Cum alegem porcii de vânzare – recomandări și practici utile

0

Primăvara este perioada când gospodarii inundează târgurile și piețele de animale în căutarea purceilor. De la fătările în masă a scroafelor au trecut în medie două luni, iar asta este vârsta perfectă pentru a separa purcelușii de mamă.

Există producători responsabili, care mizează pe calitate și pot garanta că din acești purcei vor crește animale sănătoase și productive. Dar, din păcate, există și opusul acestora: cei axați pe profit rapid și cu orice preț, care vând animale bolnăvicioase, slabe, creșterea cărora va fi anevoioasă, costisitoare și de lungă durată.

Un purceluș sănătos valorifică rapid investițiile, are o viteză mare de creștere cu un consum adecvat de furajeastfel încât de Crăciun să poată bucura privirea gospodarului. Cei ce din start rămân în creștere, sunt pasivi și bolnăvicioși trebuie hrăniți și crescuți un an întreg, în loc de 6-8 luni.

Iată de ce este important să fie ales corect un porc de vânzare. Cunoscând punctele pe care trebuie făcut accentul, se va face și alegerea corectă. Iată cele mai importante din ele:

  • Alegerea rasei de porci;
  • Alegerea sexului purcelușului;
  • Purceii castrați;
  • Numărul purceilor;
  • Comportamentul animalelor;
  • Aspectul purceilor;
  • Semne de boală.

Alegerea rasei de porci

Înainte de a merge la târg este necesar de determinat scopul, pentru care va fi crescut porcul. Întrebați-vă ce produse apreciați mai mult: carnea sau slănina.

Dacă apreciați porcii cu un strat considerabil de grăsime și carne cu striuri de grăsime printre fibrele musculare, alegeți rasele de tip morfo-productiv pentru grăsime. Aceste animale au formatul corporal scurt, larg și adânc, perimetrul toracelui mai mare decât lungimea corporală, prezintă forma de ”butoi”.

Precocitatea lor este moderată, prolificitatea – redusă, rezistența – înaltă. Rasa Mangalița este un bun reprezentant al acestui tip.

Pentru cei care consumă carne cu grăsime redusă se potrivește tipul morfo-productiv de carne. Aceste rase au corpul lung și cilindric, șuncile posterioare – bine dezvoltate, carcasele de calitate înaltă, cu un randament bun de carne. Porcii de carne au o viteză înaltă de creștere, prolificitate și precocitate bune.

Cele mai populare rase de porci pentru carne sau bacon sunt: DurocPietrainLandrace.

Vedeți care sunt și altele cele mai productive rase de porci pentru carne.

Iar pentru cei care iubesc și carnea și slănina există rasele mixte, de carne-grăsime. Acestea prezintă un corp bine proporționat, trunchiul mai scurt decât la rasele de carne, perimetrul toracelui egal cu lungimea corporală, constituția robustă, temperamentul vioi, rezistență și adaptabilitate sporită.

Carnea este fragedă, suculentă. Reprezentanții de bază sunt rasele: Marele AlbBazna.

Alegerea sexului purcelușului

Sexul animalului are influență directă asupra calității cărnii. Producția obținută de la scroafă se consideră mai gustoasă și mai fină, decât cea de la vier.

Dacă cumpărați animalele cu scop de reproducere, acestea se aleg de la mame cu mulți pui, cu comportament matern pronunțat și capacitate bună de alăptare.

Scrofița trebuie să fie bine dezvoltată, cu membrele poziționate corect, capul de dimensiuni medii. Se urmărește și dezvoltarea mameloanelor, în medie 12-14 la număr. La vieruși se verifică dezvoltarea ambelor testicule.

Purceii castrați

Dacă animalele nu vor fi întreținute cu scop de reproducere, se recomandă alegerea purceilor castrați. Acest lucru este valabil atât pentru vieruși, cât și pentru scrofițe. La masculii necastrați carnea are un miros specific și nu este potrivită pentru consum.

Castrarea femelelor este mai puțin o necesitate, decât o recomandare. Carnea nu suferă schimbări organoleptice semnificative, în schimb sporește viteza de creștere și scade consumul furajelor în lipsa căldurilor regulate. Procedura se justifică economic din plin.

Așa deci, dacă animalele urmează a fi crescute pentru producție, se recomandă alegerea purceilor castrați. Chiar dacă aceștia se oferă la un preț mai mare, veți putea economisi pentru serviciile medicului veterinar, se va câștiga din timp și se va evita stresul purceilor, care poate întârzia într-o măsură oarecare creșterea.

Numărul purceilor

Achiziționarea a doi indivizi odată este mai rațională, deoarece împreună vor fi mai puțin influențați de stresul transportului și respectiv mai rapid se vor adapta la noul adăpost. În plus, concurând pentru mâncare, aceștia prezintă un consum mai mare și o creștere mai rapidă.

Vedeți și Hipoglicemia sau de ce purceii nou-născuți slăbesc și mor.

Comportamentul animalelor

Este foarte important să se analizeze comportamentul purceilor, în special în raport cu semenii săi. Porcii prezintă comportament și ierarhie socială, așa că se merită de ales animalul care demonstrează comportament dominant.

Purcelușul trebuie să fie activ și curios, glasul – curat și cu tonalități ridicate. Rugați proprietarul să le ofere ceva de mâncare și analizați pofta de mâncare a fiecăruia. Se va da preferință animalului care mănâncă lacom, fără a alege. Din contra, se evită cei ce sug apa din terci și apucă hrana selectiv.

La vârsta de două luni, purceii trebuie să consume cu spor furajele pentru animalele adulte. Purcelușii sănătoși nu stau pasivi, nu se scarpină și nu se ascund de alții.

Aspectul purceilor

Se dă preferință animalelor cu corpul lung și lat, pieptul adânc. La rasele cu părul alb se evidențiază pielea rozovie, curată. Cele colorate au părul cu un luciu bine pronunțat. La rasele de carne și mixte, coada este bine spiralată, ceea ce dă dovadă de o dezvoltare bună a musculaturii.

Ochii se verifică să fie curați, fără eliminări, traume sau edeme ale pleoapelor, privirea – ageră. Dimensiunile capului trebuie să fie proporționale. Capul prea mare, cu păr prea lung indică la probleme de sănătate, posibil invazii parazitare, vârstă mai mare, decât afirmă stăpânul și respectiv întârziere în creștere și dezvoltare.

Capul lung și îngust poate fi un semn de dezvoltare târzie. Botul scurt și corpul rotungit pot indica predispoziția la obezitate de la o vârstă fragedă și sănătate mai slabă. Abdomenul nu trebuie să fie nici tras, nici să atârne. Gâtul și spatele să fie bine îmbrăcate în musculatură.

Semne de boală

Dacă purcelușul arată bolnăvicios, mai bine evitați achiziția, deoarece pierderile pot fi mult prea mari, atât pe tratamente, cât și pe viteza de creștere scăzută.

Cereți neapărat proprietarului detalii despre procedurile veterinare efectuate: vaccinări, deparazitări, castrări, medicamente administrate și perioada când acestea au avut loc.  

  • Coada umedă și lăsată în jos indică la posibile boli digestive;
  • Pielea acoperită de eritrem poate fi semn de scabie;
  • Pielea palidă sau cianotică – amenie;
  • Mișcările intense a toracelui sau zgomote la respirație semnalează probleme ale aparatului respirator;
  • La fel și tusea, însă aceasta poate fi și semn de ascaridoză.

Bibliografie selectivă: N.Eremia, S.Chilimar, I.Rotaru [et al.], Tehnologii în zootehnie.

Exportator, despre studiul CE privind calitatea mierii: În ultimii ani, nu au fost raportate cazuri de export de miere de calitate proastă

0

La sfârșitul lunii martie, Comisia Europeană a publicat rezultatele unei investigații ample asupra pieței mierii, în care au fost analizate mai multe loturi de miere importată, pentru a determina raportul mierii contrafăcute.

Potrivit raportului CE, o parte semnificativă a mierii importate în UE este suspectă de a nu respecta prevederile Directivei UE privind mierea 2001/110/CE și rămâne nedetectată.

Datele studiului mai relevă că, din 10 mostre cu miere moldovenească, două au prezentat suspiciune de neconformitate.

În acest context, Nicanor Negru, directorul companiei Regina Naturii – unul dintre exportatorii importanți de miere din Moldova, a ținut să menționeze, pentru Agrobiznes că, în ultima perioadă, ba chiar ani, în Republica Moldova nu au fost raportate cazuri de export de miere de proastă calitate, de către marii importatori din UE.

„Acest lucru se explică prin multitudinea de verificări și testări de laborator, care se efectuează înainte de export, dar și la import, de cealaltă parte a frontierei. Cel puțin, din propria noastră experiență, nu am riscat și nici nu vom risca cu numele și resursele financiare, ca să livrăm peste hotare un produs ce nu corespunde standardelor internaționale în materie de calitate”.

În ceea ce ține de raportul CE, în care s-a făcut mențiuni despre loturile de miere suspecte de a nu respecta prevederile, exportată din Republica Moldova, Nicanor Negru susține că s-au efectuat doar două livrări.

„În perioada menționată, au fost efectuate două livrări a câte 80 de kg de miere ambalată în borcane, iar metodele de verificare a produsului rămân absolut neclare până azi. Trebuie să menționăm că, exportul mierii, 100% naturală, așa cum o facem noi la Regina Naturii, este un proces amplu, de durată și destul de meticulos, pentru că produsul trece prin verificări acreditate național și internațional, cum ar fi: CRDV (Centrul Republican Diagnostic Veterinar), QSI și Intertek”.

Nicanor Negru a mai adăugat că, până la moment, Regina Naturii nu a avut nicio sesizare de suspecție a calității produsului și nu este vorba doar despre export, dar și cel care ajunge pe mesele consumatorilor din țară.

Agrobiznes beneficiază de asistență în consolidarea imaginii corporative

0

Agrobiznes, cel mai mare portal de știri și informații din domeniul agriculturii din Republica Moldova, va beneficia de suport în consolidarea imaginii corporative din partea Programului USAID „Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova. 

Principalele activități prevăzute în acest scop vor consta în efectuarea unui audit al imaginii existente și elaborarea unui nou logo, precum și a unui ghid de utilizare a elementelor de brand. Activitățile vor fi realizate de o companie autohtonă selectată de curând și cu care a fost semnat un contract. 

Portalul a mai beneficiat anterior de asistență din partea Programului „Farmer-to-Farmer”. Astfel, doi voluntari americani, Lani Jordan și Pamela Karg, care au vizitat în diferite perioade Republica Moldova, au acordat Agrobiznes consultanță axată pe consolidarea imaginii corporative și pe diversificarea practicilor de comunicare. 

În momentul lansării, acum 10 ani, portalul a avut drept scop să devină un punct de legătură dintre producătorii agricoli din întreaga țară și să contribuie la crearea relațiilor de colaborare dintre aceștia în mediul online.

În prezent, conform statisticilor, portalul joacă un rol major în promovarea agriculturii ecologice, a practicilor agricole prietenoase mediului, creșterea gradului de conștientizare a importanței educației, inovațiilor, tehnologiilor moderne. 

În martie 2023, platforma a stabilit un nou record de trafic după ce a atras 355.740 de cititori unici și 537.562 afișări de pagină. Acest record îl depășește pe precedentul stabilit în martie 2022, când a înregistrat 342.000 de vizitatori unici.

Proiectul Agrobiznes ajunge la o largă audiență prin site-urile sale de știri destinate publicului din Moldova, România, precum și parțial din Italia, dar și prin intermediul altor instrumente informaționale și platforme.

Apicultorii propun acordarea subvențiilor per kilogram de miere exportat

0

Un grup de apicultori au participat la o ședință de lucru organizată la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde au fost discutate problemele cu care se confruntă aceștia în condițiile anului curent.

Conform calculelor prezentate, cheltuielile de producere au crescut considerabil, de aceea, producătorii au venit cu propunerea de a se prevedea un mecanism nou de acordare a subvențiilor per kilogram de miere exportat.

O altă problemă abordată, ține de lipsa laboratoarelor acreditate pentru verificarea și certificarea mierii și a produselor derivate.

Apicultorii susțin că, nu toți colegii de breaslă respectă tehnologia de recoltare și bunele practici de producere. În mare parte, situația este creată din cauza lipsei cunoștințelor persoanelor care practică această îndeletnicire.

Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că, apicultorii trebuie să se străduie să ridice productivitatea, să îmbunătățească calitatea mierii, care este înalt apreciată pe piața UE, să reducă cheltuielile.

Potrivit oficialului, autoritățile ar putea interveni cu propunerea de a subvenționa suprafețele cu plante anuale melifere, cu scopul de a reduce din costurile pentru hrana albinelor și a extinde perioada de cules.

Conform datelor prezentate, în prezent, Moldova are cea mai mare densitate de familii de albine per unitate de suprafață. Cu toate acestea, o asemenea afacere nu este profitabilă, afirmă apicultorii.

În urma discuțiilor, s-a convenit de a promova mai insistent ramura, inclusiv exportul produselor apicole, de a-i școlariza pe cei antrenați în domeniu, de a-i convinge că asocierea este o soluție potrivită și de a institui la nivel național sărbătoarea – Ziua Albinei.

Elevii din clasele primare vor învăța mai multe despre albine

0

Elevii din clasele primare vor avea posibilitatea să învețe mai multe despre importanța albinelor pentru mediu și pentru viața oamenilor.

Este vorba despre proiectul „Albinele sunt prietenii noștri”, o inițiativă a Ambasadei Republicii Slovenia în Republica Moldova (cu reședința la București), care va fi implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova, transmite IPN.

Copii vor învăța despre importanța albinelor și vor realiza un proiect practic.

În România, proiectul este la a doua ediție. Inițiativa are drept scop conștientizarea importanței albinelor pentru mediu și umanitate, dar și dezvoltarea unei baze de cunoștințe despre albine și protejarea acestora, prin activități digitale și clasice.

De menționat că, Republica Slovenia este inițiatoarea Zilei Mondiale a Albinei, marcată pe 20 mai, care a fost adoptată la nivel global de Organizația Națiunilor Unite.

Tratamente fungicide la cultura de cereale păioase. Sfatul specialistului

0

Gabriela Dragoș, Marketing Manager Produse Cerealiere Syngenta România, ne-a vorbit despre tratamentele-cheie la cerealele păioase. Pentru realizarea de recolte bogate şi de calitate este importantă combaterea eficientă a buruienilor și aplicarea a două tratamente pentru combaterea bolilor. 

Importanţa primului tratament

Specialistul Syngenta recomandă aplicarea în prima perioadă de vegetaţie a pachetului fungicid Amistar® Prime Pack, care conţine două produse pe bază de azoxistrobin şi fenpropidin.

Cu privire la acest produs, Gabriela Dragoș, Marketing Manager Produse Cerealiere Syngenta Romania, a relatat:

„În perioada de reluare în vegetație a culturii de cereale păioase apar boli precum făinarea, alături de celelalte boli cum sunt: helmintosporioza, rincosporioza, ramularia şi septorioza. Substanţa activă fenpropidin acţionează asupra făinării, dar are şi efect preventiv. Ambele substanţe chimice din pachetul fungicid sunt sistemice şi protejează noile creşteri.

Fiind un produs combinat, poate să asigure o protecţie de până la 30 zile, ceea ce înseamnă că până la următorul tratament putem să stăm mai liniştiţi în privinţa atacului bolilor. În plus, cu ajutorul produsului putem să prevenim pătarea în ochi la nivelul bazei tulpinii”.

În completare, Gabriela Dragoș a precizat că Amistar® Prime Pack oferă atât o protecţie curativă, cât şi una preventivă:

„Au fost situaţii când a plouat foarte mult în preajma celui de-al doilea tratament şi nu s-a putut interveni. Alegând un astfel de produs, se asigură o perioadă de protecţie îndelungată”.

Amistar®Prime Pack are performanță foarte înaltă în controlul bolilor foliare la reluarea în vegetație.

Atenţie la pregătirea soluţiei

Cum trebuie folosite produsele chimice de protecție astfel încât să asigure rezultatul scontat.

„Nu doar calitatea produsului asigură eficienţa în cultură, ci şi modul în care acesta se aplică, când se aplica etc.”, a susţinut Gabriela Dragoș, care a spus că în zilele călduroase e bine de efectuat tratamentele fitosanitare seara, la maximum 4 ore de la lăsarea întunericului, înainte de închiderea stomatelor.

Aplicarea erbicidelor preemergente se face, de preferat, noaptea pentru ca soluţia să aibă aderenţă. În plus, beneficiați şi de roua căzută astfel încât se măreşte cantitatea de apă şi eficienţa produsului creşte.”

Referitor la pregătirea soluţiei chimice, Gabriela Dragoș a făcut recomandarea ca în cazul amestecurilor Amistar® Prime Pack să fie primul produs adăugat în rezervor, împreună cu jumătate din volumul de apă necesar, după care să fie lăsat 5 minute pentru a se dizolva.

Specialistul Syngenta a adăugat:

„Îi sfătuiesc pe fermieri ca după pregătirea soluţiei de stropit, şi mai ales atunci când se folosesc produse care acţionează în mai multe feluri asupra metabolismului plantei, să o barbotăm 15 minute ca să fim siguri ca s-a amestecat bine.”

A doua intervenţie, pentru producţii sigure şi de calitate

Pentru realizarea de recolte bogate şi de calitate, la cultura de cereale păioase se recomandă aplicarea a două tratamente pentru combaterea bolilor. Pentru cel de-al doilea tratament se recomandă aplicarea fungicidului Elatus™Era.

Acesta are în componenţă o substanţă activă cu mod de acţiune SDHI – Solatenol şi un triazol cu efect curativ excelent. Produsul asigură protecţie îndelungată împotriva unor boli precum ruginile şi septorioza.

În privinţa dozei de utilizare, s-a făcut precizarea că atunci când se urmăreşte protejarea frunzei-stindard trebuie să se aplice o cantitate cuprinsă între 0,75 şi 0,8 l/ha, iar împotriva fuzariozei să se aplice doza maximă de 1 l/ha.

În cazul în care se optează pentru efectuarea unui singur tratament, se recomandă aplicarea unei doze de 1 l/ha.

„Produsul are o serie de beneficii: spectrul mare de boli asupra cărora acţionează, protecţia de lungă durată şi faptul că se poate aplica şi împotriva septoriozei la spic. Le-aş recomanda fermierilor ca atunci când aleg un produs de protecţie, să se uite dacă acesta acţionează atât preventiv, cât şi curativ. Elatus™Era este un produs complet”, a susţinut Gabriela Dragoş.

Pentru o cultură de grâu curată

În privinţa combaterii buruienilor, Syngenta recomandă utilizarea erbicidului Axial One®.

„Infestarea cu graminee în culturile de cereale păioase este din ce în ce mai puternică. Ştim că la o infestare masivă producţia se înjumătăţeşte. Acest erbicid le combate foarte bine. Conţine o moleculă specializată, florasulam, într-o cantitate suficientă şi nemaintâlnită la alte produse, de 5 g/l, alături de 45 g/l de pinoxaden pentru combaterea integrală a buruienilor mono- şi dicotiledonate anuale.

Produsul poate fi aplicat până la apariţia frunzei-stindard a plantei, însă nu este bine să aşteptăm atât pentru a nu lăsa buruienile să concureze cu planta de cultură. Erbicidul nu are restricţii privind rotaţia culturilor”, a spus Gabriela Dragoș.

De asemenea, s-a subliniat importanţa respectării asolamentului pentru a se evita problemele cauzate de buruieni, e bine de efectuat o rotaţie de 5 ani.

Vă invităm să aflați mai multe detalii despre produse pe syngenta.md  și să luați legătura cu reprezentanții Syngenta din zona dvs. Contacte: syngenta.md/echipa-syngenta-moldova.

MAIA propune crearea Centrelor de medicină veterinară

0

În contextul în care, în curând, va intra în vigoare Legea zootehniei, conform căreia fermierii sunt obligați să apeleze la serviciile medicilor veterinari, vicepremierul Vladimir Bolea a anunțat despre inițiativa de a crea și dezvolta Centre de medicină veterinară.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri cu medicii veterinari, profesorii și studenții facultății de medicină veterinară de la UTM.

Centrele vor acorda servicii veterinare deținătorilor de animale și păsări și vor fi eligibile ca să acceseze subvenții. Astfel, statul va garanta siguranța alimentelor, care vor ajunge pe masa consumatorului.

Totodată, administrația facultății urmează să prezinte un concept ce va prevedea implicarea studenților, cu scopul de a obține deprinderi practice în domeniu.

În acest context, UTM urmează să pregătească specialiști bine instruiți, medici veterinari, care ar putea acorda servicii de calitate.

Serviciul veterinar urmează a fi reformat, pentru a fi mai receptiv și mai aproape de necesitățile populației.

AIPA a debursat subvenții de peste 350 de milioane de lei

0

AIPA anunță că, continuă procesul de achitare a cererilor de acordare a sprijinului financiar.

De la începutul anului 2023, până în prezent, în total au fost debursate cca. 350 de milioane de lei, pentru cererile de acordare a subvențiilor pe diverse mecanisme de stimulare, după cum urmează:

  • 299 mil. lei pentru subvenții post-investiționale;
  • 31,6 mil. lei pentru cereri de acordare a subvenției în avans, ce contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural;
  • 9,1 mil. lei pentru cereri de acordare a subvenției în avans pentru dezvoltarea proiectului start-up;
  • 10,3 mil. lei pentru cereri de implementarea proiectelor prin abordarea LEADER.

AIPA asigură producătorii agricoli că, depune eforturi considerabile pentru optimizarea procesului de evaluare și achitare în termeni cât mai proximi, a cererilor de sprijin financiar depuse în anul de subvenționare 2022.

Astfel, până în prezent, Agenția are în examinare un număr de 5993 cereri de acordare a subvențiilor post – investiții, depuse în anul 2022, cu o sumă a subvenției solicitate de 933 mil. lei, ceea ce constituie cca 55% din totalul de 10864 cerere depuse doar pe un singur mecanism de subvenționare. 

De menționat că, pentru anul 2023, conform Legii bugetului de stat, mărimea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural constituie 1,5 miliarde de lei.

Fermier: Am achiziționat stropitoarea New Holland SP 3500 – până la 300 de hectare tratate pe zi

0

În acest an, fermierul Pavel Catanoi împreună cu feciorul Victor au decis să facă investiții pe măsură în utilaje și echipamente performante. Acum ceva timp, am vorbit despre prima combină pe șenile New Holland CR10.90 din Moldova care a ajuns în întreprinderea fermierului.

De această dată, vom relata mai multe despre stropitoarea New Holland SP 3500, achiziția făcută de CatAgroPro SRL pentru acest sezon.

Investițiile în tehnică agricolă și utilaje performante sunt argumentate de către producător prin necesitatea optimizării procesului de lucru, achiziționând tehnică agricolă performantă, ce permite o mai bună valorificare a inpturilor, o productivitate superioară și economii considerabile.

„Un prim pas pentru a face față problemelor crizei, credem noi, este investiția în tehnologii moderne, care ne permit, în timp, să reducem costurile. Stropitoarea New Holland SP 3500 ne permite să prelucrăm până la 300 de hectare pe zi. Astfel, putem valorifica pe deplin orele sau zilele în care putem realiza tratamente.

În plus, calitatea realizării tratamentelor, monitorizarea și evitarea zonelor unde acestea deja au fost făcute și manevrabiliatea ușoară sunt aspecte importante atunci când vorbim de eficiență”, specifică Pavel Catanoi, CatAgroPro.

Stropitoarea autopropulsată New Holland SP 3500 asigură o pulverizare precisă, suprapunere ideală a zonelor de lucru și, în consecință, un rezultat final foarte bun.

Garda la sol este de 1,73 metri, foarte important în condițiile în care avem condiții variate de lucru, iar capacitatea rezervorului pentru soluția de lucru este de 3.500 de litri. Acest lucru este mai mult decât suficient pentru condițiile din Moldova. Totodată, New Holland SPX 3500 este echipată cu un motor puternic FPT NEF de 250 CP și o transmisie hidrostatică puternică cu un motor hidraulic pentru fiecare roată”, adaugă Pavel Catanoi.

Controlul funcțiilor precum reglarea înălțimii barei, închiderea secțiunilor, camera pentru mers înapoi, navigația și setarea ratei de aplicare sunt concentrate pe un singur monitor Intelliview 4.

Este o stropitoare simplă și fiabilă, care oferă un raport ideal preț-calitate. Brațul de lucru poate fi selectat la 30 sau 36 de metri. Bara este echipată cu 5 senzori de înălțime fabricați de renumita firmă americană Raven Technologies.

Datorită acestor senzori, bara va rămâne întotdeauna într-o poziție stabilă, iar operatorul nu o va împinge în pământ din neatenție.

„Bara de 30 de metri este împărțită în 9 secțiuni. În dotarea standard este inclusă funcția de închidere automatizată a secțiunilor, astfel că, atunci când stropitoare la trecere depistează că în acel loc a avut loc deja pulverizarea soluției de lucru, acesta oprește o parte din duze, asigurând suprapunerea necesară”, a specificat Vladimir Marcenco, reprezentantul companiei Vadalex-Agro, dealerul oficial New Holland în Moldova.

De asemenea, New Holland SP 3500 este dotată în varianta standard cu o cameră video pentru mersul înapoi, iar operatorul poate vedea ce se întâmplă în spate.

„O altă caracteristică tehnică a acestui model este axul hidraulic extensibil, care variază între 3,05 și 3,99 metri. Astfel, puteți alege lățimea traseului pentru orice cultură, deplasându-vă în siguranță pe câmp și pe drumurile publice. Sistemul de navigație este, de asemenea, inclus în dotarea standard”.

La capitolul confort în timpul lucrului, stropitoarea SP 3500 este echipată cu o cabină modernă, spațioasă, cu aer condiționat și izolare fonică îmbunătățită. Acest lucru permite operatorului să se simtă mai puțin obosit și să-și îndeplinească munca mai eficient.

Puteți obține o consultare mai detaliată, vă puteți apropia la sediul companiei Vadalex-Agro SRL din comuna Stăuceni, strada Alexei Mateevici 81/2.