunile acestora sunt un indice bun al masculului ca reproducător. Urechile sunt albe.
  • Ochii sunt de culoare roșie închisă, ciocul gri închis, asemănător picioarelor.
  • Temperamentul este activ. Păsările sunt agere, curioase, uneori fricoase.

Productivitatea găinilor Lakenvelder

  • Lakenvelder face parte din rasele mici pentru producția de ouă. În același timp, este crescut ca rasă decorativă.
  • De asemenea, Lakenvelder este apreciat pentru producția de carne, cu calități dietetice.
  • Producția de ouă – 160-190 pe an;
  • Greutatea medie a ouălor – 50 g. Coaja este de culoare albă de porțelan.
  • Producția de ouă se întrerupe pe durata năpârlirii, care durează până la 2 luni.
  • Greutatea corporală: 1,5 – 2,1 kg la găini și 1,7 – 2,5 kg la cocoși.
  • Viteza de creștere este redusă: greutatea păsării adulte este atinsă abia după vârsta de 9 luni.
  • Maturitatea sexuală și vârsta începerii ouatului – 8 luni.
  • Perioada productivă – 3-4 ani, speranța de viață – 7 ani.
  • Instinctul de clocit este foarte slab.

Citește și despre Rasa de găini Wyandotte – caracteristici și întreținere.

Condiții de întreținere a găinilor Lakenvelder

Rasa se consideră rezistentă la condițiile de mediu, în special la temperaturile joase și umiditatea aerului crescută, datorită penajului dens.

În schimb, aceste păsări sunt mai sensibile la temperaturile ridicate. Din același motiv, nu se recomandă întreținerea lor în cotețe strâmte sau suprapopulate.

Se recomandă adăpostirea găinilor Lakenvelder în cotețe cu spațiu extins de plimbare. Așa cum rasa are abilitatea de a zbura, țarcul se va dota cu un gard suficient de înalt sau se va acoperi cu plasă.

Lakenvelder este o pasăre activă și are nevoie de suprafață suficientă. Pentru o găină se recomandă nu mai puțin de un metru pătrat de adăpost sau zonă de plimbare. În caz contrar, ele pot suferi de stres, care duce la îmbolnăviri și pierderea penajului.

Se va acorda atenție deosebită paraziților externi. Așa cum penajul și puful rasei sunt foarte bogate, deseori aceasta suferă de păduchii malofagi (care consumă penele).

În afară de produsele comerciale pentru profilaxie, se poate amenaja o baie de nisip și cenușă în raport 1:2, care se va schimba săptămânal.

Alimentația găinilor Lakenvelder

Rația Lakenvelderilor, mai mult decât a altor rase, necesită să fie echilibrată. În acest scop, se insistă pe utilizarea combifurajelor, care vor conține toate elementele nutritive necesare pentru o creștere și dezvoltare sănătoasă, dar și pentru producție pe măsura așteptărilor.

Dacă, totuși, crescătorul va opta pentru pregătirea hranei de sine stătător, în rație se vor include neapărat cerealele, boboasele, legume și verdeață, produse din pește. Rol important are șrotul de floarea-soarelui. Suplimentar se vor adăuga cretă sau coajă de ou mărunțită, făină de pește.

Pentru un consum rațional de furaje, proces care este în corelație cu sănătatea tractului digestiv, se recomandă alimentarea găinilor la una și aceeași oră.

Starea penajului se consideră influențată de adaosul în rație a unui volum suficient de verdeață în perioada caldă a anului și a făinurilor de iarbă în perioada rece.

Totuși, cea mai bună soluție pentru suplinirea necesarului de vitamine și minerale sunt adaosurile comerciale sau premixurile, unde raportul elementelor este calculat în funcție de necesitățile fiziologice ale animalului.

Insuficiența unuia sau a mai multor elemente nutritive în rația găinilor Lakanvelder duce la scăderea producției de ouă și a vitezei de acumulare în greutate.

Avantajele rasei Lakenvelder

  • Exterior atractiv;
  • Temperament activ;
  • Rezistență înaltă la temperaturi reci;
  • Imunitate bună la boli.

Dezavantajele găinilor Lakenvelder

  • Dificultate în reproducerea rasei: indivizii cu caractere de rasă pură se obțin mai greu;
  • Viteză redusă de creștere;
  • Sensibile la temperaturi înalte;
  • Necesită spațiu suplimentar pentru plimbare din cauza temperamentului activ;
  • Instinctul de clocire este slab dezvoltat.

V-ar putea plăcea și articolul Găinile Australorp – poze, descriere, norme de întreținere.

PRIA Agriculture Conference Cahul – eveniment pentru agricultorii din sudul țării susținut de FinComBank

0

Recent, orașul Cahul a devenit gazda primei conferințe dedicate exclusiv agriculturii din regiunea de Sud a Republicii Moldova.

Evenimentul „Pria Agriculture Conference Cahul” a fost organizat de PRIAevents, în parteneriat cu FinComBank, cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

„Pria Agriculture Conference” a fost un loc de întâlnire și dezbateri pentru antreprenorii din agricultură și domeniile conexe, oferindu-le o platformă ideală pentru a discuta despre provocările și oportunitățile din industria agricolă a Moldovei. Cu accent pe sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din agricultură, conferința a avut ca scop promovarea dezvoltării durabile a sectorului agricol.

În cadrul evenimentului, Mihail Bocicovar, Directorul Sucursalei nr.8 din raioanele Cahul, Cantenim și Vulcănești a băncii FinComBank, a relatat despre oportunitățile pentru investiții, printre care parteneriatul cu Livada Moldovei și despre Programul „373”.

Mai mult decât atât, participanții conferinței au aflat mai multe despre proiectele salariale, serviciul de încasare pentru afacerile care lucrează cu cash, serviciul E-Commerce ce oferă metode alternative de plată prin Google Pay şi Apple Pay, tranzacţii valutare pentru importatori şi exportatori, depozite pentru business, Internet Banking şi aplicaţia FinComPay Business.

FinComBank se mândrește să fie parte a acestei inițiative deosebite care unește împreună oameni dedicați și pasionați de agricultură. Acest eveniment nu numai că a deschis calea unor discuții fructuoase, dar a și contribuit la consolidarea comunității agricultorilor și la susținerea dezvoltării durabile a agriculturii în Republica Moldova.

Vreau să subliniez că FinComBank este banca care este mereu alături de agricultorii Republicii Moldova, alături de agricultorul micro, mic și mijlociu. La noi, oricare întreprindere agricolă, gospodărie țărănească sau S.R.L. poate găsi un ajutor financiar și poate beneficia de o consultație profesională din partea băncii”, a relatat Mihail Bocicovar, Directorul Sucursalei nr.8 al FinComBank și unul din speakerii conferinței.

Participanții au avut ocazia de a afla și despre oportunitățile de creștere a afacerilor lor, subvențiile și fondurile oferite de Guvern pentru agricultură și au putut să se inspire din poveștile de succes ale altor fermieri și antreprenori din domeniu.

De asemenea, au fost analizate proiectele în desfășurare în regiunea de sud a țării și au fost puse în discuție modalitățile de atragere a investitorilor în această zonă.

A avut loc la Cahul prima conferință de amploare, destinată agriculturii în Republica Moldova și bineînțeles ne-am focusat foarte mult pe regiunea de sud. Am reunit în sală în jur de 150 de participanți și foarte mulți și online, care au putut discuta despre provocările pe care le-au avut, au identificat împreună soluții și au găsit și multe modalități de colaborare pe viitor. De asemenea, au putut afla despre surse de finanțare, de programele AIPA și tot felul de alte soluții foarte importante pentru ei”, a subliniat Raluca Voivozeanu, CEO PRIAevents.

Conferința a evidențiat importanța agriculturii pentru economia țării și a subliniat rolul vital pe care îl joacă agricultorii în asigurarea securității alimentare și a creșterii economice.

Acest eveniment de succes a reprezentat un pas semnificativ în direcția consolidării și modernizării sectorului agricol din Republica Moldova.

Pe data de 3 noiembrie, anul curent, urmează să aibă loc „Gala Fermierilor din Republica Moldova”. Aceasta este singura gală care se organizează anual pentru a celebra succesele și reușitele tuturor agricultorilor.