Securitatea energetică a țării este asigurată și de producătorii locali de energie verde. Construit cu suportul guvernului chinez, în urma unei investiții de peste 4,3 milioane de dolari, Parcul fotovoltaic de la Criuleni a produs, pe parcursul unui an, în jur de patru milioane de kilowați.
Toată energia produsă este livrată în rețeaua națională de electricitate. Cu o capacitate totală de 2,8 MW, acesta este cel mai mare parc fotovoltaic din țară și se întinde pe o suprafață de opt hectare, transmite Moldova 1.
„Pe teritoriu avem 7.488 de panouri, 16 invertoare, trei transformatoare. Această energie acoperă un procent oarecare în situația creată la moment, situația critică a energiei pe piață. Este un dar, fără contribuția noastră, din partea Chinei”, a declarat Vasile Frunză, directorul Parcului fotovoltaic din Criuleni.
Activitatea parcului este gestionată de șapte angajați.
„Cu toate că puterea maximă a parcului nostru este de 2,8 MW, noi avem deja 3,9 MW produși. Vara noi ajungem la 18-20, chiar și 21 de mii de KW produși, când e cerul senin și e soare”, spune Alexei Antonov, angajat al Parcului fotovoltaic din Criuleni.
Șase agenți economici din Criuleni i-au urmat exemplul și sunt pregătiți să implementeze noi proiecte privind energia verde.
„Energia regenerabilă este un viitor pentru agenții noștri economici. Mă refer, în primul rând, la Asociația Utilizatorilor de Apă, care nemijlocit consumă foarte multă energie la pomparea apei din Nistru pentru a iriga terenurile. Totodată, frigiderele care consumă foarte multă energie, îndeosebi Coșernița, care are capacitatea de 5,5 mii, fiind cel mai mare din Moldova, deja au pregătit proiectele, ca să instaleze baterii solare, astfel ca să armonizeze impactul prețurilor”, a declarat Vitalie Onisciuc, șeful Direcției agricole din Criuleni.
Resursele financiare acumulate de pe urma comercializării energiei produse de către Parcul fotovoltaic de la Criuleni suplinesc bugetul Consiliului Raional. Astfel, venitul net pentru anul 2022 a constituit peste două milioane de lei.
Viktor Shuleshko, fondatorul Green Future, este antreprenorul din Ucraina care a reușit să reutileze o încăpere anti-bombardament și să instaleze o fermă verticală pentru producerea verdețurilor.
Într-un interviu oferit pentru Seeds, acesta a menționat că ferma-laborator verticală creată de echipa sa se află într-o încăpere de 300 mp. Înălțimea tavanului ajunge la 5 m.
Camera a fost împărțită în zone de creștere, fiecare dintre acestea având propriul microclimat. Sistemul de iluminat a fost elaborat de către antreprenor, care activează în acest sector de peste 10 ani și și-a dorit să creeze „rețeta optimă” de producere a verdețurilor în ferme verticale, testând diferite condiții de creștere, atât la capitolul iluminare, cât și nutriție, temperatură.
De la 800 grivne (circa 20 de euro) pe kg – la acest preț Green Future vinde busuioc. De altfel, un preț foarte bun ținând cont de problemele legate de războiul din Ucraina.
„Sistemul de creștere este împărțit în module: raftul are 4 niveluri și o suprafață totală de 16 mp. Avem 13 astfel de module (208 mp). Fiecare dintre ele are propriul rezervor, un sistem automat de reglare a soluției nutritive, controlul automat al 24 de spectre ale sistemului de iluminare. Microclimatul permanent monitorizat și îmbunătățit permite de a obține rezultatul maxim în ceea ce privește randamentul pe metru pătrat, reducând în același timp costurile”, spune Victor Shuleshko.
Potrivit lui, Green Future are experiență în cultivarea de salată, coriandru, rucola, muștar. Precum am menționat, ferma produce și o cultură extrem de solicitantă – busuiocul.
„Pentru început, am început să cultivăm busuioc, ca cea mai scumpă și pretențioasă plantă care necesită lumină maximă și nutriție adecvată. Aș dori să menționez că 90% dintre fermieri s-au confruntat cu probleme la producerea acestei culturi. Primele rezultate obținute în 2020 au fost la nivelul de 1,4-1,5 kg/mp. În acești doi ani, au fost realizate multe experimente privind selecția soiurilor, compoziția soluției nutritive și, cel mai important, tehnologia de iluminat. Am ajuns la rezultatul de 3 kg/m2 timp de 40 de zile de la semănarea semințelor. În același timp, am reușit să economisim 30% din costurile de operare”, spune Victor Shuleshko.
Green Future lucrează activ pentru a-și aduce produsul pe piața internațională. Compania deja a finalizat livrarea sistemului de iluminat pentru o fermă verticală, care se întinde pe 400 metri pătrați în Dubai. Iar acest an, echipa planifică să-l înceapă cu proiectul propriei ferme verticale în Rhein (Germania).
„Producem fiecare lampă pentru o anumită cultură și sistem de creștere (seră, fermă verticală). Toate sistemele de iluminat propuse au fost testate la complexe de sere din Ucraina și au doar feedback pozitiv. Păstrăm întotdeauna calitatea componentelor, astfel încât să putem produce rapid orice dispozitive pentru diverse sarcini”.
Chiar dacă au deja unele rezultate înregistrate, antreprenorul menționează că pe piața externă este destul de complicat să stabilești parteneriate.
„Există o cerere mare pentru soluții de iluminat peste hotare. Dar, ne-am confruntat cu o serie de bariere în calea furnizării sistemelor noastre, de exemplu, pe piața europeană. Companiile de acolo sunt obișnuite să aibă încredere în companiile mari, cu renume”, menționează acesta.
După producerea calitativă și recoltarea la timp, un rol nu mai puțin important în asigurarea pe o durată cât mai lungă de timp a consumului cartofilor îl joacă tuberculii ce au fost aleși pentru și condițiile de păstrare.
Tuberculii de cartof cu aspect exterior sănătos pot începe să putrezească în timpul păstrării. Astăzi vom discuta principalele cauze ce pot provoca acest lucru:
Boli ce duc la putrezirea cartofilor
Condiții de depozitare incorectă
Recoltarea necorespunzătoare
Alegerea incorectă a soiurilor de cartof
Bolile ce pot duce la putrezirea sau deteriorarea tuberculilor de cartof în timpul păstrării sunt: fuzarioza (putregaiul uscat al tuberculilor de cartof), fitoftoroza, diverse tipuri de rapăn, putregaiul bacterian umed, pătările.
Acești patogeni au origini diferite și o evoluție diferită a bolii, dar depozitarea necorespunzătoare a cartofilor contribuie la dezvoltarea lor și producerea pagubelor importante.
Tuberculi cu pete brune, cu nuanțe cenușii sau albăstrii în locul cărora se formează adâncituri indică faptul că cartoful este afectat de mană.
Tuberculi cu pete negre similare unor puncte ce seamănă cu niște particule de sol, însă nu se spală cu apă, indică faptul că tuberculii au fost atacați de rizoctonioză.
Mai multe detalii despre bolile la cartof găsiți pe acest link.
Tuberculii infectați ajung a fi infestați de aceste boli în perioada creșterii. Din acest motiv, pentru a reduce la minim riscurile de infestare, sunt recomandate câteva reguli simple de prevenire a problemei:
Plantați doar tuberculi dezinfectați, fără răni, nesecționați, astfel se va reduce riscul răspândirii infecției.
Se evită fertilizarea excesivă cu azot.
Respectați asolamentul.
Strângeți resturile vegetale de la cartof de pe teren și îngropați-le sau distrugeți-le, acestea pot fi surse potențiale de infecție.
Bolile ajung în depozit prin tuberculii sau prin solul infectat prins de aceștia. Depozitarea tuberculilor umezi şi cu noroi creşte mult pericolul de infecţie.
Dacă se depozitează tuberculii umezi sau spălaţi, care nu sunt zvântaţi suficient, în cazul unor boli cum ar fi putregaiul umed, tot lotul poate putrezi în decurs de 2-4 săptămâni. Dacă în timpul păstrării temperatura vracului de cartof ajunge la 12-15 grade Celsius, se poate produce putrezirea unei cantităţi de 1 -2 m3 de tubercul în 3-4 zile.
Depozitarea necorespunzătoare
Condiții optime pentru păstrarea cartofilor: temperatura aerului – 3…5°C, umiditate – 85-91%, precum și lipsa luminii și o bună ventilație. Dacă cartofii sunt depozitați în pungi, asigurați-vă că pot respira.
Detalii despre păstrarea corectă a cartofilor găsiți pe acest link.
Înainte de păstrare în condiții de casă, trebuie să pregătiți corespunzător subsolul sau pivnița: îndepărtați gunoiul, uscați camera, scăpați de rozătoare și astupați găurile, văruiți tavanul și pereții pentru dezinfecție. Pentru dezinfecția pereților, puteți utiliza și alte produse.
Containerul în care vor fi depozitați cartofii trebuie și el dezinfectat. Acest lucru se poate face cu o soluție concentrată de permanganat de potasiu.
Inspectați din când în când tuberculii și îndepărtați-i pe cei deteriorați de putregai, ofiliți sau germinați.
Recoltarea necorespunzătoare
Este foarte important să recoltați pe vreme uscată și însorită tuberculii. Tuberculii umezi sunt un mediu ideal pentru bacterii, ciuperci. Cartofii scoși trebuie să fie uscați timp de 5-15 zile, în camere întunecate cu o bună ventilație.
Evitați loviturile puternice ale cartofilor în timpul recoltării, manipulării post-recoltare.
Tuberculii deteriorați, precum și tuberculii cu semne ale anumitor boli, nu sunt supuși păstrării pe termen lung.
Alegerea greșită a soiului
Nu toate soiurile de cartofi se păstrează la fel de bine. Cel mai bine se păstrează cartofii de soiuri târzii și este mult mai dificil să-i păstrați pe cei timpurii până în primăvară. De aceea, este recomandat să alegeți soiurile potrivite pentru păstrare.
Recoltarea atentă, păstrarea la temperatură și umiditate optime și selecția de soiuri târzii vă vor perimite să aveți cartofi până la următoarea recoltă.
Începând cu 1 iulie 2021, adică de când a început a funcționa piața terenurilor agricole în Ucraina, au fost încheiate 142.945 de tranzacții de terenuri, acestea însumând suprafața de 322.194 de hectare, potrivit informațiilor publicate de către Ministerul Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina.
În perioada 24 februarie 2022 până la 2 ianuarie 2023, pe piața funciară au fost încheiate 41.979 de tranzacții. Acestea acoperă o suprafață de 77 668 de hectare.
Pentru această perioadă (24 februarie 2022 până la 2 ianuarie 2023), regiunile cele mai active din punct de vedere al suprafeței de teren pentru care au fost înregistrate tranzacții sunt Hmelnițki – 8,1 mii ha, Vinnîtea (Vinița) – 8 mii ha, Regiunea Poltava – 8 mii ha, Regiunea Kirovohrad – 7,8 mii ha și Regiunea Dnepropetrovsk – 7,6 mii hectare.
În ultimele două săptămâni, în cadrul pieței funciare au fost încheiate 5 389 de tranzacții pentru o suprafață de peste 11 000 de hectare.
Liderii în ceea ce privește suprafețele de teren pentru care s-au înregistrat tranzacții pe întreaga perioadă sunt:
Regiunea Harkiv (39,5 mii hectare);
Regiunea Dnepropetrovsk (29 mii ha);
Regiunea Poltava (26,3 mii hectare);
regiunea Kirovohrad (26,1 mii hectare);
Regiunea Herson (21 mii ha).
Prețul mediu al unui hectar de teren în Ucraina este de 52.462 grivne (1337 de euro). Acest indicator a fost obținut pe baza a 117.586 de contracte de vânzare de terenuri care acoperă o suprafață de 268,3 mii hectare.
Prețul unui hectar de teren în regiunea Ivano-Frankivsk, care se află în topul ratingului, ajunge la 292,7 mii de grivne (7577 de euro).
Piaţa terenurilor arabile din Ucraina este una de peste 40 de milioane de hectare, o suprafaţă comparabilă cu cea a statului american California, iar exporturile sale de produse agricole ajuta înainte de război la acoperirea unei cereri în creştere venită din zona Golfului Persic.
În anul 2022, fructele din Republica Moldova au ajuns în 30 de state, comparativ cu anul 2021, când exportul de fructe se efectua în 18 țări, scrie Agora.
Astfel, exportul de mere, pere și gutui în stare proaspătă s-a realizat pe piețele din România, Bulgaria, Germania.
Caisele, cireșele, vișinele, piersicile, prunele au fost exportate preponderent pe piețele din România, Letonia, Cehia, Polonia, altele.
În schimb, piața țărilor UE este mai puțin accesibilă pentru legumele autohtone. Pentru anul 2022, conform datelor statistice BNS, cantități mici de legume exportate sunt înregistrate pentru țări precum Bulgaria, Cehia, Franța, Italia, Germania.
Până la declanșarea conflictului armat din Ucraina, exportul de legume se realiza preponderent pe piața țărilor CSI (Ucraina, Federația Rusă).
Prunele și morcovii, printre cele mai exportate fructe și legume
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, merele Florina, Fuji, Gala, Golden Delicious, Granny Smith și Renet Simirenco și prunele – Kabardinka, Stanley și President, sunt printre cele mai exportate fructe.
Totodată, o cerere mare pe piața Uniunii Europene o au caisele (Faralia, Spring Blush, Pinkot, Kyoto) și cireșele (Skeens, Regina, Kordia, Grace Star).
La capitolul struguri de masă conduc cei negri Moldova, Codreanca (sau Black Magic) și Muscat de Hamburg, soiurile roșii Cardinal și Apiren Roz, precum și soiurile albe Italia, Victoria și Alb de Suruceni.
În cazul legumelor exportate în stare proaspătă, pe rafturile magazinelor din statele membre ale UE pot fi găsiți morcovi, sfecla roșie pentru salată, ceapa, cartofii și varza.
Potrivit specialistei în export a Proiectului PCRR USAID, Tatiana Burca, până anul trecut, 98% din toate merele erau exportate doar pe piețele tradiționale cum ar fi Rusia. Dar, din cauza pandemiei și a războiul din Ucraina, situația s-a schimbat.
Radiografia sectorului de exporturi de fructe și legume
„Toate rutele logistice obișnuite au fost blocate, întrucât transportul trecea prin Ucraina. Asta a influențat creșterea prețurilor de transport și inputuri. Și astfel exportatorii au început să caute direcții alternative. Dacă acum 2-3 ani exportam merele doar în 8 țări, acum exportăm în 27 de țări, cu o cotă a Rusiei mult mai redusă”, mai spune specialista.
Mai mult, Tatiana Burca afirmă că, producătorii văd o problemă cu competitivitatea pe piața rusă. Sinecosturile de producere și logistică cresc, iar Rusia a majorat volumul producției proprii de mere.
„În Krasnodar au fost plantate suprafețe foarte mari de livezi, întrucât politica lor este orientată spre substituirea importurilor”, a punctat experta.
Totuși, specialista în marketing susține că, deși diversificarea pieței este o prioritate, nu trebuie să abandonăm cu totul Rusia și să luăm cu asalt Europa, pentru că în Europa avem un concurent foarte mare, de exemplu Polonia.
„Chiar dacă pentru destinații netradiționale, cum ar fi Orientul Mijlociu, India, merele noastre sunt tot mai întrebate, Rusia se află oricum pe primul loc, în jur de 73% din merele exportate către anul 2022, întrucât ponderea României în exporturi totale de mere a crescut până la 5% anul acest”, punctează aceasta.
În ceea ce privește strugurii, specialista notează o situație mult mai bună decât la mere, deoarece în ultimii cinci ani au fost foarte bine diversificate piețele de desfacere.
Strugurii sunt foarte solicitați pe teritoriul României, Poloniei, fiind recoltați în lunile septembrie-octombrie și depozitați până în lunile martie sau aprilie ale anului următor.
Amintim că, la 18 iulie 2022, Consiliul Uniunii Europene a adoptat regulamentul de liberalizare temporară a comerțului în privința celor șapte produse agricole din Republica Moldova care nu erau complet liberalizate: roșiile, usturoiul, strugurii de masă, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri.
Aceasta înseamnă că, Republica Moldova poate, cel puțin, să își dubleze exporturile de astfel de produse – pentru o perioadă de un an – către Uniunea Europeană fără taxe vamale.
Investiția în fermele eco de păsări par tot mai atractive, mai ales că cererea în creștere constantă pentru ouă ecologice în Europa alimentează argumentarea investiției. Totuși, ca și oricare altă afacere în agricultură, pentru reușită este importantă planificarea corectă.
Aici, în primul rând ar trebui să se cunoască nevoile păsărilor și regulile ce vin să susțină aceste nevoi în sistemul eco de producere.
Puii utilizați la o fermă eco de păsări trec obligatoriu o perioadă de conversie dacă nu provin din ferme certificate eco. Această perioadă este de: șase săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de ouă, aduse în exploatație înainte de a împlini trei zile.
În acest articol, discutăm despre cerințele față de amenajarea a adăpostului, terenului pentru o fermă în sistem free-range și anume:
Reguli de bază la creșterea găinilor în sistem free-range
Cum se stabilește numărul de păsări în sistemul free-range
Cerințe față de adăpost în sistemul de întreținere a găinilor free-range eco
Cerințe față de voliera acoperită la ferme de găini free-range
Amenajarea zonei în aer liber pentru fermele free-range de păsări
Creșterea găinilor în sistem free-range eco presupune asigurarea condițiilor cât mai aproape de modelul natural de viață, astfel încât acestea să-și poată urma nestingherit rutina lor zilnică.
Astfel, trebuie respectate cerințele privind întreținerea și furajarea corespunzătoare. Acest lucru poate fi realizat prin crearea condițiilor la construcția adăposturilor, zonei de activitate și necesarul de nutrienți.
Atunci când vorbim de segmentarea zonei de creștere a găinilor în sistem free-range, acest sistem presupune asigurarea zonelor de activitate și adăposturilor. Există diferite cerințe ce ține de amenajarea zonelor de activitate.
Spre exemplu, Regulamentul UE privind producția ecologică nu impune prezența unei voliere acoperite sau a unui țarc exterior cu așternut, pe altă parte standardele de certificare ecologică din Europa impun prezența unei voliere acoperite, iar unele nu impun prezența unui țarc exterior cu așternut.
Drept exemplu în acest sens poate servi ilustrația FIBL din broșura „Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range” unde sunt indicate diferite cerințe față de apăpost:
Regulile de bază la creșterea găinilor în sistem free-range eco țin de:
respectarea numărului de păsări și de hale la fermă pentru a fi asigurată bunăstarea păsărilor;
asigurarea adăpostului cu surse de lumină naturală, zonă obligatorie pentru scurmat, stinghii, cuibare, baie de praf pentru îngrijirea penelor, echipamente suficiente pentru furajare, adăpare, zonă de înlăturare a dejecțiilor;
asigurarea accesului nelimitat ziua la voliera acoperită, țarcul din exterior;
construcția padocului cu protecție împotriva ploii, soarelui, frigului și prădătorilor;
asigurarea accesului puicuțelor la volieră, țarcul exterior și padoc;
utilizarea furajelor certificate ecologic care corespund cerințelor păsărilor în funcție de vârsta acestora;
menținerea sănătății păsărilor prin asigurarea condițiilor bune de creștere, realizarea măsurilor profilactice și vaccinări.
Important! Cantitatea totală de gunoi de grajd, astfel cum este definit în Directiva 91/676/CEE, utilizat în unitățile de producție în conversie sau ecologică, nu depășește 170 kg de azot pe an/hectar de suprafață agricolă utilizată.
Cum se stabilește numărul de păsări în sistemul free-range
Dacă în cazul unei ferme obișnuite numărul păsărilor se determină în funcție de posibilitățile financiare și oportunitățile de comercializare a producției, în sistemul free-range aceasta este determinată și de mărimea maximă admisă a efectivului în conformitate cu reglementările în vigoare.
Spre exemplu, Regulamentul UE privind producția ecologică admite un număr maxim de 3000 de păsări per adăpost, Bio Suisse admite maxim 2000 de păsări per adăpost, ferma având maxim două hale, certificarea conform Bioland (BL) – maxim 3000 de păsări per adăpost și maxim două hale, iar Naturland (NL) impune maxim 3000 de păsări per adăpost și numărul maxim de hale în fermă – 4.
Totodată, conform Regulamentului UE numărul maxim de păsări pe metru pătrat de suprafață utilizabilă a adăpostuluieste de 6 păsări/m2, iar numărul maxim de niveluri (inclusiv nivelul podelei) pentru creșterea în voliere – 3.
O altă cerință ține de asigurarea suprafeței minime a padocului de 4 m2 pentru o pasăre. Distanța maximă de la adăpost este de 150 de m.
Pentru efectivele mici de păsări sau dacă nu aveți suficient spațiu în apropierea fermei, alternativă ar fi adăposturile mobile. Cele mai mari adăposturi mobile permit întreținerea a până la 2000 de găini, cel mai des fiind folosite capacități pentru circa 500 de găini.
Apropo, la un număr mic de păsări, un asemenea adăpost mobil poate fi construit și utilat de sine stătător.
Important! După fiecare ciclu de producție toate adăposturile se dezinfectează prin metode admise în agricultura ecologică.
Cerințe față de adăpost în sistemul de întreținere a găinilor free-range eco
Un adăpost pentru creșterea ecologică a găinilor ouătoare trebuie să conțină obligatoriu următoarele elemente:
Podea cu așternut – în calitate de așternut pot fi utilizate: materiale friabile și uscate, cum ar fi rumeguș de lemn sau paie tocate.
Stinghii.
Cuibare – găinile preferă cuibarele individuale sau de grup, ferite și cu așternut moale de aproximativ 15 cm, altfel depun ouăle în așternutul de pe pardoseală. Ouăle sunt colectate zilnic în mod manual, ceea ce permite o mai bună monitorizare a sănătății găinilor.
Iluminare artificială – durata zilei prelungite în mod artificial nu poate depăși 16 ore (Regulamentul UE 2018/848, CH-Bio-V). Perioada continuă de odihnă nocturnă fără lumină artificială trebuie să fie de cel puțin opt ore.
Ventilație – în adăposturi mici poate fi suficientă ventilația naturală, în cele mari însă proiectarea se realizează de către specialiști.
Hrănitori și adăpători – sunt recomandate adăpători automate cu cupă. Adăpătorile de tip biberon (cu niplu) nu sunt ecomandate sau sunt interzise (Bio Suisse).
Zonă creată pentru îndepărtarea dejecțiilor – în adăposturi mari se utilizează benzi pentru dejecții iar în adăposturile mici se înlătură manual.
Pentru efectivele mai mici, este potrivit un adăpost simplu, cu podeaua acoperită cu paie și cu placă pentru dejecții sub stinghii.
Important! La planificarea adăpostului, construcția halelor, nu uitați de spațiul necesar pentru drumul de acces, spații pentru silozuri de furaje, depozitarea dejecțiilor, anticameră cu filtru sanitar, dar și în cazul fermelor complexe: instalații pentru colectarea ouălor, distribuția apei și furajelor și camera tehnică de unde vor fi setate comenzile necesare.
Exemplu de mic adăpost de găini în sistem free-range :
Cerințe față de voliera acoperită la ferme de găini free-range
În adăposturi mari voliera se amplasează pe ambele laturi longitudinale ale adăpostului, se orientează spre direcția vânturilor dominante pentru a evita curenții de aer. Aceasta se protejează de dăunători cu grilaj solid (dimensiunea ochiurilor de 1-2 cm).
Totodată, voliera trebuie să fie bine iluminată, cu acces direct și larg spre suprafața în aer liber. Aceasta trebuie amenajată cu stinghii, rampe, bariere vizuale și băi de praf. Mai pot fi plasate baloturi de paie sau crengi proaspete.
Acestea sunt necesare pentru ca în perioada în care afară plouă și găinile nu au acces la padoc să fie asigurate cu toate cele necesare.
Amenajarea zonei în aer liber pentru fermele free-range de păsări
Suprafața în aer liber din amediata apropiere a adăpostului este cea mai des folosită, de aceea, este importantă menținerea uscată a acesteia prin acoperirea cu materiale de scurmat, ce se vor înlocui periodic pentru a nu permite dezvoltarea bacteriilor.
Până la ieșirea în padoc, poate fi amenajat un țarc exterior cu așternut unde găinile vor avea posibilitate să scurme. Pentru a crea condițiile de scurmat, țarcul poate fi acoperit cu pietriș fin (dimensiunea ochiului de sită <3 cm) sau cu rumeguș.
În zona liberă arborii, arbuștii și vegetația sunt elemente indispensabile, acestea asigurând condiții naturale de întreținere. Astfel, padocul trebuie să dispună de zone cu fâșii împădurite, zonă de regenerare a vegetației (îngrădită), gard viu, tuneluri de trecere.
De la o vârstă cât mai fragedă, găinilor trebuie să li se permită accesul la zonele deschise cel puțin ⅓ din viața lor.
Padocul trebuie neapărat să conțină vegetație, constituind o sursă importantă de hrană proaspătă pentru găini.
Zonele padocului unde iarba este rară vor fi reînsămânțate, iar apoi acoperite cu plasă pentru a permite vegetației să se dezvolte. De cele mai multe ori, se recomandă semănarea amestectului de trifoi și graminee în zona padocului (20-25% din amestec graminee).
Important! La înierbarea artificială a padocului nu sunt recomandate speciile: sulfina (cumarina provoacă hemoragii interne); cruciferele (sinapina provoacă efectul de „ouă urât mirositoare”); hrișca, năutul (fagopirina provoacă fotosensibilitate).
Padocul trebuie să fie la fel protejat de prădători ai găinilor. Acest lucru se realizează prin amplasarea gardurilor de 1,8-2 metri înălțime. În sol gardul se îngroapă la circa 20 cm pentru a evita pătrunderea prădătorilor pe sub acesta. Totodată, pot fi utilizate garduri electrice.
În curând, revenim cu un articol la capitolul hrana păsărilor în sistem free-range eco, iar pentru mai multe detalii despre creșterea ecologică a păsărilor vă recomandăm să citiți bibliografia utilizată la editarea acestui articol:
Cunoscute în agricultură în mare parte pentru bolile pe care le pot provoca la culturi, bacteriile au început a fi considerate drept eminente pericole, însă utilizarea acestora pentru prevenirea patogenilor este foarte utilă.
Există mai multe bacterii benefice în agricultură, din care de cele mai multe ori se produc și produse comerciale de protecție a plantelor.
Astăzi, vorbim despre una dintre acestea – bacteria Gram-pozitivă Bacillus subtilis, ce mai este numită popular și bacilul de fân, și poate fi un adevărat salvator pentru un mic cultivator.
Preparatele pe bază de bacil de fân protejează castraveții de făinare, rădăcinoasele de putregai, sporește imunitatea plantelor, îmbunătățește sănătatea solului și îl „curăță” de agenții patogeni ai diferitelor boli.
Fungii, putregaiul sunt însoțitori fideli când e frig și umezeală. Desigur, puteți salva culturile cu un amestec de zeamă bordeleză, dar această metodă nu poate fi numită inofensivă, deoarece există o limită maximă a cantității utilizate de cupru per sezon.
Astfel, se caută opțiuni mai sigure și mai puțin toxice. Și ele chiar există, de exemplu, preparatele pe bază de Bacillus subtilis.
Bacteria Bacillus subtilis a fost numită cu afecțiune de fermieri drept „baghetă magică”. Originea denumirii acestui microorganism se explică prin faptul că anterior era obținută exclusiv din infuzie de fân.
Acestea sunt bacterii mobile care supraviețuiesc într-un interval larg de temperatură (de la -5°C la 150°C), deși se simt cel mai confortabil la temperaturi de 25°C…30°C. Pentru cursul normal al proceselor vitale, Bacillus subtilis are nevoie de oxigen. Deși unele tulpini sunt anaerobe facultativ.
Bacteria de fân ajută la protejarea culturilor de putregai, precum și de multe boli fungice și bacteriene. De fapt, nu este altceva decât un antibiotic natural.
Ca urmare a metabolismului bacteriei, se sintetizează aminoacizi și vitamine, care sunt benefice pentru plante. O altă proprietate importantă a Bacillus subtilis – este un antagonist al ciupercilor de drojdie, salmonelei, stafilococilor, streptococilor și altor microorganisme patogene.
Cunoscând proprietățile benefice ale bacteriei de fân, puteți folosi biofungicidul pentru a soluționa următoarele probleme:
Prevenirea și tratarea în stadiile inițiale a bolilor de natură fungică (inclusiv putregaiul) a culturilor agricole și plantelor de interior.
Îmbunătățirea solului prin refacerea microflorei acestuia și reducerea procentului de toxine după prelucrare cu produse chimice.
Îmbunătățirea calității fructelor datorită capacității bacilului de fân de a crește conținutul de acid ascorbic și proteine din produse cu 20-30%, precum și de a reduce nivelul de nitrați.
Stimularea dezvoltării culturilor protejate și anume: creșterea înălțimii tulpinii, a numărului de flori, accelerarea timpului de coacere.
Bolile ce pot fi prevenite și tratate cu preparate pe bază de bacili de fân sunt: alternarioza, pătarea albă și bacteriană, bacterioza, rugina brună, arsura moniliană, făinarea, rapănul, mana, rizoctonioza, mucegaiul de zăpadă, fitoftoroza, cercosporioza, precum și diferite putregaiuri (alb, cenușiu, uscat și altele).
Principalele modalități de utilizare a preparatelor pe bază de Bacillus subtilis includ:
înmuierea semințelor, tuberculilor și bulbilor, precum și prelucrarea rădăcinilor răsadurilor;
pulverizarea pe frunze preventiv și în fazele incipiente;
udarea la rădăcina plantei în timpul sezonului de creștere;
prelucrarea solului (udarea cuibului) înainte de plantarea răsadurilor;
dezinfectarea solului și a compostului (inclusiv în sere).
Atât în scopuri de prevenire, cât și de tratament, frunzele culturilor sunt pulverizate pe ambele părți.
Tratamente cu soluție de bacil de fân
Bacilul de fân are multe tulpini (o tulpină este o cultură de microorganisme omogene genetic obținute în laborator). În același timp, fiecare tulpină are proprietăți speciale pe care oamenii de știință le folosesc pentru a dezvolta preparate microbiologice sub formă de pulbere, suspensie, etc.
În România este înregistrat un singur produs pe bază de Bacillus subtilis tulpina QST 713 – Serenade ASO. Bacillus subtilis previne îmbolnăvirea plantelor prin crearea unei zone de protecție pe frunze și prevenirea fixării și penetrării patogenilor.
În Moldova sunt omologate mai multe produse pe bază de Bacillus subtilis: Bio Bacter, Easy Start TE-Max BS, Ecostern, Fitosporin, SCAM și altele.
Un „plus” important al biofungicidelor pe bază de bacil de fân este că nu conțin „chimie” periculoasă, prin urmare, tratamentul cu aceste preparate nu reprezintă o amenințare pentru sănătate, sunt inofensive.
Cu toate avantajele, merită remarcat un dezavantaj semnificativ al bacteriilor bacilului de fân. Spre deosebire de fungicidele chimice, au o durată scurtă de acțiune și își pierd rapid proprietățile în aer. Prin urmare, este necesar să se facă de mai multe ori tratamente.
Cum pregătim acasă un preparat pe bază de bacil de fân
Dacă doriți să optați pentru producerea acasă a unui preparat, puteți utiliza următoarea metodă utilizată de mai mulți grădinari:
Pentru prepararea infuziei aveți nevoie doar de fân putred (dar nu mucegăit) de ierburi graminee (păiuș de livadă, raigras, timoftica, golomăț) apă și puțină cretă.
Pregățiți fânul pentru infuzie. Aveți nevoie de fân putrezit sau praf de fân. Pentru a-l obține, puneți o grămadă de iarbă uscată la umbră și umeziți-o periodic cu apă. După 2-3 săptămâni selectați fânul rămas care nu are mucegai pe el si mărunțiți-l cu foarfeca.
Pregătiți infuzia de bază. Adăugați 1 linguriță de cretă la 1 litru de apă și 100-150 g fân mărunțit, se aduce la fierbere și se mai ține pe foc încă 20 de minute. Astfel se vor distruge toți microbii, cu excepția bacilului de fân, care rezistă la temperaturi înalte.
Lăsați decoctul într-un loc cald timp de 3-4 zile pentru ca sporii bacteriilor prezenți în el să germineze (când se întâmplă acest lucru, va apărea o peliculă la suprafața decoctului).
Pregătim infuzia. Se toarnă peste 1 kg de fân 5 litri de apă, se adaugă 5 linguri de var şi se adaugă infuzia de bază deja preparată. Se acoperă si se lasă la cald aproximativ 3-4 zile. Despre faptul că infuzia este gata ne indică pelicula formată la suprafața soluției.
Mai este o modalitate de a obține această bacterie benefică – prin mulcire. Sub un strat de mulci, se creează condiții optime pentru bacilul de fân – întuneric, umiditate și temperatură moderată și există întotdeauna materie organică în descompunere cu care se „hrănește” bacteria.
În lupta împotriva bolilor fungice, preparatele cu Bacillus subtilis sunt inferioare ca eficiență fungicidelor chimice. Și dacă culturile sunt deja puternic afectate de boli, este puțin probabil ca acestea să fie salvate. Cu toate acestea, beneficiile preparatelor pe bază de bacili de fân ca mijloc de prevenire sau tratament a unor boli în stadiile incipiente sunt evidente.
Sectorul zootehnic pare a fi extrem de atractiv pentru fermierii certificați eco, fiind un furnizor important de îngrășăminte organice pentru sistemul de agricultură ecologică. În plus, cererea față de carne, lactate sau ouă eco este în creștere la nivel regional.
La prima vedere, acest lucru pare tentant pentru orice fermier, dar, pe de altă parte, insuficiența informațiilor, constrângerile până acum existente la nivel de legislație și necesitatea investițiilor mari, de multe ori peste capacitățile fermierilor, au dus la aceea că până la moment în Moldova nu există nicio fermă de animale sau păsări certificată eco.
Tentative au fost întreprinse mai multe pe parcursul anilor, iar interesul pentru sectoare cum ar fi de exemplu înființarea fermelor eco de păsări încă rămâne sporit.
Despre situația actuală din sectorul zootehnic, obiectivele și provocările existente s-a discutat în cadrul webinarului „Dezvoltarea sectorului zootehnic într-o agricultură durabilă, inclusiv ecologică”.
„Dacă e să analizăm sectorul zootehnic, suntem abia la începuturi. Situația ar putea fi îmbunătățită prin implicarea tuturor, inclusiv a comunității științifice și a organelor de resort. Pe majoritatea fermierilor îi îngrijorează regulile de producere ecologică, însă acestea sunt cât se poate de real de respectat. Am avut ocazia să colaborez cu fermieri certificați eco din alte țări, iar experiența acestora demonstrează că zootehnia eco este o activitate avantajoasă, atât pentru fermier, cât și pentru sol și consumator”, a menționat în cadrul webinarului Sergiu Coșman, doctor habilitat în problemele nutriției animale.
Prezentarea expertului este disponibilă pe acest link.
Realizarea investițiilor ar putea fi mai atractivă în cazul cooperării fermierilor, mai ales atunci când vorbim de necesitatea obținerii produselor finite pentru comercializare.
Acest lucru este confirmat, din nou, de experiența fermelor de peste hotare, care au format cooperative chiar dacă au suprafețe mici pe care le cultivă și un număr mic de animale la întreținere.
Mai multe detalii la acest subiect a oferit Eugen Voinițchi, medic veterinar, asistent universitar.
Pe de altă parte, trendul reducerii consumului de carne este intens promovat în ultima perioadă. În acest context, apare dilema Cum hrănim lumea? Optăm pentru agricultura în bază de plante sau animale și ce avantaje ne-ar oferi prima?
O analiză a soluțiilor propuse de experți din sector și mai multe detalii despre producerea prin utilizarea fertilizanților organici de origine vegetală a oferit în cadrul webinarului Tamara Șchiopu, Director EtnoGastronomica SRL.
Un subiect nu mai puțin important abordat în cadrul webinarului a ținut de apicultura ecologică. Nicolae Eremia, doctor habilitat în ştiinţe agricole, a prezentat broșura „Apicultura ecologică în Republica Moldova” și a oferit mai multe detalii despre producerea produselor apicole eco.
Webinarul a fost organizat de către Asociația „Educație pentru Dezvoltare” (AED) în cadrul Proiectului InfOrganic Moldova 2020-2022, implementat cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED).
Un sol bogat, cu un strat fertil adânc, pe care cresc culturi puternice și sănătoase, care găzduiește o rețea complexă microbiană și poate absorbi centimetri de precipitații bruște fără erodare, pe care se reduce cantitatea de buruieni în fiecare an, dar și necesarul de pesticide este visul oricărui fermier.
De cele mai multe ori, anume bazându-se pe aceste promisiuni mulți optează pentru tranziția către No-till, aceasta însă pentru mulți fermieri se dovedește a fi destul de „provocătoare”, astfel încât să fie abandonată ideea.
De ce se întâmplă acest lucru, care sunt tendințele la nivel local și cu ce provocări încă „luptă” fermierii din lume și locali care se orientează către No-till, discutăm în acest articol.
În ultimii ani, interesul fermierilor față de sistemul No-till este tot mai mare, mulți analizând posibilitățile tranziției, iar No-till devine testat la nivel global nu doar de fermierii convenționali, ci și de cei ecologici.
Totuși, din start ar trebui să menționăm că acei fermieri certificați eco care cultivă suprafețe mari, se confruntă cu probleme pentru care încă nu au găsit o soluție, pentru că tehnicile care funcționează bine la scară mică oferă provocări atunci când se implementează pe suprafețe mai mari.
De ce No-till a devenit popular?
Lucrarea solului este o practică larg răspândită prin care se face perturbarea, răsturnarea solului în scopul pregătirii acestuia pentru cultivare.
De-a lungul deceniilor, acțiunea negativă a arăturii și tehnologiilor deficiente a fost confirmată – lucrarea solului distruge agregatele structurale, se reduce capacitatea de reținere a apei și a aerului, necesare atât pentru rădăcinile plantelor, cât și pentru microorganismele din sol.
Presiunea tehnicii cu care se lucrează compactează solul de dedesubt, creând „talpa plugului” care reduce pătrunderea rădăcinilor în straturile mai adânci de sol.
În plus, la suprafața solului, în urma lucrărilor de distrugere a buruienilor și încorporare a resturilor se formează crusta aspră și neuniformă, ce necesită a fi înlăturată prin lucrări suplimentare.
Convențional sau ecologic – ce încercări se fac în No-till?
Suprafețele gestionate în sistemele No-till sau Strip-till și Mini-till cu aplicarea pesticidelor sunt în creștere de mai bine de un deceniu, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA (USDA).
În aceste sisteme, erbicidele sunt folosite nu doar pentru distrugerea buruienilor, ci și pentru distrugerea culturilor de acoperire.
Totodată, în unele cazuri, cantitatea de fungicide și insecticide în primii ani de tranziție la sistemele fără lucrare crește, deoarece resturile vegetale nu sunt introduse în sol, iar stadiile hibernante a dăunătorilor nu sunt scoase la suprafață.
Pe de altă parte, prin cultivarea culturilor de acoperire potrivite și diversificarea cât mai mare a asolamentelor, acest lucru poate fi evitat.
Însă, atunci când vorbim de erbicide, mulți fermieri sunt nevoiți să mărească cantitățile aplicate, astfel că de cele mai multe ori este pusă la îndoială eficiența sistemelor conservative de întreținere a solurilor.
Abordarea ecologică a No-till este radical diferită, însă la moment nu poate fi aplicată cu succes pe suprafețe mari. Pentru fermierii care cresc culturi pe câțiva acri sau mai puțin, aceasta implică, de obicei, adăugarea unor cantități semnificative de compost în paturile permanente de creștere, care completează nutrienții și îngroapă semințele de buruieni pentru a reduce sau a preveni germinarea lor sau utilizează mulci.
În acest sens, mulți fermieri utilizează amestecuri de turbă și compost aplicate pe sol în grosime de câțiva cm.
În SUA, fermele mai mari care cresc organic fără lucrarea solului folosesc adesea un sistem dezvoltat de Institutul Rodale. Cultura de acoperire se distruge chiar înainte de semănat folosind tăvălugi ce distrug culturile pentru a lăsa un pat gros de mulci.
Acest sistem funcționează bine pentru culturile cu semințe mari, cum ar fi porumbul și fasolea, care pot crește prin mulci, dar este o provocare pentru culturile cu semințe mai mici, cum ar fi, de exemplu, morcovii.
Aici, însă, distrusă prea devreme, cultura de acoperire va încolți din nou; prea târziu, nu va avea timp pentru a se usca. Vremea caldă și uscată în timpul tăvălugirii este ideală, în timp ce vremea rece și umedă poate împiedica distrugerea completă a culturii de acoperire.
Fermele ecologice mai mari au tendința să caute soluții performante, adică să opteze pentru echipamente noi, mai performante, dar eficiența acestora este încă necunoscută, astfel încât fermieri le iau ca pe o mare provocare, de altfel, și foarte costisitoare.
Provocările sistemului No-till
Cercetările arată o perioadă obișnuită de trei până la cinci ani în care un fermier convențional care trece la No-till înregistrează o scădere semnificativă a recoltelor, probabil cauzată de schimbările microbiomului pe măsură ce solul trece de la dominanța bacteriană la cea fungică.
Studiile arată că utilizarea culturilor de acoperire poate contribui la atenuarea scăderii randamentului în timpul tranziției la cultivarea fără lucrare a solului, dar trebuie efectuate cercetări suplimentare.
Între timp, reducerile costisitoare ale randamentului pot fi suficiente pentru a speria fermierii mai mari de la experimentare.
De asemenea, solul în sine poate deveni dificil de lucrat în timpul tranziției inițiale către No-till. Fermierii pot observa o creștere semnificativă a compactării solului, deoarece solul afânat de-a lungul anilor, cu conținut scăzut de materie organică, nu mai primește lucrarea anuală.
Evident, acest lucru diferă în funcție de fermă și tipul de sol, dar experiențele realizate inclusiv la noi în zonă arată că „este nevoie de aproximativ cinci ani pentru ca procesele biologice să poată asigura o bună structură a solului”.
În plus, sistemul No-till necesită mai mult studiu și muncă. Aplicat în legumicultură, spre exemplu, fermierii orientându-se spre evitarea utilizării erbicidelor lasă o parte din terenuri pentru producerea mulciului pe care apoi îl transferă pe solul unde cultivă legume pentru a-l proteja de buruieni.
Ce obținem într-un final implementând No-till
Pentru fermierii care sunt capabili să depășească provocările tranziției, adoptarea practicilor conservative poate genera beneficii semnificative pe termen lung.
De exemplu, după ce fermierii trec de scăderile inițiale de recolte, în timp, mulți înregistrează creșteri ale randamentului – și profitului.
Un studiu realizat pe parcursul a 30 de ani de la Universitatea de Stat din Michigan, a constatat că durata de implementare are un impact uriaș asupra profitabilității în sistemele conservative.
O treime dintre fermele din studiu au înregistrat scăderi inițiale ale profitului în timpul tranziției la No-till, dar după 13 ani toate fermele au obținut o rentabilitate mai mare decât au avut-o cu managementul convențional.
Coautorul studiului, Nick Haddad, a menționat într-un comunicat de presă:
„În fiecare an, timp de mai bine de 30 de ani, randamentul în sistemele fără lucrare a crescut anual față de randamentul pe terenurile arate. M-aș fi așteptat la un punct în care randamentele și beneficiile economice au atins apogeul, dar au continuat să crească. A fost uluitor”.
Mai mult, după 10 ani de implementare a sistemului No-till majoritatea fermierilor reușesc să reducă cantitățile de pesticide utilizate.
Lăsând la o parte profiturile, un beneficiu uriaș, evident de la sine, al agriculturii fără lucrare este îmbunătățirea calității generale și a rezistenței solului.
Solul sănătos, cultivat nu numai că reține mai multă apă decât solul arat, ci și rezistă la eroziunea vântului și a apei cu până la 80% mai bine.
Totodată, inclusiv experiențele locale arată că solurile ce nu sunt lucrate, dar pe care sunt implementate corect principiile agriculturii conservative, au o rezistență mult mai mare la secetă.
Beneficiile potențiale sunt clare, dar provocările către o tranziție completă rămân descurajante pentru mulți fermieri, în special pentru fermierii de producție la scară mare, care au mai puține exemple pozitive din care să învețe.
În special, fermierii ecologici, care nu folosesc erbicide, pot găsi o provocare peste puterile lor de a trece către No-till.
Specialiștii anticipează că mai mulți fermieri la scară mare, cu experiențe pozitive de cultivare fără lucrarea solului, vor ajuta colegii curioși să le imite exemplele.
Majoritatea fermierilor care au rezistat provocărilor și au rămas să implementeze No-till menționează că după mai bine de un deceniu de calitate a solului îmbunătățită semnificativ, profituri crescute și cantități mai mici de îngrășăminte, se simt mai încrezători ca niciodată în practicile lor.
Articol realizat în baza analizei „Can No-Till Farming Go Big?” realizată de către Richard Robinson și Caroline Noble.
