Dezvoltarea şi promovarea agroecoturismului vitvinicol şi pomicol în Moldova

0

Agroecoturismul, contribuie la dezvoltarea durabilă, reprezintă, în etapa actuală, domeniul de preocupare ştiinţifico-practică în majoritatea ţărilor lumii. 

Agroecoturismul presupune o excelentă oportunitate pentru dezvoltarea zonelor ţării ce dispun de resurse şi condiţii necesare valorificării. 

O alternativă sigură pentru integrarea peisajelor naturale şi a biodiversităţii ecologice în atractivitatea turistică internaţională.

Această formă de turism responsabilă şi respectuoasă faţă de mediul ambiant, de cultura şi tradiţiile locale, generând bunăstarea economică a populaţiei băştinaşe.

În acest context, poate fi argumentat faptul că, există numeroase perspective şi şanse reale pentru promovarea agroecoturismului viticol şi horticol în R. Moldova.

Determinarea unor direcţii strategice de dezvoltare a agroecoturismului în ţara noastră impune necesitatea studierii experienţei internaţionale privind politicile şi instrumentele de susţinere şi dezvoltare a domeniului respectiv.

Vizitarea viilor şi livezilor în scop recreativ, aşa cum se practică de mulţi ani în America, Marea Britanii, China şi în alte ţări, poate deveni o activitate turistică importantă şi pentru zonele agroturistice din Moldova.

Ba mai mult, în excursiile vizitatorilor li se va permite şi culegerea strugurilor, fructelor şi degustarea vinurilor. Aşadar, în Moldova, planificarea şi construcţia de vii şi livezi specifice cu scop turistic, pot fi în curs de dezvoltare.

Via şi livada turistică este o combinaţie între turism şi cultura în sine a viţei de vie şi pomilor fructiferi. Acest concept înglobează aspecte precum: recrearea, peisajul, ecologia, economia locală şi nu în ultimul rând, popularizarea ştiinţei.

Dezvoltarea turismului în vie şi livadă îmbină preocupări precum îmbunătăţirea industriei strugurilor şi a fructelor, extinderea spaţiului destinat petrecerii timpului liber în zonele rurale pentru turişti şi orăşeni, totodată, promovarea industriei agroturistice locale.

Astfel, datorită valenţelor multiple ale conceptului în sine, este posibilă prosperitatea economiilor locale. Necesitatea implementării practicilor în valorificarea şi promovarea ecoturismului Republicii Moldova denotă studierea experienţei altor ţări. 

Experienţa Marea Britanii în organizarea turismul vitivinicol. Exemplul turismului viticol, noi, consultanţii proiectului TACIS „Restructurarea învăţământului superior agrar din Moldova”, l-am studiat în timpul vizitei de lucru în Marea Britanii, unde ne-a fost prezentată o întreprindere vitivinicolă din Sudul acestei ţări.

Plantaţia viticolă, de 200 ha, foarte bine îngrijită, amplasată într-un loc pitoresc în formă de amfiteatru cu o minifabrică de vin, care turna chiar şi şampanie în mici cantităţi.

Lângă traseu, alături de plantaţia de vie, era amplasat un agromagazin cu un asortiment foarte bogat, cu serii de creşterea florilor, tufarilor, pomilor decorativi şi legumelor.

Alături cu o cafenea şi cu nişte căsuţe mici de locuit (de tip familial). Căsuţele de vacanţă (campingurile) pentru cazarea vizitatorilor, aveau o tipologie arhitectonică proprie zonei în care erau amplasate.

De pe povârnişurile unor coline, via cobora într-o vale uşor înclinată de la nord la sud. Între rânduri era semănată iarbă, în rând solul era prelucrat, iar lângă tufe erau amplasate bucăţi bine fărâmiţate de coarde (după tăierea de primăvară), care serveau ca îngrăşământ organic. 

În afară de excursii vizitatorilor li se propuneau bucate tradiţionale zonei de sud a Marea Britanii, struguri şi vin fabricat din struguri a viilor locale (ţară care nu este viticolă-vinicolă).

Via turistică este o combinaţie între turism şi cultura în sine a viţei de vie. Acest concept înglobează aspecte precum recrearea, peisajul, ecologia, economia locală şi, nu în ultimul rând, popularizarea ştiinţei.

Vizitarea viilor în scop recreativ, aşa cum se practică de mulţi ani în localitatea dată, poate deveni exemplu pentru zonele turistice viticole din Moldova.  

Experienţa Chinei în organizarea turismul pomicol. Alt exemplu poate servi experienţa Chinei în organizarea turismul pomicol.

Datele statistice furnizate de Asociaţia Pomilor Fructiferi din Beijing (China) indică existenţa a 533 de livezi destinate turismului public şi pentru recoltare care are o suprafaţă totală de 19.000 ha.

În prezent, profitul mediu al unei livezi turistice este între 400 şi 460 dolari/hectar, putând ajunge până la 1680 dolari/hectar.   

Biroul Naţional de Turism din China a implementat, începând cu anul 2002, standarde de control pentru industria naţională şi pentru turismul agricol, iar din 2004, peste 203 astfel de atracţii turistice au primit denumirea de „Livada naţională de turism agricol”. 

Deşi accepţiunea livezii ca privelişte, corelată cu activitatea de recoltare a fructelor a căpătat din ce în ce mai multă valoare, sub aspect financiar, prea puţine livezi ating standardele de calitate stabilite, deoarece majoritatea nu au acces convenabil, infrastructură, sunt incomplete şi fără facilităţi, iar serviciile şi managementul sunt de slabă calitate.

În prezent, dezvoltarea turismului livezilor din China are ca punct de plecare plantaţia tradiţională şi urmăreşte aplicarea unui management şi a unor programe de înfiinţare specifice „turismului livezii”.

Proprietatea unor livezi turistice a fost transferată în regim privat, însă cele mai multe dintre acestea sunt conduse de fermieri sau de specialişti pomicoli. De la producţie, la turism agricol. 

Livezile tradiţionale sunt specializate pe plantarea şi pe cultivarea pomilor fructiferi, precum şi pe comercializarea producţiilor, ale căror valoare este limitată.

Livada turistică este, însă, total diferită, finalitatea turismului agricol constând în experienţa vizitării obiectivului turistic. Prin trecerea de la livada de producţie la cea turistică, accentul se mută pe experienţa de vizitare a livezii turistice, în timp ce cultura în sine şi vinderea fructelor sunt activităţi complementare. 

Pornind de aici, primul pas pentru dezvoltarea livezilor turistice din China este transformarea managementului, evitând modelul de management agricol obişnuit, şi introducerea sistemului utilizat în turismul industrial. 

Turismul livezii trebuie dezvoltat, manageriat şi gândit din perspectiva unei atracţii turistice, şi nu ca exploataţie agricolă, iar principiul planificării este esenţial.

Spoturile turistice în China sunt clasificate pe cinci categorii, de la A (cel puţin un document de planificare) la AAAAA (cel mai bun sistem de panificare). 

Planurile integrate joacă un rol important în direcţionarea şi în controlul site-urilor turistice şi garantează dezvoltarea lor susţinută.

Planurile corespunzătoare se axează pe natură, pe funcţia şi pe produsul livezii turistice, incluzând sistemele de transport şi utilităţile, în funcţie de aşteptările turiştilor. 

Direcţii de acţiune

  • Standarde de calitate. Livada turistică trebuie construită în conformitate cu standarde ridicate de calitate, punctul cheie fiind „focalizarea pe persoană” şi „focalizarea pe aşteptări”. Spre exemplu, existenţa în livezi a unor toalete moderne este esenţială. 
  • Management avansat. Este necesar ca livezile turistice să adopte sisteme de management avansat. Modelul vechi al fermelor de producţie conduse de fermieri este impropriu turismului livezilor. Aşadar, pentru ca livada turistică să fie un model de succes, trebuie să existe o serie de specialişti în turism şi în managementul întreprinderii, din punct de vedere al industriei turismului.  
  • Implicarea activă a vizitatorilor va influenţa popularitatea livezilor turistice. Aceştia vor experimenta activităţi precum: plantarea, tăierea şi altoirea pomilor, recoltarea fructelor, şi se vor simţi complet angajaţi în activităţile de producţie agricolă, având preocupări cu totul diferite de cele din mediul urban.
  • Strategii de marketing. Importantă este şi sistematizarea activităţii de marketing şi de poziţionare în marketing. De exemplu, numele şi sloganul trebuie incluse în proiect, începând cu planificarea, apoi menţinute.
  • Influenţa şi popularitatea pot fi extinse, de exemplu, prin organizarea de festivaluri şi a altor manifestări tematice. Prezentăm câteva modele care ar putea fi utile în dezvoltarea turismului în livezi, poate chiar şi în ţara noastră.
  • Modelul de management tradiţional pentru turismul livezii implică numai recoltarea fructului din livadă.                          

Modele de livezi turistice

Tipul rural de amenajare (livada privată) combină livada turistică cu o aşezare rurală. Printr-o planificare elaborată, livada turistică dezvoltă scena rurală pentru o impresie cât mai plăcută.

Întrucât acest tip de livadă este specializat pentru rezidenţii din oraş, ea mai este numită şi „livada cetăţenilor”. 

Tipul de parc tematic presupune dezvoltarea unei serii de activităţi tematice în funcţie de produse şi de servicii. De exemplu, livezile turistice pot scoate în evidenţă maşinile pentru produs sucuri, operaţiile de fermentare, fabricarea berii şi educaţia în pomicultură. 

Tipul eco – recreativ creează un mediu natural excelent, similar cu cel existent într-un arboretum în natură, astfel încât turiştii să se bucure de activităţi plăcute într-un spaţiu ecologic bine protejat. 

Tipul tehnic-educativ este specific livezii experimentale, urmărind cultivarea şi plantarea de pomi fructiferi din soiuri bune şi, în acelaşi timp, prezentarea noilor tehnologii în pomicultură, cu scopul de a educa turiştii. Aceasta implică facilităţi de cercetare şi existenţa parcelelor demonstrative. 

Tipul de recreativitate multilaterală combină activităţile de livadă cu cele de timp liber şi plimbările cu relaxarea.  

Concluzii

Dezvoltarea turismului în vie şi livadă îmbină preocupări precum îmbunătăţirea industriei strugurilor şi fructelor, extinderea spaţiului destinat petrecerii timpului liber în zonele rurale pentru turişti şi orăşeni, totodată, promovarea industriei turistice locale.

Viile şi livezile turistice pot promova dezvoltarea economiei locale şi sporirea veniturilor proprietarilor fermelor. Acest model ar putea fi urmat cu succes şi la noi în ţară, mai ales în zonele cu tradiţie în viticultură, vinificaţie, pomicultură, şi în turismul rural. 

Bibliografie:

  • Gumovschi A. Pomicultura şi viticultura poate deveni o activitate turistică importantă pentru Moldova  Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice Tema: „Probleme şi perspective a dezvoltării economiei în sec.XXI, 22-23  11. 2012, Ch. USM., p.206-209.
  • Gumovschi A. Teză referat  – Pomicultura şi viticultura ca baza dezvoltării turismului in RM. Conferenţa ştiinţifică naţională. „Tendinţe moderne de dezvoltare a spaţiului rural”,UASM, Facultatea de economie, 27.04. 2012
  • „Orchard Tourism in China” (Livada turistică în China), publicat în revista „Chronica Horticulturae” (Iunie 2008), editată de Societatea Internaţională de Ştiinţe Horticole.

Noțiuni elementare de genetică – evidența genetică în ferme

0

Genetica este știința care se ocupă cu studierea eredității și variabilității organismelor. Cunoașterea noțiunilor elementare despre genetică permite crescătorilor de animale să asigure un management mai eficient al raselor de animale agricole crescute, dezvoltarea/ameliorarea fondului genetic al acestora și asigurarea trasabilității pe lanțul valoric ”animal-descendentă-producție”.

În acest articol, realizat în baza recomandărilor lui Masner Oleg, doctor în științe, profilul științific – Zootehnie, vom discuta despre principalele noțiuni și cum acestea ne pot ajuta pentru atingerea scopurilor menționate mai sus.

Genetica are legile sale, care sunt universale pentru toate organismele vii – de la microbi până la animale, inclusiv și om.

Ereditatea reprezintă transmiterea caracterelor părinților către următoarele generații (descendenți), iar Variabilitatea – deosebirile care există între părinți și descendenți sau între rude.

Totalitatea informației genetice pe care o deține un organism viu formează genotipul acestuia, gena fiind purtătorul informației genetice care este codată în ADN.

Purtătorul principal al genelor este cromozomul, iar numărul de cromozomi în celulele somatice a unui organism viu, este specific și diferit – (Om – 46; taurine – 60; caprine – 60, cal – 62; ovine – 54; etc.) formând cariotipul.

Cunoașterea Eredității ȘI Variabilității caracterilor morfoproductive la animale – reprezintă obiectivul principal al cercetărilor fundamentale și aplicative în creșterea, reproducerea și selecția animalelor de interes zootehnic.

Sub aspect practic, trebuie conștientizat faptul că ținerea unei evidențe a geneticii animalelor crescute în fermă NU este POSIBILĂ FĂRĂ:

  • IDENTIFICAREA ȘI ÎNREGISTRAREA ANIMALELOR (CIA/SITA), procese reglemetate prin LEGEA Nr. 231 din 20-07-2006 „privind identificarea şi înregistrarea animalelor” cu modificările ulterioare.

Conform Legii, responsabilitatea privind identificarea și înregistrarea animalelor revine proprietarului animalelor.

  • EVALUAREA ȘI APRECIEREA PRODUCTIVITĂȚII cu ÎNREGISTRAREA DATELOR în registre zootehnice și de prăsilă sau direct în bazele de date dezvoltate în aceste scopuri.

Pentru fiecare specie și în funcție de rasă de animale evaluarea este reglementată de instrucțiunile de bonitare ce reprezintă acte normative de ramură cu standarde de rasă.

Evaluarea performanțelor productive și genetice este o procedură obligatorie pentru implementarea programelor de ameliorare genetică.

  • ȚINEREA EVIDENȚEI REPRODUCȚIEI ANIMALELOR conform planului de împerecheri/însămânțări (LEGEA  ZOOTEHNIEI).
  • RESPECTAREA CADRULUI NORMATIV PRIVIND CONTROLUL ȘI MENȚINEREA SĂNĂTĂȚII ANIMALELOR (LEGEA Nr. 221 din 19-10-2007 privind activitatea sanitar-veterinară, cu modificările ulterioare).

Înregistrarea datelor de bonitare (evaluare) a taurinelor de lapte în registru permite monitorizarea fiecărui animal în cireadă.

Pentru animalele de rasă este obligatorie completarea fișelor individuale a animalelor de reproducție.

În baza fișelor individuale se perfectează pașapoartele de rasă – document obligatoriu pentru comercializarea resurselor genetice.

Programele de selecție și ameliorare genetică a raselor sunt documente complexe elaborate de societatea de ameliorare/reproducție a unei rase, care sunt autorizate pentru implementare și monitorizate de organele competente de stat.

Mai multe detalii aflați în video-ul de mai sus.

Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

Cinci producătoare și-au unit eforturile pentru a dezvolta afacerile cu plante aromatice: Dorim să exportăm

0

Pentru sporirea productivității și obținerii veniturilor suplimentare în rândul femeilor fermieri, UCIP IFAD, în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII), a oferit suport la crearea centrelor de procesare a produselor agricole la scară mică, sporirea serviciilor agricole în zonele rurale și alte facilități, care vor aduce o valoare adăugată, în cadrul grupurilor de femei.

Adela Creciun din satul Gordinești, raionul Edineț, de mai bine de 5 ani, are înființată o plantație de levănțică, în care a investit banii pe care i-a adunat, împreună cu soțul său, muncind peste hotare. 

Tânăra povestește că dorința și ideea de afaceri o aveau cu mult timp în urmă, dar au putut-o realiza doar după ce au muncit în Franța, iar când au revenit acasă, câmpurile din locurile natale au prins culoare. 

„Soțul meu avea de mult timp această idee, de a planta levănțică, dar până a ajunge la realizarea ei, a trebuit să mergem împreună peste hotare și acolo să muncim și să adunăm banii necesari. Mi s-a părut interesantă propunerea de a crește lavandă, eu nu cunoșteam foarte multe despre această plantă, așa că am început să studiez, să caut informație. Astfel că, în anul 2016 am plantat 2 ha de levănțică, iar după cum bine se știe, „pofta vine mâncând”, în anul 2019, am mai plantat încă 4, 5 ha”, ne-a spus Adela. 

Fiind membri ai Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Vasile Stroescu”, au avut posibilitatea să interacționeze cu alți producători de levănțică din regiune, dar și să beneficieze de mai multe proiecte, datorită cărora au reușit să procure utilaje și tehnica necesară. 

„În anul 2020, am cumpărat propria distilerie, astfel că avem posibilitatea să prelucrăm florile de levănțică. Ulterior, la sfârșitul anului 2021, alături de alte 5 producătoare locale, cu suportul UCIP IFAD am fondat SRL „Lavis-Bravo” și ne-am propus ca împreună să dezvoltăm ramura de cultivare a levănțicii și a plantelor medicinale, cât și să optimizăm cheltuielile pe care le avem în procesul de creștere a acestora.

Trebuie să menționez, ca să activezi de unul singur este cu mult mai greu și mai costisitor, dar asociindu-ne reușim, în primul rând, să minimalizăm cheltuielile de producere. Totodată, obținem o cantitate mai mare de ulei de la prelucrarea unei cantități mai mari de plante. Nu în ultimul rând, ne putem permite să accesăm proiecte cu finanțări mai mari și să achiziționăm tehnică și utilaje necesare pentru a ne dezvolta”.

Tânăra a menționat că, datorită implicării și activităților din cadrul GAL, în anul 2021, au reușit să procure o combină pentru recoltarea levănțicii, ceea ce le-a ușurat destul de mult munca, cu atât mai mult cu cât este destul de complicat să găsești brațe de muncă.

„Membrii grupului sunt femei, care au beneficiat, în cadrul unui program, de suport financiar pentru a planta levănțică. După ce am reușit să creăm grupul am aflat și despre Proiectul IFAD și anume despre oportunitatea de a accesa un GRANT. Suntem recunoscătoare pentru tot suportul pe care l-am avut din partea echipei UCIP IFAD, care a fost în vizită la plantația noastră și ne-a explicat toate condițiile și avantajul pe care îl putem obține. Așa am cumpărat o remorcă nouă de care aveam mare nevoie pentru a putea transporta florile de levănțică de la distanțe mai mari”. 

Membrii grupului de femei SRL „Lavis-Bravo” au beneficiat de suport și asistență din partea UCIP IFAD la:

  • formarea/consolidarea grupului pentru accesarea grantului pornind de la informarea privind măsurile de sprijin în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII);
  • înregistrarea grupului de femei;
  • identificarea investiției pentru finanțare din grant;
  • identificarea tehnologiilor, echipamentelor și materialelor necesare;
  • pregătirea cererii de finanțare și a documentelor necesare;
  • elaborarea planului de afaceri;
  • precum și alte activități de sprijin necesar pentru participare la finanțare.

Adela Creciun ne-a spus că plantațiile membrelor grupului SRL „Lavis-Bravo” sunt amplasate și în satele vecine, cu o distanță de 8-10 km, respectiv aveau nevoie de o remorcă proprie pentru a putea transporta plantele. 

„Inițial, apelam la servicii de închiriere a utilajului de la alți producători agricoli din regiune, dar așa cum fiecare are propriile activități, starea remorcilor era una deplorabilă, dar noi avem nevoie ca florile să fie transportate în utilaje igienice, în caz contrar uleiul pe care îl extragem nu este de cea mai înaltă calitate. În plus, aceste servicii erau destul de costisitoare pentru noi, trebuia să achităm atât pentru șofer, cât și pentru tehnică. Acum însă, datorită UCIP IFAD avem propria remorcă, iar pe viitor ne propunem să identificăm resurse pentru a cumpăra și un tractor”.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă la moment este faptul că, încă nu au identificat un cumpărător stabil, care să fie gata să achiziționeze uleiul de levănțică, iar dificultățile din ultimii ani, pandemia, războiul, au complicat și mai mult situația.

„Sperăm că vom reuși, împreună cu grupul de femei producătoare, să găsim mai ușor un cumpărător. Participăm la diverse târguri, expoziții unde reușim să vindem o parte din uleiul pe care îl producem, mai facem și vânzări online”. 

Cel mai complicat în procesul de cooperare a fost să depășească frica că nu vor reuși, dar și să aibă încredere în ceilalți membri. Femeia a mărturisit că i-a fost complicat să accepte funcția de administratoare a unui grup de femei.

„Pe lângă levănțică, mai cultivăm și isop, din care, la fel am reușit, în anul precedent, să extragem ulei. Faptul că ne-am asociat ne ajută foarte mult și ne dă speranțe ca să ne gândim la extinderea suprafețelor cu plante medicinale, dar și la faptul ca să cultivăm și alte tipuri de plante. Anual, reușim să obținem circa 300 de litri de ulei de levănțică”. 

Adela Creciun a recunoscut că visează să poată să-și deschidă și un magazin propriu unde să vândă o gamă mai mare de produse din levănțică, poate chiar să se extindă și cu alte plante medicinale și aromatice și, nu în ultimul rând, să exporte uleiul pe care îl produc în cadrul grupului de antreprenoare. 

Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII) a acordat suport financiar grupului de femei SRL „Lavis-Bravo”, valoarea maximă a grantului fiind de circa 8.000 USD (max. 85% din valoarea bunurilor eligibile pentru grant), iar grupul a contribuit cu cel puțin 15%.

Micii producători de vinuri din Moldova au obținut 19 medalii în cadrul unui concurs internațional

0

Micii producători de vinuri din Republica Moldova au reușit să obțină 19 medalii în cadrul concursului VINARIUM International Wine Contest, care a avut loc în România în perioada 25 – 28 mai.

Despre aceasta a comunicat Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova printr-o postare pe o rețea de socializare.

Potrivit informațiilor, concursul reprezintă cea mai mare competiție de vinuri din Europa Centrală și de Est, care atrage specialişti din întreaga lume, din ţări cu experienţă în turismul și businessul vitivinicol.

În acest an, micii vinificatori din Moldova au fost premiați cu 19 medalii, dintre care 10 de aur și nouă de argint.

Premianții concursului:

  • AlterEgo;
  • Crama Mircești;
  • Domaine la Prut;
  • ATU Winery;
  • Famber Winery;
  • Minis Terrios Wines;
  • Crama Ulinici;
  • GOGU Winery;
  • Vinum.md;
  • Vinaria Poiana;
  • Domeniile Pripa;
  • Vinăria DAC;
  • Casa Vinicola Luca;
  • DIVUS Winery.

Participarea la concurs, a micilor producători, a fost posibilă datorită suportului financiar al Proiectului USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (Dezvoltăm Moldova Rurală) și al Oficiului Național al Viei și Vinului.

Agrobiznes și iMetos lansează Agmeteo.ro – platformă care furnizează fermierilor din România informații meteorologice în timp real

0

Agrobiznes, în colaborare cu iMetos, anunță lansarea serviciului gratuit de agrometeorologie, Agmeteo.ro, pe teritoriul României. 

După succesul obținut în Republica Moldova, unde platforma a devenit accesibilă la finalul anului 2021, Agmeteo își extinde acum acoperirea, venind în sprijinul producătorilor agricoli din România cu date precise și în timp real despre condițiile meteorologice.

Agmeteo.ro este un proiect inovativ care furnizează informații meteo esențiale, având un impact semnificativ asupra optimizării activităților agricole. Sistemul de monitorizare avansat al platformei colectează date de la peste 100 de stații meteorologice, amplasate strategic pe întreg teritoriul țării.

Serviciul oferă fermierilor acces la informații vitale precum:

  • Temperatura aerului;
  • Umiditatea aerului;
  • Nivelul de precipitații;
  • Punctul de rouă;
  • Delta T;
  • Riscul dezvoltării bolilor;
  • Riscul dezvoltării dăunătorilor.

Aceste informații permit producătorilor să înțeleagă și să reacționeze în mod adecvat la schimbările condițiilor meteorologice, planificând activitatea și crescând astfel productivitatea și eficiența.

Sergiu Jaman, fondatorul Agrobiznes: „Agmeteo.ro reflectă angajamentul nostru ferm de a sprijini agricultura durabilă prin tehnologii inovative. După succesul de care s-a bucurat în Republica Moldova, suntem încrezători că lansarea serviciului în România va oferi producătorilor agricoli accesul la informații meteo și prognoze exacte, care vor schimba modul în care sunt luate deciziile privind înființarea și întreținerea culturilor.”

Agmeteo.ro este accesibil gratuit tuturor producătorilor agricoli, indiferent de dimensiunea exploatației lor, oferind posibilitatea de a monitoriza 24/24 condițiile meteo din apropierea propriilor câmpuri, într-un mod simplu și eficient.

„Agmeteo.ro este o platformă dedicată sprijinirii fermierilor din România în adaptarea tehnologiilor lor în funcție de vreme. Sperăm ca, pe termen lung, acest lucru va conduce la reducerea costurilor de producție și a impactului agriculturii asupra mediului”, a declarat Sergiu Smocinschi, director de țară iMetos.

Agmeteo.ro este rezultatul unui parteneriat între Agrobiznes și iMetos, combinând expertiza acestora în tehnologie și agrometeorologie pentru a furniza un serviciu de înaltă calitate, cu impact semnificativ în dezvoltarea agriculturii din România.

Notă

Despre Agrobiznes: Agrobiznes este un proiect tech-media cu prezență online în trei țări: R.Moldova, România și Italia

Agrobiznes își propune să aducă digitalizarea și tehnologia de vârf în agricultura tradițională, pentru a ajuta fermierii să-și crească productivitatea în mod sustenabil.

Despre iMetos: iMetos este un furnizor global de soluții meteo pentru agricultură. Cu o prezență puternică în Europa și în alte părți ale lumii, iMetos oferă servicii de monitorizare meteorologică de înaltă calitate, adaptate nevoilor specifice ale fermierilor.

Pentru mai multe detalii, accesați www.agmeteo.ro.

Sandu, către fermieri: Nu putem să închidem țara pentru Ucraina

0

Președinta Maia Sandu vine cu o replică referitor la protestul fermierilor și problemele acestora.

Șefa statului spune că înțelege că fermierii au anumite probleme, dar în același timp nu pot să închidă țara pentru Ucraina. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.

„Înțeleg că fermierii au anumite probleme și înțeleg și contextul, în același timp noi nu putem să închidem țara pentru Ucraina, pentru că repet, Ucraina ne apără și noi suntem obligați să facem ce putem. Înțeleg că Guvernul a venit cu anumite soluții, o să discute, o să protesteze și sper să se găsească niște soluții. Să se găsească soluții acceptabile pentru ambele părți”, a subliniat Maia Sandu.

Amintim că, începând cu 7 iunie curent, sute de fermieri din Republica Moldova participă la proteste în mai multe raioane, ulterior planificându-se deplasarea către Chișinău, dacă nu vor fi realizate revendicările acestora.

Fermierii continuă protestele. De luni planifică inițierea acestora la Chișinău

0

Fermierii membri ai Asociației Forța Fermierilor și alți agricultori care au dorit să se alăture protestelor acestora continuă acțiunile de protest, fiind a doua zi în care acestea se desfășoară.

Potrivit lui Alexandr Slusari, președintele AFF, în prima zi au fost prezenți aproximativ o mie de fermieri cu peste 500 de unități de tehnică agricolă.

„Fermierii din raioanele Fălești, Căușeni, Leova, Hâncești, Edineț, Ungheni, Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Rezina, Strășeni au fost printre cei mai activi. Protestăm în teritoriu și mai blocăm drumuri. După care, e nevoie ca mulți fermieri să finalizeze lucrările de erbicidare, astfel că vom lua o pauză. Începând cu ziua de luni, planificăm deplasarea spre Chișinău, unde trebuie să deranjăm pe unii demnitari – factori de decizie. Sper că aceste zile vor da un imbold pentru cei care au stat acasă. Nimeni cu excepția agricultorilor nu poate influența puternic soluționarea problemelor agricultorilor”, menționează Alexandr Slusari.

Amintim că, cele cinci revendicări solicitate inițial de către fermierii care participă la protest țin de:

  1. Alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoarea de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă (grâu, orz, rapiță, etc.);
  2. Restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarea-soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană a prelungit această restricție pentru țările din Europa de Est până pe 15 septembrie.
  3. Obligarea Portului Giurgiulești în perioada 1 iulie-31 decembrie 2023 să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească;
  4. Achitarea până la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor pentru subvențiile pentru anul 2022;
  5. Modificarea (cu intrare în vigoare până la 10 iunie 2023) a legii cu privire la Programul de rambursare a TVA, astfel încât să fie prelungit acest program până la finele anului și extins numărul de beneficiari și sumele achitate.

Notă: Dintre cele cinci revendicări menționate, programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli va fi extins – raportul la proiectul de lege care prevede acest lucru a fost aprobat pe 7 iunie de membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară.

Ucraina consideră drept „neadecvată” decizia UE de prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale

0

Ministerul ucrainean al Agriculturii a calificat miercuri drept „neadecvată” decizia Comisiei Europene de a prelungi, până pe data de 15 septembrie, restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina în anumite state membre UE, transmite Reuters, scrie agrobiznes.ro.

Executivul comunitar a decis luni că restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia se prelungesc până pe data 15 septembrie.

„Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei din Ucraina consideră drept neadecvată decizia Comisiei Europene de a prelungi restricţiile la importurile de produse agricole ucrainene până la data de 15 septembrie”, a anunţat instituţia care îşi exprimă speranţa că nu va exista o nouă prelungire.

În luna iunie 2012, UE a liberalizat, pentru o perioadă iniţială de 12 luni, toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească.

Luna trecută, Executivul comunitar a decis să prelungească, pentru încă un an, eliminarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina.

Însă Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia s-au plâns că, odată cu eliminarea tarifelor vamale, au crescut exploziv importurile de cereale ieftine din Ucraina, astfel că producţia locală a devenit neprofitabilă.

Toate aceste importuri au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisia Europeană.

TalentA-2023: 70 de fermiere din România și Moldova vor fi instruite în management și tehnologii agricole

0

Compania agricolă internațională Corteva Agriscience anunță finalizarea selecției participantelor la inovatorul program educațional de finanțare TalentA-2023, dedicat dezvoltării și susținerii femeilor talentate care lucrează în agricultură în mediul rural, pentru a contribui la îmbunătățirea securității alimentare a societății, în cadrul eforturilor de sustenabilitate corporativă.

Comitetul de organizare a selectat 70 de doamne fermier din România și Republica Moldova care au îndeplinit criteriile de participare în TalentA-2023. 

Lista participantelor la program include femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, din diferite regiuni ale țării care lucrează în diverse domenii în agricultură – cultivarea cerealelor, legumicultură, pomicultură, creșterea animalelor și a păsărilor, apicultură și horticultură.

Luni, 5 iunie, au început cursurile intensive în centrul educațional online al Programului TalentA, care va include un modul agribusiness format din 4 cursuri și un modul business format din 10 cursuri.

Experți și traineri renumiți își vor împărtăși experiența și cunoștințele cu participantele. 

Specialiștii Corteva Agriscience se vor alătura personalului de formare și vor împărtăși participantelor experiența solidă a inovațiilor agricole globale.

Pregătirea se va încheia în luna iulie și, după o lună de pauză, participantele vor începe pregătirea proiectelor pentru concursul de finanțare, destinate îmbunătățirii securității alimentare a comunităților. 

Pe parcursul pregătirii, participantele vor colabora cu o echipă de mentori care le vor ajuta să definească clar și să aplice subiectul proiectului în toate componentele acestuia – de la concept și strategie, la buget și impact social și parteneriate.

În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigătoare care vor primi fonduri din partea Corteva Agriscience: Locul I – 6000 dolari, locul II – 5000 dolari, locul III – 4000 dolari.

„La Corteva Agriscience suntem convinși că femeile din agricultură au un mare potențial și sarcina noastră este de a le ajuta să-l dezvolte. Primii trei ani ai Programului TalentA au demonstrat activitatea și dorința femeilor care lucrează în agricultură în zonele rurale de a dobândi cunoștiințe, a implementa inovații și programe pentru dezvoltarea comunităților lor. TalentA este deja un semn al spiritului de lider al femeilor în agricultură și suntem încântați că, pe de o parte, facilităm accesul doamnelor fermier la resurse financiare și educaționale inovatoare  iar pe de altă parte, trezim interesul general al femeilor în domeniul  agricol,” spune Maria Cîrja, Director de Marketing pentru România și Republica Moldova Corteva Agriscience.

Programul TalentA a fost creat de compania agricolă internațională Corteva Agriscience, al cărei obiectiv este de a îmbogăți viețile celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a Programului face parte din implementarea eforturilor de sustenabilitate ale companiei Corteva privind promovarea auto-afirmării femeilor care lucrează în agricultură. 

TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România, în prezent fiind implementat cu succes și în alte țări – Portugalia, Ucraina, Ungaria, Polonia, Argentina și Chile.

Începând cu 2022 și femeile din Republica Moldova s-au putut înscrie în programul TalentA. În total, în program sunt înscrise peste 1200 de femei, inclusiv 190 din România și 10 din Republica Moldova.

În România, programul TalentA-2023 este implementat de Corteva Agriscience, cu sprijinul echipei Starperformining. Pentru mai multe informații, accesați corteva.ro și urmăriți progresul Programului TalentA pe Facebook.

Despre Corteva Agriscience 

Corteva Agricience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume.

Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial.

Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborând în același timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.

Mai multe informații sunt disponibile pe corteva.ro. Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedIn, Twitter şi YouTube.