Nivelul ridicat de dioxid de carbon determină scăderea calităţii grâului

Agrobiznes
-
0

Creşterea nivelului de dioxid de carbon în atmosferă are un efect negativ asupra conţinutului de proteină din grâu, şi, implicit, afectează calitatea nutritivă a cerealei. Aceasta este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din Gothenburg, Suedia, publicată recent într-un studiu din revista Global Change Biology.

Nivelurile ridicate de dioxid de carbon din atmosferă stimulează fotosinteza și creșterea multor plante. Cu toate acestea, dacă plantele nu își sporesc proporțional aportul de nutrienți, recolta avea o valoare nutritivă mai mică. Un nivel scăzut de nutrienți pe bază de azot generează un conținut de proteină mai mic și, implicit, o calitate nutritivă mai slabă.

„Conținutul de proteină reprezintă cel mai important aspect pentru culturi, cu implicații atât asupra valorii nutriționale cât și a calității cerealelor destinate morăritului”, a explicat Håkan Pleijel, profesor de științele mediului din cadrul Departamentului de Biologie și Științele Mediului al Universității din Gothenburg.

Cercetătorii Håkan Pleijel și Johan Uddling au rezumat modalitatea prin care nivelul de dioxid de carbon, crescut artificial în cadrul experimentului, a afectat indicii recoltei și conținutul de proteină al grâului. Studiul cuprinde date culese de pe 43 de parcele experimentale, unde au fost cultivate 17 varietăți diferite de grâu. Experimentele s-au desfășurat în zece țări, de pe patru continente. Concluzia studiului este limpede: „Nivelul crescut de dioxid de carbon deseori duce la creșterea producției de cereale, dar duce de asemenea și la reducerea calității, sub forma unui conținut mai mic de proteină”, a declarat prof. Pleijel.

Grâul, împreună cu orezul, reprezintă cele mai importante culturi cerealiere pe plan mondial, din punctul de vedere al cantităților. De asemenea, grâul are un conținut neobișnuit de bogat în proteine, iar această cultură a furnizat speciei umane cel mai mare aport de proteină. Conținutul scăzut de proteină din grâu ca urmare a nivelului ridicat de dioxid de carbon reprezintă, așadar, o serioasă consecință negativă a schimbărilor atmosferice cu care ne confruntăm.

Unul dintre motivele pentru care conținutul de proteină din grâu scade în timp ce nivelul dioxidului de carbon crește, este acela că asimilarea azotului nu se face în același ritm cu creșterea grâului, producându-se un fel de efect de diluare. Totuși, nivelul crescut al dioxidului de carbon reduce conținutul de proteină din grâu, chiar dacă producția de grâu nu se modifică.

„Acest fapt arată că dioxidul de carbon are un impact negativ asupra capacității plantelor de a absorbi azotul”, continuă prof. Pleijel. „Aceasta este o nouă și neașteptată descoperire, pe care trebuie să o aprofundăm pentru a-i înțelege cauzele”.

Studiile de laborator au dovedit că nivelul crescut al dioxidului de carbon perturbă procesele prin care plantele transformă azotul din moleculele inorganice de nitrați în azotul care intră în componența proteinelor.

Johan Uddling și prof. Pleijel investighează acum dacă efectele pe care le-au descoperit și demonstrat în cazul grâului se produc și în cazul altor cereale. „Rezultatele noastre indică faptul că reducerea conținutului de azot și proteină, produsă ca urmare a nivelului ridicat de dioxid de carbon, reprezintă un efect generalizat al culturilor și nu poate fi explicată doar printr-o utilizare sporită a îngrășămintelor”, adaugă Uddling.

Așadar, efectul pozitiv pe care îl înregistrează creșterea nivelului de dioxid de carbon în ceea ce privește producția de cereale are un efect secundar, sub forma reducerii valorii nutritive a celei mai importante surse de hrană.

„Aceasta reprezintă o consecință semnificativă pe care creșterea nivelului de dioxid de carbon o are asupra securității alimentare globale”, concluzionează prof. Pleijel. 

Sursa: recolta.eu

Cum se cultivă cartoful pentru a avea roadă bogată

Agrobiznes
-
0
Cum se cultivă cartoful pentru a avea roadă bogată

Cartoful este un aliment de care populaţia globului este dependentă, încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre cartoful beneficiază de condiţii optime de dezvoltare, tehnologie avansată şi subvenţii substanţiale oferite de guvernele lumii.

Suprafaţa cultivată pe glob este de 20 milioane ha, din care peste 70% se află în Europa. Pentru ca o cultură de cartof să devină rentabilă trebuie găsite soluţii pentru creşterea producţiei.

Potrivit Agrochannel, încolţirea cartofilor de sămânţă este esenţială. Această lucrare duce la obţinerea unei recolte cu circa 15 zile mai timpurie şi a unui spor de producţie de până la 100%, la primele recoltări. Încolţirea cartofilor pentru samânţă înainte de plantare durează circa 1 lună.

Arătura de toamnă este obligatorie. Îngheţul şi dezgheţul pământului din timpul iernii determină fărămiţarea acestuia, un aspect foarte important pentru cuibul de cartofi. Lucrarea se efectuează cu discul urmat de grapă.

Încadrarea cartofului într-un asolament raţional şi alegerea celei mai potrivite plante premergătoare contribuie la sporirea producţiei. Sunt foarte bune premergătoare pentru cartof, ierburile perene şi ţelina pajiştilor naturale, leguminoasele perene şi anuale, după care solul rămâne îmbogăţit în materie organică şi azot, condiţii foarte bune pentru formarea tuberculilor.

Cartoful se cultivă cu bune rezultate şi în mod frecvent după cerealele păioase. Se pot cultiva, de asemenea, după inul pentru fibre şi chiar floarea soarelui, sfecla de zahăr sau porumb.

Plantarea cât mai devreme este o altă cerinţă importantă pentru cultura cartofului. Când solul este bine uscat se poate ieşi în câmp pentru a pregăti terenul fără riscul de a tasa solul. Calendaristic se întâmplă între 15 şi 25 aprilie, în funcţie de zona şi scopul culturii.

Pentru cultura a doua, plantarea de vară, epoca optimă este între 25 iunie – 5 iulie. Plantarea cartofului trebuie încheiată în 8-15 zile.

La pregătirea terenului se administrează şi îngrăşămintele organice şi chimice. Folosirea dozelor mari, bine echilibrate din punct de vedere al elementelor nutritive, reprezintă una din cele mai importante verigi tehnologice. Sistemul de fertilizare la cartof se stabileşte, ţinând seama de producţia planificată şi consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea acesteia.

Gunoiul de grajd constituie îngrăşământul de bază pentru cartof: se aplică în doze de 30-40 t/ha. Folosirea gunoiului de grajd la cartof asigură sporuri de producţie cuprinse între 4000 şi 7000 kg/ha.

Pentru că se execută cu material încolţit, plantarea cartofului pentru consum extratimpuriu şi timpuriu ridică unele probleme din punct de vedere al mecanizării. În acest sens se deschid mai întâi rigole de 8-10 cm adâncime, pe care se repartizează tuberculii încoltiţi cu atenţie pentru a nu le rupe colţii. Se face apoi o bilonare prin care se acoperă cartofii plantaţi.

Pentru a se obţine o producţie mare la recoltările timpurii, suprafaţa foliară la unitatea de suprafaţă trebuie să fie mare. Acest lucru se poate realiza printr-o densitate sporită.

În general, pentru recoltările timpurii, în condiţii de semimecanizare se va planta la 50-60 cm între rânduri şi 15-20 cm pe rând, realizând 80-100 mii cuiburi la ha.

Adâncimea de plantare pentru recoltarea mecanizată este de cel mult 6 cm. Pentru tuberculii mici şi cei sectionaţi se utilizează adâncimea de 4 cm, iar pe nisipuri 5-8 cm. Cantitatea de tuberculi necesară la plantare este de 3000-4500 Kg / ha în funcţie de densitate şi greutatea medie a tuberculilor.

Cartoful este atacat de multe boli atât în timpul vegetaţiei, cât şi în timpul păstrării tuberculilor peste iarnă. Virozele, râia neagră, înnegrirea tulpinii, alternarioza, mana sunt cele mai cunoscute.

Combaterea manei şi a gândacului de Colorado se poate face concomitent, dacă avertizările coincid. Turdacupral şi Decisul sau Sinoratoxul sunt cele mai uzitate.

Idei de afaceri: Mangaliţa – „porcul-somon” sau „uleiul de măsline cu patru picioare”

Agrobiznes
-
0
Idei de afaceri: Mangaliţa – „porcul-somon” sau „uleiul de măsline cu patru picioare”

Porcul de Mangaliţa, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, pare să fie apreciat, din nou, de către fermierii români.

În vreme ce românii au abandonat această rasă după 1989, ungurii au intuit potențialul acesteia, iar acum sunt printre cei mai mari exportatori din lume de jambon de Mangalița, la prețuri de peste 80 de euro pe kilogram. Fermierii români vor acum să recupereze timpul pierdut și încearcă revitalizarea acestei rase cu ajutorul nou-înființatei Asociații a Crescătorilor de Porci Mangalița. Deocamdată nu se pune problema exporturilor, fermierii mulțumindu-se să vândă carnea în țară, prin restaurantele din marile orașe, dar și prin târgurile de produse tradiționale și lanțurile de retail. Pentru a valorifica mai bine producția, românii au creat produse tradiționale proprii cu mărci înregistrate precum „Cârnații de Săpânța”.

„Românii au renunțat după revoluție să mai crească porci de Mangalița pentru că sunt mai greu de crescut și, în plus, au cam 60-70% grăsime, spre deosebire de alte rase, unde raportul este inversat – grăsimea ajunge doar la 30-40%. Noi nu am știut să profităm de această oportunitate, în vreme ce ungurii, de exemplu, au intuit repede potențialul rasei și acum sunt principalii exportatori de jambon în Europa Occidentală, Japonia și SUA unde vând cu prețuri de la 80 de euro în sus kilogramul. Ei au un adevărat program de creștere a porcului de Mangalița, finanțat din fonduri europene. La noi nu face nimeni nimic”, a declarat Ioan Tătăran, președintele Asociației Crescătorilor de Porci Mangalița.

Asociația organizează în fiecare an în luna aprilie la Baia Mare Festivalul Mangalița, manifestare organizată pentru promovarea creșterii acestei rase de către micii fermieri.

„Vrem să-i încurajăm pe țărani să crească rasa Mangalița. Am facut analize și am constatat că procentul de acizi grași nesaturați din acestă carne ajunge la 70%, procent similar cu cel întâlnit în uleiul de măsline sau somon. (…) Profesorul Mencinicopschi a făcut recent un studiu pe acestă carne și a ajuns la conluzia că este foarte indicată pentru cei care suferă de boli cardiovasculare. Clienții cărora le furnizăm carne proaspătă sunt, în cea mai mare parte, restarurantele din București, Cluj și Baia Mare. În Capitală vindem carne pentru City Grill, Carul cu Bere și La Mama. Distribuim, de asemenea, mezeluri din carne de Mangalița prin lanțurile de retail și piețele din Baia-Mare, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Sibiu și București, în special prin Real și Cora, unde avem standuri, dar și prin târgurile de produse tradiționale organizate în orașele din țară. Am înregistrat la OSIM brandul „Cârnați de Săpânța”, făcuți din carne de Mangalița și din vită brună maramureșană. Practic, încercăm să-i învățăm pe oameni să-și pună valoare adăugată la produsele primare. La export nu avem ce vinde deocamdată pentru că efectivele sunt acum de sub 10.000 de capete și ne-ar fi greu să umplem și un camion de 20 de tone. În 2-3 ani ne-am propus, însă, să ajungem în țară la vreo 30.000 de capete”, a spus Tătăran.

Potrivit acestuia, porcul de Mangalița nu se pretează pentru creșterea în ferme mari, în sistem intensiv, ci în ferme țărănești cu până la 100 de capete. Cei mai mulți crescători ai acestei rase sunt în Transilvania în Baia-Mare, Bihor, Covasna, Harghita, Brașov și Arad.

„Nivelul scăzut de colesterol este principalul avantaj al porcului de Mangalița față de alte rase. Numai că porcul de Mangalița se crește mai greu. Scroafele din această rasă fată mai puțini purcei, iar aceștia pot fi tăiați abia de la un an și jumătate în sus. În plus, porcul de Magalița este crescut în sistem extensiv, nu în ferme mari. Aceștia sunt crescuți în gospodării țărănești, afară, la soare și se hrănesc cu iarbă, ghindă, jir, iar cu câteva luni înainte de sacrificare sunt trecuți și pe cereale. În aceste condiții, nu e de mirare că un kilogram de carne costă 40-50 de lei kilogramul, adică dublu față de carnea de la un porc de crescătorie, sau chiar mai mult de atât dacă vorbim de cotlet sau ceafă”, a continuat președintele Asciației Crescătorilor de Porci Mangalița.

Transilvania era cunoscută cândva ca o zonă tradițională pentru creșterea porcului de Mangalița. Carnea acestei rase, de culoare mai închisă, este apreciată pentru aspectul său marmorat dat de grăsimea intramusculară, frăgezime şi suculenţă iar gustul, datorită nivelului redus de colesterol, amintește, mai degrabă, de carnea de mistreț decât de cea a porcului din rasele europene, precum York, Landrace sau Marele Alb. Ca grupă de preț, Mangalița se încadrează mai degrabă în categoria porcilor „de lux, în care se mai numără porcul vietnamez, porcul iberic, Kunekune sau autohtonul porc de Bazna – o corcitură românească de la sfârșitul secolului XIX, dintre scroafa de Mangalița și vierul Berk.

La rândul său, Mangalița a apărut în prima parte a secolului XIX, din combinarea raselor ungurești Bakonyi și Szalontai cu mistrețul.

Rasa Mangalița, cu variațiile sale – Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa roşcat nu este una foarte pretențioasă la condițiile de hrană și adăpost, fiind rezistentă la boli și condiţii climatice aspre.

Prolificitatea rasei este de 6-7 purcei, consumul specific de 5,5-6 kilograme de hrană iar sporul mediu zilnic este de 400 de grame, scrie stiri.botosani.ro.

Fructele din Moldova, apreciate înalt la expoziţia Fruit Logistica din Germania

Agrobiznes
-
0

Republica Moldova s-a impus prin calitatea deosebită a fructelor la cea mai importantă expoziţie de produse proaspete în Europa Fruit Logistica 2013. Mai mulţi comercianţi şi cumpărători s-au arătat interesaţi de produse şi au anunţat că vor vizita ţara noastră în noul sezon de producere.

La expoziţie, Moldova a prezentat mostre de mere și fructe uscate pe parcursul a trei zile cât a durat evenimentul de la Berlin. Ambasadorul moldovean în Germania, Aureliu Ciocoi, a vizitat standul și a încurajat producătorii să îmbrățișeze practicile de calitate, care predomină în Occident, dar și să depună mai multe eforturi pentru a intra pe piețele europene.

Totodată, producătorii moldoveni au stabilit peste 150 de contacte productive cu cumpărători de produse proaspete, importatori și reprezentanți ai rețelelor de supermarket, atât din Uniunea Europeană, cât și din Comunitatea Statelor Independente. Zece comercianți și cumpărători străini, care și-au exprimat interesul față de fructele și legumele moldovenești, vor vizita Republica Moldova în perioada sezonului de producere care vine.

Producătorii de fructe moldoveni au fost susţinuţi la această expoziție de Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED), finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Corporația Provocările Mileniului, în colaborare cu Proiectul Promovarea Comerțului și Sporirea Capacităților de Producție a Producătorilor de Fructe Proaspete din Moldova, implementat de către PNUD.

Republica Moldova a prezentat produsele agriculturii de valoare înaltă sub sloganul „un gust deosebit” și a fost reprezentată de către fermieri, grupuri de producători, asociații de producere, proiecte donatoare și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Sursa: moldova.org

Eficientizare energetică pentru sporirea competitivităţii legumelor moldoveneşti

Agrobiznes
-
0
Eficientizare energetică pentru sporirea competitivităţii legumelor moldoveneşti

În condiţiile, când majoritatea agricultorilor moldoveni se plâng de competitivitatea redusă a produselor noastre agricole şi dificultatea de a comercializa marfa, societatea Agromaxer din Străşeni, accesând un credit prin intermediul proiectului MOSEFF de la BERD investeşte în eficientizarea consumului de energie în sere, asigură astfel reducerea costurilor şi sporeşte competitivitatea, scrie publicația ECOnomist.

Deşi Republica Moldova are unul din cele mai fertile soluri din Europa, din cauza dificultăţii de a investi în agricultură, produsele agricole moldoveneşti au pierdut în ultimii ani tot mai mult teren în faţa celor de import. Cauza este managementul defectuos al întreprinderilor agricole şi lipsa unor finanţări avantajoase pentru fermieri. Acum câţiva ani nu prea întâlneai roşii sau castraveţi autohtoni pe pieţele agroalimentare din oraşele moldoveneşti decât în perioada de coacerea naturală a acestora, adică în iulie-septembrie. Situaţia s-a redresat atunci când Ministerul Agriculturii a înţeles eficienţa sporită a cultivării produselor cu valoare adăugată înaltă, iniţiind subvenţionarea acestora.

Legumele, în special cele crescute în sere, oferă, cu certitudine o valoare adăugată înaltă. Însă, pentru a avea produse competitive, întreprinderile specializate în acest domeniu, trebuie să asigure un proces de producere neîntrerupt. Aici, însă, agricultorii moldoveni sunt defavorizaţi de condiţiilor climaterice deoarece în unele ţări de origine a legumelor importate pe piaţa moldovenească, cum ar fi Turcia, acestea pot fi cultivate anul întreg fără prea mari cheltuieli, graţie climei calde. Evident, pentru a asigura preţuri competitive la aceste produse, chiar pe piaţa internă, legumicultorii moldoveni au nevoie de surse de energie ieftină, or cele tradiţionale, de import, cum ar fi gazul costă destul de scump.

Soluţia a venit prin intermediul proiectelor de eficientizare energetică iniţiate de guvernul de la Chişinău şi finanţate de programul MOSEFF al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acestea oferă finanţări în condiţii destul de avantajoase pentru investiţiile în utilaje şi renovări care să asigure o eficientizare a consumului de energie, o bună parte din banii oferiţi fiind chiar nerambursabili.

De această oportunitate s-a folosit şi compania Agromaxer SRL din Străşeni, care a decis să construiască pe o suprafaţă de patru hectare un complex de sere în satul Oniţcani, raionul Criuleni, procesele din sere fiind asigurate de energia termică produsă în cazane pe bază de biomasă.

Unul din partenerii acestei afaceri, Vitalie Căpăţână, este un exemplu de întoarcere a emigranţilor moldoveni se peste hotare şi iniţierea afacerilor în economia moldovenească. Acesta, după vre-o cinci ani de lucru în Italia, a primit o propunere de la directorul Agromaxer SRL, Iurie Balan de a investi în complexul de sere. Aflând de oportunităţile de finanţare apărute, cei doi parteneri au cumpărat patru hectare de pământ în satul Oniţcani, în apropierea râului Nistru şi au demarat afacerea. „Am investit circa 22 mil. lei, cea mai mare parte din ei fiind credite şi granturi iar o parte din investiţii a fost subvenţionată de Ministerul Agriculturii. În iarna lui 2011 o seră a început să funcţioneze şi în primăvara lui 2012 am obţinut prima recoltă.”, ne relatează Vitalie Căpăţână.

Tot în 2012 a fost construită cea de-a doua seră şi a fost obţinută prima recoltă, fiind utilizat cazanul pe bază de biomasă, cumpărat cu finanţarea MOSEFF. „În anul curent v-om începe mult mai devreme. Vom planta castraveţi într-o seră şi sperăm la sfârşitul lui martie să avem castraveţi pe piaţă. Iar în altă seră, unde instalăm cel de-al doilea cazan, la sfârşitul lui aprilie, la începutul lui mai vom avea roşii coapte.”, ne relatează antreprenorul despre planurile pe termen scurt. „Scopul nostru este să avem recoltă tot anul, inclusiv şi iarna, când vom cultiva salate. Pentru asta trebuie ca sistemul de încălzire să funcţioneze la maxim, însă avem nevoie de peleţi mai calitativi, deoarece cei existenţi în prezent sunt insuficient de condensaţi şi nu degajă suficientă căldură.”, a menţionat el una din deficienţele cu care se confruntă.

Dacă cei doi antreprenori vor reuşi să facă afacerea să lucreze fără întreruperi, în 5-7 ani speră să recupereze investiţia. „Din iarna viitoare cred că vom putea deja să activăm fără întreruperi”, este optimist Vitalie Căpăţână.

Cât priveşte piaţa de desfacere, aici afacerea din Oniţcani are spaţii de extindere chiar în interiorul ţării. „Am exportat doar o mică parte din recolta obţinută anul trecut, cea mai mare parte din ea fiind comercializată pe piaţa internă. Vindem mai mult prin intermediul pieţelor agroalimentare dar urmează să încheiem contracte şi cu reţelele de supermarketuri care asigură comenzi mai stabile.” , ne-a relatat el, oferind un argument solid în vederea durabilităţii afacerii iniţiate.

În total, pentru cele două minicentrale termice, care sunt dotate cu cazane de fabricaţie italiană, Agromaxer a achitat circa 600 mii de euro, 15% din sumă constituind componenta de grant. Compania se aşteaptă să obţină anual recolta de 1300 de tone de legume. Toate serviciile de asigurare cu apă, canalizare, energie (inclusiv termică), sunt autonome, 95% din toate procesele sunt automatizate. Valoarea totală de proiect a investiţiei constituie 32 mil. lei. Folosirea resurselor regenerabile de energie permite economisirea din contul reducerii cheltuielilor pentru combustibil circa două mil. lei. Când va începe să funcţioneze la capacitate maximă, afacerea va asigura 52 locuri de muncă, o cifră de loc neglijabilă pentru o localitate de talie medie, precum satul Oniţcani.

Ferma de struți a Cleopatrei Dumitrescu

Agrobiznes
-
0
Ferma de struți a Cleopatrei Dumitrescu

Cleopatra Dumitrescu din Republica Moldova are o fermă de struţi. A descoperit afacerea în 1996, când se afla în SUA, şi s-a hotărât imediat să facă şi în Moldova ceva asemănător, bazându-se într-o oarecare măsură şi pe experienţa obţinută în urma creşterii păsărilor.

Şi-a deschis la început o mică fermă cu 7 struţi adulţi şi cu 12 pui de struţ achiziţionaţi din ţările Europei de Vest, de la diferite ferme, pentru evitarea consangvinizării.

De asemenea, achiziţionase pentru demararea afacerii vreo 18 ouă pentru incubat, un incubator şi o maternitate pentru pui. Ferma a fost amenajată în spaţiile care aparţineau cândva colhozului. Astfel, problema amenajării fermei a fost rezolvată destul de rapid datorită faptului că existau deja clădirile şi nu a trebuit decât să fie construite gardurile despărţitoare şi adăposturile. „A fost relativ simplu, deoarece struţul nu este pretenţios atâta timp cât îi oferi un acoperiş deasupra capului, lumină şi lucernă”, ne-a relatat Cleopatra Dumitrescu.

Iniţiatorul acestei afaceri ne-a mai spus că investiţia iniţială a fost destul de mare. „Gândiţi-vă că în acea perioadă, prin anul 1997, preţurile erau cu totul altele decât cele de acum. Astfel, un pui de struţ îl poţi achiziţiona astăzi cu 50 euro, iar un adult de trei ani, bun reproducător – cu 1.000 de euro sau chiar mai mult, iar atunci sumele erau de cel puţin de trei ori mai mari. În plus, nici nu existau foarte multe informaţii despre cum să creşti struţi şi să desfăşori o asemenea afacere. Noi am fost oarecum norocoşi, pentru că aveam internet încă din 1996 şi multe lucruri am putut să le citim pe site-uri americane sau australiene. Vedeam ce fac crescătorii din afară, încercam să înţelegem de ce fac aşa anumite lucruri şi încercam să le aplicăm şi noi. Am învăţat să iniţiem şi să obţinem venituri din această afacere după ce făceam ceea ce vedeam la alţii. Ne-a bucurat foarte mult faptul că afacerea a mers bine încă de la început”, a spus Cleopatra Dumitrescu.

Originalitatea este un factor important în obţinerea veniturilor din această afacere. „Struţi în Moldova? Asta era ceva cu totul nou, interesul era foarte mare, mai ales din partea altor potenţiali crescători. În plus, noi, aici în ţară, chiar avem condiţii excelente pentru astfel de ferme. Au venit crescători din străinătate să ne spună că la noi pământul este mult mai bun, că forţa de muncă se găseşte uşor şi ne întrebau de ce nu punem osul la treabă pentru ca să ne extindem”, a afirmat deţinătorul fermei de struţi.

Spaţiu, hrană, productivitate pentru o afacere de succes

Cleopatra Dumitrescu ne-a comunicat că activitatea la fermă nu e grea deloc, trebuie doar sa respecţi câteva condiţii de bază: să îi dai struţului suprafaţă mare de teren, să aibă apă şi multă lucernă, care este, de fapt, hrana lui de bază, iar adăpostul să fie corespunzător. „Dacă e frig, adăpostul trebuie încălzit, mai ales pentru pui. Noi chiar am avut o problemă în urmă cu câţiva ani, când într-o noapte am rămas fără curent electric şi nu ne montasem încă generator automat de rezervă. Atunci ne-au murit mulţi pui”, a menţionat businessmanul.

Cleopatra Dumitrescu creşte acum la fermă 24 de struţi adulţi, reproducători, fiecare deţine o suprafaţa de ţarc exterior de 700-800 metri pătraţi, mult peste normele europene, care prevăd un minim de 250 metri pătraţi pentru o pasăre. E bine să iei în calcul această suprafaţă încă de la începutul afacerii, deoarece struţului îi place să stea la soare, să aibă lumină şi căldură.

Poţi să demarezi activitatea chiar şi numai cu un mascul şi o femelă. Femela începe să se ouă la vârsta de 1 an, însă primele ouă nu sunt bune pentru incubat, abia după ce struţii împlinesc trei ani fac ouă care se pot incuba. De aceea se recomandă ca primele ouă să le vinzi, ca să îţi acoperi din cheltuieli. Astfel, pentru întreţinerea fermei, majoritatea cheltuielilor vor fi orientate spre achiziţionarea hrănii. Jumătate din hrana struţului e lucerna, dar lui îi mai trebuie pentru alimentaţie şi grâu, porumb, orz, ovăz, amestec de cereale şi, dacă trebuie să le cumperi, atunci câştigul se va diminua. E important, aşadar, să poţi să pregăteşti furajele şi să creşti materia primă pentru acestea în gospodăria proprie, pentru ca să nu fii nevoit să le cumperi.

Referitor la productivitate trebuie să ştiţi că o femelă produce între 40 şi 90 de ouă pe an, iar dacă e un an bun poate ajunge chiar şi la 120 de ouă dintre care 80 la sută scot pui. Femela poate să se ouă peste o zi, dar poate să se ouă şi două săptămâni, apoi să ia o săptămână pauză sau se ouă o lună în continuu. Cât timp este cald afară, începând cu primăvara şi până toamna târziu, ea se ouă. Trebuie însă s-o obişnuieşti cu teritoriul ei şi s-o determini să se ouă acolo unde vrei tu, cum ar fi, de exemplu, într-un spaţiu cu nisip, care imită mediul ei natural. Dacă nu se ouă acolo unde trebuie, pur şi simplu îi muţi ouăle, ea vine după ele şi se deprinde acolo. „N-am ştiut treaba asta de la început, struţii au spart ouăle şi am avut pierderi”, a menţionat Cleopatra Dumitrescu.

Deţinătorul fermei de struţi ne-a spus şi despre perioada când sunt obţinute primele venituri din vânzarea ouălor. „Primele 10 ouă de la fiecare femelă le vindem imediat, pentru că pică în perioada Paştelui şi sunt clienţi care vor să vopsească şi să picteze ouă de struţ. E şi asta o piaţă: realizarea ouălor pentru coajă”, a afirmat Cleopatra Dumitrescu.

De ce merită să creşteţi struţi?

Principalele avantaje ale creşterii struţilor sunt două: produc mult mai mulţi pui decât alte animale şi hrana lor e foarte ieftină. Un struţ consumă maximum 2,5 kg de hrană pe zi, jumătate fiind lucernă. Dacă nu ai lucernă, le dai iarbă. Apar anumite probleme în privinţa alimentaţiei struţilor în anii în care e secetă, dar poţi să ai şi noroc: când iarna e blândă îi hrăneşti cu lucernă verde până la Revelion. În principiu, până la vârsta de 1 an, un struţ costă 60-65 euro, poate şi mai mult. La vârsta de 1 an, când are 90-100 kg, poţi să îl vinzi la abator cu 2,5 euro pentru un kilogram şi, astfel, poţi să obţii un câştig de peste 100 de euro de la fiecare pasăre.

„Este o afacere profitabilă şi mie îmi place. Nu e complicat, nu e dificil, nu necesită multă muncă. Să creşti 5 struţi sau 30 de struţi înseamnă cam acelaşi lucru, deoarece volumul de muncă e acelaşi. Nu strâng paie şi mult bălegar ca la vite. Trebuie să ai tot timpul apă şi verdeaţă, să ai grijă să strângi ouăle. În rest, nu prea faci nimic. Cei interesaţi de această activitate nu au de ce să se sperie: important este să iubească struţii şi să le asigure condiţiile de care am vorbit, să nu ezite să ceară sprijinul oamenilor de afaceri cu experienţă care au ferme mari. Ei vă pot oferi ajutor consistent, chiar şi în privinţa pieţei de desfacere a producţiei”, susţine Cleopatra Dumitrescu.

Cât costă un ou de struţ? Un ou pentru incubat costă între 180 şi 700 de lei, în funcţie de numărul de bucăţi achiziţionate. Un ou pentru consum costă între 160 şi 400 de lei. Ouăle pot fi incubate la fermele deja existente, la un preţ de aproximativ 10 euro, care include costuri, cum ar fi curentul electric consumat de incubator sau dezinfectantul. Probabil, vă întrebaţi cât de repede creşte un struţ. La naştere, un pui are 25 cm înălţime şi o greutate de aproximativ 1 kilogram. Creşte cu 25-30 cm pe lună, astfel că la vârsta de 5 luni, se uită deja de sus la crescător. La maturitate atinge o înălţime de 2,5 m şi o greutate de peste 150 kg. Trăieşte peste 50 de ani. Puii se scot primăvara şi vara, ouăle care sunt scoase în afara acestui interval sunt folosite pentru consum. Nu se scot pui toamna.

Câţi bani se pot obţine în urma creşterii unui struţ? În momentul sacrificării, la vârsta de 10-14 luni, de la un struţ se obţin 35 kg de carne macră fragedă şi săracă în grăsime, peste 1 metru pătrat de piele şi aproximativ 1,5 kg de pene. Dacă nu sunt sacrificaţi, struţii se păstrează pentru reproducţie: masculul atinge maturitatea sexuală la 30 de luni, femela – la 20 de luni.

Pentru ca să evitaţi cheltuielile inutile şi să aveţi pierderi trebuie să ştiţi cum să depistaţi imediat când struţul se îmbolnăveşte. Un struţ sănătos trebuie să vină spre crescător când acesta se apropie de ţarc. Dacă e bolnav, nu-şi mai manifestă interesul faţă de om, e mai abătut, nu mai e atât de ţanţoş. Gâtul e mai îndoit, spatele mai curbat, aripile sunt lăsate.

Astfel, dacă doriţi să investiţi în agricultură trebuie să încercaţi şi alte metode decât cele tradiţionale pentru a obţine profit. Ferma de struţi este o oportunitate excelentă în acest sens.

Livezile de nuci – o afacere profitabilă chiar aici acasă

Agrobiznes
-
1
Livezile de nuci – o afacere profitabilă chiar aici acasă

Livezile de nuc sunt o afacere profitabilă chiar şi pe timp de criză. Datorită cererii mari de pe piaţa externă, o tonă de miez este vândută cu aproximativ cinci mii de euro. Ministerul Agriculturii oferă subvenţii de 10 mii de lei pentru plantarea unui hectar de livadă, relatează PublikaTV.

Tudor Slănină a plantat, în 2001, prima sa livadă de nuc. El este cel mai mare exportator din Moldova al acestui produs, cu un volum de livrări de 1.800 de tone de miez, în anul 2011.

„În primul rând, nucul nu dă recoltă la 10 ani, dar noi deja din 2008 încoace am început a recolta, e al patrulea an când recoltăm. În mediu pe hectar putem atinge deja o tonă. Orice cultură poate da profit, dar trebuie bine îngrijită. Sperăm să nu avem rezultate mai proaste faţă de anul trecut”, a spus producătorul.

Tudor Slanina//FOTO: europalibera.org
Tudor Slanina//FOTO: europalibera.org

Directorul Asociaţiei Producătorilor de Culturi Nucifere, Constantin Gajîm, spune că afacerea cu miez de nucă este foarte avantajoasă pentru ţara noastră.

„Cea mai mare afacere pentru Moldova în prezent este nucul. Dacă gospodarul este bun, în al cincilea an nucul se răscumpără. Nucul este livada viitorului pentru acei leneşi”, a menţionat Constantin Gajîm.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că, anual, în ţara noastră se plantează în jur de o mie de hectare de livezi de nuc.

„Solicitările produselor de nuc, adică a miezului de nucă, sunt foarte mari. Şi preţurile de comercializare sunt foarte atractive. Se subvenţionează în mărime de 10 mii de lei la un hectar, ceea ce constituie practic acoperirea cheltuielilor pentru procurarea materialului săditor”, a comunicat Mihai Suvac, şef de direcţie Ministerul Agriculturii.

În Republica Moldova sunt, în prezent, mai mult de 12 mii de hectare de livezi de nuc, iar producţia anuală de miez se ridică la 12 mii de tone. 80 la sută din producţie este exportată în 40 de ţări.

Plantaţiile de nuci în Moldova: realizări și provocări

Agrobiznes
-
0
Plantaţiile de nuci în Moldova: realizări și provocări

Plantaţiile de nuci au fost înfiinţate în Moldova în anii 1990, până atunci creşterea nucilor era practicată doar în gospodării ţărăneşti şi de-a lungul fâşiilor de protecţie. Potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere, până în anul 2020 suprafaţa plantaţiilor de nuci va atinge cel puţin 14 mii ha, iar recolta nucilor necurăţate va constitui 60 mii de tone, în prezent ea fiind de 25-35 mii tone.

Plantaţiile de nuci cresc cantitativ şi cantitativ

În Prezent pe teritoriul Moldovei sunt plantate 12 mii ha de culturi nucifere, inclusiv cu material săditor de import (Franţa) – 3mii ha. În 2012 intră pe rod în jur de o mie de ha soiuri franceze. Anual se plantează mai mult de 1000 ha culturi nucifere. Astfel, graficul Programului de Dezvoltare a Culturilor Nucifere până în 2020 se respectă ba chiar poate fi îndeplinit înainte de termen.

Constantin Gajim , Directorul Executiv al Uniunii Asociaţiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Republica Moldova, afirmă că există mari progrese în producerea materialului săditor altoit propriu (se importă foarte puţin, în 2006 – 2009 se importau 20-30 mii de pomi altoiţi, din 2010 mai puţin de o mie). În ultimii ani s-a îmbunătăţit proiectarea în teren, se folosesc tehnologii de perspectivă la plantare, îngrijirea şi exploatarea livezilor plantate, au fost mecanizate unele procese de plantare şi nu în ultimul rând, s-a îmbunătăţit atenţiea din partea statului.

R Moldova se incandrează în acele 7% din suprafaţă care au condiţii prielnice pentru cultivarea nucilor.

Exportul nucilor e în creştere

Pe piaţa europeană există o cerere la produsele nucifere care creşte în fiecare an şi nu este satisfăcută pe deplin.

În ultimii ani producţia anuală de nuci pe ţară a constituit 22 – 33 mii tone din care se exportă aproximativ 80%: în UE (Franţa – 40.6%, Grecia – 17.9%, Germania – 9%, Austria – 7%), precum şi în Turcia, Elveţia, Siria, Irak ş.a.. Din cauza neomogenităţii, producţia este comercializată numai prelucrată în miez.

Pe de altă parte, anual, Republica Moldova importă în medie 4,3 mii tone de nuci în coajă. Cele mai multe nuci în coaja au fost importate în 2010 din Franța – 3,4 mii tone.

Nucul grecesc şi-a primit denumirea din cauza că în timpurile străvechi era adus în Rusia din Grecia. Denumirea de Walnut provine de la Welsch vechea denumirea Galiei, fiindcă provine de pe teritoriul actual al Ftanţei şi Italiei.

Cea mai mare plantaţie de nuci din Europa în luptă cu birocraţia

Nicolae Ciornîi patronul AMG – KERNEL, care deţine cea mai mare plantaţie de nuci din Republica Moldova dar şi din Europa, susţine că a achiziţionat 10 mii de hectare de pământ arabil în Moldova şi a investit circa 25 milioane de euro în crearea celei mai mari livezi de nuci din Europa.

„Am început să sădim cea mai mare livadă de nuci din Europa. Am făcut pepinieră şi creştem puieţi. Prima livadă a dat roadă anul trecut. Timp de 15 ani o să am profit, o să-mi răscumpăr toate cheltuielile. Venitul este obţinut acum este în special din comercializarea puieţilor în Ucraina, Georgia, Rusia, România, Turcia şi Ungaria, care i-a permis să recupereze aproape toate cheltuielile. ” declară omul de afaceri.

Victor Guţu director executiv la AMG – Kernel precizează că în prezent sunt plantate 700 ha de nuci iar în total se preconizează plantarea a 3000 ha de livezi de nuci. Totodată în pepiniere se cultivă anual 300 mii pueţi de nuci, 200 mii pueţi de măr şi 200 mii de migdal.

„În această sferă este necesar să depui foarte mult efort să aplici corect tehnologiile şi doar astfel poţi să obţii rezultate bune, totuşi cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este burocraţia. „ afirmă directoul executiv AMG – Kernel SRL

Plantarea unui hectar cu nuci necesită 24-25 mii de lei( fără preţul terenului). În această sumă intră preţul a 100 de puieţi (în mediu $10-12 bucata), lucrările legate de plantare şi îngrijire a arborilor în decurs de 5 ani. În conformitate cu legislaţia în vigoare, statul compensează 10 mii de lei pentru fiecare hectar. Fructele încep să apară în al cincelea an, iar în cel de-al şaptelea an intră pe rod. Practica demonstrează, că în acest an roada atinge minimum o tonă per hectar, iar în cel de-al zecelea an roada se dublează. Miezul de nucă curăţat constituie 40% din greutatea fructului. Reieşind din preţurile curente de export, cheltuielile pot fi recuperate peste 5-6 ani.

Nucile franceze în Moldova

În Moldova există firme ce aduc nuci necojite din Franţa, care sunt prelucrate iar mai apoi se (re)exportă doar miezul de nucă. Moldova produce 10 mii tone de miez de nucă dar exportă 12 mii tone, Franţa produce 27 mii tone dar foloseşte 29 mii tone.

Bargues Agro Industrie este o întreprindere internaţională care se ocupă de procesarea nucilor şi exportul/reexportul lor în Franţa. În Moldova o filială a acestei întreprinderi a apărut cu 16 ani în urmă. În prezent la întreprindere lucrează aproximativ 100 de persoane, totuşi potenţialul de angajare este mult mai mare. Motivul este destul de straniu, întreprinderea are o activitate foarte transparentă şi achită toate taxele şi impozitele faţă de stat. Pe când angajaţii, cel mai des, refuză să achite impozitele şi poliţa medicală în favoarea unui serviciu la negru unde aceste taxe nu se achită. Administraţia întreprinderii chiar face campanii de informare, dar oamenii preferă să nu achite impozitele la stat.

Este curios faptul că la campania electorală precedentă din Franţa, Partidul Socialiştilor a promis că va lupta cu „faptul că nucile sunt exportate din Franţa pentru a fi ambalate în Moldova „. Totuşi aceste declaraţii s-au dovedit a fi declaraţii populiste pentru a atrage nişte voturi în plus şi pentru a crea impresia că există o luptă pentru reducerea şomajul din Franţa.

Instabilitatea preţului la miez de nucă şi nucile necojite

Mulţi dintre producători sunt nemulţumiţi de preţurile volatile la miezul de nucă precum şi la nucile necojite. Cauza este neomogenitatea soiurilor care sunt propuse spre vânzare şi faptul că nucile sunt colectate de pe marginea drumului.

Constantin Gajim ne spune că atunci când vor rodi livezile de nuci altoiţi de soi preţul va fi stabil, acum se colectează înainte de a se maturiza biologic şi sunt mii de forme cu diferite fructe şi nu avem o producţie omogenă conform standardelor europene ceea ce crează o diferenţă la preţ.

Cum a reuşit un oraş german să devină 100% independent energetic

Agrobiznes
-
0
Cum a reuşit un oraş german să devină 100% independent energetic

Imaginează-ţi un oraş care nu se mai bazează pe combustibili fosili sau energie nucleară, un loc unde rezidenţii au băgat mâna în propriul buzunar pentru a-şi construi propria reţea energetică, bucurându-se de beneficiile unor preţuri mai mici la electricitate şi gaz de pe urma investiţiei lor. Vorbim despre Feldheim, un oraş din Germania care este 100% independent din punct de vedere energetic, relatează Treehugger.com, citat de financiarul.ro.

Infrastructura pentru încărcarea autovehiculelor electrice este una din particularităţile acestui orăşel, situat la 90 de kilometri de Berlin. Însă, ceea ce îţi captează prima dată atenţia, pe măsură ce te apropii de oraş, este terenul întins acoperit de turbine eoliene, aflat la înălţime, în apropierea orăşelului de doar 150 de locuitori.

Această imagine întâmpină mii de vizitatori în fiecare an, oamenii îndreptându-şi atenţia spre Feldheim ca spre un model în ceea ce priveşte implementarea energiei regenerabile în infrastructura oraşului, acesta obţinând o independenţă energetică totală.

Şeful pompierilor din oraş, Thomas Gluck, a spus că, de la catastrofa de la Fukushima, oraşul a fost invadat de delegaţi japonezi care au venit să înveţe de la localnici.

Un câmp de 47 de turbine eoliene, care susţin oraşul din punct de vedere energetic, se află aşezat într-un mediul liniştit şi pastoral. Întrebat dacă zgomotul turbinelor eoliene îi deranjează pe rezidenţi, Gluck a recunoscut că „poţi auzi morile eoliene atunci când vântul bate dinspre ferma eoliană, dar sunetul constant şi încet poate fi ignorat cu uşurinţă”.

De asemenea, o serie de panouri solare aşezate la marginea oraşului alimentează reţeaua electrică. Rezidenţii oraşului au contribuit cu 3000 de euro fiecare pentru a-şi construi propria reţea de electricitate în 2010, ceea ce le-a oferit un control complet asupra preţurilor la energie. Acestea sunt cu 30% mai mici decât costurile medii în Germania şi sunt stabilite la întâlnirile comunităţii.

Rezidenţii trebuie să preconizeze cu atenţie consumul propriu, pentru a putea echilibra balanţa, iar penalizările se aplică pentru supra- sau sub-estimări.

Producţia independentă de electricitate ajută la funcţionarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, localnicii având o staţie de alimentare de tipul „bagă în priză şi plăteşte” amplasată în centrul oraşului.

Rezidenţii din Feldheim îşi încălzesc casele la un preţ mai mic cu 10% decât un german obişnuit. Unităţile de biogaz produc necesarul de gaz al oraşului, folosind ca materie primă deşeurile agricole rezultate de la nivel local. Unităţile au fost construire în 2008, la un cost de 1,7 milioane de euro, jumătate din bani provenind de la UE, ca şi finanţare pentru proiecte de energie regenerabilă, iar biogazul ajunge în fiecare clădire din oraş.

Compania Energiequelle lucrează cu oraşul Feldheim, furnizând un know-how tehnic şi financiar pentru a putea organiza aici proiecte energetice importante. Compania energetică a creat în oraş 30 de locuri de muncă. Gluck explică faptul că „după ce preţul grâului s-a prăbuşit, proiectele energetice au fost vitale pentru ca mica noastră comunitate agricolă să supravieţuiască.”

Însă, modelul ar putea să nu funcţioneze peste tot. Disponibilitatea deşeurilor agricole, terenurile întinse, dar şi motivaţia cetăţenilor reprezintă factori cheie ai succesului în acest caz.

Să sperăm că vizitele în acest oraş vor continua, pe măsură ce povestea oraşului Feldheim se răspândeşte în jurul globului, vorbind despre o schimbare radicală în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi independenţa locală energetică.

1...2.0462.0472.048...2.050Pagina 2.047 din 2.050