În perioada 7-30 iunie, fermierii anunță proteste cu 300 de unități tehnică agricolă în PMAN

1

În urma mai multor întruniri cu autoritățile, care, potrivit fermierilor, nu au generat rezultatele scontate, aceștia anunță proteste în perioada 7-30 iunie în PMAN, Chișinău.

Declarația prealabilă privind organizarea protestului a fost prezentată de către Asociația Forța Fermierilor Primăriei municipiului Chișinău, anunțându-se proteste de durată cu tehnică agricolă.

Potrivit informațiilor incluse în declarație, se estimează prezența a aproximativ 1000 de fermieri din diferite raioane ale Moldovei și 300 de unități de tehnică agricolă. Fermierii asigură că protestul se va desfășura în mod pașnic, menținând ordinea publică.

Amintim că, aproximativ 200 de reprezentanţi ai agricultorilor din şase ţări central şi est-europene, inclusiv Moldova și România, au participat marţi, 24 mai, în apropierea sediului Comisiei Europene, la un protest cu privire la situaţia şi problemele grave întâmpinate de sectorul agricol şi alimentar intern, ca urmare a conflictului din Ucraina.

Marea Britanie liberalizează taxele vamale aplicate la importul produselor agricole din Republica Moldova

0

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord liberalizează temporar, în mod unilateral, toate taxele vamale aplicate la importul produselor agricole originare din Republica Moldova.

Acest lucru este posibil după ce la Chișinău au fost semnate Acordurile de amendare a Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Modificările la Acord prevăd eliminarea unilaterală și temporară, pentru o perioadă inițială de 12 luni, a contingentelor tarifare la importul produsele agricole originare din Republica Moldova pe piața britanică și eliminarea temporară a prețurilor de intrare la produsele agricole indicate în acord.

În prezent, cotele sunt stabilite la produse precum roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune, suc de struguri.

„Sunt onorat să semnez, în numele Republicii Moldova, amendamentele care sunt cu adevărat menite să îmbunătățească și să confirme interesul comun pentru o mai bună cooperare economică între țările noastre. Acordul de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord reprezintă pilonul principal în consolidarea relațiilor economice dintre țările noastre, prin care oferim noi oportunități de afaceri și investiții”, a menționat Vadim Gumene, secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).

Inițiativa de liberalizarea a importului de produse din Republica Moldova vine din partea Regatului Unit, drept semn de solidaritate și suport pentru Republica Moldova, a menționat MDED într-un comunicat de presă.

La momentul actual, cadrul juridic bilateral între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cuprinde circa 15 acorduri de ordin economic.

Pe parcursul anului 2022, Marea Britanie s-a clasat pe locul 19 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 0,98% din valoarea comerțului total.

Ministrul Agriculturii: Vom asigura subvenții mai mari pentru implementarea tehnologiilor moderne

0

Digitalizarea și tehnologizarea afacerilor horticole înseamnă, în primul rând, precizie în procesele tehnologice și nu în ultimul rând, cheltuieli mai mici. De această părere este Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

„Toate aceste lucruri sunt extrem de importante, evident că, statul va veni și cu majorarea subvențiilor oferite agricultorilor pentru procurarea tehnologiilor moderne. În cazul dronelor, dar și altor tipuri de tehnologii agricole avansate, ne străduim ca sumele oferite sub formă de subvenție să fie cât mai mari, astfel ca să stimulăm investițiile în dezvoltarea și procurarea de tehnologii digitale. Încurajăm, și în continuare agricultorii să-și transforme afacerile. Totodată, vom pune accent pe cultivarea fructelor și legumelor în sistem ecologic, care, la fel, se bazează pe utilizarea tehnologiilor avansate.

Pe parcursul anilor, ne-am învățat să producem produse de calitate, care sunt recunoscute pe plan internațional, dar avem aici o problemă legată de modul în care vindem produsele. Iar soluția ar fi crearea cooperativelor care ar permite comercializarea la cele mai avantajoase prețuri.

Țin să amintesc aici că, grupurile de producători sau cooperativele vor fi cele care vă vor ajuta să obțineți plus valoare și, luând în considerare că, toate tehnologiile avansate costă destul de mult, de unul singur producătorul se va descurca destul de greu, iar cooperând va fi mult mai ușor să acceseze tehnologiile de ultimă generație, mai ales că se oferă subvenții în mărime de 75%, pentru cooperative, din costul investițiilor”, a menționat ministrul Agriculturii. 

Sergiu Tutovan, consultant în agricultură, în special, în creșterea strugurilor de masă, susține că este strict necesar ca fermierii să implementeze tehnologii moderne, deoarece schimbările climatice globale sunt foarte accelerate.

„Fără tehnologii și utilaje speciale nu mai suntem capabili să facem față acestor schimbări. Pentru a adopta decizii corecte și operative avem nevoie de informații rapide și precise. Totodată, sunt de părerea că, toate tehnologiile lucrează în ansamblu pentru un rezultat comun. Recent, am accesat un proiect ce ține de digitalizarea agriculturii și am câștigat un grant pentru procurarea a opt stații meteo cu capcane pentru molii și tripși. Stațiile meteo vor fi dotate cu senzori, ce vor permite să cunoaștem suma temperaturilor active, cantitatea precipitațiilor, vor monitoriza umiditatea solului, dar și alți parametri. Toate datele se vor stoca și fiecare membru va avea acces online la aceste date.

Dacă până acum, pentru a lua o decizie sau a monitoriza situația din câmp, era nevoie să te deplasezi direct și prin metode empirice să verifici anumiți parametri, odată cu procurarea utilajelor moderne majoritatea deciziilor vor putea fi adoptate de la distanță. Altfel spus, toate lucrările vor fi efectuate mult mai operativ, cu o precizie mult mai mare, ce va influența pozitiv calitatea lucrărilor îndeplinite, cât și calitatea produsului obținut. Îndemn agricultorii să opteze pentru tehnologii moderne și soluții digitale, pe cât posibil, pentru rezultate calitative”. 

Utilizarea tehnologiilor digitale în agricultură va garanta creșterea randamentelor economice și vor optimiza procesele. Acestea, dar și alte declarații au fost făcute în cadrul conferinței Internaționale „HortiTech: cele mai noi tehnologii digitale pentru businessul cu fructe și legume — oportunități pentru Moldova”.

Evenimentul a fost organizat de proiectul EastFruit în colaborare cu Federația Agricultorilor din Moldova (FARM), cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Din 1 iulie, noi reguli pentru activitatea de comerț cu amănuntul

0

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că, începând cu 1 iulie 2023, mai multe tipuri de comerț cu amănuntul nu vor mai fi admise în baza patentei de întreprinzător, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.

Este vorba de activitatea de comerț la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, pentru continuitatea desfășurării activității comerciale, contribuabilii au oportunitatea de trecere la un regim fiscal simplificat – activitatea independentă – sau să se înregistreze într-o altă formă organizatorico-juridică.

În acest sens, pentru titularii patentelor de întreprinzător pentru activitățile menționate supra, în calitate de alternativă, legislația fiscală prevede activitatea independentă – activitate desfășurată de către o persoană fizică rezidentă fără a constitui o formă organizatorico-juridică.

Majorarea limitei venitului obținut

SFS menționează că, a fost majorat plafonul de vânzări din activități independente până la 1,2 milioane de lei într-o perioadă fiscală.

Perioadă nelimitată de activitate și cel mai mic impozit pe venit

Alte beneficii ale activității independente ar fi că, perioada de activitate este nelimitată, iar cota impozitului pe venit este cea mai mică din Europa și constituie 1% din venitul din vânzări. 

De asemenea, activitatea independentă nu este limitată la un anumit tip de unități de comerț.

Achitarea impozitului pe venit din activitate independentă

Achitarea trimestrială a impozitului pe venit se va efectua în baza Avizului de plată eliberat de SFS, în funcție de vânzările înregistrate (la oficiul poștal, sucursalele băncilor, prin terminalele de plată sau online prin intermediul portalului www.sfs.md sau www.mpay.gov.md).

Fără raportare și evidență contabilă

Contribuabilul trebuie doar să păstreze facturile fiscale de procurare a mărfurilor, iar în cazul procurării de mărfuri de la persoanele fizice acestea urmează a fi înregistrate în Registrul de evidență a procurărilor, care se va prezenta la SFS la finele perioadei de gestiune.

Ministra Finanțelor nu a venit la întâlnirea cu fermierii. Rămân în vigoare protestele

0

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor anunță că, la ședința de astăzi, 25 mai, de la Ministerul Finanțelor cu agricultorii, ministra Veronica Sirețeanu nu s-a prezentat.

„A fost delegată secretara de stat, care ieri a prezentat avizul negativ la inițiativa legislativă a deputatului Trubca, privind modificarea legii cu privire la Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli”, se arată în comunicat.

Fermierii susțin că, întrevederea a fost solicitată încă pe data de 18 aprilie 2023.

Astfel că, cei prezenți au reiterat poziția că acțiunile ministerului finanțelor au devalorizat complet promisiunile prim-ministrului privind aprobarea urgentă a proiectului de lege, înaintat de deputatul Trubca. Membrii Consiliului au părăsit sala în semn de protest.

Amintim că, aproximativ 200 de reprezentanţi ai agricultorilor din şase ţări central şi est-europene, inclusiv Moldova și România, au participat marţi, 24 mai, în apropierea sediului Comisiei Europene, la un protest cu privire la situaţia şi problemele grave întâmpinate de sectorul agricol şi alimentar intern, ca urmare a conflictului din Ucraina.

Agricultorii moldoveni au comunicat că, în condițiile lipsei unei reacții din partea Guvernului la revendicările solicitate, aceștia se pregătesc pentru organizarea protestului pe 7 iunie 2023.

Protejarea livezilor și viilor de acarieni: avantajele acaricidului Longas

0

În sezonul 2023, agronomii din Moldova au început să folosească un nou produs de combatere a acarienilor în podgorii și livezile de măr – acaricidul Longas.

Longas a fost elaborat de ALFA Smart Agro. Principalul său avantaj este eficiența mai mare a tratamentului, datorită controlului acarienilor în toate stadiile de dezvoltare (ou-larvă-pupă-imago).

Longas este un acaricid de nouă generație. Are o formulare unică, fiind singurul preparat de pe piața moldovenească care combină hexitiazox (180 g/l) și abamectină (70 g/l). 

De ce este important să se monitorizeze toate etapele de dezvoltare a acarienilor?

Colonia de acarieni este aproape întotdeauna mixtă. Motivul pentru aceasta este că dăunătorul trece prea repede de la un stadiu de dezvoltare la altul.

Primăvara, de îndată ce temperatura aerului crește la +12 … +15°C, femelele fecundate ale acarienilor ies din locurile de iernat. În 2-3 săptămâni, femelele de acarieni depun 100-150 de ouă.

Apoi, la fiecare 10-20 de zile, începe să se dezvolte o nouă generație de acarieni. Ca urmare, generațiile se suprapun; ouăle, larvele reînviate, nimfele și adulții din generații diferite se găsesc simultan pe frunze.

Cum acționează Longas?

Oamenii de știință de la ALFA Smart Agro nu au combinat hexithiazox și abamectină din întâmplare. Interacțiunea lor este cea care asigură o eficacitate maximă împotriva tuturor stadiilor de dezvoltare a acarienilor. 

Hexitiazox, este un ingredient cunoscut pentru acțiunea sa activă ovicidă și larvicidă. 

Abamectina este o substanță naturală obținută din produsele metabolice ale bacteriei Streptomyces, excelentă împotriva acarienilor adulți.

Acaricidul Longas are acțiune de contact și translaminară. Acest lucru înseamnă că:

  1. controlează acarienii de pe suprafața frunzei;
  2. ucide dăunătorii de pe fața inferioară a frunzei, unde sunt cei mai abundenți.

Unul dintre ingredientele ALFA Smart Agro (abamectina) se acumulează în mezofilul frunzelor în rezervoare speciale din care este eliberat treptat. La rata maximă și în timp, efectul protector al abamectinei durează până la 4 săptămâni, chiar și împotriva larvelor care au apărut după aplicare.

O altă componentă (hexitiazox) este eficientă timp de până la 50 de zile. Acțiunea sa translaminară este chiar mai puternică decât cea a abamectinei, care este esențială pentru un control eficient al acarienilor pe partea inferioară a frunzei. 

Cum să lupți cu acarienii atunci când este cald?

Căldura prelungită din lunile de vară favorizează reproducerea intensivă a acarienilor. Pe vreme caldă și uscată, în doar 7-8 zile, larvele trec prin toate stadiile și devin adulți.

Longas controlează eficient acarienii chiar și la temperaturi critice ale aerului (+35°C). Datorită efectului de knockout, populația de dăunători este redusă instantaneu. 

ALFA Smart Agro este unul dintre principalii producători ucraineni de produse de protecție ale culturilor și microfertilizatori. O serie de inovații ALFA Smart Agro sunt prezentate în Moldova. 

Gama de produse ALFA Smart Agro poate fi găsită pe acest link.

  • Reprezentant comercial în Republica Moldova, Panfili Dorin.
  • Contacte: +37361132696.
  • Adresa: Moldova, mun. Chișinău.
  • E-mail: [email protected].

UE prelungeşte suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina până în iunie 2024

0

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit, joi, să prelungească suspendarea tuturor tarifelor vamale, cotelor şi măsurilor de apărare vizând exporturile Ucrainei în UE pentru încă un an, până în luna iunie 2024, după ce au îndepărtat un embargou cu privire la importurile de cereale impus de unele state UE, transmite Reuters, scrie agrobiznes.ro.

Consiliul Uniunii Europene, care regrupează guvernele statelor membre, a postat pe Twitter că miniştrii europeni ai Comerţului au convenit această prelungire joi, la o reuniune.

Uniunea Europeană a eliminat tarifele vamale şi alte restricţii pentru o perioadă iniţială de 12 luni, începând cu luna iunie 2022.

Suspendarea tuturor tarifelor vamale pentru exporturile Ucrainei în UE a declanşat plângeri din partea organizaţiilor fermierilor, culminând cu decizia din luna aprilie a Poloniei şi Ungariei de a interzice unele importuri de cereale din Ucraina. Ţările membre din Est au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu mai pot fi exportate prin porturile de la Marea Neagră.

Încă dinainte de invazia declanşată de Rusia în luna februarie a anului trecut, Ucraina a beneficiat de eliminarea unei mari părţi din tarifele UE, în unele cazuri cu perioade de tranziţie, conform acordului de liber schimb UE-Ucraina care a intrat în vigoare în 2016.

Cu toate acestea, până în 2022, UE a menţinut un preţ minim la fructe şi legume precum şi tarife şi cote la alte produse agricole sensibile precum carne, lactate, zahăr şi unele cereale.

Cinci state vecine cu Ucraina (Ungaria, Polonia, Bulgaria, România şi Slovacia) vor interzice vânzările pe piaţa internă pentru anumite cereale din Ucraina, dar vor permite tranzitul lor pentru a fi exportate în altă parte.

Parlamentul European a sprijinit deja propunerea care vizează suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina. 

Important! Condiții favorabile pentru dezvoltarea manei viței de vie

0

Urmărind diverse forumuri ale viticultorilor din Europa Centrală și de Est, am sesizat problemele întâmpinate de fermieri în prevenirea și combaterea patogenului Plasmopara viticola, ciupercă ce provoacă mana viței de vie.

Urmare a acestor discuții, consultând câteva site-uri de meteorologie am constatat că și pentru anumite regiuni viticole din România se impune o atenție deosebită.

Precipitațiile căzute în ultima perioadă alternează volumetric de la o podgorie la alta și chiar de la un trup viticol la altul. Mai jos vă voi prezenta valorile de temperatura și umiditate înregistrate în ultimele 7 zile ale lunii mai, constante ce sunt reprezentative stabilirii apariției primelor infecții de mană la vița de vie. 

În podgoriile din Rep. Moldova avem valori înregistrate de 7.5 mm/+18.1°C Ștefan Vodă, 9.5 mm/+18.5 °C CimișliaBugeag .1 mm/19.6°C Cricova.

Deja putem spune că am trecut în etapa „validării regulii de 30” pentru infecțiile primare ale manei la vița de vie având îndepliniți cei trei factori: 10 mm de precipitații, minimum 10 cm dimensiunea lăstarului și peste 10°C temperatura aerului dimineața. 

Detalii despre Mana viței de vie: Cum calculăm perioada de incubație a ciupercii. Tratamente.

Studiind prognozele meteo pentru următoarele zile în care avem temperaturi între 10 și 25°C, am calculat perioada de incubație și rezultă variații între 7-14 zile (în funcție de temperatura înregistrată în podgorii).

Din acest motiv, trag un semnal de alarmă pentru focusarea noastră în monitorizarea temeinică a plantațiilor în depistarea simptomelor de pe aparatul vegetativ.

Totodată, amintesc despre importanța realizării tratamentelor preventive și recomand aplicarea preventivă a produselor pentru combaterea manei.

Dacă e să vorbim de simptomele manei, pe frunză se recunosc prin evidențierea pe partea superioară a unor pete de decolorare, nedelimitate distinct având aspect uleios și o mai mare transparență decât restul frunzei, „pete undelemnii” sau uneori deformări în interiorul frunze „urme de degete”. 

După perioada de incubație mai sus relatată în dreptul petelor pe partea inferioară a frunzei apare un puf albicios, catifelat, format din conidioforii cu conidiile ciupercii.

Când condițiile sunt deosebit de prielnice fructificațiile ciupercii pot apărea fără să mai fie precedate de pata undelemnie astfel încât putem regăsi sporulații direct pe ciorchine.

Mai jos regăsiți schema de tratamente corespunzătoare fiecărei perioade de vegetație (BBCH) în care vă propunem și produse pentru combaterea făinăriiUncinula necator, dar și a moliei strugurilor Lobesia botrana.

T1 – Recomand la BBCH 51 – inflorescențe vizibile aplicarea unui tratament cu produse de contact: cupric (pe baza de hidroxid sau oxiclorură de cupru) 1,5- 2 kg(l)/h sau folpet 1-1,25 kg/ha, cu rolul de igienizare a lăstarului.

T2 – În anii cu primăveri răcoroase fenofazele de creștere și dezvoltare se prelungesc și se impune un tratament intermediar pâna la tratamentul de înaintea înfloritului, BBCH 55 Butonii florali sunt izolați (separați). 

Recomand aplicarea unui mix de contact cu sistemic pentru a combate și preveni instalarea infecției primare. Curzate F (4,8% cimoxanil + 48% folpet) 2,5 kg/ha. 

T3+T4 – Urmează aplicarea a două tratamente esențiale pentru combaterea și prevenirea manei, BBCH 60 – înainte de înflorit,  când prima inflorescență de pe racem înflorește, iar capișoanele primei flori se desprind de pe receptacul și BBCH 69 – sfârșitul înfloritului.

Aplicarea simultană a două componente contact/sistemică menține starea fitosanitară ideală pentru fructificarea normală a rahisului. Zorvec Zelavin 0,200 ml oxathiapiprolin + 1,25 kg folpet/ha sau Zorvec Vinabel (40 g/l Zorvec® și 300 g/l Zoxamid).

T5 – La BBCH 77 Compactarea ciorchinelui – boabele și-au mărit dimensiunea la 70% din dimensiunea finală și încep să se atingă între ele și vom aplica produsul Zorvec Vinabel (40 g/l Zorvec® și 300 g/l Zoxamid) în doză de 0,5 l/ha. 

T6 – În funcție de soi, aplicăm la BBCH 81 Începutul coacerii boabelor – la soiurile cu pielița colorată, acestea încep să-și schimbe culoarea iar compactarea boabelor crește sau la BBCH 85 Struguri în pârgă, la soiurile albe boabele devin translucide, iar la cele cu pielița colorată – boabele s-au colorat în totalitate. Boabele sunt moi la atingere.

Aplicăm pentru soiurile roșii tratamente cu produse  cuprice (pe bază de hidroxid sau oxiclorură de cupru) 1,5- 2,5 kg (l)/h, funcție de produs. 

Nu recomand în aceste fenofaze aplicare tratamentelor cu cupru pentru soiurile albe și roze cu un complex aromatic ridicat sau cu pielița bobului subțire. 

Atenție la utilizarea timpului de pauză indicat de producător!

Este important să respectați instrucțiunile de pe eticheta produsului fitosanitar și să nu recoltați sau să nu consumați culturile înainte de expirarea timpului de pauză specificat pe etichetă. Timpul de pauză la produsele fitosanitare depinde de produsul folosit și de cultura la care se aplică.

Țânțarul silicvelor de rapiță – motivul îngălbenirii, crăpării silicvelor

0

Țânțarul silicvelor de rapiță (Dasineura brassicae) este un dăunător important al culturii de rapiță, ce provoacă pagube importante din cauza atacului silicvelor. Adulții trăiesc 3-4 zile și depun ouăle, de obicei, pe silicvele cu răni, lângă orificiile deschise de alte insecte sau pe silicvele mici.

Spre exemplu, în silicvele atacate de gărgăriţa semințelor de crucifere țânțarul silicvelor preferă să depună ouăle. Ulterior, larvele ţânţarului determină crăparea silicvelor, fapt ce antrenează pierderea boabelor. Acești doi dăunători apar în aceeași perioadă, astfel că se recomandă menținerea sub control a ambilor.

Țânțarul silicvelor de rapiță are dimensiuni mici, de aproximativ 1,2-1,5 mm, trunchi închis la culoare, abdomen brun-roșcat, pilozitate alburie.

Larvele, cele care produc daune în culturi, au 2 mm lungime, mai întâi sticloase, apoi alb-gălbui, fără cap și picioare. Acestea, dezvoltându-se în interiorul silicvelor, pot duce la pierderea totală a semințelor în silicvele atacate.

Silicvele atacate se colorează timpuriu în galben şi plesnesc înainte de termen, prezintă umflături (gale). Având în vedere că sunt atacate și silicvele la începutul dezvoltării, acestea nu mai formează semințe.

Citiți mai multe despre Rapița – de ce crapă silicvele, se scutură semințele.

Dasineura brassicae dezvoltă mai multe generații pe an, în funcție de condiții. Dăunătorul iernează sub formă de pupă în sol, pe câmpurile unde a fost cultivată rapița sau alte crucifere, astfel, specialiștii recomandă realizarea lucrării solului în scopul reducerii rezervei.

Primăvara, apare, de obicei, la jumătatea lunii aprilie, la înregistrarea temperaturilor de 12-15 grade Celsius.

Larvele apărute se hrănesc din peretele interior al silicvelor sau cu semințe. Completa dezvoltare a larvelor este atinsă în lunile mai-iunie, moment în care acestea părăsesc silicvele și cad pe sol. În stratul superficial de sol, de câțiva centimetri, acestea se împupează, iar după aproximativ 35 de zile apar noii adulți.

În condiții nefavorabile, dăunătorul poate intra în diapauză pe o durată de 1-4 ani.

Tratamentele realizate înaintea perioadei de înflorire cu scopul combaterii altor dăunători sunt eficiente și pentru menținerea sub control a țânțarului silicvelor de rapiță.

În Moldova pentru combatere sunt omologate insecticide pe bază de deltametrin (DELMETROS 100 SC 0,05 l/ha, BBCH 71-72), acetamiprid (Orfeu Power, CS 0,1-0,15 l/ha, APIS 200 SE 0,12-0,25 l/ha), acetamiprid+lambda-cihalotrin (Codex, SC 0,2 l/ha, Vamp Duo 220 SC 0,2 l/ha), benzoat de emamectin (Turil, WG, 0,2-0,25 l/ha).

În România pentru realizarea tratamentelor sunt omologate produse pe bază de deltametrin (DECIS EXPERT 100 EC 75 ml/ha), lambda-cihalotrin (FASTER GOLD 50 EC 0,1 l/ha, KARATE ZEON 0,15 l/ha se aplică la avertizare, LAMDEX EXTRA 0,3 kg/ha), etofenprox (TREBON 30 EC 0,2 l/ha).

Citește și despre Gărgărița tulpinilor de rapiță: biologie, metode de combatere.